MIOLOGIA

• Miologia se ocupă cu studiul muşchilor şi

formaţiunilor anexe lor.
• Muşchii corpului uman se împart în trei clase.
• Prima clasă este cea a muşchilor
scheletici.
 Aceştia sunt muşchi ce se fixează pe
schelet si formează muşchii
scheletici dar ii mai găsim si la
nivelul limbii, a faringelui, a treimii
superioare a esofagului şi a unor
sfinctere (anal extern şi vezical
extern).
 Muşchii scheletici se numesc şi
muşchi striaţi, datorită aspectului
lor microscopic.
 Muşchii scheletici sunt controlaţi
voluntar, de scoarţa cerebrală.
 Împreuna cu oasele pe care se
fixează, muşchii sunt responsabili
de mişcările voluntare. Muşchii
scheletici sunt componenta activă a
aparatului locomotor, în timp ce
oasele şi articulaţiile sunt partea
pasivă.
• A doua clasă este
formata din muşchii
netezi.
• Au fost denumiţi astfel
datorită aspectului lor
microscopic.
• Aceştia efectuează
mişcările involuntare
ale organelor prevăzute
cu musculatură.
• Aceşti muşchi nu pot fi
controlaţi conştient.
• Cea de a treia clasa este formată
din muşchiul care reprezintă cea
mai mare parte din masa inimii,
muschiul cardiac .
• Miocardul este alcătuit din fibre
musculare cardiace, alungite şi
ramificate, cu lungime şi diametru
mai mici decât ale fibrelor striate şi
cu structură asemănătoare
acestora, dar cu nucleu unic şi
aşezat central.
• Celulele musculare cardiace vin în
contact unele cu altele la nivelul
unor discuri intercalare ce
reprezintă joncţiuni intercelulare
specializate, vizibile la microscopul
electronic.
• În cele ce urmează ne
vom ocupa numai de
muşchii scheletici, ceilalţi
fiind studiaţi la fiecare
organ în parte.
• Muşchii reprezintă
aproximativ 40-45% din
greutatea totală a
corpului uman, adică la
un bărbat de 70 kg
muşchii cântăresc cca 25
kg. Proporţia muşchilor
variază cu vârsta şi sexul.
• Principala funcţie a muşchilor este realizarea mişcării.
• Ei mai au şi alte funcţii, cum ar
 fi menţinerea posturii (tonusul muscular) care este
realizată prin contracţia tonică a musculaturii. Tonusul
menţine postura corpului şi asigură capacitatea
organismului de a răspunde rapid la un stimul extern.
 Altă funcţie este şi producerea de căldură care se
obţine ca un fenomen secundar în urma reacţiei de
scindare a ATP, alături de energia necesară contracţiei.
• Muşchiul are proprietăţi elastice. El tinde să revină la
forma iniţială după tracţiune, torsiune sau comprimare.
 1.Structura fibrei musculare
• Celula musculară se numeşte
fibră musculară. Aceasta este
o celulă gigantă care conţine
mai mulţi nuclei. Forma este
de obicei cilindrică, cu
capetele mai subţiri decât
corpul. Lungimea ei este între
5 – 12 cm.
• Fiecare fibră musculară este
învelită de o membrană
numită sarcolemă. Aceasta
este subţire şi îşi modifică
forma în timpul contracţiei
musculare, după forma
muşchiului.
• Fibra musculară este
alcătuită din sarcoplasmă şi
miofibrile (fibrile musculare).
• Sarcoplasma este fin
reticulată.
• Ea este mai bine
reprezentată la unirea cu
ramificaţiile terminaţiilor
nervoase, unde a fost
descrisă sub numele de
reţea periterminală.
• Sarcoplasma conţine
diferite incluziuni
constituite din glicogen,
lipide, proteine.
• Miofibrilele sau fibrilele
musculare sunt dispuse pe toată
lungimea fibrei musculare, care
poate conţine între 400 şi 2000
de miofibrile.
• Fiecare miofibrilă este
întretăiată transversal, la
intervale regulate, de
membrane subţiri, colagenice,
denumite membrane Z.
• Aceste membrane împart
miofibrila în mai multe
sarcomere suprapuse.
• Sarcomerul este cuprins între
două membrane Z. Miofibrila de
cca. 5 cm conţine aproximativ
25000 de sarcomere.
• Fiecare sarcomer are o
porţiune centrală,
întunecată, anizotropă în
lumina polarizată, cuprinsă
între două discuri clare,
izotrope, situate la
periferiile sarcomerului.
• Deci, de o parte şi de alta a
liniei Z se află câte o zonă
clară, care aparţine fiecare
câte unui sarcomer alăturat.
• Alternanţa zonelor clare cu
cele întunecate, determină
aspectul striat al muşchiului
scheletic.
• Discurile centrale sunt constituite din
miozină, iar cele periferice din actină.
• În zona centrală este concentrată
miozina sub formă de filamente, mai
groase decât cele de actină.
• Filamentele de actină sunt legate de
zona Z. Filamentele de actină pătrund
între filamentele de miozină şi se
termină în interiorul zonelor
întunecate.
• Filamentele de actină dintr-o parte şi
alta a sarcomerului se unesc în
mijlocul zonei centrale prin
intermediul unor filamente foarte
subţiri numite filamente S.
• Partea mediană a zonei anizotrope,
care este formată doar din filamente
de miozină, poartă numele de zona H.
