LUCEAFARUL

De Mihai Eminescu

Poem filizofic,romantic epico-liric “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, Cum
soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”.
Dragostea pentru folclorul national a fost profu gradiannda si constanta:”Fata
in gradina de aur” si “Fecioara fara corp”, de inspiratie germana si din basmele
populare romanesti au fost versificate si innobilate cu idei filozofice in Luceafarul.
Geneza poemului consta in aceste basme, dar se aseaza sip e mitul
zburatorului , valorificat in primul tablou.
Pe langa folcloristul german Richard Kunisch,poetul este atras si de filozofia lui
Arthur Schopenhauer,prin viziunea antitetica dintre omul obisnuit sic el de geniu.
Acestora li se adauga motive mitologice preluate de la Platon si Aristotel.
Luceafarul este un poem filozofic, in care tema romantic a conditiei de geniu
capata stralucire: “geniul nu cunoaste nici moarte, dar nici noroc “.
Problema geniului este ilustrata prin prisma lui Schopenhauer,astfel
cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior,singur,capabil sa se
depaseasca pe sine, pe cand omul obisnuit nu-si poate depasii conditia subiectiva.
Tudor vianu considera ca personajele Luceafarului sunt “masti lirice” ale
poetului:geniul intruchipat si Hyperion, barbat indragostit prin Catalin si forta
universal in ipostaza Demiurgului.
Cele 98 de catrene sunt structurate pe 2 planuri: unul universal cosmic si altul
uman-terestru,care tind unul catre celalalt si se intersecteaza in cele 4 tablouri.
Compozitia este simetrica,astfel tablourile I si IV imbina planul universal-cosmic
cu cel terestru, iar in cel de-al doilea este planul uman-terestru iar al III-lea este cel
universal cosmic.
Tabloul I este o poveste fantastica de iubire, se manifesta intre 2 fiinte
apartinand unor lumi diferite, ceea ce duce la o iubire imposibila. Asadar cele 2
planuri se intrepatrund.
Incipitul este o formula initiala de basm care atesta frumusetea inegalabila a
fetei prin metafora “prea frumoasa” ca superlativ poular “a fost odata...”.
Unicitatea fetei accentueaza trasaturile prin comportamente sugestive care o
includ in superioritatea spiritual. Legatura dintre cele 2 planuri se face prin fereatra,
ca spatiu de comunicare.
Privindu-l fascinata,tanara se indragosteste de el iar intalnirea are loc in
oglinda, prin vis.Chemarea este patetica,cu formulari, cu puteri supranaturale:”Cobor
in jos…”.El se intruchipeaza sub infatisearea unui tanar voievod”cerul este tatal meu”
si “mama mea e mare”, si o cheama pe fata in lumea lui, ea insa refuza pentru ca el ii
este”strain la vorba si la port” .
Antitezele probeaza apartenenta a 2 lumi opuse, simbolizand viata vesnica si
iminenta mortii”caci eu sunt vie,tu esti mort”/
Ca si in basmele pupulare fata isi aminteste de luceafar dupa 3 zile,3 nopt, si il
cheama si acesta apare ca “mandru chip”. Iar o cheama pe fata in lumea lui, acesta
oferindu-I cosmosul, ea il refuza desi e impresionata” este frumos cum numai in vis/
un demon se arata” el este metamorfozat in inger si demon. Idea apartenentei
geniului la nemurile sunt sugerate de fata”Eu sunt nemuritor,tu esti muritor”, fata
insa nu il poate intelege si ii cere “fii muritor ca mine”.
Puterea de sacrificiu este doar a geniului,astfel Luceafarul pleaca spre Demiurg
pentru a-i cere nemurirea.
Tabloul al II-lea este o idila pastorala intre 2 fiinte care apartin aceleias lumi.Fata
este numita Catalina pe cand Luceafarul este doar o aspiratie spirituala.
Tabloul incepe prin prezentarea ironica a lui Catalin “viclean copil de casa”.
Numele celor 2 nu sunt intamplatoare pentru ca apartin oamenilor.Jocul oamenilor
celor 2 seamana cu o idila pastorala, cei doi potrivesc “si guraliv,si de nimic te-ai
potrivit cu mine”.Prezenta Luceafarului este doar sugerata.
Tabloul al III-lea, numit”Drumul cunoasterii” este dominat de planul universal-
cosmic.Luceafarul este Hyperion iar fata este simbolul idilei ideale.Acest fragment
incepe cu un pastel cosmic.Calatoria lui Hyperion spre Demiurg preninta conditia
omului de geniu in rport cu cel obisnuit si setea lui de cunoastere.El cere nemurirea
pentru a cunoaste fericirea prin implinirea iubirii absolute,facand sacrificiul suprem
“o ora de iubire”. Dorinta ii este refuzata deoarece omul este muritor in antiteza cu
omul de geniu neinteles”ei doar au stele cu noroc/ noi nu cunoastem moarte”
Tabloul al IV-lea imbina ca si primul plan universul cosmic cu cel uman terestru,
creind o simetrie perfecta. Luceafarul redevine astrul iar fata este o anonima”in chip
de lut”.Intors la locul sau,Luceafarul ii este magica deoarece omul este supus sortii.
“Cobor in joc Luceafar bland/norocul mi-lumineaza”.Eliberat,Hyperion isi exprimat
dispretul profund deoarece oamenii nu sunt capabil sa aibe idei suerioare”ce iti pasa
tie chip de lut/da-oi fi eu sau altu”.
Ultima strofa semnifica esenta conflictului dintre etern si efemer suplinind
menirea creatoare a geniului de patima iubirii.Cele 2 perceptii au conceptie diferita
despre iubire ilustrand valoarea suprema a idealului spre care poate aspira doar omul
superior.