Comentariu literar

PLUMB
de George Bacovia

1.Poezia ”Plumb” a apărut în 1918 în fruntea volumului cu același nume. ”Plumb” este considerată o
capodoperă a creației bacoviene și o culme a simbolismului românesc. Printre caracteristicile de arta
poetica a operei “Plumb”, putem aminti asezarea in fruntea volumului de debut si conceptia autorului
despre poezie.

2.Tema poeziei o reprezinta condiția poetului într-o lume meschina, incapabila de a înțelege si a
promova valorile, dar și condiția existențială a oricărui individ - moartea iminentă. 

3.Opera lui Bacovia se încadrează in curentul literar numit simbolism. 

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa ca reacţie împotriva parnasianismului, a

romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă, care este definită
ca „arta de a simţi”. Simboliştii susţin ideea că fiecărui obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde
un sentiment, o stare care poate fi exprimat şi explicat prin simboluri. Teoreticianul simbolismului este
Jean Moreas, prin manifestul literar „Le symbolisme”, în care vorbeşte despre o artă care va fi
împotriva falsei sensibilităţi şi susţine că poezia trebuie să sugereze doar şi nu să descrie.

Poeţii îşi manifestă preferinţa pentru imagini imprecise, prin care se transmit diverse senzaţii, stări ale
spiritului. Starea poetică este caracterizată prin decadenţă, astfel sentimentele şi stările sugerate
sunt: tristeţea, suferinţa, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, plictisul, apăsarea singurătăţii, spaima
de moarte sau de neant, izolarea, oboseala psihică, monotonia. Principalele teme şi motive simboliste
reprezintă aceste stări şi atitudini poetice, de aceea se preferă teme ca condiţia poetului nefericit,
lumea oraşului sufocant, moartea văzută ca descompunere a lumii, natura dezolantă, apocaliptică,
amorul defunct, singurătatea, evadarea spre mari depărtări sau tărâmuri misterioase. Aceste teme
sunt ilustrate prin câteva motive tipice, cum ar fi ploaia sau apa, materia aflată în descompunere,
iubita moartă, amurgul, frigul, vântul, metale preţioase sau instrumente muzicale. O trăsătură
definitorie a poeziei simboliste este muzicalitatea, realizată prin enumeraţii, repetiţii, refrene sau
prezenţa unor instrumente muzicale. O mare inovaţie din punct de vedere prozodic este cultivarea
versificaţiei libere, ceea ce corespunde muzicalităţii interioare. Simbolistica culorilor este o altă
trăsătură a creaţiilor simboliste, culorile redând stări profunde, emoţii puternice.

4.George Bacovia a fost un scriitor roman, format la scoala simbolismului literar francez. Acesta este
autorul unor volume de versuri si de proza scrise in baza unei tehnici unice in literatura romana, cu
vadite influente din marii lirici moderni francezi pe care acesta ii admira.

Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc, un poet vizionar, creând drama
însingurării prin poeziile sale. Este un poet al sensibilităţii, un spirit decadent, un poet al marilor
tristeţi. Lirica lui evidenţiază stări depresive, de adâncă tristeţe, degradarea psihicului până la
distrugere sau dispariţie. Starea obişnuită e tristeţea, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, ca rezultate
ale singurătăţii, ale descompunerii lumii. Baeovia este parcă poetul coborât în Infern pentru a aduce la
suprafaţă vedenii stranii, strigăte de teroare. Prin aceste stări reprezintă refuzul lumii; poezia lui este
sinceră, e un semnal de alarmă, o autosalvare în faţa lumii nesigure. Baeovia îşi compune un stil din
suferinţă şi izolare, creând poezii de o frumuseţe stranie, inimitabilă.

Poezia „Plumb” a apărut în fruntea volumului de debut, intitulat „Plumb” în anul 1916 şi este
o poezie programatică, o ars poetica, sintetizând motive şi mijloace de expresie, stări poetice
şi viziuni caracteristice pentru creaţiile bacoviene. Poezia exprimă starea de melancolie, de
tristeţe, de izolare a poetului, care se simte însingurat în lume. Tema poeziei este moartea,
sugerată în primul rând prin cuvântul „plumb”, repetat simetric şi obsesiv de şase ori,
respectiv singurătatea, sugerată prin reluarea simetrică a sintagmei „stăm singur”.
5.
Titlul poeziei este unul incifrat, plin de semnificatii. Plumbul semnifica greutate, se face astfel referire
la greutatea sufleteasca. Prin culoarea gri se exprima plictisul existential, prin consoanele “p”, ”l”, “m”,
“b” se exprima caderea in neant, iar prin capacitatea rapida de oxidare exprima ca dupa bucurii vin si
suparari.

