Tema: Acţiunea factorilor fizici şi chimici din mediu asupra microorganismelor

Planul lecţiei
1. Atitudinea microorganismelor faţă de temperatura mediului.
2. Metode de sterilizare.
3. Atitudinea microorganismelor faţă de oxigen
4. Substanţele antiseptice si acţiunea lor asupra microorganismelor
5. Umiditatea. Însuşirea microorganismelor de a suporta deshidratarea.
6. Acţiunea presiunii, energiei radiante luminoase, ultrasunetelor asupra
microorganismelor

Bibliografie
Cerkes F., Bogoiavlescaia L., Belskaia N. Microbiologia. Chişinău, Ştiinţa,
1994.
Galeţchi P., Buiuc D., Plugaru Ş. Ghid practic de microbiologie medicală.
Chişinău, Ştiinţa, 1997.
Hatman M., Ulea E. Microbiologie. Curs. Universitatea Agronomică Iaşi.
Centrul de multiplicare, Iaşi, 1993.
Nedbaliuc B. Compendiu de microbiologie generală. Chişinău: Centrul ed. al
UST, 2013.
Piatkin Gh., Krivoşein Iu. Microbiologie cu virusologie şi imunobiologie.
Chişinău, Lumina, 1993.
Zarnea Gh. Tratat de microbiologie generală. Ed. Academiei Române,
Bucureşti, Vol. I - 1983, Vol. II - 1984, Vol. III - 1986, Vol. IV - 1990,Vol.V - 1994.
Гусев М.В., Минеева Л.А. Микрîбиîлîгия. 4-е изд. Мîсква, Академия,
2003.

Procariotele vieţuiesc într-un diapazon mai larg de condiţii ale mediului decât
eucariotele. Sunt frecvente în sol, apă, tractul digestiv al animalelor şi omului, pe
suprafaţa plantelor
Atitudinea microorganismelor faţă de temperatura mediului. Metode de
sterilizare
 Procariotele nu dispun de mecanisme fiziologice, care ar regla temperatura
celulei. Activitatea lor vitală depinde de temperatura mediului înconjurător. Ca si alte
organisme ele îşi au diapazonul lor de temperaturi: temperatura minimală – la care
mai poate avea loc creşterea; temperatura optimală – la care dezvoltarea şi
multiplicarea este cea mai intensă; temperatura maximală - la care multiplicarea
microbilor este posibilă.
Microorganismele, în funcţie de preferinţele de temperaturi se împart în:
microorganisme psihrofile – specii care cresc bine la 0°C, temperatură optimă 10-
15°C, maximă 20°C, cele facultativ psihrofile, temperatura optimă 20-30°C şi
maximă la 35-40°C. În acest grup sunt incluse bacterii din genurile Pseudomonas,
Enterobacter, Vibrio etc., drojdii din genul Candida, mucegaiuri etc.;
microorganisme mezofile – temperaturi minime de 15-20°C, temperaturi optime 30-
37°C şi maxime peste 45°C. Cuprinde bacterii, drojdii, mucegaiuri, inclusiv
microorganismele patogene pentru om/animale; microorganisme termofile –
majoritatea au temperaturi optime la 55-65°C şi temperaturi maxime 90°C.
Metode de sterilizare utilizate în microbiologie
Sterilizarea reprezintă eliberarea completă a obiectelor mediului exterior de
microorganisme. Sterilizarea se efectuează prin mai multe metode: fizice (acţiunea
temperaturii înalte, razelor ultraviolete, aplicarea filtrelor bacteriene); chimice
(folosirea diferiţilor dezinfectanţi, antiseptice); biologice (aplicarea antibioticelor).
În practica de laborator, mai frecvent, se folosesc metodele fizice de sterilizare.
Sterilizarea prin căldură
Autoclavarea este sterilizarea cu vapori de apă sub presiune. În aceste condiţii
toate bacteriile (inclusiv formele sporulate) sunt omorâte după 20 minute la 121°C.
Este cea mai eficientă metoda de sterilizare. Se utilizează la:
- pregătirea mediilor de cultură, sterilizarea diferitor obiecte;
- decontaminarea materialelor după folosirea în laborator (cel puţin 30 minute
la 121°C). La 2 atmosfere temperatura în autoclav constituie 134°C.
Astfel, mediile simple (geloza peptonată, bulionul peptonat) se sterilizează 20
minute la 121°C (1 atm). La această temperatură nu se admite sterilizarea mediilor,
care conţin proteine, glucide şi alte substanţe, care îşi schimbă uşor structura la
încălzire. Mediile cu glucide se sterilizează fracţionar la temperatura de 100°C sau în
autoclavă la 110°C (0,5 atm) timp de 15-20 min.
