ÎN GRĂDINA

GHETSEMANI
- VASILE VOICULESCU -
Elev realizattor: Bădilă Tabita Daniela
Clasa: a XII-a C
Profesor îndrumător: Cândea Tereza
TRADIȚIONALISMUL
și
GÂNDIRISMUL
TRADIȚIONALISMUL
Tradiționalismul se remarcă prin prezența profundă a valorilor
tradiționale ale spiritualității românești. De asemenea, trăsături ale
curentului sunt și: valorificarea spiritului național, prețuirea mediului
rural, ca vatră a spiritualității, refuzul citadinului și preferința
pentru descrierea satului, idealizarea universului rural și a
țăranului român, determinarea unor surse inepuizabile de
inspirație, anume folclorul și istoria, refuzul influențelor străine.
GÂNDIRISMUL
Gândirismul definește o mișcare
ideologică cristalizată în jurul revistei ,,
Gândirea ” publicată în 1921 la Cluj din
inițiativa lui D. I. Cucu și Cezar Petrescu.
Ulterior, revista se mută la București,
conducerea ei fiind preluată de Nechifor
Crainic, care publică programul estetic în
articolul intitulat ,, Sensul Tradiției ”.
Gândirism = modernism autohton
- promovarea specificului național prin
inspirația din: istoria autohtonă,
frumusețile patriei, folclor și tematica
rurală
- cultivarea ortodoxismului
- exacerbarea autohtonismuliu
 Vasile
Voiculescu
Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu este un scriitor reprezentativ al
perioadei interbelice, având o bogată activitate
literară, abordând toate cele trei genuri literare.
Prin creația sa, autorul ilustrează tradiționalismul
interbelic, direcție în care se înscriu volumele sale
de poezie: Poezii, Pârgă, Poeme cu îngeri, Din
Țara Zimbrului. Doctrina tradiționalismului a fost
formulată de Nichifor Crainic în articolul
programatic „Sensul tradiției”, publicat în 1929 în
revista „Gândirea”, pulicație în jurul căreia s-au
grupat reprezentanții de seamă ai acestui curent
literar: Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Aron Cotruș,
Cezar Petrescu, Mateiu I. Caragiale.
Opera sa

