PLUMB

George Bacovia

Reprezentant autentic al simbolismului românesc, G. Bacovia ( 1881- 1957)a debutat cu volumul ,, Plumb” în
1916, a publicat vol. ,, Scântei galbene”1926, ,,Cu voi”(1930);,, Stanțe burgheze”( 1946)etc.
Universul bacovian cuprinde motive specific simboliste: motivul singurătății, motivul izolării ( înstrăinării),
al monotoniei, al nevrozei, al depresiei, al dorinței de evadare etc.
Simbolismul este un curent literar modernist apărut ca o reacție împotriva romantismului. Simbolismul
promovează o poezie a sensibilității pure, a stărilor sufletești confuze, ce pot fi transmise pe calea
sugestiei,cultivarea senzațiilor coloristice, muzicale, olfactive, a versului liber, a simbolului, predispoziția spre
reverie, visare prin repetiția obsedanta a anumitor vocale, a unor cuvinte sau a refrenului. Teme și motive:
iubirea, moartea, tristețea târgul provincial ca element al izolării, singurătatea etc.
Publicată în volumul cu același titlu, poezia ,, Plumb”exprimă viziunea bacoviană originală, dar și mijloacele
de expresivitate specifice poetului referitoare la relația lui cu societatea.
Tema o constituie condiția poetului într-o societate artificială, lipsită de aspirații.
Titlul alcătuit dintr-o vocală si patru consoane sugerează apăsarea, angoasa, cenușiul vieții, universul monoton,
solitudinea.
Poemul e alcătuit din două catrene, ce corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară,
obiectivă simbolizată de cimitir, cavou și realitatea interioară subiectivă simbolizată de sentimentul iubirii, ce e
condiționat de natura mediului.
Atmosfera macabră sugerează un cadru natural nocturn, iar cadrul spațial este prezent prin cimitir.
În prima strofă eul liric se simte solitar, izolat într-un spațiu apăsător, închis în care mediul înconjurător
capătă greutatea apăsătoare a plumbului:,, Dormeau adânc sicriele de plumb”
Decorul funerar:,,flori de plumb”; ,,funerar vestmânt”, ,, coroane de plumb” simbolizează existența mohorâtă,
apăsătoare fără posibilitate de evadare în care trăiește poetul. Repetiția cuvântului ,,plumb”redă dramatismul
existentei lipsite de perspectivă a poetului. În acea imagine statică, doar vântul sugerează mișcarea, dar produce
efectele reci ale morții: ,,...și era vânt/ Și scârțâiau coroanele de plumb”.
În strofa a doua tragicul existențial este cauzat de pierderea (moartea)afectivității :,, Dormea întors amorul
meu de plumb”. Apăsat de izolare și singurătate, eul liric devine spectator al fenomenului tragic al morții.
Încercarea de salvare a amorului este zadarnică sugerată de epitetul adverbial ,,întors” și de verbele: ,,..și-am
început să-l strig” la indicativ, perfect compus ce arata o acțiune terminată și conjunctiv care arată o acțiune
ipotetică( posibila), dar irealizabilă, simbolizând disperarea.
Solitudinea, izolarea, pustietatea sufletească sunt accentuate de prezenta cuvintelor din câmpul lexical al
morții: ,,mort”; ,, întors”; ,, frig” și a verbelor la indicativ, imperfect:,, Stam, era, atârnau”: ,,Stam singur
lângă mort...și era frig... / Și-i atârnau aripele de plumb” ( poetul a scris ,, aripele”) Punctele de suspensie sugerează
imposibilitatea ieșirii din acel spațiu închis.
Verbul a fi cu valoare impersonală, aliterația consoanelor t , p, b s, ș redau împietrirea, iar adjectivele:întors,
adânc, funerar sugerează moartea, somnul veșnic, ruperea de lumea reală.
Subiectivitatea versurilor este evidentă prin prezența verbelor la persoana: stam, am început și a adjectivului
pronominal posesiv meu
Ritmul iambic ce alternează cu cel amfibrahic, masura versurilor de 10 silabe, rima îmbrățișată dau
muzicalitate interioară și armonie versurilor.
Poezia ,, Plumb” se încadrează în estetica simbolistă prin tema și motivele existente: moartea, cavoul,
coroanele, frigul ilustrând stările sufletești de teamă, solitudine, dorința de evadare, angoasă trăite de eul liric.