• În timpul contracţiei, fibrele de actină
pătrund mai adânc între cele de
miozină. Astfel, zona H se îngustează.
 2. Muşchii albi şi muşchii roşii
• Muşchii striaţi au culori diferite. Priviţi pe secţiune
transversală, unii au o nuanţă mai albicioasă, alţii mai
roşiatică.
• Muşchii roşietici sunt formaţi din fibre musculare mai
bogate în sarcoplasmă, care conţin mulţi nuclei şi mai
puţine miofibrile. Fibrele roşii se contractă mai încet
dar mai puternic. Muşchii roşii pot menţine contracţia
mai mult timp. Din această cauză se numesc şi muşchi
tonici.
• În muşchii albi miofibrilele conţin mai puţină
sarcoplasmă şi mai multe miofibrile. Aceşti muşchi se
contractă rapid şi se numesc muşchi tetanici.
 3. Arhitectura muşchiului scheletic
• Muşchiul este format din multe fibre
musculare dispuse paralel. Fiecare fibră
musculară este învelită de o membrană
subţire, uneori incompletă, numită şi
endomisium. Mai multe fibre musculare,
grupate între ele şi învelite de o teacă
conjunctivă mai compactă, formează un
fascicul primar.
• Mai multe fascicule primare sunt învelite de
altă teacă conjunctivă şi formează un
fascicul secundar.
• Mai multe fascicule secundare, învelite în
altă teacă, formează un fascicul terţiar şi aşa
mai departe, până la formarea întregului
muşchi.
• Învelişurile fasciculare se numesc
perimisium intern. Muşchiul în întregime
este învelit şi el într-o fascie, numită
epimisium sau perimisium extern. Toate
aceste învelişuri fasciculare se continuă
între ele de la exterior spre interior.
• Ţesutul conjunctiv de înveliş al fibrelor sau
fasciculelor musculare are rol în susţinerea
fibrelor efectuare.
 4. Inervaţia muşchiului
• Un muşchi este inervat de o
ramură nervoasă musculară,
care intră împreună cu vasele
în interiorul muşchiului, la
nivelul hilului neurovascular.
• Se răspândeşte apoi prin
perimiziu.
• De obicei, nervi muşchilor
sunt micşti. Ei conţin în
proporţii inegale, nervi
motori, senzitivi şi vegetativi.
Sigur că cel mai bine
reprezentaţi sunt nervii
motori. Ca urmare, nervii ar
trebui numiţi nervi musculari
şi nu motori.
• Fibrele motoare sunt cele mai
numeroase.
• Schematic, fibra musculară poate fi
considerată drept o unitate structurală
independentă.
• Pentru a funcţiona trebuie să aibă cel
puţin o fibră nervoasă motorie care să
ajungă în interiorul sarcolemei. După ce
intră în interiorul sarcolemei, fibra
nervoasă se împarte în mai multe
terminaţii înconjurate de sarcoplasmă
nediferențiată.
• Complexul structural format din fibra
nervoasă şi substanţa sarcoplasmatică
ce o înconjoară şi prin intermediul
căreia se transmite excitaţia nervoasă
la nivelul fibrei musculare care
efectuează contracţia, se numeşte
placă motorie terminală, joncţiune
mioneurală, sau placă neuromotorie.
• Placa motorie reprezintă sinapsa
neuroefectuare specială formată din
terminaţiile axonale ale neuronilor
motori şi fibra musculară.
• Joncţiunea mioneurală are o structură complexă.
Înainte să pătrundă in fibra musculară, fibra nervoasă
îşi lasă teaca de mielină la nivelul sarcolemei. În fibra
musculară propriu-zisă intră numai axonul singur,
care se ramifică şi formează o reţea neurofibrilară
înconjurată de sarcoplasmă condensată şi nuclei.
• Mediatorul chimic
caracteristic plăcii
motorii este
acetilcolina.
• In sarcolemă există
receptori de
acetilcolina care vor
iniţia şi declanşa
potenţialul de
acţiune.
• Potenţialul de
acţiune activează
canalele de Ca2+
din RE. In prezenta
ionilor de CA2+ este
iniţiată contracţia
musculară.
• Muşchii conţin cca. 250.000.000 de fibre
musculare.
• În rădăcinile anterioare ale măduvei spinării
există aproximativ 420000 de fibre mielinice.
• Înseamnă că nu toate fibrele musculare sunt
inervate de câte un neuron.
• În momentul pătrunderii intr-un muşchi,
axonul motor al unui neuron motor se divide
în mai multe ramuri care inervează multe
fibre musculare.
• Sherrington a denumit drept unitate motorie,
complexul format din axonul motor şi fibrele
musculare inervate de acesta.
• Funcţional, unitatea motorie care se
contractă simultan este formată dintr-un
axon şi grupul de fibre musculare inervate de
acesta.
• Numărul de fibre musculare inervate de
acelaşi axon determină gradul de precizie al
acţiunii acelui muşchi.
• Cu cât funcţia este mai fină, numărul de fibre
muscular inervate de acelaşi axon este mai
mic. De obicei, terminaţiile nervoase care
ajung la o fibră musculară aparţin aceleiaşi
rădăcini spinale. Uneori fibrele nervoase ale
aceleiaşi fibre musculare pot să se tragă din
rădăcini diferite. Acestea sunt fibre
musculare cu inervaţie plurisegmentară.
• Inervaţia senzitivă este
reprezentată de fusurile musculare
