Universitatea Academiei de Științe a Moldovei

Corpul uman are aproximativ 700 de muşchi, care reprezintă 40%

din masa corpului. Muşchii striaţi sunt cei mai numeroşi: peste 600.

Conf. univ. ANDRONIC Larisa, doctor în științe biologice

Ţesutul muscular - este format din celule numite fibre musculare
diferenţiate pentru realizarea funcţiei de contracţie.

Funcţia : motorică (contractarea şi dilatarea vaselor sanguine,

activitatea inimii, peristaltica intestinului, contractarea uterului), precum
şi mobilitatea întregului organism.
 Ţesut muscular neted

Ţesutul muscular neted în embriogeneză se dezvoltă din

mezenchim-mezoderm (cu excepția muşchilor netezi ai
glandelor sudoripare, mamare şi ale irisului ochiului, care
sunt de origine ectodermală).

Ţesutul muscular neted alcătuieşte tunica musculară a

tractului gastro-intestinal, începând din jumătatea
inferioară a esofagului şi până la nivelul anusului, căptușeala
uterului, vezicii urinare, căilor respiratorii şi ale vaselor
sanguine.
Vezica urinară
Stomac
Vas sangvin
Celulele musculare netede (miocitele) sunt elemente alungite cu
extremități ascuțite și poțiunea centrală (în zona corpului celular)
îngroșată. Lățimea variază între 3-8µm, iar lungimea între 15-200
µm. Nucleul este unic, întotdeauna situat central. Nucleele sunt în
general hipocromatice cu unul sau câțiva nucleoli. În citoplasma
(sau sarcoplasmă) se găsesc multipli mitocondrii, dictiozomi,
cisterne ale RE, ribozomi. Sarcoplasma conține glicogen, precum și
deseori picături de lipide.
Miocite netede
Fibra musculară netedă este delimitată la exterior de trei structuri:
membrana plasmatică, glicocalix și membrana conjunctivă. În
glicocalix suplimentar compușilor lipoproteici se mai conțin
elemente filamentoase, reprezentate prin reticulină, care continuă în
membrana conjunctivă.
Teaca conjunctivă este formată din fibre de colagen, reticulină și
elastină.

Fibrele musculare au capacitatea de a desfășura o contracție

ritmică, autonomă. Ţesutul muscular neted este enervat de
către sistemul nervos vegetativ, contracţia lui fiind
involuntară, consumând o cantitate mică de energie (de 5-10
ori mai puţin decât muşchii striaţi).
 Inervaţia mușchului neted
Contracţiile lor sunt lente şi regulate, nu necesita repaus, spre
deosebire de mușchii scheletici. Întrerupte de relaxări,
contracţiile acestor muşchi exercită presiuni asupra organului,
asigurând astfel progresia substanțelor pe care acesta le
conţine. Alţi muşchi netezi controlează diametrul pupilei,
mişcarea diafragmei...
Mușchiul neted este mai slab vascularizat decât cel scheletic
sau cardiac. Vasele arteriale și venoase sunt situate în septele
conjunctive mai groase, iar capilarele sunt localizate mai mult
între straturile musculare, decât între fibrele musculare
individuale.

Capacitatea de regenerare este relativ mare, fiind realizată

prin diviziunea fibrelor preexistente sau metaplazia celulelor
fibroblaste în fibre musculare netede.
Muşchii striaţi în cea mai mare parte constituie muşchii
scheletului, realizând funcţia motorică a organismului. Unii
dintre ei aparţin diferitor sisteme: sistemului respirator şi
digestiv, organelor de simţ, de aceea au şi o serie de
particularităţi. La țesutul muscular scheletal se mai referă
muşchii limbii, faringelui, esofagului (partea superioară).

