CUM REDACTEZI SUBIECTUL III,

un eseu de minimum 400 de cuvinte,

în care să prezinţi particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui …
FLORI DE MUCEGAI de Tudor Arghezi
Introducere →Tudor Arghezi a inaugurat în literatura romană o altă vârsta a modernitații: ,,modernismul său
fiind dominat de metafornismul vizionar’’. (Ioana Em. Petrescu) Apariția ,,Florilor de mucegai’, cu
arta poetică omonimă ce deschide volumul, poate fi considerată drept începutul autentic al
modernismului arghezian.
→Având ca sursă de inspirație perioada de detenție politica suferită de poet între anii 1918-1919
(în închisoarea de la Văcărești), volumul ,,Flori de mucegai’’ evocă lumea dezordonată a
închisorii, iar sentimentul predominat este cel al singurătații.
→Arghezi promovează în acest volum ,,estetica urâtului” - urâtul ca sursă de efecte estetice, ca
modalitățide a atrage atenția asupra imperfecțunilor vieții, senzațiilor de aversiune și oroare,
care capătă valori noi, ele făcând parte din existența umană. Astfel, în volumul arghezian, ,,Flori de
mucegai”, elementele spațiului închis al închisorii susțin conceptul de urât; orice spațiu închis
depersonalizează ființa, o coboară la o condiție inferioară; grotescul predomină în lumea plină
de mocirle, cătușe, lanțuri, zăbrele, păduchi, șobolani, mucegai și întuneric, mucegaiul fiind un
simbol al ființelor minuscule, bacterii care lucrează pentru destrămarea întregului, pentru
readucerea ordinii la dezordine. Frumosul este recuperat prin vis, amintire sau prin moarte,
regăsind astfel valorile vieții. Apropierea de Dumnezeu sugerează salvarea celui condamnat și
înfrumusețarea locului prin creație artistică.
Cuprins
→evidenţierea a →Incă din epocă, criticul Eugen Lovinescu observă că Arghezi este un antisimbolism, deoarece el
două trăsături respinge spiritualizarea materiei, alegând drumul invers: materializarea spiritualului. Nu
care permit altceveva invocă Charles Baudelaire atunci când definește estetica urâtului: e un miraculous
încadrarea privilegiu al artei că oribilul, artistic exprimat, devine frumusețe. Esteticul, spațiu privelegiat de
textului poetic
studiat într-un manifestare a frumosului, se deschide, iată, înspre zone considerate până la Arghezi ca fiind
curent cultural/ nepoetice: trivialul, abjectul, macabrul, monstruosul, scatalogicul. Urmând principiile scriitorului
literar; francez, Arghezi asumă o serie de însușiri artistice modernizate: poetica absenței/golului,
transcendența goală, spaima dezintegrării universului, reușind totodată sa impună o tonalitate
grotesc-realistă, ,,arghezianismul’.
→ Anticipată de versurile din ,,Testament’’: ,,Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte
potrivite’’; ,,Făcui din zdrențe muguri și coroane’’; ,,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți si
prețuri noi’’, poetica exprimată în ,,Flori de mucegai’’ trimite la ideea unei creații lipsite de inspirație
divină. ,,Slova de foc’’ devine imposibilă în cadrul noii concepții poetice, lăsând să se manifeste doar
slova făurită a unui creator blestemat parcă să-și încerce mântuirea prin identificarea cu un
spațiu al tenebrelor în care maleficul deține o funcție de demiurg. Arta poetică se transformă într-o
confesiune a secătuirii puterii creatoare. Scrierea cu -unghiile de la mâna stângă - nu e doar o
alternativă oarecare, ci o afirmare răspicată a morții poeziei ,,inspirate’’.
→prezentarea →Astfel, poezia ,,Flori de mucegai’’, aflătă în deschiderea volumului omonim, este o artă poetică/ o
modului în care poezie programatică, evidențiind concepția argheziană despre efortul artistului și implicațiile
tema se reflectă acestuia în actul creației. Prin urmare, atât impulsul creator, cât și produsul lui devin ipostaze ale
în textul poetic
absenței.
studiat, prin
comentarea a →Când primul vers al poeziei ,,Flori de mucegai’’anunță scrierea stihurilor ,,cu unghia pe
două imagini sau tencuială”, gestul evocă mai degrabă, caracterul rudimentar al instrumentului grafierii și
idei poetice; materialul impropriu pe care cuvintele se aștern. E vorba aici de un efect al unui creator ce nu mai
are mijloace de exprimare, și tocmai de aceea folosește la maximum resurse improprii, cărora le
descoperă potențialitatea.
→Cât despre rezultatele acestui meșteșug inedit, subiectivitatea lirică enumeră o serie de atribute ce
luminează tipul de poezie propus de Arghezi: ,,Sunt stihuri fară an/ Stihuri de groapă/ De sete de apă/
Și de foame de scrum,/ Stihurile de acum ’’. Versurile dobândesc, așadar, aura unor profeții ale
eternitații chinului și ale lipsei salvării, sunt epitafuri despre proximitatea morții, semne ale
dezintegrării.Vocea poetică realizează că aceasta este cea mai reprezentativă atitudine
existențială a omului modern. Pentru că o astfel de viziune n-ar fi putu să apară decât ,,acum”.
→Tema poeziei exprimă astfel, efortul creator al artistului pentru un produs spiritual și
consecințele pe care le are aceasta asupra stărilor interioare ale eului poetic, chinuit de
framântări și de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelații, ci al unei
neliniști artistice și al setei creatoare.