şi receptorii tendinoşi.
• La nivelul muşchiului, fibrele
senzitive, se termină în nişte organe
receptoare speciale numite fus
neuromuscular, sau în forme
receptoare mai simple (în spirală, în
ghemuri, sau arborescent). Aceste
fibre senzitive se pot termina în
acelaşi mod şi in tendoane.
• Toate aceste terminaţii receptoare
senzitive reacţionează la variaţiile
de presiune şi tensiune care apar în
timpul contracţiei.
• Impulsurile generate de excitarea
acestor receptori ajunge în SNC şi
determină contracţia reflexă a altor
unităţi motorii, pentru a contracara
întinderea. Fibrele nervoase
senzitive îşi au originea în nucleii
senzitivi.
• Inervaţia vegetativă.
Fibrele vegetative sunt cel
mai puţin reprezentate la
nivelul muşchiului. Ele sunt
situate perivascular.
• Fibrele aparţin neuronului
simpatic postganglionar,
aşezat în ganglionii lanţului
laterovertebral.
• Se consideră a fii fibre
vasculare, fără a avea o
acţiune directă asupra
muşchiului
 5. Vascularizaţia muşchiului
• Muşchii primesc sânge prin una sau
mai multe artere. Arterele formează o
reţea capilară în interiorul ţesutului
conjunctiv de susținere a fibrelor
musculare. Fibrilele musculare sunt
despărţite de capilarele sanguine prin
sarcolemă şi stratul unic de celule
endoteliale ale pereţilor capilarelor.
• Venele urmează acelaşi traiect
cu arterele. Valvulele se găsesc până
la cele mai mici venule. Astfel este
împiedicat circuitul retrograd al
sângelui în timpul contracţiilor
musculare.
• Limfaticele încep să se găsească
abia la nivelul fasciculelor musculare,
în interiorul perimisiumului. Lichidul
celular se adună prin ţesutul dintre
fibrele musculare până când ajunge
într-un vas limfatic.
 6. Clasificarea muşchilor
• Muşchii scheletici sunt
clasificaţi după mai multe
criterii.
• 6.1. Un criteriu este
poziţia în raport cu
segmentele corpului:
muşchii capului, muşchii
gâtului, muşchii
trunchiului, muşchii
membrelor.
• 6.2. Un alt criteriu
este forma lor. Astfel se
clasifică în muşchi lungi,
muşchi laţi, muşchi scurţi,
muşchi circulari şi muşchi
micşti.
• La muşchii lungi predomină lungimea faţă
de celelalte dimensiuni. Ei se găsesc la
nivelul extremităţilor şi mai ales în jurul
articulaţiilor cu grad mare de amplitudine.
Muşchiul lung prezintă un cap prin care se
inseră pe os şi un corp, care este
porțiunea contractilă propriu zisă. Se
găsesc mai ales la nivelul membrelor.
• La muşchii laţi predomină lăţimea şi
înălţimea faţă de grosime. Ei se află mai
ales în structura pereţilor marilor cavităţi
(ex. cavitatea abdominală), contribuind
astfel la apărarea organelor intracavitare.
• Muşchii scurţi au toate diametrele
mici. Se găsesc în jurul articulaţiilor care
fac mişcări de amplitudine mică, dar de
mare precizie (ex. muşchii eminenţei
tenare), sau în jurul coloanei vertebrale.
• Muşchii circulari au formă inelară şi
sunt dispuşi în jurul orificiilor naturale. Ei
închid aceste orificii.
• Muşchii micști nu pot fi încadraţi în
nici o descriere anterioară.
• 6.3. După numărul
capetelor aflate la o
extremitate, muşchii lungi
se clasifică în muşchi cu
un singur cap de inserţie
(m. croitor), muşchi cu
două capete de inserţie
(m biceps brahial), cu trei
capete de inserţie (m
triceps brahial) sau chiar
cu patru capete de
inserţie (m cvadriceps).
• 6.4. După modalitatea de
unire a corpului muscular
cu tendonul, există mai
multe tipuri de muşchi.
• Uneori, fibrele musculare
se continuă în aceeaşi
direcţie cu cele ale
tendonului (muşchii laţi ai
abdomenului).
• De obicei fibrele se leagă
oblic faţă de tendon,
formând muşchi
unipenaţi, bipenaţi,
multipenaţi.
• 6.5. Faţă de situaţia în organism,
muşchii se clasifică în superficiali şi
profunzi.
• Muşchii superficiali se găsesc
deasupra oricărei aponevroze. Ei
se află imediat sub piele şi se
inseră pe faţa profundă a acesteia,
cu unul sau ambele capete. Aceştia
se mai numesc şi muşchi pieloşi şi
modifică diferite zone ale pielii.
• Muşchii profunzi se găsesc sub
aponevrozele diferitelor zone
corporale. Majoritatea sunt
muşchi care acţionează asupra
pieselor scheletului.
• Mai există şi muşchi care
acţionează asupra unor organe de
simţ (muşchii globului ocular), sau
unor viscere (muşchii laringelui).
• 6.6. După numărul
articulaţiilor pe care le
traversează şi acţionează,
se împart în muşchi
uniarticulari şi muşchi
pluriarticulari care
acţionează asupra mai
multor articulaţii.
• 6.7. După mişcările pe care
le determină, muşchii se
împart în: muşchi flexori,
extensori, adductori,
abductori, rotatori,
pronatori, supinatori.
Uneori pot imprima mişcări
complexe, care combină
mai multe mişcări simple.
 7. Inserţia muşchilor

