Plumb

de George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

1. Date despre autor şi operele lui în general

George Bacovia este cel mai important poet simbolist român, opera sa poetică ilustrând un simbolism autentic atât de idei, cât şi
de mijloace, fiind “poetul tristeţilor fără speranţă, al angoaselor incurabile” (Vasile Fanache)

2. Date despre opera vizată

Poezia „Plumb”a apărut în fruntea volumului Plumb în 1916. Este considerată o capodoperă a creaţiei bacoviene şi o culme a
simbolismului românesc. Poezia este o artă poetică simbolistă, un text programatic în care autorul îşi exprimă concepţiile despre
condiţia artistului în societatea modernă.

3. Repere teoretice
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea care s-a manifestat pânǎ în primele
decenii ale secolului XX, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a romantismului retoric, propunându-și reflectarea simbolicǎ a
realitǎţii în operele literare. Vocabularul estetic simbolist valorificǎ simbolul, sugestia şi sinestezia. Apar corespondenţele care
exprimă conexiunile eului poetic cu universul. Lirica simbolistǎ ilustreazǎ stǎri sufleteşti neclare, ambigue: obsesia, frica, angoasa,
nevroza, apăsarea sufletească, spleenul, presentimentul morţii. Muzicalitatea versurilor se realizeazǎ prin intermediul a douǎ tehnici
principale: tehnica refrenului şi tehnica eufonicǎ. Temele ilustrate cu predilecție sunt: moartea, natura dezolantǎ, iubirea fǎrǎ
capacitate salvatoare, singurǎtatea. Motivele prin care se contureazǎ temele sunt: parcul solitar, cavoul, cimitirul, orașul de provincie
etc.
Poezia „Plumb” aparţine acestui curent literar prin: tematică şi motive, cultivarea simbolurilor, sugestiilor, corespondenţelor şi prin
valorificarea muzicalităţii interioare, precum şi prin ilustrarea unor stări de suflet cum ar fi: tristeţea, singurătatea, teama căderii în
neant, angoasa. Astfel, tematica vizează sentimentul sfârșitului continuu, iar corespondențele se concretizează prin oglindirea planului
interior în cel exterior, decorul funerar fiind o reflectarea sentimentelor și trăirilor eului liric.

4. Semnificaţia titlului
Lexemul “plumb” ce alcǎtuieşte titlul poeziei simbolizează angoasa existenţială, plumbul fiind un metal greu, de culoare gri,
ce semnifică în poezie cenuşiul humei în care se întorc toate. Greutatea metalului semnifică apăsarea sufletească, iar toxicitatea
acestui indică starea de criză interioară a eului liric. Sonoritatea surdǎ a cuvântului, care este alcǎtuit din patru consoane şi o vocalǎ,
indicǎ monotonia, lipsa de perspective, rutina covârşitoare.
5. Tematica şi viziunea despre lume.
Tema textului este, în sens larg, condiţia omului modern, într-o lume în disoluţie, care şi-a pierdut reperele şi, în sens
restrâns, condiţia poetului într-o societate care nu-i recunoaşte valoarea. Laitmotivul textului este plumbul, ce simbolizează
tristeţea, angoasa care definesc omul modern. În poezie autorul îşi exprimă viziunea despre lume. Omul modern este perceput ca un
prizonier al unei lumi bolnave, într-o societate care marginalizează elitele. Această societate este marcatǎ de drama incomunicǎrii,
astfel că fiecare individ este condamnat la singurătate şi izolare. O secvență care contribuie la conturarea temei este cea în care eul
liric stă singur în cavou, solitudinea fiind expresia dramei incomunicării cu care se confruntă omul modern. O altă secvență care
configurează aria tematică este imaginea iubirii ca pasăre cu aripile frânte, ce sugerează imposibilitatea salvării prin iubire într-o lume
lipsită de substanță și de repere.

6. Structura discursului liric

Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o stare sufletească de disperare. Poezia este
alcatuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, reprezentată de cimitir, cavou,
simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe eul liric la izolare, angoasǎ şi depresie și realitatea interioară, sufletească,
pentru care nici iubirea invocată cu disperare nu este o şansă de salvare. Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de
simbol, repetiţie și epitet metaforic.

Prima strofă contureazǎ un univers rece, străin, în care eul liric trăieşte sentimentul singurătății tragice: “Dormeau adânc sicriele
de plumb/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt/ Stam singur în cavou…şi era vânt /Şi scarţâiau coroanele de plumb.” Acest decor
funerar, dinamizat doar de bătaia vântului, este simbolul tristeţii care îl domină pe eul liric, acesta simţindu-se captiv într-o lume
bolnavă. Aşadar, vântul nu este altceva decât o proiecţie a zbuciumului interior al eului liric. Pânǎ şi florile, simboluri ale frumosului,
sunt pervertite într-o lume bolnavǎ, monotonǎ, gri. Verbele la imperfect dormeau şi stam indicǎ stagnarea în starea de crizǎ şi
imposibilitatea salvǎrii.

Strofa a doua prezintǎ realitatea interioară. Eul liric invocǎ amorul, dar acesta doarme întors cu faţa spre moarte. “Aripile de
plumb” sugereaza căderea surdǎ şi grea, din care eul nu se mai poate înălţa; căderea în neant este inevitabilă, şi nici măcar iubirea
invocată cu disperare nu reprezintǎ o şansă de salvare: “Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, şi-am început să-l
strig-/ Stam singur lângă mort…şi era frig…/ Şi-i atârnau aripile de plumb.” Iubirea este reprezentatǎ simbolic ca o pasǎre cu aripile
frânte, sugerând incapacitatea zborului, care, asociatǎ cu frigul, acutizeazǎ presentimentul morţii.

7. Limbajul artistic
La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central plumb, care intră în alcătuirea unor epitete metaforice care sugerează
iminenţa sfârşitului, nevroza şi angoasa existenţială: flori de plumb, coroanele de plumb, aripile de plumb.
La nivel lexical, poetul valorifică lexeme din câmpul lexical al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort, accentuând ideea
căderii iminente în neant. De altfel, la toate nivelurile - lexical, fonetic, morfosintactic - poetul exteriorizează ideea de alunecare spre
neant. Verbele la imperfect dormeau, dormea, stam sugerează persistenţa atmosferei deprimante. Repetiţia conjuncţiei și amplifică
atmosfera macabră:. Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinişti metafizice. Paralelismul sintactic
reflectǎ corespondența celor douǎ planuri, care sunt într-un raport de interdependențǎ.

8. Elemente de prozodie
Elementele de prozodie susţin muzicalitatea interioară a textului bacovian și îi imprimǎ o sonoritate elegiacǎ: rima este îmbrăţişată,
ritmul este iambic şi amfibrahic, măsura metrică este de 10 silabe.
9. Concluzii
Poezia “Plumb” este emblematică pentru lirica simbolistă, valorificând simboluri, sugestii şi corespondenţe, cultivând muzicalitatea
interioară şi propunând un eu liric marcat de tristeţe metafizică şi de teama căderii în neant.