→analiza, la →Titlul poeziei ,,Flori de mucegai’’ este un oximoron, în care florile sugerează frumusețea,
alegere, a două puritatea, lumina, iar mucegaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea, întunericul. Astfel, titlul
elemente de construit oximoronic și intertextualul (cu baudelairienele ,,Flori ale răului’’) sugerează ,,răul’’ organic al
compoziţie şi de
lumii pe care poetul va căuta să îl sublimeze artistic. Căci florile sale nu sunt cu mucegai, ci de
limbaj,
semnificative mucegai, conțin natura ,,urâtă’’ chiar de la naștere.
pentru textul →Poezia ,,Flori de mucegai’’ este structurată în două secvențe lirice, prima reprezentând crezul
poetic studiat, artistic arghezian, iar cealaltă neputința artistului de a crea în condiții de claustrare.
din seria: titlu, →Prima secvență sugerează dorința devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind
imaginar poetic, dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă și lipsindu-i uneltele
figuri semantice scrisului, încearcă să zgârie ,,cu unghia pe tencuială/Pe un părete de firidă goală/Pe întuneric”
(tropi), motive
versurile născocite din nevoia comunicării. Condițiile vitrege de viață îi seacă forța creatoare,
poetice etc.
,,Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat împrejurul/ Lui
Luca, lui Marcu și lui Ioan”.
→Enumerarea prin negație a elementelor fabuloase ale evangheliștilor/ ,,taurul’’,,
leul’’,,vulturul’’ creează o imagine de mare forța sugestivă, privind starea de deprimare a eului
liric nefericit în absența creației, în raport direct cu scrierile religioase a căror esența este
Absolutul.Versurile sunt săpate în sufletul poetului, sunt ,,stihuri fără an ce nu pot fi exprimate în
viața reală’’, dar sunt profund simțite de sensibilitatea artistului: ,,Stihuri de groapă/De sete de
apă/Si de foame de scrum.” Harul poetic, ,,unghia îngerească”, este tocit de efort, nu-i mai permite
poetului revelația; artistul nu se mai poate regăsi în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de
valori spirituale: ,,Sau nu o mai am cunoscut”.
→Ultima secvență amplifică deznădejdea, care este simbolizată de atmosferă sumbră, e
,,întuneric’’, iar ploaia se aude, departe afară, ceea ce provoacă eului liric o durere simțită profund,
,,ca o ghiară’’, din cauza neputinței totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu
lumea, setea de a-și dezvălui trăirile îl silesc să scrie ,,cu unghiile de la mâna stângă’’. O
simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forțele demonice, în opoziție totală cu puterea
divină a creației. Închisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante, însa în
acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Răul, urâtul sunt numai conjuncturi ale destinului,
cărora omul le opune aspirația spre frumos, care poate fi regăsit în sine, în vis sau în speranța
împlinirii.
 →În ,,Flori de mucegai’’ predomină modalitațile stilistice ale esteticii urâtului, pe de o parte ca
inovație lingvistică, pe de alta parte ca substanță a ideilor exprimate. Limbajul este caracterizat
prin folosirea cuvintelor care șochează prin expresivitate, cuvinte ,,urâte”, al căror sens capată
noi valori. De pildă, cuvântul,,mucegai’’ are aici sensul profund al degradării morale, al
descompunerii spirituale, de trimitere sugestivă către om, deoarece el însoțeste cuvântul ,,flori’’ care
poate semnifica viața, lumea. Arghezi utilizează cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca
,,firidă’’, ,,stihuri’’, din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evangheliști- Luca, Matei și Ioan,
pentru a sugera atemporalitatea stărilor sufletești de tristețe, de dezamăgire și deprimare ale poetului.
→Oximoronul ,,flori de mucegai’’ transmite ideea complexă a imperfecțiunilor vieții, a condițiilor
vitrege la care este supusă ființa umană, fapt care ii provoacă poetului aversiune, repulsie.
Metaforele argheziene potențeaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului constrâns
să-și reprime setea de comunicare. Lumea închisorii poartă în ea stigmatele răului care
acționeaza negativ asupra naturii angelice a ființei umane, tocește ,,unghia îngereasca’’,
impiedicând-o astfel să se exprime.
→De asemenea, principiul culminativ evidențiază la nivelul structurii textului că, scrierea ,,cu
unghia de tencuială’’ din primul vers îsi gasește un corespondent în ultimul stih al poeziei.
Potențând ideea unui demers creator nefiresc, ,,unghiile de la mâna stângă” nuanțează impulsul,
dar în același timp, și soluția procesului artistic: creația prin ,,stângăciile” ei, redă lipsa de sens a
universului. De asemenea, simbolurile religioase- taurul lui Luca, leul lui Marcu, vulturul lui Ioan,
ori metafora; ,,unghia cerească’’ sau comparatia ,,mâna ca o ghiară” devin în textul arghezian tot
atâtea fețe ale atitudinii negatoare, subordonându-se aceleiași poetici a absenței. Refuzul
intervenției evangheliștilor semnifică prăbușirea ființei umane, dispariția spiritualității
creștine.De altfel, și mijloacele artistice citate accentuează ideea că până și o participare directă a
divinitații ar uza de aceleași instrumente. Dumnezeu se manifestă tot prin unghie. Prin această
optică poate fi interpretată și omisiunea celui de-al patrulea apostol, Matei, al cărui protector este
îngerul.
→Renovarea liricii românesti, smulgerea ei de pe căile unde o fixase marea influență a poetului
,,Luceafarului’’, este consecința cea mai importantă produsa de afirmarea lui Arghezi înca din al doilea
deceniu al secolului XX.
Încheiere Așadar, expunându-se cu o concepție estetică care a adunat nu puține critici în epocă, Tudor
Arghezi rămâne unul dintre acei poeți ce intuiesc în viermuiala realității concrete sursa unui
imaginar strident, dar mereu productiv prin forța sa de sugestie.