Plumb

de George Bacovia
- artă poetică simbolistă modernă –

„Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar vestmânt --
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig --
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.”

Simbolismul este o mişcare artistică şi literară de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care apare ca reacţie
împotriva romantismului şi a parnasianismului. Manifestându-se iniţial în Franţa, simbolismul se extinde
ulterior în alte ţări europene şi pe continentul american.
Jean Moréas publică, în 1866, manifestul simbolismului în suplimentul literar al ziarului Le Figaro.
Poezia simbolistă se opune declamaţiei, falsei sensibilităţi ori de- scrierii obiective, căutând, prin intermediul
simbolurilor, ideea pură.
Printre trăsăturile definitorii ale simbolismului, sunt de luat în seamă, pe de o parte, adâncirea lirismului
prin intermediul sugestiei muzicale, astfel că putem vorbi chiar de un primat al muzicalităţii (potrivit lui Paul
Verlaine, unul dintre iluştrii reprezentanţi ai simbolismului francez, armonia devine prioritară în reprezentarea
lumii şi a literaturii:
„muzica înainte de toate”) şi, pe de altă parte, forţa imaginativă a „corespondenţe lor” (concept definit artistic
de Charles Baudelaire într-un sonet omonim – „Corespondențe” – prin versul „parfum, culoare, sunet
se-ngână şi-şi răspund”, punând în relaţie sinestezică olfactivul, vizualul şi auditivul). De altfel, predilecţia
pentru imaginile sinestezice este o caracteristică a simbolismului, coroborată cu o nouă viziune asupra lumii.
Muzicalitatea tipic simbolistă este susţinută prin câteva procedee artistice: cultivarea versului-refren,
folosirea paralelismului sintactic, recurenţa anumitor figuri retorice şi de construcţie (repetiţia, anafora etc.)
Printre temele şi motivele literare regăsite în lirica simbolistă, amintim citadinismul (imaginea recurentă
a oraşului angoasant, coercitiv, abrutizant), „paradisurile artificiale”, boala, singurătatea etc.; în egală măsură,
definitorii pentru simbolism sunt folo sirea unui vocabular preţios (reflectat la nivelul toponimelor exotice,
nume de metale şi de pietre preţioase etc.), preferinţa pentru artificial şi decadent, prezenţa „categoriilor
negative” (dezorientarea, spaimele, obscuritatea, ambiguitatea, grotescul, sfâşierea între extreme), teoretizate
de autorul german Hugo Friedrich în Structura liricii moderne, carte de referinţă pentru înţelegerea
fenomenului modernist.
Simbolismul românesc se manifestă aproape sincron cu simbolismul francez, graţie lui Alexandru
Macedonski, prin intermediul cenaclului şi al revistei Literatorul, înfiinţate în 1880. Alţi reprezentanţi ai
simbolismului românesc sunt Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, G. Bacovia, Ion Minulescu, Iuliu C. Săvescu,
Traian Demetrescu, pentru a numi doar câţiva.
Poezia Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916, care marchează debutul lui Bacovia în
lumea literară.
Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia
despre condiţia artistului în lume.

1
  Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice,
precum:folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului
liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea
interioara. 
Titlul reprezintă un substantiv comun, care , denotativ , arată un metal greu de culoare gri
inchis. Sensul conotativ al lexemului plumb( format dintr-o vocală închisă de câte două consoane
„grele”, repetându-se de 7 ori în text )este dat de valoarea de motiv literar central si simbol al
titlului, sugerând spațiul închis, apăsarea sufleteasca, golul interior, melancolia si jalea eului
poetic, stari afective care prin corespondență descriu un univers exterior trist, apăsat de greutatea
plumbului.
Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de
obiecte. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare. Subtema este moartea
prin impietrire, iar motivele literare sunt plumbul, florile, coroanele si sicriele, cavourile, strigatul
interior.
Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima
strofă corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare.
  Lirismul este subiectiv, evidenţiat prin numeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe la
persoana I singular ("stam", "am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I
singular ("amorul meu").
  Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric
se simte claustrat. Verbul „dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un
sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar:
"sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente
construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia
unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării.
Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare
totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele
reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză, angoasă.
Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea
întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei
lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric
ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de
salvare iluzorie.
  Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu
"aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care
înălţarea nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca
într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă.
Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
  La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de
vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră.
  La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue,
neterminate, obsedante. Singurele care diferă, verbele „am început” şi „să strig”, marchează
conştientizarea dramatică a eului liric.
  La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori
coordonate prin "şi" ceea ce intensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă
topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, “Dormea întors amorul
meu de plumb”.

2
  La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca
efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor:
„flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul
meu de plumb”.
  Versurile au masura fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată., aceste două elemente
contribuind în plus la ideea de închidere.
  În concluzie, ţinând seama de aspectele menţionate şi de diversitatea ipotezelor de lectură la
care încurajează poezia modernistă, în general, putem spune că Plumb de G. Bacovia surprinde
elementele de forţă ale simbolismului.