Regimul de lucru al autoclavei
Pasteurizarea este folosită la stilizarea laptelui şi a berii. Se face prin
încălzirea produsului la 56-90°C timp de 30 minute. Produsele astfel sterilizate se
păstrează ambalate ermetic la 4°C până la momentul folosirii pentru a preveni
germinarea sporilor.
Tindalizarea este o pasteurizare repetată de 3 ori la intervale de 24 de ore la o
temperatură de 60-90°C. Se face la sterilizarea mediilor de cultură care conţin diferite
substanţe organice: glucide, gelatină, ser sanguin care se degradează la temperaturi
mai mari. În intervalul dintre sterilizări materialul se plasează în termostat la 31-37°C
pentru ca sporii rămaşi să germineze în forme vegetative care vor fi distruse la
viitoarea încălzire. Tindalizarea se efectuează în coagulatorul Koch.
Fierberea constă în sterilizarea instrumentelor de laborator, seringilor la 100°C
timp de 20-30 minute. Fierberea nu este o metodă completă, deoarece sporii nu sunt
distruşi. Se face în fierbătoare electrice sau cu gaze şi se recomandă să se folosească
apă distilată pentru a evita depunerea sărurilor. Se recomandă adăugarea a 4-5%
carbonat de sodiu sau borax care ridică cu câteva grade punctul de fierbere şi
împiedecă ruginirea.
Călirea la flacără este folosită pentru ansele bacteriologice care sunt
menţinute în flacăra arzătorului până la roşu. Ansa se sterilizează obligatoriu înainte şi
după utilizare.
Flambarea constă în trecerea prin flacăra arzătorului de câteva ori a obiectului
care se sterilizează – lame de sticlă, pipete, gura eprubetelor şi baloanelor înainte şi
după utilizare.
Sterilizarea cu aer cald Se execută în etuve la 180°C timp de o oră. Este o
metodă de sterilizare completă: se sterilizează vesela şi instrumentarul de laborator.
Sterilizarea prin filtrare constă în trecerea unui produs lichid printr-un
material poros sau o membrană care reţine bacteriile. Se pot utiliza filtre de porţelan
(Chamberland), de sticlă poroasă sau membrane tip „Millipore”, filtre Berkefeld din
pământ, filtre Seitz din placă de azbest şi celuloză etc., care au pori de diferite
dimensiuni.
 Sterilizarea cu ajutorul radiaţiilor.
Radiaţiile ultraviolete sunt bactericide, dar nu distrug sporii bacterieni. Acest
tip de radiaţii acţionează în mod direct şi au putere de penetraţie scăzută (câţiva
milimetri). Lămpile al căror efect se bazează pe acţiunea radiaţiilor UV cu lungimea
de undă de 254 nm sunt utilizate: pentru sterilizarea încăperilor, boxelor, sălilor de
operaţii, meselor de laborator, etc.
Radiaţiile gamma au un efect puternic microbicid. Sunt dificil de produs şi de
utilizat şi foarte periculoase. Se utilizează în sterilizarea materialului medical de
folosinţă unică sau pentru sterilizarea unor deşeuri.
Atitudinea microorganismelor faţă de oxigen
Aerul atmosferic conţine 21% oxigen. Majoritatea microorganismelor în
activitatea vitală necesită O2 si se numesc aerobe obligate. Sunt dependente de
oxigenul din aer, se dezvoltă la suprafaţa lichidelor, a mediilor solide.
Conţinutul sporit de O2 acţionează negativ, astfel la concentraţii mai mari de
50% bacteriile nu se multiplică, iar la 100% pier rapid.
Microaerofile – aparţin microorganismele aerobe care necesită concentraţii
reduse de oxigen pentru creştere, respectiv 2-10%.
Procesele metabolice la unele microorganisme decurge în lipsă de O2 si se
numesc anaerobe obligate. Nu tolerează oxigenul şi mor în prezenţa acestuia. Din
acest grup fac parte bacteriile metanigene, sulfat reducătoare, butirice etc.
Anaerobe aerotolerante (reprezentanţii g. Clostridium), care formează spori
rezistenti la O2. Se mai cunosc bacterii facultativ anaerobe si facultativ aerobe
(bacterii denitrifiante, microflora din tractul digestiv al omului si animalelor, drojdiile,
bacteriile lactice etc.).
Substanţele antiseptice si acţiunea lor asupra microorganismelor
Antiseptice sunt substanţe chimice, care au acţiune nocivă asupra
microorganismelor. Acţiunea poate fi bactericidă sau bacteriostatică. Efectul
depinde de natura preparatului, concentraţie, durata acţiunii, de factorii mediului (T,
pH etc.).
Se clasifică în antiseptice anorganice si organice.
