STILURILE FUNCŢIONALE ȘI REGISTRE LINGVISTICE
Stilurile funcţionale sunt varietăţi ale limbii literare sau limbaje care circulă în anumite domenii ale cunoaşterii (literatură,
justiţie, ştiinţă, presă etc.) şi care au forme de realizare distincte, uşor de recunoscut. Sunt unanim acceptate de către specialişti patru
stiluri sau limbaje funcţionale: stilul tehnico-ştiinţific, stilul juridic-administrativ, stilul publicistic (jurnalistic), stilul beletristic
(artistic). În tabelul următor sunt cuprinse atât trăsăturile generale, cât şi caracteristicile lingvistice care pot demonstra încadrarea unui
text oral sau scris la unul dintre stilurile funcţionale cunoscute în limba română actuală.
Stilul funcţional Trăsături generale
-are receptor specializat într-
un anumit domeniu;
-are scop informativ şi
persuasiv, ajută la dezvoltarea
cunoaşterii umane;
-claritate, precizie,
corectitudine
Stilul tehnico- -limbaj neologic, dinamic,
ştiinţific -depinde de evoluţia ştiinţei,
(în tratate ştiinţifice, -folosit în anumite domenii ale
manuale,ghiduri, cunoaşterii: matematică,
articole, eseuri lingvistică, economie etc.
critice, recenzii etc.) -sunt utilizate codurile verbal
şi cel nonverbal: grafice,
tabele, desene, hărţi, partituri
etc.
-limbaj stereotip, bazat pe
clişee, formule fixe de
exprimare;
Stilul juridic- -este întâlnit în sfera
administrativ comercială sau juridică;
(coduri de lege, utilizează termeni specifici,
decizii ale instanţei, precişi, fraze clare;
regulamente, -are destinatari/ receptori
documente, cereri, specializaţi: jurişti, economişti
procese-verbale etc.) etc.
-are scopul de organizare şi
administrare a unor activităţi
umane.
-este stilul mass-mediei, apare
în articole jurnalistice,
emisiuni radio-tv, comunicate
de presă;
Stilul publicistic -nu are un receptor specializat;
(ziare, reviste, -are scopul de a informa şi de
emisiuni televizate, a convinge (a şoca), prin
radiofonice, reportaje limbaj şi imagini, un anumit
etc.) tip de public-ţintă;
-este adaptat spaţiului
tipografic sau de emisie;
-are o mare capacitate de
persuasiune si de manipulare!
-este, de regulă, stilul operelor
literare;
-reflectă expresivitatea,
Stilul beletristic creativitatea, originalitatea
(artistic) scriitorilor de ficţiune;
(mai ales din operele -scopul principal este de a
literare, indiferent de delecta, de a impresiona
gen: epic, liric, receptorul, iar uneori de a-l
dramatic) informa sau convinge;
-aceste caracterisitici sunt
rezultatul stilului individual al
autorilor.
Caracteristici lingvistice
-vocabular specializat, cu termeni ştiinţifici; neologismele sunt
frecvente; respectă norma literară în vigoare;
-e interzisă utilizarea registrului colocvial, a exprimării populare
sau familiare;
-precizie lexicală, sunt utilizate cuvintele cu sens denotativ (de
bază) sau monosemantice;
-exprimare impersonală, generală, obiectivă;
-preferate substantivele şi adjective cu funcţie de informare,
neutre, mai puţin evaluative;
-verbe la pers I, pl. şi a III-a, la prezent, conjunctiv: Demonstrăm
că…, Să se rezolve…;
-verbe la moduri nepersonale, pentru economie de limbaj:
gerunziu, infinitiv sau la modul imperativ: Identificaţi…;
-apar verbe la diateza reflexiv-impersonală (Se cunoaşte…) sau
pasivă (Fiind date…);
-se oferă explicaţii prin apoziţii, puse între paranteze sau între
liniuţe;
-este evitată exprimarea opiniilor personale fără argumentarea lor,
prin utilizarea conectorilor argumentativi.
-utilizează anumite tipare de exprimare, fixate prin tradiţie
(formule, clişee): Subsemnatul, X, vă rog a-mi aproba…;
-sunt permise abrevieri convenţionale: art., lit., cap., dl, dna, d-
voastră;
-apar locuţiuni prepoziţionale tipice: în scopul, în vederea, în
urma, cu privire la etc.;
-verbul la pers. a III-a în texte de lege sau la pers. I, în cereri;
-verbe la prezent sau conjunctiv, dar şi la infinitiv sau gerunziu;
-prezente enumerările, folosind conjuncţiile disjunctive (sau, ori,
fie) pentru precizia mesajului.
- stil eterogen, valorifică şi registrul colocvial, oral;
-permisiv, fiindcă sunt posibile greşelile de exprimare, dar nu sunt
de dorit;
-îmbină mai multe stiluri şi registre lingvistice: regional, arhaic,
argotic, popular, neologic;
-utilizează frecvent codul vizual (imagini, fotografii) şi codul
auditiv (sunete), cu impact asupra unui public larg;
-utilizează abrevierile, elipsele, enunţurile monomembre;
-este dinamic, include creaţii lexicale noi, formate cu sufixe,
prefixe, sufixoide sau prefixoide la modă, precum: -itate,-bil, -iza,
-iada, -ist, semi-, mega-, super-, euro- etc.
-valorifică sinonimia şi polisemia unor cuvinte, sensurile
conotative (figurate);
-foloseşte registre stilistice diverse, cu un anumit scop artisitic:
registrul arhaic, regional, neologic, familiar etc.;
-se foloseşte de figuri de stil;
-ambiguitatea de sens este intenţionată şi explicată prin utilizarea
cuvintelor polisemantice;
-apelează la diferite stiluri ale vorbirii: indirect, direct, direct
legat, indirect liber..
 REGISTRE LINGVISTICE

Spre deosebire de stilurile funcţionale, care sunt, în principiu, varietăţi ale limbii literare, îngrijite, registrele lingvistice sunt
mai puţin atente la norma literară şi reprezintă tipuri de limbaj cu funcţie de localizare sau datare a faptelor, de caracterizare a
personajelor. Registrele limbii române sunt: registrul literar, standard, colocvial (popular, familiar), arhaic, regional,
neologic/specializat, argotic, de jargon.
Registrul literar se defineşte ca limbaj ce respectă întru totul norma literară actuală.
Registrul standard reprezintă limbajul literar utilizat în comunicarea directă, având minime abateri de la normă.
Registrul colocvial (popular, familiar) permite folosirea unor forme populare. (vezi mai jos)
Registrul arhaic include cuvinte, forme fonetice, lexeme şi sensuri ieşite din uzul curent.
Registrul regional cuprinde forme sonore, cuvinte şi expresii folosite în anumite regiuni ale ţării.
Registrul neologic/specializat include cuvinte, expresii noi, împrumutate din alte