PLUMB

de George Bacovia
- artă poetică simbolistă –
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

1. Încadrarea într-o orientare tematică, într-un curent literar, trăsături

Simbolismul este un curent literar apărut în literatura franceză la sfârşitul secolului al XIX-lea, de unde se propagă în
diverse culturi. Apare ca reacţie împotriva romantismului târziu, a impersonalităţii reci a parnasienilor, cât şi împotriva
obiectivităţii naturaliste. Articolul program al simbolismului, “Le Symbolisme”, de Jean Moreas, apare în 1886, în
suplimentul ziarului „Le Figaro”. Reprezentanţii de seama ai curentului sunt: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane
Mallarme, Arthur Rimbaurd.
Printre trăsăturile poeziei simboliste se numără respingerea prozaismului şi a expresiei discursive, poezia descriptivă
fiind înlocuită cu una sugestivă, pretabilă la mai multe interpretări, cultivarea simbolului, folosirea sinesteziei ce redă
concomitent mai multe senzaţii aparţinând unor simţuri diferite, înclinaţia spre cultivarea unor stări de spirit nedefinite
(reverie, melancolie, spleen), muzicalitatea ce se realizează prin repetiţie, dar şi introducerea versului liber care este văzut
ca o soluţie de ieşire din tiparele prozodice tradiţionale.
La baza tehnicii simboliste stau: sugestia, corespondenţele, spleenul, starea de inefabil. Simbolul se realizează prin
sugestie, fapt evidenţiat şi de Mallarme, care spunea că : “a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea
poemului” şi adaugă :”a sugera, iată visul!”.Lumea reala fiind o proiectie a celei ideale,simbolistii cred ca pot sugera
unitatea ei prin surprinderea interdependentei dintre elementele ce o compun sau dintre obiecte,stari ,senzatii si ganduri.
În litaratura română, simbolismul apare mai târziu în raport cu poezia simbolistă franceză. El nu se constituie în opoziţie
cu romantismul si parnasianismul, ci faţă de epigonismul eminescian şi ideologia sămănătoristă, dezvoltându-se în două
etape: prima la „Literatorul”(1880) condusă de Alexandru Macedonski şi în cadrul revistei „Viaţa nouă” (1905) condusă
de Ovid Densusianu . Teoreticianul simbolismului romanesc este Alexandru Macedonski, dar cel mai important şi cunoscut
poet simbolist este George Bacovia, opera acestuia marcând deschiderea lirismului românesc spre modernitate.
Poezia "Plumb" de George Bacovia deschide volumul omonim apărut în 1916, fiind generată de o dispozitie interioară
complexă ce reuneşte: singurătatea, senzaţia de sufocare, disperarea, tristeţea.
De asemenea, muzicalitatea deriva nu atat din constrangerile de ordin formal, cat din repetitii, din refrene, din
corespondentele dintre corpul sonor al cuvantului si sensul sau, subliniind izolarea, apasarea poetului damnat.
Tehnica sugestiei ambiguizeaza mesajul astfel incat inchiderea si izolarea se remarca la toate nivelele textului. Izolarea este
redata prin corespondenta dintre planul interior si cel exterior.
Opera se înscrie în universul specific bacovian, al "atmosferei de copleşitoare dezolare, [...] o atmosferă de plumb, în care
pluteşte obsesia morţii şi a neantului şi o descompunere a fiinţei organice" (Eugen Lovinescu).
2. Elemente de compoziţie şi structură
Ca specie literară poate fi considerată o elegie întrucât exprimă sentimente de tristeţe.
a) Tema poeziei o constituie condiţia poetului damnat într-o societate meschină, care nu-l înţelege, o societate
superficială, neputincioasă să aprecieze valoarea artei adevărate. Criza comunicarii este particularizată în acest text pe
coordonate cvasi-tragice, subiectul liric fiind prizonier într-un spaţiu mineral dens, construit prin aglomerare de elemente(.
„sicriele de plumb”, „flori de plumb”,„funerar vestmant”, „cavou”, „amor de plumb”)care umplu spaţiul vital al instanţei
lirice şi induc claustrofobia). Semnele implacabile ale mortii sunt sustinute de simbolul central si al valentelor sale
thanatice.
b)Ideea
Pentru poetul modern,toate caile evaziunii din real (in natura,iubire sau creatie)sunt inevitabil inchise.Iubirea e
desacralizata,redusa la materialitate ,la monotonie. ) De aici,starea de melancolie, tristeţe, solitudine a poetului care se
simte încătuşat, sufocat spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără a avea vreo soluţie de
evadare
c) Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături
specifice sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice. Astfel, greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, culoarea
cenuşie- monotonia, iar maleabilitatea metalului indică labilitatea mentală. Lexemul „plumb’,apare in asociatii metaforice
precum”sicrie de plumb,”coroanele de plumb,flori de plumb dezvaluind o realitate obiectiva,austera si dezolanta .Retorica
negatiei implicata , sustine modernitatea poeziei.
d) Imaginar poetic
Incipitul este marcat de imperfectul verbului "dormeau", care sugerează atitudinea pasivă a eului liric şi timpul
nedeterminat.
 Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul exterior definit de cimitir,
cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoacă poetului disperare, nevroză,
deprimare, dezolare.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul, ce poate fi societatea, mediul,
propriul suflet, propria viaţă, destinul. Oricare dintre aceste spaţii este sugerat de simboluri din câmpul semantic al
elementelor funerare - "sicriele de plumb", "cavou", "funerar vestmânt", trimiţând, ca stare, către iminenţa morţii.
Prin"coroanele de plumb"-, este negata semnificatia consacrata a vegetalului (prospetimea ,vitalitatea,puritatea,varietatea
coloristica).Vegetalul apare mortificat.

Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care "dormea întors",
sugerând disperarea poetului, "strig", într-o solitudine morbidă, "stăm singur lângă mort",. Epitetul „intors” evocă moartea,
eul fiind un contemplator pasiv al acesteia.
Verbul „scârţâiau” din primul catren, alături de „si-am inceput sa-l strig ” realizează o sugestie muzicală dezarmonică,
nevrotică ,sugestiva pentru disperarea poetului..” Ämorul de”plumb”este o structura metaforica prin care este negata
valoarea romantica a sentimentului iubirii,posibilitatea fiintei de a se desprinde de materialitate si efemeritate.Iubirea e
contaminata de raul existential .Amorul de plumb „”sugereaza cantonarea in limitele contingentului.
„Äripile de plumb reprezinta negarea zborului,a posibilitatii de elevatie,de ascensiune spre absolut. Starea poetului de
solitudine este sugerată de sintagma "stăm singur", care, alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească, "era
vânt", nevroză, spleen, "scârţâiau".
Bacovia refuza sa pastreze senzatiile,sentimentele la nivelul sugestiei canonic-simboliste.Eul bacovian materializeaza
reactii.Sugestia devine strigat.tabloul e aproape naturalist
Prizonieratul sporeste acuitatea perceptiva,astfel incat fiecare stimul din mediul exterior-linistea,zgomotul ,frigul-este
resimtit ca o trauma.
e) În ceea ce priveşte prozodia, poemul are o construcţie riguroasă care sugerează prezenţa morţii prin închiderea
versurilor cu rimă imbrăţişată, măsura fixa de zece silabe şi ritmul iambic ce alternează cu cel amfibrahic.
f) Concluzie.
Consider ca universul bacovian reprezentat in poezia “Plumb” este unul al singuratatii, al reificarii, in care obiectele si
vegetatia din jur se constituie intr-un tablou monocrom si depersonalizat.
.

❖ Cuvintele cheie in descifrarea semnificatiei sunt: cavoul, vantul, frigul, amorul de plumb, aripa, zborul.
Cavoul confirma ruptura de cadrul familiar: casa, odaia, salonul. Acesta se afla in serie cu alte spatii inchise (“caverna”,
“grota”).
Vantul face posibila comunicarea cu exteriorul, fiind mesagerul mortii.
Frigul este al doilea stadiu al trecerii spre moarte.
Structura “amorul meu de plumb” desemneaza iubirea insasi, iar intr-o perspectiva livresca, statuile metalice- variante
funebre ale amorasilor picturali. Ambele sensuri converg in aceeasi sugestie: prabusirea din ordinea umana in cea minerala.
Simbolul iubirii devine simbolul neantului.
Aripa are o simbolistica ascensionala. In mitologie se asociaza nu numai pasarilor, ci si heruvimilor, ingerilor, arhanghelilor
capatand atributul puterii divine. Aripa si zborul se situeaza in miscarea de transcendenta, reprezentand incorporarea operei.
Inversarea simbologica a aripii este realizata de Bacovia prin adaugarea plumbului. Aripile care atarna semnifica opusul
inaltarii, caderea, inertia.