HIISTOLOGIE

Histologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul microscopic al celulei şi ţesuturilor care
alcătuiesc organismul.

Ţesuturile sunt grupări de celule cu aceeaşi formă, structură şi care îndeplinesc aceeaşi
funcţie în organism. Un ţesut este alcătuit din celule şi substanţa intercelulară care leagă
celulele între ele.După funcţia îndeplinită în organism există mai multe tipuri de ţesuturi ţi
anume: epitelial,conjunctiv,muscular, nervos,sângele şi limfa.

ŢESUTUL EPITELIAL

Ţesutul epitelial acoperă suprafaţa externă a corpului alcătuind tegumentul şi căptuşeşete

suprafaţa internă aorganelor cavitare-tub digestiv, căi respiratorii etc. Participă şi la formarea
glandelor secreorii, iar alte epitelii recepţionează stimulii din mediul exterior- epiteliu
olfactiv,retina. Ţesutul epitelial este alcătuit din celule de forme diferite, unite între ele
prinsubsatnţa intercelulară numită ciment intercelular. Între ţesutul epitelial şi cel conjunctiv
există o strănsă legătură fiziologică în sensul că ţesutul epitelial nu are vascularizaţie, hrănirea
lui făcându-se pe seama ţesutului conjunctiv. Ţesutul epitelial în schimb prezintă terminaţii
nervoase care permit recepţionarea stimulilor din mediul extern. Dopă funcţia pe care o
îndeplinesc espiteliile se clasifică astfel:

-epiteliu scuamos – căptuşeşte pereţii vaselor de sânge şi cavităţile corpului cu rolul de a

diminua frecarea dintre suprafeţe

-epiteliu cubic – intră în structura glandelor secretorii cu rol în elaborarea mucusului

protector

-epiteliu cilindric – se găseşte la nivelul organelor interne cu rol în secreţia mucusului

protector

-epiteliu pseudostratificat ciliat întâlnit la nivelul mucoasei respiratorii, are rol în protector
de eliminare a particulelor de praf

-epiteliu stratificat se întâlneşte la nivelul tegumentului, permite evaporarea (transpiraţia)

sigurând termoreglarea

1
2
 ŢESUTUL CONJUNCTIV

Ţesutul conjunctiv cuprinde un grup de ţesuturi care îndeplinesc rol trofic şi mecanic în
organism. Ţesutul conjunctiv este format din:celule, substanţă fundamentală, fibre. Are
proprietatea de a metaplazia – îşi modifică structura în funcţie de nevoile organismului.
Ţesuturile conjunctive se împart în trofice şi mecanice.

Ţesuturile conjunctive trofice

-ţesutul conjunctiv lax- însoţeşte vasele sanguine şi nervii în traiectul lor spre organe. Este
localizat şi în hipoderm,submucoase, seroase, muşchi.

-ţesut conjunctiv adipos- datorită conţinutului în grăsimi , reprezintă o rezervă a organismului

ce poate fi mobilizată la nevoie. Se distribuie sub tegument şi în jurul organelor interne, având
rol protector.

Ţesuturile conjunctive mecanice

Sunt ţesuturi în care predomină fibrele conjunctive în detrimentul celulelor şi a substanţei

fundamentale. Se clasifică astfel:

-ţesutul conjunctiv fibros- formează fasciile de înveliş ale corpului şi capsula unor organe
interne.ficat, rinichi,splină. De asemenea alcătuieşte dermul , fasciile de înveliş al muşchilor ,
periostul, capsula şi ligamentele articulare

-ţesutul conjunctiv tendinos – formează tendoanele muşchilor prin care aceştia se fixează pe
structurile osoase

-ţesutul conjunctiv aponevrotic – formează aponevrozele

-ţesutul conjunctiv elastic – este dispus sub formă de lamele elastice în pereţii vaselor
sanguine, formează ligamentele gakbene intervertebrale

-ţesutul conjunctiv cartilaginos- se dezvoltă în zonele de presiune,de frecare pentru a

asigura rezistenţa. Celulele au formă ovală sau globuloasă , celulele tinere se numesc
condroblaşti, celulele adulte se numesc condrocite. Substanţa fundamentală conţine condrină
care îi conferă rezistenţă, iar fibrele conjunctive sunt elastice şi de colagen. În funcţie de
conţinutul în fibre, ţesutul cartilaginos este de mai multe feluri:

-cartilaj hialin- intră în alcătuirea scheletului embrionar, cartilajul de creştere diafizo-epifizar,

scheletul traheei, a bronhiilor , cartilajul nazal,partea cartilaginoasă a coastelor

3
-cartilajul elastic- formează pavilionul urechii,epiglota, cartilajele laringelui

-cartilajul fibros-intră în alcătuirea discurilor intervertebrale,meniscuri,unele ligamente