Muşchii scheletici sunt alcătuiţi din fibre musculare care au în

lungime câţiva milimetri, membrana căreia poartă denumirea
de sarcolemă. În fiecare fibră se află mai mulţi nuclei, iar
citoplasma se mai numeşte sarcoplasmă.
Limba
(microscopie în lumină polarizată)
 Organizarea fibrei musculare

Reprezentarea simbolica a unui

sarcomer:
…. Z + 1/2I + A + 1/2I +Z …
Contracția mușchilor striați implică desfășurarea unor intense
activități metabolice asociate cu un mare consum de oxigen,
ceea ce necesită o vascularizare abundentă. Arterele și
arteriolele care pătrund în mușchi au o direcție transversală,
însă capilarele sunt dispuse paralel între fibrele musculare
(având o direcție longitudinală). Aceste capilare sunt legate
prin anastomoze (comunicări între două vase) transversale,
care mai ales în muşchii roşii, prezintă mici dilatații fusiforme
sau ampulare în care se acumulează sângele în decursul
contracției. În muşchiul în repaus numai o parte din capilare
sunt deschise (deci sunt funcționale). În decursul contracției și
a activității musculare fluxul necesar de sânge este asigurat
atât prin dilatarea capilarelor, cât și prin creșterea debitului.
Venele au același traiect ca și arterele.
Una și aceiaşi fibră nervoasă inervează un număr variat de fibre
musculare, răspândite în întregul mușchi. Totalitatea fibrelor
musculare inervate de aceiaşi fibră nervoasă, împreună șu fibra
nervoasă formează o unitate motorie. Interacțiunea dintre fibra
nervoasă și cea musculară se realizează la nivelul unor joncțiuni
specifice numite plăci motorii (sau sinapsă neuro-musculară).

Membrana presinaptică – membrana celulei nervoase, iar cea postsinaptică – sarcolema

 .
Ramificațiile în butoni ale fibrelor nervoase pătrund în sarcolemă,
stabilind joncțiuni specifice, la nivelul cărora are loc eliberarea
acetilcolinei. În regiunea postsinaptică sarcoplasma este lipsită de
miofibrile, se constată multiple mitocondrii. La acest nivel se eliberează
colinesteraza, enzimă care inactivează acetilcolina și care permite
revenirea fibrei musculare la starea inițială.
În medie fiecare fibră musculară are câte o placă motorie, numai
fibrele lungi prezintă două sau mai multe plăci.
În mușchii striați există trei tipuri de receptori senzitivi: fusul neuro-muscular (în
mușchi – componenta nervoasă reprezentată prin mai multe fibre nervoase care se
încolăcesc în jurul fiecărei fibre musculare, iar întreaga structură este delimitată de
o teacă sau capsulă lamelară), organul neuro-tendinos al lui Golgi (în tendon –
în jurul fibrelor tendinoase fuzionate se găsește o bogată rețea neurofibrilară
provenită din ramificarea unor fibrile mielinice) și elementele nervoase libere (în
epimisium – se găsesc în structurile conjuctive ale mușchilor și sunt dispuse de
obicei în apropierea sau în jurul vaselor). Terminațiile nervoase libere sunt
responsabile de durerea musculară determinată prin comprimarea masei musculare
sau a tendonului.
După raportul dintre miofibrile și sarcoplasmă se disting două tipuri de fibre
scheletice:
- fibrile roșii, bogate în sarcoplasmă, conțin mai puține miofibrile. Se contractă
mai lent, dar sunt mai rezistente la oboseală.
- fibrilele albe sunt bogate în miofibrile, bine structurate, dar sărace în
sarcoplasmă. Se contractă rapid, dar repede obosesc. Muşchii corpului sunt
alcătuiți din combinația acestor fibre.

Se deosebesc și din punct de vedere al garniturii enzimatice și citochimic.

Astfel se disting fibre A, B și C.
Fibrele A – sărace în mitocondrii, se caracterizează printr-o activitate redusă a
succinatdehidrogenazei, esterazelor, activitatea ATP-azei fiind variabilă.
Glicogenul se găsește în cantitate mare.
Fibrilele B – cu multiple mitocondrii, activitate intensă a
susccinatdehidrogenazei și a esterazeor, în timp ce activitatea ATP-zei este
scăzută, cantitatea glicogenului este redusă.
Fibrile C – activitate intensă a ATP-azei, esterazelor și a
succinatdehidrogenazei.

Fibrilele A corespund celor albe, iar B și C celor roşii.

În activitatea lor funcţională muşchii striaţi au caracter voluntar, fiind
enervaţi de nervi ai encefalului şi spinali. Fiecare fibra musculară este
excitată de un nerv, iar comenzile acestuia sunt transmise prin influxuri
nervoase. Impulsul nervos transmis la fibrele musculare antrenează o
cascada de reacţii chimice care produce contracţia muşchiului. Cu toate
că sunt rapizi şi viguroşi, muşchii striaţi au nevoie de repaus după orice
activitate, pentru a se decontracta.
Ei sunt menţinuţi constant la un nivel minimal de contracţie, denumit
tonusul muscular. Toţi aceşti muşchi consumă energie în timpul
contracţiilor. O parte din această energie în timpul contracţiilor
musculare este disipată ceea ce duce la încălzirea musculara.

