În Grădina Ghetsemani

În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de inspirație religioasă, autorul fiind
inclus de G. Călinescu în gruparea Ortodoxiștii – Iconografia mistică. Doctrina miracolului, alături de
Nichifor Crainic. Poezia face parte din volumul Pârgă.
Poem iconografic, În Grădina Ghetsemani se inspiră din motivul biblic al Rugăciunii lui Iisus pe
Muntele Măslinilor, după Cină cea de taină. Scena este relatată în Evangheliile după Matei, Marcu. Luca și
înfățișată în icoanele bisericii creștine.
Poetul reține zbuciumul interior: „Și fiind în zbucium, mai cu stăruință Se ruga. Și sudoarea Lui s-a
făcut ca niște picături de sânge ce cad pe pământ” (Luca, 22:44), dar deplasează accentul dinspre
componenta divină spre omenescul suferinței.
Tema poeziei o reprezintă ruga lui Iisus.
Fiind o poezie de inspirație religioasă (iconografică), aparține lirismului obiectiv, prin absența
mărcilor lexicale ale prezenței eului liric, dar gradarea intensității suferinței este marcată prin punctele de
suspensie și propoziția exclamativă.
Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci denumește spațiul sacru cu semnificație în plan
spiritual: locul purificării lui Iisus de patimi, prin virtuți.
Compozițional, poezia este alcătuită din patru strofe cu caracter descriptiv. Primele trei strofe
surprind planul subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima amplifică suferința, care se răsfrânge
asupra planului exterior, al naturii.
Prima strofă redă împotrivirea Omului în fața destinului, într-o formulare lapidară în incipit: „Iisus
lupta cu soarta și nu primea paharul...”. Postura christică este tragică prin omenescul ei: „Căzut pe brânci în
iarbă se-mpotrivea întruna”. Verbele: lupta, nu primea, se-mpotrivea exprimă refuzul asumării unui destin
implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu. Gestul îngenuncherii nu este al unui învins, ci al
rugăciunii (invocarea divinității și asceza spirituală). Contrastul cromatic roșu-alb realizat prin metafore,
pune în evidență zbuciumul sufletesc și condiția duală: „sudori de sânge (trupescul, suferința fizică), „chipu-
i alb ca varul” (chipul hieratic, componenta spirituală). Legătura terestru-ceresc este sugerată prin versul:
„Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna”.
Strofele a doua și a treia constituie a doua secvență poetică, realizată în jurul metaforei - simbol
„grozavă cupă”. Vagul religios persistă și în strofa a doua, inițial, „soarta” , aici, „o mână nendurată”.
Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a epitetelor: „mână nendurată”, „grozavă cupă”,
iar rezistența la ispitire (cale a purificării spirituale), prin epitetele, „sete uriașă”, „infama băutură”.
Rezistența la ispitire implică suferința în plan fiziologic și sufletesc: „Și-o sete uriașă sta sufletul să-i
rupă...”.
Oximoronul relevă interiorizarea, trecerea la o altă etapă a purificării de patimi, de la lupta cu lumea
la lupta cu sinele: „În apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Și sub veninul groaznic simțea că e dulceața...”.
Versurile reiau imaginea infamei băuturi a ispitirii, sub forma jocului aparență-esență, benefic-malefic.
Imaginea artistică „fălcile-ncleștându-și” exprimă gestul de refuz al jocului duplicitar, halucinant. Versul
„Bătându-se cu moartea, uitase de viață „concentrează sensul luptei christice: moartea trupului - viața de
apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvență poetică, proiecția suferinței interioare asupra cadrului
natural. Se utilizează personificarea și hiperbola pentru descrierea elementelor decorului: „Deasupra, fără
tihnă, se frământau măslinii, /Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...”. Imaginea apocaliptică este
sugerată prin sintagma „vraiștea grădinii”. Mesagerii divini, îngerii, nu însoțesc în mod explicit zbaterea
omului, dar se remarcă metafora, „bătăi de aripi” care susține ambiguitatea limbajului poetic: îngerii
mântuirii sau îngerul morții. Ultimul vers, „Și uliii de seară dau roate după pradă” , întărește sugestia
morții/imaginea, thanatosului prin: simbolul „uliii”, simbolistica temporală: „de seară” și aceea a gestului:
„dau roate după pradă”.

Nivelul morfosintactic
 verbe la timpul imperfect, modul indicativ sau la modul gerunziu - valoarea durativă a acțiunilor;
 expresivitatea adjectivului cu rol de superlativ absolut expresiv (de exemplu: „amarnica-i strigare”,
„grozavă cupă”, „veninul groaznic”): adjective fără grad de comparație („sete uriașă”, „cu ultima
putere”);
  rolul expresiv al adverbului: întruna (sens iterativ); deasupra (proiecție cosmică a suferinței)
 conjuncția adversativă dar, în strofele a II-a și a III-a - susține ideea împotrivirii, a rezistenței la
ispită;
 topica afectivă (inversiuni și dislocări sintactice) - evidențiază opțiunea poetică

Nivelul lexico-semantic
 prezența unor regionalisme: „sterlici”; expresii populare: „pe brânci”, „fără tihna” – intensificarea
dramatismului;
 terminologia abstractă, lexicul împrumutat din sfera cosmicului și a naturii este organizat „ca forme
sensibile ale cunoașterii” (Ștefan Munteanu):
 câmpul semantic al paharului: „grozavă cupă”, „infama băutură”, „apa ei verzuie”;
 opoziția venin - dulceața - relevă ispitirea;
 sens denotativ/sensuri conotative, limbajul metaforic - cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează.

Nivelul stilistic
 puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea în inversiune, a metaforei-simbol, a
oximoronului.

Nivelul fonetic și prosodic

 pauzele marcate de punctele de suspensie - intensificarea suferinței;
 conservarea prozodiei clasice;
 patru catrene; măsura versurilor: 14 silabe; ritm iambic; rimă încrucișată.

În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de tip tradiționalist prin inspirația
religioasă (poezie iconografică), coordonată a spiritualității românești. La nivel formal, se observă
conservarea prozodiei clasice.