În debutul primului său volum de versui (Poezii, 1916), Voiculescu

oferă o definiție originală poeziei, considerată „floarea albă,
strălucită, ce nu înflorește decât la viul soare al cugetării”. Astfel,
nota de inedit a liricii sale o reprezintă meditația asupra condiției
umane bazată pe motive biblice. O astfel de poezie o constituie
opera ,,În Grădina Ghetsemani” publicată în volumul ,,Pârgă” în
1921, exprimând plenar tradiționalismul creștin-ortodox.
Poezia
Hipotextul / Sursa de inspirație
Sursa de inspirație a poeziei se află în Evanghelia după Luca, Sfântul care
consemnează momentul ultimei rugăciuni cristice în libertate: „Părinte, de
voiești, treacă de la Mine acest pahar... dar nu voia Mea, ci voia Ta să se
facă! [...] Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Și sudoarea
Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.” Acest pasaj
biblic prezintă pătimirea lui Hristos în Grădina Ghetsimani de pe Muntele
Măslinilor, unde și-a petrecut ultimele zile înaintea răstignirii. În acest loc
tainic, Fiul lui Dumnezeu ia asupra sa toate păcatele lumii, schimbând
radical cursul istoriei și al credinței religioase, momentul emblematic al
rugăciunii fiind frecvent prezentat în picturile murale.
 Titlul și tema
De aici vine titlul cu ,,valențe paratextuale” (Gerard Genette) care anunță tema de factură
religioasă. Ideea centrală a poeziei se bazează pe motivul biblic al rugăciunii lui Iisus în
Grădina Ghetsimani, prezentând dualitatea uman-divin a Celui care unește contrariile. Prin
generalizare, creația lirică prezintă confruntarea specific umană între trup (partea
materială, perisabilă) și suflet (fărâma de eternitate care înalță spiritual fiecare individ).
Astfel, la nivel macrotextual, tema poeziei este cea a sacrificiului, care este în mod obișnuit
asociată cu suferința, poezia configurându-se ca un psalm. La nivel microtextual, poezia se
configurează ca o alegorie a vieții și a morții, având ca temă dualitatea ființei, născută din
conflictul dintre trup și suflet, dintre materie și spirit. Astfel, titlul are valențele unui
,,onomatext” (Jean Ricardou), dar și a unui ,,motiv anticipativ” (Boris Tomasevski), care
reiterează episodul meditației, dar și al ispitei. Conform clasificării lui Gerard Genette, titlul
,,În Grădina Ghetsemani” este ,,obiectal”, evidențiind un cronotop specific, întrucât în limba
ebraică ,,Ghetsemani” înseamnă ,,locul în care se strivesc măslinele”.
STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE
Structural, poemul este alcătuit din patru catrene cu un caracter
descriptiv, care împreună compun trei secvențe lirice. Aceste
trei secvențe corespund celor trei ,,trepte” ale experienței
mistice definite de Rudolf Otto: ,,misterium tremens”,
,,misterium fascians” și ,,majestas”. Vasile Voiculescu insistă
în această poezie pe răgazul psihologic plasat între două
momente temporale cheie: rugăciunea și răstignirea.
Prima secvență lirică
Prima strofă coincide cu prima secvență lirică, reliefând natura umană
a lui Iisus, în „lupta cu soarta”, trăsătură specifică oricărui muritor,
dar prezentată într-o imagine iconică: îngenuncheat, „căzut pe
brânci”. Formele verbale („lupta”, „nu privea”, „căzut”, „se-
mpotrivea”, „curgeau”, „stârnea”) exprimă refuzul asumării unui
destin implacabil, surprinzând fugara clipă de ezitare. Metafora
„curgeau sudori de sânge” ilustrează patimile pe care trebuie să le
îndure Mântuitorul spre salvarea omenirii, iar epitetele cromatice
(„de sânge”, „alb”), aflate în contrast, sugerează natura duală om-
divinitate, terestrul-cosmicul. Tulburarea lăuntrică dobândește
proporții hiperbolice, iar jalea cu accente metafizice străbate
întreaga natură: „Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna”.
A doua secvență lirică
Cea de-a două secvență lirică include următoarele două strofe
centrate în jurul metaforei-simbol „grozava cupă”. Termenul
„cupă” ce apare atât în Biblie cât și în poemul voiculescian
are sens spiritual, ilustrând cupa amărăciunilor. Lichidul aflat
în aceasta se dovedește a fi o „apă verzuie” ca simbol al
morții de dinaintea învierii, iar prin sacrificiul său, Iisus
vestește zorii erei creștine. Oximoronul „sub veninul
groaznic-dulceață” reliefează trecerea spre o altă etapă a
purificării, trecerea de la lupta cu lumea la cea cu sinele.
Durerea maschează bucuria unui veșnic început, bucuria de
a schimba esența lumii, de a elimina chinurile umane
dobândinte prin păcat.
A treia secvență lirică
Strofa a patra conturează ultima secvență poetică, bazată pe
conexiunea dintre proiecția suferinței interioare și imaginea
dinamică amplă a cadrului natural. Suferința lui Iisus se transferă
naturii din jur, cuprinse de un freamăt cosmic ce prefigurează
noua geneză: „Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,/
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...”. Ultimele
versuri ale poeziei introduc sugestia morții, „vraiștea grădinii” fiind
replica terestră a Edenului. „Uliii de seară” care „dau roată după
pradă” sunt demonii malefici care pândesc locul rugăciunii,
încercând să împiedice salvarea de păcat a umanității. În schimb,
îngerii cu „bătăi de aripi” indică prezența invizibilă a mesagerilor
divini care au grijă ca echilibrul terestru să nu se tulbure.
NIVELURILE TEXTULUI POETIC
Din punct de vedere stilistic, poezia este dominată de sobrietate, simplitate, concizie;
ea se axează pe matafora „cupei” cu otravă, numită si „paharul”, „infama
băutură”, „veninul groaznic”. Apar, în text, epitete semnificative care descriu
zbuciumul interior: „sudori de sânge”, „amarnica-i strigare”, „mâna nendurată”,
„sete uriașă” etc. și comparația „chipu-i alb ca varul”. Verbele sunt, în cea mai
mare parte, la timpul imperfect („lupta”, „nu primea”, „ducea”, „sta” etc.) care
indică o acțiune începută în trecut și neterminată, sugerând pemanența. Prozodic,
poezia se distinge printr-un lirism obiectiv, o măsură de 14 silabe, ritm iambic și
rimă încrucișată, toate acestea expuse în versuri relativ lungi de o reală
contabilitate.
NIVELURILE TEXTULUI POETIC

La nivel morfosintactic se remarcă efectele imperfectului care trimite la mit și la

arhetipal. De asemenea, aglomerarea verbelor transfigurează dinamica suferinței,
amplificând drama. La nivel lexical, tradiționalismul e reprezentat prin prezența
unor termeni aparținând registrului popular și regional: ,,brânci”, ,,stârnea”,
,,sterlici”. Tot aici putem vorbi despre valorificarea câmpului semantic al cupei:
,,paharul”, ,,sete uriașă”. La nivel stilistic se observă metaforismul care creează
un imagism puternic, trăsătura așanumitului ,,modernism autohton”.
Concluzie
 Prin urmare, întreaga poezie este o transpunere estetică
a consemnării biblice. Întregul discurs liric devine o alegorie bazată
pe opoziția dintre sacru și profan, alegorie ce aduce în prim-plan
imaginea lui Iisus din momentul răstignirii, moment memorabil în
istoria religiei creștine. În ,,Grădina Ghetsemani” de Vasile
Voiculescu este o poezie de tip tradiționalist prin ispirația religioasă,
forma clasică a textului și nivelul lexico-semantic ce dezvăluie un
limbaj regional și arhaic.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIA ACORDATĂ!