Antiseptici anorganici - sărurile metalelor grele (de Hg, Ag, Pb, Zn), nimerind
în celula bacteriană se includ în componenţa proteinelor formând albuminate
insolubile în apă, provocând coagularea proteinelor. Inhibă activitatea enzimelor.
Chiar în concentraţii mici provoacă rapid peirea culturii microbiene.
Se mai folosesc unii oxidanţi – clorul, clorura de var, KMnO4 0,1%, H2O2 etc.,
care afectează fermenţii si proteinele bacteriene. Aceste substanţe acţionează în
concentraţii mici şi pentru timp scurt pot fi aplicate pe ţesuturi vii. De ex. KMnO4
0,1%, tinctura de iod, acidul boric, H2O2 etc.
Din compuşii organici se utilizează etanolul, izopropanol, fenolul (acid
carbolic), aldehida formică etc.
Astfel, fenolul dizolvă lipidele membranei citoplasmatice bacteriene,
provocând peirea lor. Aldehida formică afectează atât celulele vegetative cât si sporii
bacteriilor. Se alipeşte de grupa amină a aminoacizilor proteinelor bacteriene,
provocând denaturarea lor.
La păstrarea legumelor, fructelor se foloseşte acidul formic, acidul lactic etc.
Umiditatea. Însuşirea microorganismelor de a suporta dehidratarea
Viaţa microbiană este posibilă numai când în mediul nutritiv există apă liberă
care participă ca solvent, ca mediu de reacţie pentru enzimele celulare şi pentru
transportul produselor de metabolism. Dacă conţinutul de apă intracelulară se reduce,
celulele trec în stare de anabioză, în care enzimele trec în stare inactivată iar
metabolismul este mult redus. Majoritatea bacteriilor se dezvoltă normal, când în
mediul extern cantitatea de umezeală depăşeşte 20%.
Microorganismele se pot dezvolta într-un domeniu larg de umiditate si se
împart: microorganisme xerofite – mucegaiuri Xeromyces, Aspergillus, drojdii
osmotolerante, bacterii halotolerante; microorganisme mezofite majoritatea fungilor,
unele bacterii; microorganisme hidrofite majoritatea bacteriilor.
Astfel Vibrio cholerae suportă uscăciunea 2 zile, stafilococii si agentul
tuberculozei – 90 de zile, sporii antraxului – 10 ani, sporii ciupercilor de mucegai – 20
de ani.
Acţiunea presiunii, energiei radiante luminoase, ultrasunetelor
Rezistenţa microorganismelor faţă de presiune este variabilă în funcţie de
habitatul lor natural si favorizată de capacitatea de sporogeneză a bacteriilor. Astfel,
sporul este de 2 ori mai rezistent ca celulele vegetative. Cele mai sensibile sunt
bacteriile, care vieţuiesc în sol, care pier la 600 atm. Celulele de Escherichia coli la
250 atm capătă aspect de filament si părăsesc creşterea si multiplicarea. Bacteriile
marine barofile preferă presiuni sporite. Bacillus submarinus ce se întâlneste la
adâncimi de până la 5000 m suportă presiune de 1400 atm.
Energia radiantă. Majoritatea microorganismelor sunt incolore si se pot
dezvolta în întunericul deplin. Razele de lumină acţionează pozitiv numai asupra
bacteriilor fotosintetice. Lumina difuză n-are acţiune bactericidă. Dăunător acţionează
numai razele solare directe.
Razele cu lungimea de undă 200-300 nm – raze UV au acţiune bactericidă.
Razele cu lungimea de undă 300-1100 nm generează aşa procese ca fotosinteza,
fotoreactivarea ADN, fototaxis etc.
Razele cu lungimea de undă 253 nm contribuie la formarea dimerilor TIMINA
în moleculele de ADN, stopând reduplicarea ADN si multiplicarea celulelor
bacteriene.
Razele UV se utilizează în sterilizarea unor produse alimentare, vase si
instrument de laborator, dezinfectarea sălilor de operaţii etc. Razele UV duc si la
inactivarea virusurilor.
Energia sonică Bioefectul ultrasunetelor asupra celulei microbiene este
specific şi complex depinzând de frecvenţă, intensitate, durată, densitate de celule etc.
Ultrasunetele cu frecvenţă mare (>>1000 KHz) pot să acţioneze producând
distrugerea fizică a celulei. Datorită frecvenţei mari pot apare rupturi la nivelul
structurilor.
Ultrasunetele de joasă frecvenţă şi intensitate stimulează procesul de
înmugurire al drojdiei Saccharomyces cerevisiae.
Ultrasunetele se pot folosi la sterilizarea apei, a saramurilor în industria
preparatelor de carne sau pentru distrugerea pereţilor celulari în scopul extragerii unor
compuşi valoroşi localizaţi intracelular.