Baltagul

De Mihail Sadoveanu

Introducere
Mihail Sadoveanu, „Ceahlăul literaturii române” cum l-a numit Geo Bogza, „Ștefan cel
Mare al literaturii române” cum i-a spus George Călinescu are o operă monumentală a cărei
măreție constă în densitatea epică și grandoarea compozițională. Viața satului românesc este
principala temă a epicii sadovene, întrucât „țăranul român a fost principalul meu erou”,
mărturisea Sadoveanu într-un discurs ținut la Academia Română. Țăranul Sadoveanu este
locuitorul de la munte, moldoveanul cu viața aspră ca și meleagurile prăpăstioase pe care este
sortit.
Romanul „Baltagul” a apărut în noiembrie 1930 și a fost scris în doar 17 zile. Opera este
un adevărat „poem al naturii și al sufletului omului simplu, o Mioriță în dimensiune mare”
(G. Călinescu). Poate fi considerat un roman baladesc, deoarece, sa inspirat din balade
populare precum „Salga”(de unde a preluat setea de împlinire a ochiului justițiar a
personajului feminin), „Dolca”( de unde este preluată ideea profundeilegături a omului cu
animalul credincios), „Miorița”( de unde sunt preluate tema, motivul, conflictul, discursul
epic)
Romanul se deschide cu un motto preluat din balada „Miorița”: „Stăpâne, stăpâne/ Mai
cheamă și-un câne” și argumentează viziunea mioritică asupra morții căreia Sadoveanu îi dă o
nouă interpretare, aceea a existenței duale ciclice, succesiunea existențelor de la viață la
moarte și din nou la viață. Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc,
sufletul țăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradițiilor și al specificului
național cu un mod propriu de a gândi și a reacționa în fața problemelor cruciale ale vieții
statornice din vremuri imemoriale. O altă temă dezvoltată în roman este cea a inițierii,
romanul poate fi considerat bildungsroman în privința formării și maturizării lui Gheorghiță,
fiul Vitoriei și Nechifor Lipan. Nu în ultimul rând, identificăm și tema monografică, deaorece
de-a lungul călătoriei Vitorei Lipan sunt prezentate obiceiuri legate de viață, de nașteri,
moarte, specifice satului tradițional.

4 elemente de structură și compoziție

Titlul - Baltagul este un obiect totem. Denotează o armă, dar este un instrument de
muncă căpătând o dublă valență simbolizează moartea și viața. Înainte de a pleca în căutarea
tatălui, Vitoria îi dăruiește lui Gheorghiță un balta nou. Acum, devine un simbol al inițierii,
dar și al dreptății, deoarece, în roman baltagul e arma justițiară care îl pedepsește pe criminal.
Etimologia cuvântului baltag trimite la cuv labrys care înseamnă labirint. Este anticipată
astfel căutarea Vitoriei atât în plan exterior și interior. Îngreunatăă de întârzierea soțului,
avertizată de semne rău prevestitoare, Vitoria apelează pe rând la vrăjitoare, la biserică înainte
de a pleca la drum. Spațiul desfășurării acțiunii este o zonă muntoasă a Moldovei. În manieră
realistă autorul utilizează toponime reale conferind veridicitate și verosimilitate: Măgura
Tarcăului, Dorna, Sabasa.
 Un motiv spațial este al drumului inițiatic stăbătut de cele două personaje: un drum
labirintic, al transhumanței la finalul căruia se înfăptuise un act justițiar.

Timpul în care are loc acțiunea este cronoligc, întâmplările se petrec din toamnă până în
primăvară, dar nu este precizată perioada deoarece Vitoria Lipan trăiește într-un timp mitic,
spiritual, al credințelor și datinilor străvechi care au valabilitate în orice epocă. Acțiunea
este complexă. În cele 16 capitole precedate de o legendă fascinantă, acțiunea se structurează
pe 3 planuri: demersurile vitoriei de a-și găsi și răzbuna bărbatul, planul monografic și
inițierea lui Gheorghiță care va lua în final locul tatălui său.
Subiectul romanului are un singur fir epic și anume, drumul parcurs de Vitoria Lipan în
căutarea soțului său, Nechifor Lipan. În Măgura Tarcăului femeia munteancă este îngrijorată
că ceva rău s-a întâmplat cu bărbatul ei care plecase la Dorna să cumpere o turmă de oi și nu
se întorsese la timp, nici nu dăduse vreo știre. Lipanii aveau atâta avere câtă le trebuia și din
cei 7 copii, mai trăiau 2: o fată, Minodora și un băiat, Gheorghiță. Frământându-se pentru
întârzierea bărbatului ei, Vitoria crede că are primul semn rău atunci când îl visează pe
Nechifor „călare cu spatele întors cătră ea trecând spre asfințit o revărsare de ape”, iar altă
dată visase „trecând călare o apă neagră”. Vitoria se duce la preotul Dănilă care îi promite că
va face slujbă și va citi la biserică pentru ca Dumnezeu să facă lumină. Femeia se duce și la
baba Maranda, vrăjitoarea satului care îi spune că Lipan a găsit „una cu ochii verzi și
sprâncenele împreunate”, oferindu-se să facă vrăji să-l aducă înapoi.

