Intrebări examen TTA

1. Criterii de alegere a sursei de apă?

 Calitativ
- (indicatori biologici si bacteriologici;
- indicatori organoleptici (gust, miros)
- indicatori fizici (pH, conductivitate electrică, culoare, turbiditate)
- indicatori chimici
- indicatori chimici toxici
- indicatori radioactivi
 Cantitativ (debitul de apă necesar; capacitatea sursei)
 Economic – costul minim per m3 este corelat cu calitatea sursei si cu necesarul de tratare

2. Care sunt principalele surse de poluare pentru apa subterană?

-Sărurile dizolvate (precum bicarbonaţi, cloruri, sulfati, azotati de Na +, K+, Ca2+, Mg2+, Fe2+,
Mn2+), in concentratii mai mari decât în apele de suprafață (cca 400 mg/L);
- Solide in suspensie si coloidale (in concentratii reduse);
- Compusi organici proveniți din poluări accidentale,
- Gaze dizolvate: CO2, H2S, CH4.
- Exploatări miniere sau foraje
- Infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor surselor de poluare disperse
- Microorganisme
- Radioactivitate - produsă, mai ales, de emanaţiile de radiu, deoarece acesta se găseşte în
toate rocile. Prezenţa altor radioelemente ca uraniu, thoriu, plumb, poloniu este asociată cu
existenţa rocilor granitice, a depozitelor de lignit, de fosfaţi sau de uraniu.
- Nerespectarea zonelor de protecţie sanitară în zona de captare sau a conditiilor de execuţie
a lucrărilor hidrotehnice

3. Care sunt principalele surse de apă brută pentru sistemul centralizat de alimentare cu apă?
• Apa subterană (apă subterană freatică; apă subtertană de adâncime)
• Apa de suprafaţă (lacuri; râuri; ape tranzitorii; ape costiere)

4. Ce cuprid studiile de tratabilitate pentru apă?

• reactivi şi doze necesare
• evaluarea concentraţiilor diferiţilor subproduşi de reacţie
• parametrii tehnologici pentru procesele
propuse (timp de contact)
• estimare a consumului de energie
• eficienţe de tratabilitate pentru diferite
scheme tehnologice analizate
• analiza costurilor de investiţie şi operare pentru diferite scheme tehnologice analizate
• estimarea cantităţilor de reziduuri rezultate şi elaborarea soluţiilor pentru neutralizarea şi
valorificarea acestora

5. Ce cuprind studiile hidrochimice pentru sursele de apa de suprafaţă?

• calitatea apei sursei din punct de vedere fizico-
chimic, biologic, bacteriologic şi radioactiv
• calitatea apei în diferite puncte pe adâncime pt lacuri
• natura substanţelor organice
• micropoluanţii organici (pesticide)
• încărcarea cu metale grele
• încărcarea cu azot şi fosfor à evaluarea tendinţei de eutrofizare a sursei (lacuri)
• corelarea calităţii apei cu anumite evenimente
meteorologice (viituri)
• frecvenţa de apariţie a valorilor extreme pentru anumiţi indicatori
• încadrarea sursei de apă într-o categorie conform
NTPA 013/2002
• o prognoză a calităţii apei pentru 20 - 30 ani

6. Ce reprezintă calitatea apelor naturale?

Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice, chimice,

biologice şi bacteriologice, exprimate valoric şi care permit încadrarea probei într-o anumită
categorie. Astfel, apa respectivă capătă însuşirea de a servi unui anumit scop.

