CUM REDACTEZI SUBIECTUL III, un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi

ale unui text epic studiat/ de construcție a personajului/ relația dintre două personaje, aparţinând lui …
BALTAGUL de MIHAIL SADOVEANU
INTRODUCERE →Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,
obiectiv, realist-mitic și tradițional. Structura polimorfă este dată de „amestecul de
roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist”.
CUPRINS
PARTICULARITĂȚI ALE
UNUI TEXT NARATIV
→evidențierea a două →Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă,
trăsături care fac desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de
posibilă încadrarea personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o
imagine amplă asupra vieții.
textului narativ studiat
→Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia
într-o perioadă, într-un lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și
curent cultural/ aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om-natură
literar sau într-o și mitul marii treceri).
orientare tematică →Inspirația romanului din balada populară „Miorița”, sugerată chiar de scriitor prin mottoul
„Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă ș-un câne…”, constituie un aspect controversat în
receptarea critică, susținut de criticii interbelici (E. Lovinescu, G. Călinescu) și adesea
contestat de exegeza postbelică (Al. Paleologu).
→În viziunea lui Mihail Sadoveanu, tradiția și modernitatea nu reprezintă două moduri
diferite de raportare a ființei la lume, ci devin forme complementare care ajută omul să
descifreze tainele universului. De aceea, conflictul central al romanului nu constă în
ciocnirea dintre cele două mentalități. Tensiunile apar atunci când noua lume capitalistă
generează excese, îndepărtându-se de la valorile morale după care funcționează lumea
tradițională. Este vorba despre Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, cele două personaje care au
încercat să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Aici se relevă și rolul Vitoriei. Aceasta
trebuie să restabilească, prin actul justițiar, ordinea unei lumi ce era pe cale să se transforme
în haos;
→Fiind o proză realistă, perspectiva narativă a romanului „Baltagul” este una obiectivă, cu
o viziune „dindărăt”, aparținându-i unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic, ce
narează la persona a treia. Naratorul ocupă o poziție de extrateritorialitate în raport cu
universul ficțional creat, astfel încât nu idealizează personajele, nu intervine în destinele lor,
lăsându-le să evolueze spre deznodământ după năzuințe și slăbiciuni.
→două secvențe →Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața
relevante pentru tema pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea.
textului narativ studiat;/ →Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul „Baltagul” prezintă monografia statului moldovenesc de la munte, lumea
arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe
Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul
său, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.
→Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele
care au condus la moartea bărbatului ei (intriga polițistă), cee ce devine o dublă aventură: a
cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de
inițiere a tânărului (Bildungsroman): „…Parcurgerea labirintului este o încercare esențială
pentru orice erou, [..] fiind chiar proba de renaștere și regenerare morală”. Nechifor, personaj
absent, prezentat indirect, aparține planului mitic. Căutându-și soțul, Vitoria parcurge simultan
 două lumi: spațiul real, concret și comercial și o lume „de semne și minuni”. al căror sens ea
știe să-l descifreze.
PARTICULARITĂȚI DE
CONSTRUCȚIE A
PERSONAJULUI/
RELAȚIA DINTRE
PERSONAJE
→prezentarea statutului →Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la munte,
social, psihologic, moral la începutul secolului al XX-lea.
etc. al personajului →Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, fiind „un exponent al speței” (G. Călinescu)
în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul de
→prezentarea statutului
răzbunare și metodele unui detectiv. Criticul G. Călinescu afirmă „Vitoria e un Hamlet
social, psihologic, moral feminin ”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, când reconstituie scena
etc. al fiecăruia dintre morții lui Nechifor Lipan și o povestește în fața sătenilor.
cele două personaje →„În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta și aplicație de detectiv. [...] Vitoria e
un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale
reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării”.
E→ste o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă. Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită să o
folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Are curajul de a depași hotarul satului, în
căutarea lui Nechifor, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numește „o femeie în
țara bărbaților”. În satul tradițional, bărbatul putea ieșii din limitele satului pentru oierit sau
pentru negoț( (ca Lipan). Datorită inteligenței native și a stăpânirii de sine, Vitoria reușește să
reconstituie drumul parcurs de Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașii în fața
autorităților.
