Poezia Simbolista

Plumb
George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormea întors amorul meu de plumb

Si flori de plumb si funerar vestmint -- Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur în cavou... si era vint... Stam singur lângă mort... si era frig...
Si scirtiiau coroanele de plumb. Si-i atirnau aripile de plumb.

Poezia lui George Bacovia „Plumb" se incadreaza in estetica simbolista (curent literar aparut
la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta si Belgia francofona , ca o reactie impotriva parnasianismului)
prin atmosfera , muzicalitate , folosirea sugestiei , a simbolului si a corespondentei , prin zugravirea
starilor sufletesti de angoasa si spleen .

Lirica bacoviana reprezinta expresia cea mai inalta a decadentismului in literatura, prin
prezenta obsedanta a categoriilor psihice negative, cum ar fi nevroza, angoasa, anxietatea, spleenul,
singuratatea, incapacitatea de a comunica, vidul interior, gustul pentru morbid, funebru, macabru,
cromatica variata.

Bacovia este poetul tristetii provinciale, al toamnelor reci si umede, al verilor caniculare care
descompun materia, al primaverilor nevrotice si al iernilor care dau sentimentul de sfarsit de lume.
Ostila si artificiala, natura poeziei bacoviene este reprezentata de parcuri solitare, alei
desfrunzite, mahalale sordide (murdare, infecte), cer plumburiu in care planeaza corbii, cimitire si
abatoare insangerate. Pe acest fundal, sunt proiectate figurile unor tineri atinsi de boala care
ratacesc, agonizeaza.

Poemul „Plumb” deschide volumul omonim, publicat in 1916, care marcheaza adeziunea la
simbolism a lui George Bacovia. Poezia poate fi considerata o mica arta poetica necanonica, prin
exprimarea unui nou tip de sensibilitate poetica, a unei atmosfere specifice si a unor teme si motive
care vor fi constant ilustrate de intreaga lirica bacoviana.

Titlul este reprezentat de un substantiv comun nearticulat, in deplina concordanta cu

discursul poetic pe care il anticipa, semnaland corespondenta dintre eul liric si universul evocat,
dintre realitatea interioara si cea exterioara. La nivel fonetic, „plumb” are o rezonanta lugubra,
prezentand o vocala inchisa intre doua consoane „grele”. Plumb sugereaza:
 existenta provinciala cenusie, plictisitoare (prin culoare);
 sentimentul apasator al izolarii, al singuratatii (prin greutate);
 prabusirea permanenta (atractia teluricului);
 imposibilitatea zborului, a inaltarii (prin metafora „aripi de plumb” ce sugereaza o cadere
surda si grea, moartea, sensul ultim al poeziei bacoviene).

Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuita doar din doua catrene iambice cu rima
imbratisata si masura constanta de zece silabe. Prin urmare, se poate vorbi de o maxima concentrare
a lirismului, ce reprezinta o trasatura a poeziei moderne.
Din punct de vedere structural, versurile evidentiaza existenta a doua planuri, a doua universuri
distincte. Universul exterior este reprezentat de cimitir si cavou – simboluri ale izolarii si mortii.
Universul interior, sufletesc este reprezentat de sentimentul iubirii, care poarta, si el, amprenta
mediului – „amorul meu de plumb”. „Cavoul" reprezinta o metafora-simbol ,un spatiu inchis , dar cu
deschidere simbolica , sugestia fiind a unei lumi care te sufoca , te claustreaza.

Cele doua teme ce caracterizeaza imaginarul poetic bacovian sunt:

• conditia poetului damnat, intr-o lume lipsita de orizont ,in care eul se autoizoleaza;
• moartea – sensul ultim al poeziei bacoviene.

In prima strofa, se constata prezenta unui camp semantic al mortii: „cavou”, „sicriu”, „coroane”,
„vestmint funerar” prin intermediul caruia se contureaza un decor macabru, dezolant, in maniera
decadentilor. Cadrul apasator, sufocant este infatisat prin metafora "sicrie de plumb", oximoronul
"flori de plumb", inversiunea "funerar vestmant".

Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia, moartea
afectivitatii „Dormea intors amorul meu de plumb”. Metafora "amorul meu de plumb" sugereaza
ideea vidului interior, incapacitatea de a mai simti si de a iubi a eului a carui lume interioara este
cuprinsa de efectul toxic al plumbului. Moartea afectivitatii este dublata si de metafora "aripile de
plumb" care ilustreaza zborul atipic, in jos, caderea grea, sugerand atractia teluricului.

Simbolul central al poeziei este substantivul „plumb”, cu statut de laitmotiv, adica de element
de recurenta poetica. Are sapte aparitii (in titlu si de cate trei ori in fiecare catren, cu asezare
simetrica, in versurile 1 si 4 in cezura versului doi). Prezenta lui obsedanta sugereaza ca materia intra
in impietrire, iar nu in putrefactie, ca in „Lacustra”.
Un alt laitmotiv este „stam singur” care accentueaza starea de solitudine a eului liric.
„Vantul” si „frigul” au statut de motive poetice, sugerand ostilitatea mediului, dizarmonia lumii.

In absenta refrenului, muzicalitatea versurilor este asigurata de paralelismul sintactic („Stam

singur in cavou ...si era vant”/ „Stam singur langa mort ...si era frig”) si de tonalitatea minora a
verbelor la imperfect, care creeaza impresia de continuitate, de permanenta a starilor sufletesti
(„stam” „dormeau”, „atarnau”).
Poezia apartine lirismului subiectiv, prin prezenta marcilor lexico-gramaticale specifice: persoana
I singular a verbelor, „stam”, si a pronumelor/adjectivelor pronominale „(amorul) meu”.

Viziunea despre lume este una tragica , decadenta, fara iesire, intrucat textul hiperbolizeaza
starea de singuratate.

Poezia bacoviana poate fi inteleasa ca un avertisment adus lumii, ca o criza a conditiei umane
in epoca moderna. Criticul Nicolae Manolescu afirma ca: „Bacovia a transformat pesimismul
eminescian in spaima ontologica, fiind singurul poet roman care a coborat in Infern.”