-ţesutul conjunctiv osos – este cel mai dur şi rezistent ţesut mecanic format din: celule
osoase substanţă fundamentală, substanţă osoasă. Celula osoasă în stadiul tânăr se numeşte
osteoblast , iar în stadiul adult osteocit. Osteocitele au formă ovalară , turtită cu numeroase
prelungiri , sunt adăpostite în mici cavităţi săpate în substanţa fundamentală numite
osteoplaste. Din peretele osteoplastelor pleacă canalicule care se anstomozează cu
canaliculele osteoplastelor vecine.Osteoblaştii au o bogată activitate secretorie , formând
oseina şi unele fosfataze, la nevoie se pot transforma în osteoclaste. Osteoclastele au rol de
distrugere, de limitare a formării ţesutului osos în funcţie de necesităţile organismului. Sub-
stanţa fundamentală se compune din:

-o parte organică- reprezentată de oseină

-o parte minerală- fosfat tricalcic, carbonat de calciu, carbonat de magneziu, carbonat de sodiu

În funcţie de structură, ţesutul osos este de 2 feluri:

Ţesut osos compact – microscopic prezintă o serie de canale numite canale Havers , ce
conţin capilare sanguine, terminaţii nervoase, ţesut conjunctiv lax.În jurul canalelor Havers,
substanţa osoasă este dispusă în lamele concentrice cu osteoplaşti ce conţin osteocite.Un canal
Havers cu lamele din jur formează osteonul sau sistemul Havers .Între sistemele Havers se
găsesc arcuri de lame osoase numite sisteme interhaversiene .

4
Ţesutul osos spongios este format din lame osoase numite trabecule . Lamele osoase
delimitează cavităţi de mărimi diferite numite areole , ce dau osului aspect de burete.
Areolele comunică între ele şi conţin măduva osoasă sau măduva roşie hematoformatoare.

5
6
 ŢESUTUL MUSCULAR

Se diferenţiază în ţesut muscular striat, ţesut muscular neted, ţesut muscular de tip cardiac.

Ţesutul muscular striat formează muşchii scheletici ai corpului . Fibra musculară striată este
o celulă dezvoltată în sens contractil cu formă cvasicilindrică, ce prezintă la extremităţi fibre
tendinoase.Fiecare fibră musculară se termină cu o ramificaţie nervoasă numită joncţiune
mioneurală sau placă motorie. În structura fibrei musculare striate intră:

-sarcolema / membrana celulară

-aparatul fibrilar este format din miofibrile dispuse paralel în lungul fibrei musculare. Fiecare
miofibrilă este alcătuită din două tipuri de miofilamente de miozină şi actină .

-sarcoplasma conţine nuclei, organite celulare şi mioglobină care fixează oxigenul.

Proprietăţile muşchilor striaţi

1.Elasticitatea este proprietatea de a opune rezistenţă deformărilor, revenind la forma iniţială

după încetarea acţiunii deformatoare

2.Excitabilitatea proprietatea de a trece din stadiu de repaus în stare de contracţie

3.Contracţia musculară este rezultatul stimulării eslectrice directe sau indirecte prin nerv
motor, cu producerea unei secuse- scurtarea fibrei musculare

4.Tonusul muscular este o stare de subcontracţie a muşchilor scheletici

7
8
Ţesutul muscular neted se găseşte în pereţii vaselor de sânge, în pereţii unor organe-uter,
ureter, vezică urinară,tub digestiv, bronhii sau la nivelul ochiului-iris, muşchii acomodării.
Fibrele musculare netede au aspect fusiform cu un singur nucleu central. Miofilamentele nu
sunt organizate în miofibrile , iar actina şi miozina sunt în cantităţi reduse. Plăcile motorii
lipsesc.

Ţesutul muscular striat de tip cardiac / miocardul este un sinciţiu funcţional deoarece
fibrele musculare par a fi anastomozate . Excitaţia se răspândeşte în toată masa musculară
asigurând rolul de pompă al inimii. Sarcolema este bogată în sodiu,potasiu şi calciu.Reticulul
endoplasmatic este bine dezvoltat şi are rolul de a fixa calciu în diastolă şi îl eliberează în
sistolă.

Proprietăţile miocardului

1.Automatismul / Cronotropismul- inima se contractă ritmic sub acţiunea ţesutului nodal/

excitoconductor

2.Conductibilitatea/Dromotropismul răspândirea excitaţiei în întreg miocardul

3.Excitabilitatea/Batmotropismul capacitatea de a răspunde la un stimul electric

4.Contractilitatea/Inotropism răspunde la stimulul electric printr-o contracţie

5.Tonicitatea/Tonotropism este starea în care este surprins miocardulcând se declanşează

excitaţia

ŢESUTUL NERVOS

Sistemul nervos integrează organismul în mediu şi reglează funcţiile organelor.Unitatea

funcţională a sistemului nervos este reflexul . Ţesutul nervos se compune din neuroni şi
celule de susţinere. – celule gliale / nevroglii.