• Pentru a putea efectua mişcările necesare deplasării corpului,

muşchii scheletici se prind adică se inseră prin extremităţile lor de
anumite suprafeţe, numite puncte de fixare sau de inserţie.
• Convenţional, capetele de inserţie ale muşchiului au fost denumite :
unul origine, iar celălalt inserţie terminală.
• Inserţia de origine se mai numeşte şi capul muşchiului, iar inserţia
terminală purta numele mai demult drept coada muşchiului.
• In general, porţiunea mai puţin mobilă sau fixă a muşchiului este
considerată drept origine.
• Funcţional împărţirea nu mai este atât de strictă deoarece cele
două puncte de inserţie pot juca succesiv rolul de punct fix sau mobil
în funcţie de necesităţile momentului.
• Cel mai frecvent muşchii striaţi se inseră pe suprafeţele osoase.
• Totuşi există muşchi care pot avea capete de inserţie pe alte
suprafeţe:
o pe suprafaţa profundă a pielii ( m pieloşi ai feţei),
o pe suprafaţa profundă a mucoaselor ( m buzelor),
o pe formaţiuni aponevrotice ( m obturatori),
o alte formaţiuni fibroase (muşchiul sfincter anal),
o pe organe ( muşchii globului ocular),
o pe membrane sinoviale ( m subcrural).
• Muşchii sus menţionaţi, se inseră în genaral doar cu o extremitate
pe formaţiunile amintite, cu cealaltă inserandu-se pe os.
 8. Raporturile muşchilor

