Plumb, de George Bacovia

TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

Introducere: George Bacovia este un autor canonic recunoscut în literatura românească

pentru caracterul inovator care îi marchează creația lirică. Volumul său de debut, Plumb,
publicat în 1916, este una dintre primele lucrări care deschideau drumul către o nouă
dimensiune a poeziei în perioada interbelică. Modernismul bacovian este plin de rezonanță
poetică, permițând cititorului evadarea într-un spațiu nedeterminat, al introspecției, un univers
poetic îmbogățit de valențe metafizice.
Simbolismul: Simbolismul este un curent literar care apare în secolul al XIX-lea în Franța,
fiind teoretizat în studiul Le symbolisme, publicat în suplimentul literar al ziarului Le Figaro. În
literatura română, George Bacovia preia orientările tematice și stilistice ale simbolismului, iar
poezia Plumb demonstrează acest proces, atât prin tema abordată (condiția inadaptatului la
rigorile unei societăți superficiale, lipsită de valori), cât și prin stilul în care aceasta a fost
concepută, prezentând ambiguitatea lirică, mărci ale subiectivității, utilizarea sugestiei, a
simbolului, a sinesteziei.
Arta poetică: Rezultatul procesului creator bacovian poartă o serie de valențe poetice,
printre care enumerăm încadrarea în specia artei poetice. Teoreticienii Aristotel, respectiv
Horațiu, care a redefinit conceptul literar în cadrul lucrării Ars poetica, au prezentat arta
poetică aparținând unei dimensiuni superioare, de ordin metafizic, care depășește granițele
creației lirice, oferindu-i un spectru nou. Astfel, arta poetică este definită ca fiind o creație prin
intermediul căreia este redat un crez literar, prin valorificarea relației dintre creator și creație, o
relație profundă. Arta poetică este un manifest literar, un program poetic realizat cu mijloace
inovatoare, purtătoare de sens poetic.
Titlu: Titlul poeziei este un element sugestiv, care anticipează orizontul poetic și
contribuie la zugrăvirea cadrului de meditație poetică. Din punct de vedere structural, titlul este
sintetic. Astfel, plumbul, element care simbolizează greutatea vieții, tendința către eliberarea
sufletului prin moarte, angoasa; culoarea plumbului este una sobră, cenușie, fiind un element
descriptiv pentru instanța eului liric: ipostaza redată prin intermediul poeziei este una
meditativă, valorificând stări precum solitudinea și spleen-ul. Întreaga poezie este construită pe
baza elementului plumb, fiind laitmotivul artei poetice, care se regășește în șase dintre cele opt
versuri ale poeziei.
Tema: Tema textului literar este de o înaltă rezonanță poetică, fiind cea a omului
însingurat, înstrăinat de societatea artificială în care sălășluiește. Eul poetic este un inadaptat la
lumea superficială, trăirile sale fiind profunde, metafizice, izvorând din dorința acestuia de a
utiliza crezul liric pentru a portretiza această societate și, implicit, relația dintre individ și cadrul
în care acesta se află blocat (o lume care nu corespunde nevoilor și intereselor acestuia, care îl
sufocă, provocându-i angoasa, spleen-ul, singurătatea). Această temă antemenționată este
dublată de tema morții, a sfârșitului continuu bacovian, prezentă atât la nivel de formă, cât și la
nivel stilistic în poezia Plumb.
Structură: Din punct de vedere compozițional, poezia simbolistă este redată prin două
catrene, fapt care demonstrează o coerență în planul structural al textului poetic, coerență prin
care ideea poetică și forma poeziei se completează, tehnică specifică modernismului. Astfel,
cele două catrene corespund celor două planuri prin care este evocată viziunea despre lume a
lui George Bacovia. Primul plan descrie coordonatele poeziei, fiind reprezentat de natura
exterioară, în cadrul unui cimitir pustiit în universul citadin, în care elemente funerare se află
într-o stare de pietrificare, dormind adânc în propriile armuri de plumb. Cel de-al doilea plan
este cel interior, care completează cadrul exterior prin evocarea stărilor eului poetic, fiind
prezente multiple mărci ale subiectivității care nuanțează înstrăinarea eului liric: stam singur.
Conform referințelor poetului, acest plan are o valoare simbolică, fiind corespondența poetică a
mitului întoarcerii mortului cu fața către apus, motiv literar al morții ireversibile.
Cea de-a doua strofă a poeziei prezintă și viziunea poetului cu privire la iubire,
demontarea acestui motiv literar în forma în care acesta este cultivat în poezia romantică. În
universul poetic bacovian, iubirea este înzestrată cu valențe noi, amorul meu de plumb și
imposibilitatea (care se transpune într-o stare de disperare) ca eul poetic să recupereze instanța
propriei iubiri, a propriului destin nuanțează prezența motivului literar al angoasei.
Abordare stilistică: La nivel stilistic remarcăm metaforele repetitive, care evidențiază
prezența unui laitmotiv care întărește ideea poetică (amorul meu de plumb, flori de plumb),
plumbul devenind elemental central al poeziei, care cuprinde stările eului liric, amplificându-le
prin forța plastică a sinesteziei. Mai mult decât atât, utilizarea mărcilor subiectivismului (verbe
aflate la persoana I: stam singur, am început să-l strig) au o valoare stilistică ireproșabilă,
întrucât demonstrează afectivitatea eului liric captiv în propria-i condiție. Epitetul inversat
funerar vestmânt prezintă o muzicalitate atipică, contribuind la crearea unui cadru al sfârșitului
continuu și preluând valoarea atemporală a mediului în care se situează eul poetic – universul
citadin al societății artificiale.
Prozodie: Rima îmbrățișată, măsura fixă de zece silabe, îmbinarea iambului și amfibrahul
sunt elemente de prozodie care îmbogățesc această artă poetică bacoviană, completând tema
morții, acest sfârșit continuu bacovian. Mai mult decât atât, la nivelul universului stilistic putem
conchide asupra faptului că predilecția către cuvinte formate din consoane închise evidențiază
tema acestui sfârșit continuu, fapt care demonstrează o structură modernă a poeziei, în care
forma și stilul se contopesc. Muzicalitatea textului poetic este redată prin laitmotivul plumbului,
dar și prin paralelismul sintatic, prin utilizarea frecventă a repetiției și coerența stilistică a celor
două strofe, care corespund celor două planuri: planul exterior (al cimitirului într-un oraș al
solitudinii), respectiv planul interior, care demonstrează afectivitatea eului poetic, martor al
propriei sale decadențe.
 Concluzie: Autocaracterizându-se drept un poet al decadenței, George Bacovia
conturează un univers simbolist unic în arta poetică Plumb, printr-o abordare modernă care nu
are correspondent în literatura română, fiind unică. Simbolismul bacovian excelează prin
nuanțarea ideii poetice prin elemente structurale care au o înaltă rezonanță poetică, prin
reluarea stărilor specific simboliste (spleen, angoasă, solitudine, captivitatea într-o societate
meschină) în dimensiunea stilistică a poeziei.