Caracterizarea Vitoriei
Vitoria Lipan este personajul principal întrunind calitățile fundamentale ale omului
simplu, de la țară în care se înscriu cultul pentru adevăr și dreptate, respectarea legilor
strămoșești și a datinilor „ea nu este o individualitatem ci un exponent al speței”(G.
Călinescu). Este, așadar, un personaj mitic și un personaj simbolic pentru țăranul român.
Portretul moral reiese în mod indirect din gândurile, faptele și vorbele eroinei, naratorul
conturând la început trăsăturile din exterior spre interior.
Gândindu-se la soțul său plecat la Dorna să cumpere oi, Vitoria trece printr-o perioadă de
interiorizare. Întreaga sa viață devenind lăuntrică „acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări
necunoscute”. Neliniștea femeii este cauzată de întârzierea „peste obicei” a lui Nechifor L.
Eroina se ghidează în presupunerile ei, după știința semnelor. Primele semne rău prevestitoare
sunt visele: unul care a împus-o în inimă i-l arăta pe Nechifor „călare cu spatele întors cătră
ea trecând spre asfințit o revărsare de ape”. Alt semn este glasul lui Lipan venint din memoria
ei afectivă cărua „nu putea să-i vadă chipul”, neliniștea ei devine bănuială „un vierme
nedormit” o roade permanent și pentru ea, timpul stătu. Vitoria nu măsoară vremea după
calendar, ci se conduce după semnele naturii pe care le înțelege „norul către Ceahlău e cu
bucluc”. Când bănuiala devine certitudine, Vitoria simte nevoia unei purificări sufletește, ține
post negru în toate vinerele negre, fără apă, fără hrană cu broboada cernită peste gură.
Hotărâtă să afle adevărul și să răzbune moartea bărbatului ei, femeia reconstituie cu luciditate
drumul făcut de Nechifor, se amestecă printre oameni, întrebând cu discreție și inteligență din
loc în loc, din han în han despre omul cu „căciulă brumărie și călare pe un cal țintat”.
Tenace și aprigă, punând cap la cap cele aflate cu o logică impecabilă, ia urma oilor și a
ciobanilor. Cu o deducție uimitoare de detectiv, dovedește înfăptuirea crimei și îi demască pe
vinovați. Datina înmormântării și pedepsirea ucigașilor vin dintr-o credință străveche și sunt
împlinite după legi nescrise. Odată împlinită datoria și înfăptuită dreptatea, viața reintră în
normal. În acțiunea sa, Vitoria dovedește spirit justițiar, inteligență, luciditate, dobândire de
sine, devotament și neclintire în împlinirea tradițiilor și datinilor străvechi.

Relația dintre cele 2 personaje + statutul Vitoriei

Personajul absent, Nechifor Lipan, soțul Vitoriei concentrează în jurul său toată acțiunile
și întreg zbuciumul interior al femeii, în strădania de a afla adevărul despre omul ei și de a
împlini actul justițiar al pedepsirii vinovaților.
Nechifor Lipan era oier din Măgura Tarcăului și își câștiga existența „ca toși munenii cu
toporul ori cu cața” el fiind „dintre cei mai vrednici” așa cum este caracterizat direct de către
narator. Portretul bărbatului se alcătuiește din memoria afectivă a Vitoriei. Trăsăturile sale
morale se conturează din caracterizarea directă făcută de alte personaje: „om geneors”, „nu se
uita la parale, numai să aibă toate după gustul lui”, prietenos și sociabil era „meșter la
vorbă”, oier cinstit și mândru
Relația: Legătura spirituală dintre cei doi soți este solidă și eternă, ea se bazează pe
„dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”. Vitoria și Nechifor Lipan formează o pereche
de inițiați, un cuplu ce simbolizează triumful iubirii asupra dramei existențiale a omului și
asupra răului din sufletul omenesc. Dragostea dintre cei doi a fost trecută prin focul
conviețuirii și a rezistat. În ciuda unor certuri și vorbe iuși, femeia își iubește bărbatul și știe
că este iubită. Ipoteza că Lipan s-ar fi putut opri la altă femeie rezistă puțin timp. Ea are
convingerea și mândria că tot la ea s-ar întoarce. În romanul „Baltagul”, Sadoveanu
realizează o uniune deplină a sufletelor celor doi soți care comunică nu numai în timpul vieții,
ci mai ales dincolo de moarte, ceea ce a făcut să fie considerat un roman de dragoste.

Opinia
În opinia mea, viziunea despre lume înfățișată în romanul „Baltagul” nu face
excepție de la ampla perspectivă pe care o oferă Sadoveanu în toată creația lui. Una dintre
marle primejdii de care trebuie să se ferească omul modern să se ferească de uitarea ordinii
lumii și a echivalențelor dintre legea cosmică și cea umană. Mai apropiat de natura terestră și
celestă, omul de la munte cunoaște profund sensurile existenței. Poveste Vitoriei are un tâlc
pe care se cuvine sa îl descifreze „cei cu cap și cu învățătură” după cum îi spune mama fiului
ei inițiat.
În concluzie, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, oferă o imagine produnfă a
sufletului țărănesc și a vieții patriarhale. Sub istoria unei crime petrecute în lumea pastorală a
secolului XIX pe plaiurile Moldovei, romanul dezvoltă straturi de bariere tematice și de
semnificații profunde prin care cititorul este invitat să participe la un act inițiatic, de
înțelegere a lui. Romanul „Baltagul” este unul tradițional pentru că recompune imaginea unei
societăți arhaice, păstrătoare a unor tradiții care au supraviețuit în vârful muntelui.
Ilustrarea temei prin 2 secvențe