9
 Neuronul

Este format din următoarele elemente:

-corpul celular/ pericarion

-dendrite scurte

Pericarionul este localizat în substanţa cenuşie şi ganglionii vegetativi iar dendritele se află în
substanţa albă

-axon/ cilindrax este prelungirea mai lungă a neuronului şi poate fi prevăzut cu o teacă de
mielină. Din loc în loc prezintă stranagulaţii numite noduli Ranvier care asigură o viteză
mare de transmitere a impulsului nervos deoarece se realizează prin mecanism saltatoriu .
Capătul axonului prezintă dendrite scurte care au în capăt butoni terminali ce conţin mediatori
chimici. Aceşti butoni vin contact cu dendritele, butonii terminali ai neuronului vecin sau se
termină într-un organ efector-glandă, fibră musculară.

Actul reflex se exprimă prin arcul reflex . Cel mai simplu arc reflex este format din : neuron
senzitiv, neuron eferent şi organ efector. Transmiterea excitaţiei între neuroni se face prin
sinapsă. Sinapsa reprezintă joncţiunea funcţională între 2 neuroni unul aferent , altul eferent

10
 SÂNGELE

Sângele este format din plasmă şi elemente figurate, îndeplinind o serie de funcţii importante:
-funcţie respiratorie- sângele prin intermediul hematiilor transportă gazele respiratorii
-funcţia nutritivă- transportă substanţe nutritive din alimente de la nivelul intestinului către
ţesuturi
-funcţia excretorie- transportă metaboliţi spre organele de excreţie- rinichi, piele, tub digestiv
-funcţia de termoreglare - transportă căldura de la organele interne spre suprafaţa corpului
-funcţia de protecţie- prin intermediul leucociteleor
-funcţia de coordonare- sângele este transportor de hormoni şi metaboliţi activi
Volumul sanguin este suma volumului elementelor figurate ale sângelui şi al plasmei
sanguine aflate în aparatul circulator. Raportul dintre plasmă şi elementele figurate se
determină cu ajutorul hematocritului (Ht). Ht la bărbat este de 44% iar la femei este de 40% ,
restul fiind plasmă. Valoarea Ht creşte în poliglobulii şi scade în anemii.
Componentele sângelui

Eritrocitele- hematii, globule roşii

Reprezintă elemente celulare circulante care în faza adultă sunt anucleate. Se formează în
măduva roşie osoasă, proces numit eritropoieză. Culoarea hematiilor este roşie-verzuie , dar
în condiţii patologice pot să apară modificări de culoare în raport cu conţinutul în
hemoglobină- hipercromie sau hipocromie. Pot să apară şi modificări ale dimensiunilor sau de
formă. Numărul de hematii în sânge este la bărbat 5.000.000/mm , iar la femei 4.500.000/mm.
Scăderea sub 4.000.000, simultan cu scăderea hemoglobinei se numeşte anemie.Creşterea
valorii hematiilor peste 6.500.000 se numeşte poliglobulie. În cursul zilei apar variaţii
fiziologice ale numărului de hematii în legătură cu digestia, efortul fizic, termoreglarea.

Proprietăţile eritrocitelor
-elasticitate- proprietatea de ase deforma tranzitor la trecerea prin capilare de calibru redus
-permeabilitaete selectivă- sunt permeabile pentru apă, glucoză, uree
-asigură transportul gazelor respiratorii
-proprietatea de a hemoliza

11
-proprietatea de a se menţine în suspensie în plasma sanguină. Opusul proprietăţii de
suspensie este viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).Valoarea VSH este 6-8mm/h la
bărbat şi 10-16mm/h la femei.
Durata de viaţă a unei hematii este de 120 zile, după care hematiile îmbătrânite sunt distruse
în splină,ficat,măduva osoasă, ganglioni. Hematiile sunt formate din stromă,
membrană,hemoglobină. Valoarea hemoglobinei (Hb) este:Hb la bărbat 13,5g% iar la femei
este12-15g%.

Leucocite-globulele albe

Sunt în număr de 4000-11.000/mm. În funcţie de dimensiuni, forma nucleului şi afinitatea

pentru coloranţi, leucocitele se împart în :
-polinucleare/ granulocite – neutrofile
-eozinofile
-bazofile
-mononucleare /agranulocite – limfocite
- monocite
Creşterea numărului de leucocite se numeşte leucocitoză şi apara fiziologic postprandial,
menstruaţie, sarcină. Patologic apare în infecţii, leucemii. Scăderea numărului de leuco-
cite se numeşte leucopenie.
În ţesutul limfoid, se formează limfoblaştii care se transformă în prolimfocite şi apoi în
limfocite. În măduva osoasă se formează mieloblaştii cre trec în mielocite apoi se transformă
în granulocite. În sistemul reticulo-histiocitar (splină, ficat) se formează monoblaşti care se
transformă în monocite .