• Muşchii scheletici vin în contact cu diferite

formaţiuni: oasele şi cartilajele pe care se
inseră sau pe care alunecă, cu articulaţiile pe
lângă care trec, cu aponevroze, vasele şi
nervii care trec prin fasciile dintre muşchi, cu
pielea în cazul muşchilor superficiali şi cu
muşchii din vecinătate.
•  
 9. Anexele muşchilor 
9.1.Tendoanele.
• Muşchii se inseră prin intermediul tendoanelor. T
• tendoanele sunt nişte formaţiuni albe lucioase, uneori rotunjite, alteori
turtite.
• Pe o extremitate a tendonului se inseră muşchiul, iar prin cealaltă
extremitate, tendonul se inseră pe os.
• Inserţia osoasă a tendoanelor se poate face în două modalități.
 Cel mai frecvent tendonul se inseră pe periostul osului.
 Mai rar tendonul se poate insera direct pe os, pe unele apofize sau spine.
• Tendonul este format din ţesut conjunctiv. Acest
ţesut conjunctiv este format predominant din
fascicule colagene şi mai puţin din fascicule elastice.
• Fasciculele colagene au întotdeauna o singură
orientare, urmând axul longitudinal al tendonului, de
la muşchi către os.
• Fibrele conjunctive tendinoase se unesc ca şi la muşchi
în fascicule primare. Acestea se unesc la rândul lor şi
formează fascicule secundare apoi terţiare uneori
chiar cuaternare, cum este cazul tendonului lui Achile.
• Ca şi muşchii, grupările de tendoane sunt învelite, de un strat de ţesut conjunctiv.
• La suprafaţă, membrana conjunctivă care înveleşte tendonul ca un manşon, poartă
numele de epitendineu. Acesta se continuă cu perimisiumul extern (epimisium) al
muşchiului pe care îl continuă.
• De pe suprafaţa profundă a tecii tendonului, pleacă alte teci care înconjură
fascicule terţiare.
• Din acestea pleacă altele, care înconjură fascicule secundare şi apoi cele primare.
• Aceste teci sunt din ce în ce mai subţiri şi poartă numele de peritendineu.
Peritendineul se continuă la rândul lui cu perimisiumul intern.
• De remarcat că fibrele musculare nu se continuă cu fibrele tendinoase. Fibrele
musculare se termină la nivelul tendonului prin extremităţi rotunjite, conice, care
sunt recepţionate de convexităţi ale tendonului.
• Intre tendon şi fibrele musculare este interpusă sarcolema
fibrelor musculare.
• Deci, tendonul continuă doar ţesutul conjunctiv perimuscular
şi nu fibrele musculare.
• La celălalt capăt, după cum am menţionat, fasciculele
conjunctive ale tendonului fuzionează cu periostul sau mai rar
direct cu osul.
• Schimburile nutritive la nivelul tendonului sunt reduse,
deoarece vascularizaţia este puţin abundentă.
• Arterele provin din vasele din apropierea tendonului care
pătrund în ţesutul conjunctiv de unire al fibrelor tendinoase şi
se ramifică în jurul fasciculelor tendinoase de diferite grade.
• Capilarele nu pătrund în fasciculele primare ale tendonului.
• Venele urmează un traiect invers.
• Inervaţia tendoanelor este bogată.
• Există două tipuri de filete nervoase:
 unele sunt fibrele nervoase vegetative, destinate vaselor din
tendoane,
 iar celălalt tip, este reprezentat de inervaţia senzitivă, prin
care stimulii recepţionaţi prin receptorii musculo-tendinoşi
pleacă de la nivelul tendoanelor, către sistemul nervos
central.
 9.2. Aponevrozele
Aponevrozele de inserţie sunt modalităţile prin
care se inseră muşchii largi. Aponevrozele de
inserţie au structura tendoanelor, fiind însă
