FUNCTIILE APEI IN SISTEMELE BIOLOGICE

Conf. univ. dr. Traian Trandafir Sef de lucrari dr. Mihaela Gheorghiu Catedra de Fiziopatologie si Imunologie UMF Carol Davila Bucuresti

STRUCTURA APEI In apa, fiecare atom de hidrogen se leaga de atomul de oxigen printro pereche de electroni, constituindu-se o legatura covalenta. Astfel, doar doi dintre cei sase electroni de pe invelisul extern al oxigenului sunt utilizati in aceasta legatura, ramanand libere doua perechi de electroni. Acestia tind sa se orienteze cat mai departe unul de celalalt, minimalizandu-se respingerea dintre sarcinile negative. Acest aranjament genereaza o geometrie tetraedrica, in care unghiul dintre cele doua perechi de electroni (respectiv unghiul de legare H-OH) este 104.5. Cele doua perechi de electroni ale oxigenului, neimplicate in legatura covalenta sunt pozitionate aproape de atomul de oxigen, exercitand o puternica forta de respingere fata de elctronii implicati in legatura covalenta.

Legatura de hidrogen Molecula de apa este neutra electric, dar sarcinile pozitive si negative nu sunt distribuite uniform. Sarcina negativa este concentrata la nivelul atomului de oxigen, in timp ce atomii de hidrogen constituie polul pozitiv. Se formeaza astfel un dipol electric.

Intre atomii de hidrogen ai unei molecule de apa si cel de oxigen al unei

alte molecule se creeaza forte de atractie electrostatica, constituindu-se legaturi de hidrogen. Acestea sunt mai lungi decat legaturile covalente din interiorul moleculei de apa si, de aceea, sunt mai slabe si nu pot rezista decat fractiuni de secunda.

Proprietatile apei Apa se deosebeste de multe molecule cu dimensiuni similare prin proprietati fizice speciale. 1 Apa este una dintre putinele substante cunoscute cu densitate mai mica in stare solida decat in stare lichida.

Cresterea importanta a densitatii cu aproximativ 9% explica de ce gheata

pluteste pe apa si de ce se sparg tevile in care ea ingheata. Cresterea densitatii dintre 4 si 0C este explicata prin formarea de agregate voluminoase prin legaturile de hidrogen. Peste 4C, cresterea temperaturii genereaza vibratii din ce in ce mai puternice ale legaturilor OH, care tind sa indeparteze moleculele de apa. 2. O alta proprietate speciala a apei este punctul inalt de fierbere. O molecula de greutatea apei ar trebui sa fiarba la aproximativ 90C, astfel incat ar trebui sa existe in natura predominant sub forma gazoasa. Punctul foarte inalt de fierbere se explica prin tot prin prezenta legaturilor de hidrogen.

3. Tensiunea superficiala a apei Suprafata unei pelicule de apa este rezistenta la deformarea cauzata de obiectele cu greutate mica, datorita tensiunii sale superficiale. Aceasta se explica prin fortele de atractie exercitate de moleculele de apa, in toate directiile, prin intermediul lagaturilor de hidrogen. Pentru moleculele din stratul extern, aceste forte se exercita doar spre straturile profunde, fapt care ii genereaza rezistenta superficiala. Forma geometrica in care raportul suprafata/volum are cea mai mica valoare este sfera, motiv pentru care cantitatile mici de lichide tind sa ia forma sferica. Pe masura ce picaturile devin mai mari, ele tind sa ia forma de lacrima.

 Proprietatea unica a apei de a forma clusteri duce la o

scadere marcata a tensiunii superficiale, marind tendinta de imprastiere si capacitatea de udare a suprafelor solide. Apele cu proprietati vindecatoare, din locurile sacre, au o tensiune superficiala mica si proprietati sporite de udare.

Scaderea tensiunii superficiale a apei permite trecerea cu

usurinta a apei prin membranele celulare, cu transportul concomitent al nutrientelor si eliminarea toxinelor. Insasi trecerea apei prin membranele celulare induce un semnal electric (frecventa vibrationala), care influenteaza in mod direct functiile proteinelor membranare si intracelulare. Astfel, receptorii celulari sunt asa de sensibili, incat pot decela prezenta unei singure molecule de glucoza intr-o dilutie de 1:1.000.000

4. Atractia dintre moleculele de H2O, exercitata prin interactiuni speciale de tip dipol-dipol permise de legaturile de hidrogen, favorizeaza aparitia cluster-ilor cu forma tetraedrica, in care fiecare molecula de apa este pozitionata in varfurile tetraedrului. Aceasta configuratie este stabila din punct de vedere energetic, dar datorita miscarii termice browniene, durata de viata a unui cluster este de ordinul picosecundelor. Structura microscopica a apei si cluster-ilor a fost studiata prin tehnici variate: absorbtia in infrarosu, rezonanta magnetica nucleara, simulari computerizate de imagine. La ora actuala, exista peste 20 de modele structurale, pe care apa le poate adopta, in functie de timpul de viata si de volum.