Funcţiile leucocitelor
-mobilitatea- sunt atrase în zonele cu toxine bacteriene sau produşi de necroză celolară
-marginaţia - proprietatea de a se situa în torentul sanguin în vecinătatea endoteliului vascular
-diapedeza-proprietatea de a străbate peretele capilar
-fagocitoza- leucocitele înglobează particule străine în vacuola fagocitară
-asigură imunitatea. În asigurararea imunităţii intervin 2 categorii de limfocite:
-limfocite T care se împart în - T helper
- T killer
- T natural killer

12
-limfocite B generează anticorpi şi reţin antigenul.

Trombocitele
Se formează în măduva roşie hematogenă din hemocitoblast care trece în forma de
megacarioblast, se maturează formând megacariocite I, II, III şi apoi trec în
trombocite.Numărul de trombocite este de 250.000-500.000/mm.
Proprietăţile trombocitelor
-formează agregate
-adezivitate plachetară
-produce vasoconstricţie
-participă la retragerea cheagului
-intervin în mecanismul coagulării

Plasma sanguină

Este componenta lichidă a sângelui de culoare gălbuie. Plasma conţine 90% apă şi 10%
reziduu uscat din care 9% subsatnţe organice, 1% subsatnţe minerale. Dintre subsanţele
organice, fibrionegnul este important deoarece participă la coagulare.
Hemostaza
Este un proces fiziologic prin care organismul intervine în oprirea hemoragiei produsă prin
leziune vasculară. Hemostaza cuprinde 3 faze:

1.Faza vasculară – se produce vasoconstricţie şi se produce agregarea trombocitară.

2.Faza plachetară- se formează cheagul trombocitar
3. Faza de coagulare se desfăşoară în urnătoarele faze:
-formarea tromboplastinei de către elemente sanguine dar şi cu ajutorul unor factori tisulari
-formarea trombinei-protrombina inactivă sub acţiunea tromboplastinei se transformă în
trombină
-transformarea fibrinogenului în fibrină- fribinogenul sub acţiunea trombinei se transformă în
fibrină
-retracţia cheagului se realizează de către trombocite sub acţiunea trombosteninei
La procesul de hemostază, participă 13 factori factori ai coagulării:

13
-I. Fibrinogenul sintetizat în ficat şi care formează reţeaua de fibrină care reprezintă scheletul
cheagului
-II. Protrombina- sintetizată în ficat sub acţiunea vitaminei K
-III. Tromboplastina- eliberată de ţesuturile lezate
-IV. Ca din plasmă
-V. Proaccelerina- sintetizată în ficat
-VII.Proconvertina-sintetizată în ficat sub acţiunea vitaminei K
-VIII.-Globulina antihemofilică A-factorul von Willebrand
-IX.-Globulina antihemofilică B-factorul Christmas- sintetizat în ficat sub acţiunea vitaminei
K
-X-Factorul Stuart-Prower sintetizat în ficat sub acţiunea vitaminei K
-XI. Plasma thromboplastin antecedent
-XII.- Factorul Hagemann
-XIII. Factorul stabilizator al fibrinei
- Prekalikreina
Teste de verificare a hemostazei
-timpul de protrombină(timpul Quick TQ)- 11-15 secunde
-timpul de coagulare-5-11 minute
-timpul de generare al tromboplastinei(TGT)- 80-120 secunde
-timpul de trombină (TT)-13-17 secunde
-fibrinogen-160-415 mg/l
Grupele sanguine
Eritrocitele conţin în membrană substanţe receptoare numite aglutinogene care reacţionează
specific cu substanţe aflate în plasma sanguină numite aglutinine .
În caz de incompatibilitate între aceste 2 componente apare hemoliza .

Grupa sanguină Aglutinogen Aglutinină Compatibilitate

I (O) - α, β donator universal
II (A) A β doneaza: A, AB
primeşte: A, O
III(B) B α donează: B, AB
primeşte: B, O
IV (AB) AB - primitor universal

14
În afara acestor antigene, eritrocitele mai conţin un aglutinogen numit factorul Rh (Rhesus).
Persoanele ce prezintă acest aglutinogen sunt Rh + cei ce nu îl au sunt Rh- . Pentru transfuzii
trebuie să ţinem cont atât de grupa sanguină cât şi de Rh altfel se poate instala şocul
hemolitic.

15