foarte turtite şi lăţite.
 9.3.Fasciile musculare.
• Fasciile musculare sunt formaţiuni conjunctive, albicioase sau uneori
transparente, inextensibile, care învelesc un muşchi, un grup muscular,
sau totalitatea muşchilor dintr-un segment muscular.
• Fasciile au roluri multiple: membrană de protecţie pentru diferiţii muşchi
pe care îi înconjoară; menţin forma muşchiului; favorizează alunecare
muşchilor în timpul contracţiei; uneori pot servi ca suprafaţă de inserţie
pentru anumite fascicule musculare; participă la menţinerea calibrului
unor vene şi ajută circulaţia venoasă de întoarcere.
• In chirurgie, fasciile sunt repere pentru
descoperirea unor vase sau nervi.
• Totodată în cazul unor colecţii hematice sau
purulente, fasciile limitează colecţiile, sau le
obligă să urmeze o anumită direcţie.
• Structura fasciilor este determinată de contracţia musculară.
Forţa de contracţie determină grosimea şi rezistenţa fasciilor.
Această condiţionare se referă la fasciile superficiale care
învelesc segmente corporale mari, deoarece prin rezistenţa
lor se opun deformării regiunii, datorate presiunii musculare.
• Fasciile superficiale au o suprafaţă exterioară şi o suprafaţă
interioară.
• Suprafaţa exterioară este în raport cu ţesutul subcutanat, iar
cea interioară este în raport cu muşchiul.
• Fasciile sunt străbătute de numeroase vase şi nervi, care
determina formarea unor orificii la nivelul fasciilor. De pe
suprafaţa profundă a fasciei superficiale pleacă fasciile
profunde.
• Fasciile formează teci pentru pachetele vasculo-nervoase sau
pentru muşchi.
• Fasciile sunt formate din fibre conjunctive, aşezate în planuri diferite.
• Fibrele conjunctive dintr-un plan sunt paralele între ele şi perpendiculare
pe fibrele celorlalte planuri.
• Între planurile fasciilor se găsesc fibrocite turtite.
• Fasciile profunde vin în contact cu epimiziumul muşchilor confundându-se
cu acestea.
• Vascularizaţia fasciilor este bogată. Arterele superficiale ale ţesutului
subcutanat trimit ramuri care pătrund prin suprafaţa exterioară a fasciilor.
Ele formează reţele în grosimea fasciilor. Venele urmează traiectul invers
arterelor. Vasele limfatice sunt numeroase.
 9.4. Tecile osteofibroase.
• Tecile osteofibroase sunt de fapt nişte
tunele cilindrice, formate dintr-un jgheab
osos, completat de îngroşări fibroase sau
panglici de înveliş, care au oarecare
independenţă faţă de fascie şi care închid
jgheabul osos.
• Prin tunelul astfel format, în momentul
contracţiei musculare alunecă tendonul ce
se găseşte în acest jgheab.
• Aceste teci se găsesc doar în jurul
tendoanelor lungi, care în urma
contracţiei musculare pot să fie deplasate
din jgheabul osos în care sunt aşezate.
• Rolul tecilor osteofibroase este de a
menţine tendoanele şi a direcţiona
deplasarea acestora.
• Întâlnim astfel de dispozitive la nivelul
tendoanelor muşchilor flexori digitali ai
mâinii şi piciorului.
• Tecile osteofibroase pot să fie simple sau complexe. Cele
simple conţin un tendon sau două tendoane.
• Cele complexe sunt comune mai multor tendoane.
• Vascularizaţia şi inervaţia tecilor fibroase numite şi retinacule,
sunt asemănătoare cu cea a fasciilor de înveliş.
• Tecile sunt alcătuite din fibre colagene arciforme, între care
se găsesc fibrocite turtite şi fibre elastice.
 10. Principalele grupe de muşchi

