Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor.

Imaginarul
poetic e de factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea, castelul,
oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a
doua ipostaze ale cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea
planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de
amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru
compozitional, armonie si simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Iubirea se
prezinta in diferite ipostaze terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si
Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de
imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul O,
esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de
iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre
Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de dinaintea
nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremea-ncearca in
zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta singuratica
si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si
altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe deasupra. Incipitul poemului se afla sub
semnul basmului, timpul este mitic A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de
imparat reprezinta pamantul insusi, portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta
unicitatea terestra, comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele reflecta puritatea
si predispozitia catre inaltimile astrale. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti
ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte,
partea a doua reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia
reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).
Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea
se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive romantice. Fata aspira spre
absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei Cobori in jos luceafar
bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa, din cer si mare, intr-un
tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete angelica, par de aur
moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa
eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si
stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma
arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In
schimb pe-o sarutare.

In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu care se
stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea numelor sugereaza
faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie omul comun. Portretul lui Catalin este realizat in
antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana Baiat din flori si de pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul
si eliberarea.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit Hyperion (divinitate
simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi
nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea
Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar duce
la haos. In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub
crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de esenta
nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este incapabil sa-si
depaseasca limitele.
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si motive romantice,
atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.