 Modelele teoretice sugereaza ca la 0C un cluster contine, in medie,

90 de molecule de apa, pentru ca, pe masura ce temperatura creste, numarul de molecule sa scada. Astfel, la 70 C, un cluster contine maximum 25 de molecule. Radiatiile electromagnetice in infrarosu stabilizeaza clusterii timp de cateva ore.

In imaginile de mai jos, se observa aspectul tridimensional pe care il

adopta apa solida si gheata. Trebuie remarcata deschiderea mai mare a unghiurilor dintre moleculele ghetii, asigurata de dispozitia legaturilor de hidrogen intr-un model care respecta armonia unui cristal periodic si care genereaza si o rezistenta mai mare.

APA IN SISTEMELE BIOLOGICE Apa reprezinta aprox. 2/3 din greutatea unui adult normal. De asemenea, apox. 2/3 din apa totala este intracelulara, restul fiind reprezentat de apa extracelulara, interstitiala si intravasculara. Oricare ar fi sectorul sau compartimentul din oraganism in care exista apa, ea interactioneaza puternic cu ionii, in jurul carora se dispune sub forma unui strat intern sau primar de hidratare. Astfel, ionii pozitivi, de exemplu Na+, atrag oxigenul din apa. Structurile ordonate de apa din stratul intern exercita, prin legaturile de hidrogen, un efect de ordonare relativa si asupra moleculelor de apa din vecinatate, constituindu-se stratul de hidratare extern (regiunea cibotactica). La periferia acesteia, apa se afla in miscare browniana.

 Experimente recente au demonstrat un grad inalt de legare

covalenta intre orbitalii d ai metalelor tranzitionale si atomii de oxigen din apa aflata in stratul intern de hidratare. Apa poate adopta structuri localizate, cu grad inalt de organizare, in conditiile in care interactioneaza cu alte molecule. In imaginea de mai jos, moleculele de apa polimerizeaza liniar si serpuiesc printre spatiile libere ale unor molecule de dimensiuni mai mari. (2003, Inorg. Chem. 44(4) pp 816 - 818). Studii efectuate in 2006, la Universitatea Nebraska-Lincoln au descris formarea unor polimeri spatiali de apa, cu structura dublu helicoidala, de tip ADN-like, in interiorul unor nanostructuri tubulare de carbon, supuse unor presiuni mari.

 Apa intracelulara se dispune in proximitatea membranelor organitelor

intracelulare, fiind organizata foarte diferit de apa browniana. Numim aceasta forma apa structurata si este dovedit rolul ei in organizarea formei si functiei biologice ale unor biopolimeri. Dispozitia geometrica a apei in aceste structuri este impusa de legaturile de hidrogen pe care le formeaza cu moleculele vecine: alte molecule de apa, alcooli, aminoacizi, proteine, acizi nucleici. Activitatea biologica a proteinelor este strict dependenta atat de compozitia lor, cat si de modul in care moleculele lor sunt plicaturate. In procesul de foldare se formeaza legaturi de hidrogen atat cu apa, cat si intre diferite parti ale moleculei proteice. Orice factor care genereaza ruperea acestor legaturi de hidrogen determina denaturarea proteinelor si pierderea functiilor biologice. Dispozitia moleculelor de apa prezenta in spatiul dintre doua molecule de hemoglobina dimerica demonstreaza un grad inalt de ordonare prin intermediul legaturilor de hidrogen (linie punctata). Aceste legaturi stabilizeaza clusterul rezultat , care, la randul sau, stabilizeaza forma geometrica a dimerului de hemoglobina.

MEMORIA APEI Desi dovezile experimentale sustin ca apa nu poate mentine structuri ordonate decat pe durate de ordinul picosecundelor, exista oameni de stiinta de mare prestigiu, care utilizeaza termenul de memorie a apei. Conceptul a fost introdus de imunologul francez Jaques Benveniste, in urma unui experiment devenit celebru si care si-a propus sa explice actiunea terapeutica a dilutiilor homeopate. Astfel, la dilutii inalte, la care nu mai exista nici macar o molecula din substanta originala, preparatul homeopat exercita o actiune biologica extrem de puternica, explicabila doar prin memorarea informatiei de moleculele de apa. Experimentul efectuat de Benveniste si echipa sa la Institutul National Francez pentru Sanatate si Cercetare Medicala (INSERM) a constat in obtinerea unor dilutii asa de inalte ale unor solutii cu imunoglobuline E umane, incat s-a exclus posibilitatea existentei unei singure molecule de anticorp in solutie. Cu toate acestea, bazofilele umane au reactionat fata de aceste dilutii ca si cum ar fi fixat pe membrana mari cantitati de anticorpi, declansand degranularea specifica reactiilor alergice. Efectul a fost obtinut doar daca solutia era agitata violent in timpul dilutiei. La acel moment, Benveniste nu a avut nici o explicatie teoretica pentru fenomen. Ulterior, s-a afirmat ca orice sursa care genereaza un camp de torsiune poate induce organizarea apei in solide platonice. Aceasta informatie poate fi transmisa mai departe, altui volum de apa, inclusiv celulara, cu aceleasi proprietati cu sursa generatoare de camp de torsiune.