Totodată contracţia muşchilor striaţi respiratorii, ai esofagului are

nu numai caracter voluntar, dar şi autonom.
Regenerarea fibrelor musculare striate se realizează prin două modalități:
regenerare de tip discontinuu, realizată pe baza mioblastelor și
regenerarea de tip continuu – prin înmugurirea capetelor integre ale
fibrelor.
 Ţesut muscular cardiac
Muşchiul cardiac este de asemenea de origine mezenchimală.

Miocardul aparţine categoriei mușchilor involuntari şi

poate să se contracte în afara oricărei stimulări nervoase
în aşa fel încât el realizează contracţii ritmice şi de
automenţinere.

Activitatea muşchiului cardiac este reglată de sistemul

nervos şi hormonal.
Fibrele nervoase sunt situate în structurile miocardului se
termină cu arborații fine.
Fibrele simpatice au rol de accelerare a contracțiilor, ia cele
parasimpatice - cu rol inhibitor al contracțiilor.
Miocardul este alcătuit din fibre musculare striate mai
specializate decât muşchi netezi. Miofibrilele dispun de un
nucleu (la om – unul, la alte mamifere rareori doi), dispus
central. Reticulul endoplasmatic granular este slab dezvoltat,
fiind mai expresat cel neted. Fibrele cardiace se prezintă sub
forma unor structuri cilindrice (cu o lungime între 50-100
µm), diametrul lor în inima normală adultă având 14 µm, la
nou-născuți între 6-8 µm, iar în cazul unor hipertrofii poate
atinge 20µm. Fibrele cardiace sunt situate în coloane paralele,
între ele stabilindu-se ramificații.
Fibra musculară miocardică conține cca 100 miofibrile. Ele
sunt dispuse în fascicule paralele înconjurate de sarcoplasmă.
Dispoziția lor este mai puțin ordonată și limitele lor mai puțin
delimitate decât cele scheletice.
În interstițiul dintre fibrele miocardice se găsește endomisiul,
care conține capilare sanguine și limfatice, precum și terminații
nervoase.
Plexul capilar limfatic este de 3 ori mai mare decât cel sanguin,
contracția inimii fiind însoțită de eliberarea unei cantități mari de
limfă.
La nivelul extremităților fibrelor cardiace membrana celulară
prezintă o modificare care constituie discurile intercalare, care
sunt constituite prin condensarea membranei plasmatice a două
celule învecinate, iar spațiul dintre ele fiind ocupat de un strat
dens de substanțe. Interconexiunile în zigzag dau aspectul unor
trepte de unde și denumirea de strii scalariforme. La nivelul
acestor discuri există activitate ATP-azică mult mai intensă
decât în restul sarcolemei. La nivelul striilor are loc lansarea
excitației-contracției.
Regenerarea miocardului este practic nulă, restabilirea
realizându-se prin cicatrizare.
Țesutul cardiac formează cea mai mare parte a miocardului.
Este format din fibre striate cardiace, alcătuind așa-
zisul miocardul adult.
În atrii fibrele sunt dispuse circular, iar în ventricule sunt dispuse
oblic-spiralat, spre vârful inimii, formând vârtejul inimii. Între
miocardul atriilor și cel al ventriculelor nu există continuitate,
separaţia fiind făcută printr-o pătură conjunctivo–fibroasă, iar
legătura anatomică și funcțională fiind realizată de țesutul nodal,
alcătuit dintr-o musculatură specifică, ce păstrează caracterele
embrionare.
Țesutul nodal este denumit și miocardul embrionar sau aparatul
de conducere al inimii. Este format din fibre musculare cu multă
sarcoplasmă, în care se acumulează glicogen, dar cu puține
miofibrile.
Morfologic, țesutul nodal se deosebește prin aranjamentul
neregulat al miofibrilelor care trec de la o celulă la alta în toate
direcțiile, formând rețele, și prin abundența sarcoplasmei.