→Găsește în sine puterea de a cerceta și de a găsi urmele acestuia, cu inteligență și
disimulare. Spune străinilor că îl caută pe Nechifor care îi este dator, ca să nu fie bănuită că
are bani asupra ei pentru a-și asigura cele necesare în călătorie. Pe prietenii lui Lipan
(domnul David, moș Pricop), îi întreabă despre el și rememorează calitățile soțului din
povestirea lor.
→Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și
este refractată la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui
Gheorghiță. Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție („Îți arăt eu coc, valț
și bluză..! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea-și-n legea noastră
trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiță. În raport cu
Gheorghiță, tânărul imatur la începutul călătoriei, Vitoria este inițiatoarea. Deși fiul este
copilul preferat și poartă numele secret al tatălui, el constată pe drum că mamei „i-au crescut
țepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu el. Inițierea este încheiată la parastas, când
tânărul ține piept criminalului și-l lovește cu baltagul, restabilind dreptatea.
→O primă secvență, menită a reliefa astfel, aceste trăsături de caracter ale
protagonistei, o reprezintă dialogul pe care Vitoria îl poartă cu Gheorghiță înainte de
plecarea la drum. Acest schimb de replici se constituie într-o reală formă de caracterizare
indirectă, ce relevă inteligența și, totodată, determinarea actantei. Deși Gheorghiță este încă
inocent, mama adoptă o atitudine convingătoare, prin care să-l conștientizeze pe tânăr de
faptul că, pentru el, începe o nouă etapă a vieții;
→Momentul în care sunt descoperite osemintele lui Nechifor Lipan, în râpa dintre Suha
și Sabasa, se constituie într-un alt episod narativ care pune în relief aceste trăsături ale
Vitoriei. Aceasta își păstrează stăpânirea de sine. Atentă la păstrarea tradiției, femeia îți
jelește soțul și îi aprinde o lumânare, dar, în același timp, colaborează cu autoritățile. Acceptă
să vorbească „prin sârmă” cu prefectul de la Piatra, căruia îi va cere permisiunea să o lase să
își îngroape bărbatul în „țintirim”.
 →Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin
caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte
personaje, nume). Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ.
→Din punct de vedere social, personajul feminin întruchipează tipologia muntencei.
Familia Lipan este una de tip patriarhal, în care bărbatul este cel care face legea, iar femeia
veghează la respectarea ei. Absența lui Nechifor Lipan este resimțită de Vitoria ca un
dezechilibru, ca o reală amenințare pentru omogenitatea și coerența microuniversului familial.
În acest scop, femeia încarcă să-l conștientizeze și pe Gheorghiță de importanța călătoriei, de
faptul că el urmează să devină capul familiei;
→Viziunea despre lume a autorului se reflectă mai ales la nivelul statutului moral al
personajului. Întregul comportament al Vitoriei îi reflectă verticalitatea. Aceasta respectă
tradițiile și nu își poate găsi liniștea până în momentul în care realizează ritualul
înmormântării, prin care sufletul soțului său va fi legat de lanțurile eternității. Chiar dacă
pătrunde într-o lume nouă, Vitoria Lipan nu renunță la tradiție.
→Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, care trebuie să ia locul
tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre
maturizarea lui Gheorghiță.
→Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și rememorare, și
simbolizează destinul muritor al oamenilor. Numele său „cel adevărat și tainic”, de botez,
este tot Gheorghiță, dar primise numele Nechifor (în gr. „Nike-phoros”, purtător de victorie), în
al patrulea an al vieții când se îmbolnăvise, potrivit unei superstiții: „ca să nu-l mai cunoască
bolile și moartea”. Vorba lui Lipan „Nimene nu poate sări peste umbra lui” anticipează destinul
acestuia.
→Personaje episodice sunt reprezentative pentru lumea satului arhaic: Minodora, fiica
receptivă la noutățile civilizației, este trimisă la mănăstire pentru purificare; moș Pricop
(ospitalitatea), părintele Dănăilă (autoritatea spirituală în satul arhaic), baba Maranda
(credința în superstiții).
