 POEZIA INTERBELICĂ

 TRADIȚIONALISMUL
ACI SOSI PE VREMURI (1923)
DE ION PILLAT

Poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat a fost publicată în volumul „Pe Argeș în sus”
în anul 1923 și este o operă literară de factură tradiționalistă.
TRADIȚIONALISMUL este o mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărei
ideologie se cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, apărută în anul 1921 la Cluj. După cum
sugerează și denumirea, tradiționalismul promovează tradiția, percepută ca o însumare a
valorilor arhaice, tradiționale ale spiritualității, expuse pericolului degradării. P conservare a
valorilor tradiției românești se regăsește în activitatea poporanismului și sămănătorismului,
manifestate pregnant în primele două decenii ale secolului al XX-lea, prin respingerea cu
fermitate a oricărei tendințe de modernizare a literaturii naționale. Principalele
caracteristici ale ideologiei tradiționalismului sunt: valorificarea specificului național și
ortodoxismul. Tradiționalismul gândirist valorifică miturile autohtone, credințele străvechi
și existența rurală.
Creația literară „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat se înscrie în curentul literar
tradiționalist prin tematica timpului trecător, prin respectarea prozodiei clasice, prin
orientarea spre trecut (motivul amintirii, al casei părintești), prin descrierea cadrului natural
și a trecutului legendar. Astfel, poezia este o meditație nostalgică pe tema trecerii
ireversibile a timpului, asociată cu ciclicitatea vieții, iar prin tematica rurală, cea a iubirii și a
timpului se realizează o construcție simetrică, de factură clasică.
TEMA iubirii, a timpului, a mediului rural caracterizează această creație a lui Ion Pillat,
care își construiește poemul pe două planuri temporale: trecutul, recuperat prin amintire și
prezentul, trăit de eul liric prin repetarea unei experiențe. Universul rural este particularizat
prin motive specifice unui spațiu arhaic, patriarhal, în care se află „casa cu pridvor”,
„poarta”, „hornul”. Pânza de păianjen ilustrează motivul trecerii timpului și al uitării. Casa
este plasată într-un topos din care nu lipsesc „codrul”, „lanurile de secară”, „câmpia”.
TITLUL fixează cadrul spațio-temporal al iubirii, prin indici de spațiu, adverbul de loc în
formă populară, „aci”, locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri” și forma verbală de
perfect simplu „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric prin care
se realizează o apropiere a prezentului cu trecutul, în timp continuu care măsoară distanța
dintre două trăiri similare.
Pe parcursul discursului poetic se disting două tipuri de lirism: cel obiectiv și cel
subiectiv. Lirismul obiectiv evocă iubirea de odinioară a bunicilor cu elemente de
narativitate și meditație cu caracter general uman. Cel subiectiv este utilizat în comunicarea
directă a trăirilor eului liric la persoana I singular și în meditația asupra trecerii timpului.
COMPOZIȚIONAL, poezia este alcătuită din 19 distihuri și un vers final liber cu rol de
laitmotiv. Poezia este alcătuită pe principiul simetriei. Cele două planuri temporale, trecutul
și prezentul sunt dispuse succesiv, ceea ce accentuează ideea de repetabilitate a vieții și a
iubirii.
PRIMA PARTE corespunde cu planul trecutului: evocarea iubirii de „ieri a bunicilor”.
INCIPITUL este reprezentat de primele două distihuri și fixează, prin intermediul metaforei
„casa amintirii”, spațiul rememorării nostalgice a trecutului, un spațiu mitic. Imaginea
vizuală „păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor” sugerează trecerea timpului, degradarea,
starea de părăsire a casei părintești. Spațiul poetic al trecutului evocă iubirea bunicilor.
Întâlnirea acestora, îndrăgostiți de odinioară, respectă un ceremonial romantic: bunicul
așteaptă sosirea Berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată, după moda timpului, „în
largă crinolină”. Bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice, perioada la
care se face referire fiind ilustrată prin aspecte culturale caracteristice. Sunetul clopotului,
laitmotiv al poeziei, însoțește protector cuplul de îndrăgostiți: „și cum ședeau...departe, un
clopot a sunat,/de nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Chiar dacă își imaginează
că iubirea lor e veșnică, îndrăgostiții sunt și ei afectați de trecerea necruțătoare a timpului:
„de mult e mort bunicul, bunica e bătrână...”.
Prin intermediul unei comparații, se realizează o paralelă între trecut și prezent: „Ca ieri
sosi bunica..și vii acum tu:/pe urmele berlinei trăsura ta stătu”. Aceleași gesturi, mișcări,
elemntele ale spațiului, aceeași grație a feminității se regăsesc peste ani într-o poveste de
iubire trăită de alți protagoniști. Diferențele țin de moda vremii: „iubita coboară din
trăsură”, iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste. Sunetul clopotului însoțește din nou
momentul întâlnirii și sugerează repetabilitatea existenței umane. Versul final, laitmotiv al
poeziei accentuează trecerea ireversibilă a timpului.
Ideile poetice sunt susținute din punct de vedere stilistic de folosirea metaforelor și
epitetelor („casa amintirii”, „ochi de peruzea”, „ochi de ametist”) și a comparației, prin
paralelism între trecut și prezent. Poezia are prozodie tradiționalistă: distihuri cu rimă
împerechiată, ritmul iambic și măsura versurilor de 13-14 silabe.
ÎN CONCLUZIE, „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat aparține literaturii tradiționaliste prin
compoziția de factură clasică și prin abordarea unei tematici specifice acestei direcții
literare: universul rural, cadrul natural, nostalgia trecutului și trecerea timpului.