ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

Vasile Voiculescu

Primele două decenii ale secolului al XX-lea se caracterizează prin triumful

tradiționalismului.
În 1921 este fondată revista “Gândirea”, condusă mai apoi de Nichifor
Crainic, care adaugă tradiționalismului viziunea ortodoxistă.
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de inspiraţie
religioasă, ce aparţine, prin tematică, sursele imaginarului artistic şi expresie,
tradiţionalismului interbelic.
Poezia face parte din volumul Pârgă. Poemul se inspiră din motivul biblic al
rugăciunii lui Iisus pe Muntele Măslinilor, după Cina cea de taină. Scena este
relatată în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca.
Tema poeziei o reprezintă ruga lui Iisus. Fiind o poezie de inspiraţie
religioasă (iconografică) aparține lirismului obiectiv, prin absența mărcilor lexicale
ale prezenței eului liric, dar gradarea intensității suferinței este marcată prin
punctele de suspensie şi propoziția exclamativă.
Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci denumește și spațiul sacru
cu semnificație în plan spiritual: locul purificării lui Iisus de patimi prin virtuți. În
aramaică “ghetsemani”, “ghetsemanei” înseamnă moară, teasc de măsline, sugestie
subtilă la strivire şi eliberarea esenței prin acest proces brutal aplicat fructului.
Structural, poezia este alcătuită din patru strofe, primele trei surprinzând
starea sufletească a lui Iisus, iar ultima fiind cea care amplifică suferința ce se
răsfrânge asupra planului exterior al naturii.
Prima strofă redă zbuciumul ființei duale a lui Iisus, prin împotrivirea
omului în fața destinului: “Isus lupta cu soarta si nu primea paharul...”, postura
christică fiind tragică prin omenescul ei: ”Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea
întruna”. Refuzul asumării unui destin implacabil este sugerat de verbele: “lupta”,
“nu primea”, “se-mpotrivea”. Contrastul cromatic roșu-alb pune în evidență
zbuciumul sufletesc și condiţia duală: “sudori de sânge” (suferința fízică), “chipu-i
alb ca varul” (componența spirituala). Legatura terestru-ceresc este sugerată prin
versul: “Și-amarnică-i strigare stârnea în slăvi furtuna”.
Strofele a doua și a treia aparţin tot primei secvenţe poetice, realizată în
jurul metaforei “grozava cupă”. Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ
stilistic a epitetelor: “mâna ne-ndurată”, ”grozava cupă”, iar rezistența la ispitire
prin epitetele “sete uriașă”, “infama băutură”, implicand suferința în plan
fiziologic și sufletesc: ”Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă..”.
 Oximoronul relevă interiorizarea, trecerea la o altă etapă a purificării de
patimi, de la lupta cu lumea la lupta cu sinele: ”În apa ei verzuie jucau sterlici de
miere/Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață..”. Versurile reiau imaginea
infamei băuturi, a ispitirii sub forma jocului aparență-esență, benefic-malefic.
Imaginea artistică “fălcile-ncleștându-și” exprimă gestul de refuz, iar versul
“Bătându-se cu moartea, uitase de viață” concentrează sensul luptei: moartea
trupului-viața de apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvență poetică, proiectează suferința
interioară asupra cadrului natural. Prin versul ”Deasupra, fără tihnă, se frământau
măslinii”, este ilustrată imaginea naturii ce asistă la drama lui Iisus, grădina
devenind un imago mundi. Metafora “bătăi de aripi” sugerează prezența îngerilor
în acest loc unde predomină haosul, asistând la lupta lui Iisus, iar ultimul vers: “Şi
ulii de seara dau roate după pradă”, intărește sugestia morții, imaginea
thanatosului.
Prozodic, se remarcă măsura versurilor de 14 silabe, ritmul iambic și rima
încrucișată.
La nivel morfologic, observăm frecvența verbelor la imperfect, care creează
impresia de continuă suferință. Majoritatea substantivelor comune dobândesc în
discursul liric valori simbolice cu trimitere la viață, moarte sau soartă. Toate aceste
substantive apar însoțite de adjective, tocmai pentru a li se amplifica importanța.
Se remarcă și prezența unor cuvinte de origine populară, majoritatea cuvintelor
aparținând sferei semantice a suferinței și a chinului.
În Grădina Ghetsemani surprinde prin măiestria cu care autorul împletește
numeroase motive biblice, creând un deosebit poem iconografic.