Plumb de George Bacovia

Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu acelaşi titlu apărut în 1916. Aşezarea sa în
fruntea primului volum publicat de Bacovia îi oferă calitatea de text programatic. Simbolismul este un curent literear
apărut în Franţa, unde a fost teoretizat în 1886 de Jean Moréas, în articolul-manifest „Le szmbolisme”. Curentul literar a
fost promovat la noi de Alexandru Macedonski, prin articole programatice, reviste şi cenaclul simbbolst „Literatorul”.
„Plumb” este, ca specie literară, o elegie deoarece, realizată ca un monolog liric, exprimă sentimente tristeţe şi spaimă
de moarte.
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă şi motive, prin cultivarea simbolului, a sugestiei, prin
corespondente, decor, cromatică, tehnica repetiţiilor, ce conferă muzicalitate. Universul petic bacovian are la bază
câteva motive specifice liricii simboliste: dorinţa de evadare, sentimentul inadaptării, al izolării, al înstrăinării şi motivul
singratăţii apăsătoare.
Motivele lirice cu valoare de simbol aparţin câmpului semantic al morţii: plumbul, cimitirul, sicriele, cavoul,
somnul, vântul, frigul, şi cofigurează decorul funerar. Ele se asociează cu stări sufleteşti care constituie obiectivul
poeziei: singurătatea, izolarea, spaima de moarte, angoasa, spleenul, tragicul existenţial, disperarea,
inadaptarea,privirea în sine ca într-un străin.
Titlul, repetat de şase ori, sugerează: apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul vieţii, universul
monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial fără soluţii de ieşire. Plumbul este asociat cu senzaţii tactile
(greutate, duritate, răceală), cromatice (gri, galben – Bacovia afirmă că „Plumbul ars este galben. Sufletul ars este
galben. Gaben este culoarea sufletului meu), auditive ( format din patru consoane „grele” şi o vocală închisă, sugerează
căderea grea fără ecou).
Condiţia poetului izolat într-o societate lipsită de aspiraţii, singurătatea,imposibilitatea comunicării şi a evadării,
moartea iubirii constituie temele poeziei. Viziunea despre lume este un sumbra, nemetafizică (fără speranţă de salvare)
şi de un tragism asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui solitar şi aunui prizonier, a unei conştiinţe
înspăimântat de sine, de neant şi de lumea în care trăieşte.
În strofa I este descrisă lumea exterioară. Cadrul spaţial apăsător, sufocant este înfăţişat printr-o enumeraţie de
elemente ale decorului funerar: metafora „sicriele de plumb”, inversiunea „funerar veşmânt”, oximoronul „flori de
plumb”. Lumea obiectuală cu manifestări de frumuseţe şi gingăşie („florile”) este marcată de împietrire („de plumb”).
Prin repetarea epitetului „de plumb” ambientul capătă greutatea apăsătoare a plumbului. Eul liric se retrage înspaţiul
închis al „cavoului”, simbol al izolării.
Primul vers din strofa a doua, „Dormea întors amorul meu de plumb”, sugerează tragicul existenţial generat de
moartea iubirii şi efectul toxic al plumbului, care cuprinde lumea interioară, prin metafora „amorul meu de plumb”.
Formula „Stam singur lângă mort” oferă o imaginea tragică şi absurdă a înstrăinării de sine. Metafora „aripi de plumb”
presupune zborul în jos, căderea surdă şi grea, imposibilitatea evadării, moarte afectivităţii.
Poezia este realizată ca un tablou static, propoderent cu imagini vizuale. Imaginile auditive sunt reprezentate
prin două verbe a căror sonoritate stridentă, enervantă suugerează disperare, tristeţe: „să strig”, „scârţâiau” şi
contribuie la muzicalitatea dizarmonică. Prin transmiterea unor senzaţii tactile („frigul” şi „vântul”), poetul realizează
corespondenţa între planul naturii şi golul sufletesc, exprimat de laitmotivul „stam singur”.
Lirismul subiectiv este redat de mărcile eului liric: verbele la persoana I („stam”, „am început”, „să strig”),
adjectivul posesiv la persoana I „ (amorul) meu”.
Muzicalitatatea exterioara este produsă de elementele de prozodie clasice: rimaîmbrăţişată, măsura de 10
silabe, alternarea iambului cu amfibrahul. Muzicalitatea internă, specific simbolistă, se realizează prin sonoritatea dată
de consoanele „grele” ale cuvântului „plumb”, tehnica repetiţiilor (verbul iniţial ”Dormea”/”Dormeau” si laitmotivul
„Stam singur”), de asonanţe şi aliteraţii, care transformă poezia într-un vaiet monoton.
Aşadar, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, prin prezentarea
stărilor sufleteşti de angoasă si singurătate, poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.