→Romanul are un caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor, ocupațiile
tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori. Personajul colectiv,
muntenii este portretizat încă de la început, în legenda pe care obișnuia să o spună Lipan la
cumetrii, dar și în mod direct, de către narator: „Viața muntenilor e grea; mai ales viața
femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului i-i dat să-și câștige
pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. […] Cei mai vrednici întemeiază stâni în
munte. […] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.”
→evidențierea a două
trăsături ale personajului
prin câte o scenă/
secvență;/ →evidențierea
modului în care se
manifestă relația dintre
cele două personaje prin
două episoade/ secvențe
comentate
→două elemente de →Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar
structură, de compoziție este semnificativ și la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic,
si de limbaj ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator. De remarcat că în roman,
semnificative pentru… același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se
păstrează neatins de sângele ucigașilor.
→Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient
reconstituie lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei, în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului și observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia
rolul naratorului. Inteligentă și calculată, ca „un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza
propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-și
recunoască vina în fața satului și a autorităților.
→Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios al
satului tradițional: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „ 10 Martie”. Perioada istorică
poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea trenului și a telefonului
în zona Moldovei, dar atemporalitatea este o trăsătură a atmosferei legendare, a aspectului
mitic. Cadrul acțiunii este satul de munte Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și
satul de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul
parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, este transcris de pe hartă.
Dar fiind și o scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul imaginează satul Lipanilor,
Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).
→Romanul este structurat în șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I. constatarea absenței și pregătirile de drum, II. căutarea soțului dispărut, III. Găsirea
celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
→Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor și al
altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la „cumătrii și nunți”. Legenda este rememorată de
Vitoria în absența soțului ei și anticipează destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul (
epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după
încheierea deznodământului.
→Prima parte (capitolele I – al VI-lea) – frământările Vitoriei în așteptarea soțului și
pregătirile de drum – include expozițiunea și intriga.
→În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei, care
toarce pe prispă, gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la Dorna să cumpere oi.
→Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea
soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea
Bistrița, anunță autoritățile dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de
drum, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag
sfințit.
→Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) conține desfășurarea acțiunii și prezintă
drumul parcurs de Vitoria și ale fiului ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei
reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura
Bicazului, la crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș Pricop și baba Dochia din
Fărcașa, la Vatra Dornei (la han și la „canțelarie”, unde află de actul de vânzare a oilor), apoi
spre Păltiniș, Broșteni, Borca, de unde drumul părăsește apa Bistriței, „într-o țară cu totul
necunoscută”. De asemenea, întâlnesc botez la Borca și nuntă la Cruci – marile momente din
viața omului, a căror ordine sugerează Vitoriei înmormântarea din final.
Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu
ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămășițele lui Lipan într-o râpă, în
dreptul Crucii Talienilor.
→Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) prezintă sfârșitul drumului: ancheta
poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașilor.
Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru Gheorghiță,
încheiată cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas.
→Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate
scena crimei, surprinzându-i și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște
vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat
 de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate.
→In deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertate Vitoriei și-și recunoaște fapta.
→Ca moduri de expunere, narațiunea preponderentă este nuanțată de secvențele
dialogate, iar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret
fizic, individual (de exemplu : portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiță) și colectiv (muntenii,
„locuitorii de sub brad”).
ÎNCHEIERE →Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul
Georgescu în studiul „Polivalența necesară”) și de prezența mai multor teme și motive, a
ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii:
reconstituire a „Mioriței” (E. Lovinescu), roman antropologic și polițist (G. Călinescu), roman
mitic-baladesc și o „anti-Mioriță” (Al. Paleologu). Criticul Marin Mincu asociază baltagul, armă
a crimei și obiect justițiar, cu labrys-ul, securea dublă cu care a fost doborât minotaurul,
monstrul mitic.
→Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae
Manolescu arată că, deși Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada
populară; „doi ciobani ucid pe al treilea ca să-i ia oile ”, autorul „sacrifică marele ritm al
transhumanței pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizează situația originară, privind
dintr-un unghi deloc poetic evenimentul ritual. «Baltagul» este un roman realist în sensul cel
mai propriu”.