 Este dovedit ca nu toata informatia genetica din ADN este replicata in

moleculele de ARNm. Unii biologi considera chiar ca ADN-ul nereplicat este inutil (junk ADN). Multi geneticieni considera ca acest ADN este un rest din trecutul nostru si, ca in momentul in care nu a mai fost util pentru supravietuire, informatia sa genetica a fost blocata pentru citire. Alti cercetatori considera aceasta parte de ADN o rezerva adaptativa, capabila sa genereze campuri fotonice, care sa constituie o noua etapa a evolutiei. Pe de alta parte, acest ADN dormant este activat de fluxurile fotonice ordonate de cristalele biologice, concretizate in formele solidelor platonice. Inclusiv cristalele lichide de apa, cu forme hexagonale, cubice sau pentagonale, exercita efect ordonator asupra fluxurilor fotonice emise de la si spre ADN. Pe baza unor experimente riguroase, Fritz-Albert Popp a afirmat ca transmiterea codului genetic de la ADN la ARN se realizeaza prin emisia de miniimpulsuri in ultraviolet, care folosesc moleculele de apa structurata geometric. Intr-un alt experiment, Vladimir Poponin a observat modificarea unui fascicul laser care strabate o molecula de ADN. Pattern-ul fasciculului laser inregistrat cu un spectrometru s-a pastrat nemodificat, pe o perioada de cateva de luni, dupa ce molecula de ADN a fost scoasa din calea fascicului laser (Efectul ADN-ului fantoma). Poponin considera ca aceasta este o dovada suficienta pentru a demonstra legatura intre energia electromagnetica a ADN si energia campului primar de torsiune (energia punctului zero)

 Schimbarea unghiului dintre hidrogen si oxigen, in molecula de apa,

elibereaza o energie de 4-40kJ/mol , o cascada fotonica de lumina pura. Cheia acestei eliberari energetice consta in usurinta de rupe si a regenera puntile de hidrogen si unghiurile dintre ele. Aranjamentul tetraedric ale unei molecule de apa da posibilitatea regruparii in aranjamente de cate 8 unitati, formand milioane de tetraedre stelare stabile si cu energie mare. Acestea sunt cristale lichide, care retin si transporta lumina eliberata de puntile de hidrogen care si-au modificat unghiurile (lumina lichida care este purtatoare de informatie).

Apa structurata hexagonal a fost identificata in jurul ADN din celulele sanatoase, in timp ce in celulele bolnave se dezorganizeaza. Roger Penrose sugereaza ca apa structurata este implicata si in procesele de constiinta si ca organizarea moleculelor de apa tine de pasajul ei prin microtubulii si mitocondriilor neuronilor.

 Del Giudice si Preparata (1990) au izolat in apa pura un domeniu

cuantic coerent de 100 nm. Acest domeniu poate deveni un generator de fluctuatii electromagnetice, care persista pe o perioada lunga de timp, generand oscilatii stabile. In acest fel, informatia poate fi stocata in moleculele de apa, ca memorie. Interactiunea moleculelor de apa cu alte molecule schimba structura colectiva a apei, schimbare care, la randul ei, poate determina aparitia unor oscilatii coerente specifice. Apa transporta oscilatiile coerente si pot sa insamanteze alte volume de apa, intr-o dilutie. Chiar daca se filtreaza apa, memoria ramane. Asemenea oscilatii ale moleculelor de apa intra in rezonanta cu ADN-ul de vibratie inalta (Junk ADN).

 CONCLUZIE:
Apa este o structura informationala, in care moleculele au posibilitatea de a forma agregate (clusteri), a caror structura este un cod care contine informatii despre toate interactiunile la care a fost supus un anumit esantion de apa. Informatia continuta este dinamica, putand fi influentata de : Temperatura si presiune, Contactul cu materiale solubile sau insolubile Influente mecanice Campuri vibrationale Factori astro-, helio- si geofizici Campuri structurante topologice (prisma, piramida, retelele de difractie, matrice de fractali) Campuri biologice emise de fiintele vii.