• Principalele grupe de muşchi sunt:

• - muşchii capului;
• - muşchii gâtului;
• - muşchii trunchiului;
• - muşchii membrelor superioare;
• - muşchii membrelor inferioare:
 10.1.Muşchii capului sunt:
• Muşchii mimicii - se mai
numesc muşchi cutanaţi
deoarece unul din capete
se inseră pe piele.
• Ei sunt inervaţi de nervul
facial şi prin mişcarea lor
determină modificarea
expresiei feţei.
 Muşchii mimicii
• NUME LOCALIZARE
• Muşchiul frontal La nivelul frunţii
• Muşchiul sprâncenos Între sprâncene
• Muşchiul occipital În regiunea occipitală
• Muşchiul zigomatic (mare si mic) În dreptul pomeţilor
• Muşchiul orbicular al pleoapei În jurul orificiului palpebral
• Muşchiul piramidal La rădăcina piramidei nazale, face parte din
orbicularul ochiului
• Muşchiul transvers al nasului La baza oaselor nazale
• Muşchiul orbicular al buzelor În jurul orificiului bucal
• Muşchiul buccinator La nivelul obrazului
• Muşchiul pătratul şi triunghiularul buzelor La nivelul bărbiei
• Muşchiul mentalis La nivelul bărbiei
• Muşchii auriculari (anterior, superior şi posterior) În jurul pavilionului urechi
 Muşchii masticatori
• Muşchii masticatori (maseteri şi
temporali) determină mişcările
mandibulei. După acţiune,
muşchii masticatori se împart în:
• - ridicători ai mandibulei
• - coborâtori ai mandibulei
• - propulsori ai mandibulei.
• Aceşti muşchi se inseră cu un
capăt pe mandibulă şi celălalt pe
oasele bazei craniului sau pe osul
hioid.
• Ei sunt inervaţi de nervul
trigemen
 10.2 Muşchii gâtului .
• Au acţiuni multiple şi participă la mişcările capului, ale coloanei cervicale, ale aparatului hioidian sau
chiar ale toracelui. In funcţie de aşezarea faţă de coloana vertebrală, muşchii gâtului se împart în:
 Muşchii regiunii antero-laterale a gâtului care se împart la rândul lor în :
• muşchii regiunii laterale sunt așezați pe trei planuri:
• - unul subcutanat format de muşchiul platisma, ce se găseşte imediat sub piele şi deasupra fasciei
cervicale superficiale şi aparţine muşchilor pieloşi;
• - un plan superficial format din muşchiul sternocleidomastoidian, învelit de o dedublare a fasciei
superficiale. Se inseră pe de o parte pe stern şi claviculă iar pe cealaltă parte se inseră pe procesul
mastoid
• - al treilea plan care este profund şi este format din trei muşchi scaleni şi muşchiul drept lateral al
capului.
• muşchii regiunii mediane a gâtului se împart în:
• - muşchi superficiali care sunt inseraţi pe osul hioid şi se împart după localizarea faţă de osul hioid în
muşchi suprahioidieni (digastric, stilohioidian, milohioidian, geniohioidian) şi muşchi infrahioidieni
(sternohiodian, sternotiroidian, tirohioidian, omohioidian)
• - muşchi profunzi se mai numesc muşchi prevertebrali deoarece ocupă planul cel mai profund al gâtului.
Ei sunt aplicaţi direct pe coloana vertebrală şi sunt în numar de trei: muşchiul lung al capului, muschiul
lung al gâtului şi muşchiul drept anterior al capului. Aceştia sunt muşchi flexori ai capului şi sunt inervaţi
de plexul cervical.
 Muşchii regiunii posterioare, numită şi nucală. Vor fi descrişi odată cu muşchii regiunii posterioare a
trunchiului.
 10.3 Muşchii trunchiului

• 10.3 Muşchii trunchiului se împart în

• muşchii spatelui şi ai cefei,
• muşchii anterolaterali ai toracelui şi
• muşchii anterolaterali ai abdomenului.
• 10.3.1. Muşchii spatelui şi ai cefei sunt împărțiți în:
• - muşchi superficiali care leagă membrul superior de
coloana vertebrală şi
• - muşchii profunzi proprii ai coloanei vertebrale. Sunt
inervaţi de ramurile posterioare ale nervilor spinali.
 10.3.2. Muşchii anterolaterali ai
toracelui
• Se împart în muşchi superficiali (marele şi
micul pectoral) şi muşchi profunzi
( subclavicular şi dinţatul mare). Toţi aceşti
muşchi sunt inervaţi de ramuri din plexul
brahial. Mai profund, în spaţiile intercostale se
găsesc muşchii intercostali interni şi externi,
inervaţi de nervii intercoastali. La baza cutiei
toracice se află muşchiul diafragm.
 