Plumbul este un metal, iar greutatea sa considerabilă sugerează o stare sufletească apăsătoare, grea
- de aici și prima concentrație simbolistică. Culoarea gri redă o existenţă monotonă şi astfel cadrul în
care trăieşte poetul este un spaţiu al pierderii speranţelor. Maleabilitatea metalului sugerează
labilitatea psihică, starea de nevroză a poetului, astfel cadrul produce o stare de nelinişte, o stare
depresivă. Sonoritatea surdă a cuvântului face trimitere la izolare, la închidere definitivă, astfel eul liric
se află într-un cadru care trimite la singurătate.
Cuvântul-cheie al poeziei este ”plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet. In exprimarea
”sicriele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării.

6. Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul
exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță.
”Atmosfera poeziei bacoviene iese din limitarea senzațiilor, a imaginilor, a expresiei poetice și
din repetiția lor monotonă” (E. Lovinescu)

7.Poezia are două catrene, formând două planuri: cel exterior, material, redând imaginea unei lumi
care determină izolarea şi cel interior, spiritual, simbolizând starea sufletească deprimantă a eului liric.
În extern poetul pare a fi izolat și disperat, la fel și în interior, se pare că nici iubirea invocată cu
disperare nu este o șansă de salvare. 

8.In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”, ”somn”, ”dormea
adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive – amorul, tristeațea singurătatea –
sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant.
9.In prima strofa ne este dezvaluit universul existential, impietrit, funebru, sugerat de sintagmele:
“funerar vestmant”, “flori de plumb” si imaginea auditiva “scartaiau coroanele de plumb” care amplifica
alaturi de punctele de suspensie atmosfera macabra, sinistra, sugerand defapt frica de moarte. Prima
strofă definește un univers rece, străin, in care poetul trăiește sentimetnul singurătății tragice:
”Dormeau adînc sicriile de plumb,/ Și flori de plumb și funerar veșmînt – / Stau singur in cavou… și
era vint…/ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.

10.In a doua strofa ne este dezvaluita o alta secventa lirica, in care iubirea ca mijloc de salvarea din
acest univers macabru este refuzata. Acest fapt este identificat in expresia “dormea intors amorul
meu de plumb” care propune o viziune concreta si antropomorfa asupra iubrii, ca un mit ce moare si
isi pierde calitatea de absolut. Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar
acesta doarme întors cu fața spre moarte. ”Aripile de plumb” sugerează căderea surdă și grea, din
care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată
cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare: ”Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de
plumb, și-am inceput să-l strig – / Stam singur lingă mort… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”

11.In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor de zece silabe, rima imbratisata si
ritmul trohaic care alterneaza cu amfibranhul.
La nivelul lexical, fonetic, morfosintactic, poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant. Verble
la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaz persistența atmosferei deprimate. Repetiția
conjuncției ”și” amplifică această atmosferă: ”Și flori de plumb și funerar veștmînt – /… și era vint… /
Și scîrțîiau coroanele/… și-am inceput să-l strig/… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”.
epitetele ”adînc”, ”întors”, ”funerar”, ”singur” contribuie la realizarea unei neliniști metavizice.
Frecvența consoanelor ”m, b, v, l”, a diftongului ”au” și a triftongului ”eau” sugerează plînsetul ca ecou
al atmosferei insuportabile. Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este elegiac. Structura poeziei
este armonioasă, prima strofă se repetă in afară de versul al doilea, astfel încît primul vers este in
realție cu versul 5, 3 cu 7, și 4 cu 8. Din mijloace artistice de realizare pe lingă simbol intilnim
metafore și personificări: ”Dormeau adînc sicriile de plumb”.
Toate cuvintele incipitului au un tipar sintactic clasic: predicat, complement, subiect, atribut sunt
metafore simbol ale mortii, ale caderii in inertia plumbului. Incipitul debuteaza cu “dormeau adanc,
sicriele de plumb” scotand in evidenta atat somnul Bacovian, halucinatoriu cat si imaginea macabra a
sicrielor.

12.Opera este incheiata prin “si atarnau airipile de plumb” care in viziunea lui Lucian Blaga semnifica
zborul intors spre apus.

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai cele două
catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare singurătate, iar atmosfera este de
o dezolare totală in tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.
In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca “Plumb” de George Bacovia
intruneste toate notele definitorii curentului literar numit simbolism.