• 10.3.3. Muşchii anterolaterali ai abdomenului. De o parte şi
de alta a liniei mediane se află muşchii drepţi abdominali. În
partea inferioară a acestor muşchi şi anterior de aceştia, se
află de fiecare parte, câte un muşchi piramidal.
• Lateral de muşchii drepţi abdominali, de la suprafaţă către
profunzime, se află
 muşchiul oblic extern,
 muşchiul oblic intern şi
 transvers al abdomenului.
În partea laterală şi posterioară, aceşti muşchi sunt cărnoşi. În
partea anterioară, muşchii se continuă cu aponevroze, care
formează teaca anterioară şi posterioară a muşchiului drept
abdominal.
• Pe linia mediană, între cei doi muşchi drepţi, se întretaie
fibrele aponevrozelor musculare di cele două părţi. Se
formează astfel, un rafeu median tendinos, numit linia albă.
 10.4. Muşchii membrului superior

• sunt inervaţi de ramuri ale plexului brahial şi sunt grupaţi în:

• - muschii umărului : deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mare şi mic şi
subscapular;
• - muschii braţului :
• - muşchii regiunii anterioare care cuprinde muşchii flexori: bicepsul, coracobrahial şi
brahialul şi
• - muşchii regiunii posterioare (triceps)
• - muşchii antebraţului (pronatori si supinatori ai antebratului, flexori si extensori ai
degetelor)
• - muşchii mâinii : se găsesc numai pe faţa palmară şi în spaţiile interosoase şi se împart
în trei regiuni:
• - regiunea laterală unde sunt localizaţi muşchii care acţionează asupra policelui:
abductor al policelui, opozant al policelui, adductor al policelui şi m. scurt al policelui
• - regiunea medială unde sunt localizaţi muşchii degetului 5: m. scurt al degetului mic,
m. abductor al degetului mic, m. opozant al degetului mic.
• - regiunea mijlocie care cuprinde muşchiul lombricari şi interosoşi
 10.5.Muşchii membrului inferior
• sunt inervaţi de nervi plecaţi din plexul lombar sau sacrat. Ei pot fi sistematizaţi astfel:
• 10.5.1. Muşchii bazinului:
• Muşchii anteriori ai bazinului: - m. ileopsoas, situat în interiorul pelvisului mare.
• Muşchii posteriori ai bazinului cuprind zece muşchi asezaţi pe suprafaţă externă a bazinului şi
dispuşi pe multe planuri.
– m. fesier mare
– m. fesier mijlociu
– m. fesier mic
– m. obturator intern si extern
– m. piriform
– m. gemeni superiori si inferiori
– m. tensor al fasciei lata
– m. pătrat femural
 10.5.2. Mușchii coapsei
• se grupează în jurul femurului pe care îl învelesc complet, rămânând accesibil la palpare
doar trohanterul mare şi cei doi condili. Muşchii coapsei se impart în :
• Muşchii regiunii anterioare :
• - m. croitor care este flexor al copasei pe bazin şi al gambei pe coapse
• - m. cvadriceps care este extensor al gambei pe coapsă
• Muşchii regiunii mediale sunt în general muşchi care produc addcuţia coapsei:
• - m. pectineu
• - m. adductor lung
• - m. addcutor scurt
• - m. adductor mare
• - m. gracilis
• Muşchii regiunii posterioare sunt în număr de trei cu origine comună pe tuberozitatea
ischiadică.
• - m. biceps femural
• - m. semimembranos
• - m. semitendinos
 10.5.3. Muşchii gambei
• se împart în trei grupe :
• Muşchii grupului anterior ( extensori):
• - m. tibial anterior
• - m. extensor lung al halucelui
• - m. extensor lung al degetelor
• Muşchii grupului lateral:
• - m. peronier lung
• - m. peronier scurt
• Muşchii grupului posterior (flexori) sunt cei mai bine reprezentaţi şi sunt dispuşi pe
2 planuri:
• - m. planului profund: tibial posterior, flexorul lung al halucelui, flexorul lung al
degetelor, popliteul
• - m. planului superficial : gastrocnemianul şi solearul.
 10.5.4. Mușchii piciorului

• sunt asezaţi pe faţă dorsală si pe faţă plantară.

• Muşchii feţei dorsale produc extensia degetelor:
• - m. scurt extensor al degetelor
• - m. scurt extensor al halucelui
• Muşchii plantari se împart în trei grupe:
• - grupul medial destinat halucelui: m. abductor al halucelui, m.flexor scurt al
halucelui, m. adductor al halucelui.
• - grupul lateral destinat degetului V: m. abductor al degetului mic şi m. scurt
flexor al degetului mic.
• - grupul mijlociu: m. scurt flexor al degetelor, m. pătrat plantar, m.
lombricali, m. interosoşi care sunt 3 plantari şi 4 dorsali si umplu spaţiile dintre
oasele metatarsiene.