7. Care sunt principalele aspecte de calitate a apelor naturale?

• indicatori biologici si bacteriologici

• indicatori organoleptici (gust, miros)
• indicatori fizici (pH, conductivitate electrică, culoare, turbiditate)
• indicatori chimici
• indicatori chimici toxici
• indicatori radioactivi

8. Care sunt indicatori biologici si bacteriologici

Indicatori biologici
• Organisme animale, vegetale si particule vizibile cu ochiul liber
• Organisme animale microscopice
• Organisme care prin inmultire modifica proprietatile organoleptice sau fizice ale apei
• Organisme indicatoare de poluare
• Organisme daunatoare sanatatii; ouă de geohelminti, chisturi de giardia, protozoare
intestinale patogene
• Indicatori microbiologici
• Bacterii, ex: coliforme (Escherichia Coli), enterococci (Streptococi fecali), Clostridium
Perfringens
• Virusuri
• Paraziţi

9. Care sunt indicatorii organoleptici?

 Culoarea apelor naturale:
• culoare proprie sau reală – se datorează substanţelor dizolvate în apă
• culoare aparentă care se datorează suspensiilor solide care pot fi îndepărtate prin
sedimentare şi filtrare.
 Mirosul apelor este clasificat în şase categorii, după intensitate:
1. fără miros (FM);
2. cu miros neperceptibil (MN);
3. cu miros perceptibil unui specialist (MPS);
4. cu miros perceptibil unui consumator (MPC);
 5. cu miros puternic (MP)
6. cu miros foarte puternic (MFP).

 Gustul se clasifică utilizindu-se denumiri convenţionale, cum ar fi:

- ape cu gust mineral bicarbonato – sodic (Mb) ;
- ape cu gust mineral magnezic (Mg);
- ape cu gust mineral metalic (Mm);
- ape cu gust mineral sărat (Ms);
- ape cu gust organic hidrocarbonat (Oh);
- ape cu gust organic medical farmaceutic (Om);
- ape cu gust organic pământos (Op);
- ape cu gust organic gazos (Ov).

10. Care sunt indicatorii fizici?

• pH (Concentraţia ionilor de hidrogen, respectiv pH-ul apelor naturale, este cuprins între 6,5 – 9,5
• Temperatură (Temperatura apelor de suprafata este influentata de conditiile meteorologice, iar a
celor de adancime de originea lor)
• Turbiditate (unei ape se datorează particulelor solide sub formă de suspensii sau în stare
coloidală)
• Conductivitate electrică (constituie unul dintre indicatorii cei mai utilizaţi în aprecierea
gradului de mineralizare al apelor)

11.Care sunt indicatorii chimici?

• Indicatori ai regimului de oxigen
• Oxigenul dizolvat (OD)
• Consumul biochimic de oxigen (CBO)
• Consumul chimic de oxigen (CCO)
• Carbonul organic total (COT)
• Săruri dizolvate
• Reziduul fix
• Indicatori biogeni
• Compuşi ai azotului
• Compuşi ai fosforului
• Indicatori ai capacităţii de tamponare ai apei
• Aciditatea totală
• Alcalinitatea
• Duritatea apei
• Indicatorii chimici toxici (metale, micropoluanti organici; compuși farmaceutici; produsi
secundari de dezinfectie)

12.Ce reprezintă consumul biochimic de oxigen (CBO)

Este cantitatea de oxigen (în mg/l) necesară pentru oxidarea substanţelor organice existente în
apele naturale, cu ajutorul bacteriilor.

13. Ce reprezintă consumul chimic de oxigen (CCO)

• CCOMn - reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu KMnO 4 în mediu acid.
Se corelează foarte bine cu CBO5, cu observaţia că sunt oxidate în plus şi cca. 30 –35 % din
substanţele organice nebiodegradabile.
• CCOCr - reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K 2Cr2O7 în mediu acid.
Determină în general 60 – 70 % din substanţele organice, inclusiv cele nebiodegradabile.
14. Ce reprezintă carbonul organic total (COT)
• reprezintă cantitatea de carbon legat existent în materiile organice.

15. Ce reprezintă reziduul fix?

• reprezintă totalitatea substanţelor (de obicei de natură anorganică) dizolvate în apă, stabile după
evaporare la 105 oC.

16. Care sunt Indicatorii biogenici din apă?

Principalii compuşi ai ciclului biogeochimic al azotului în apă:
Compuşi ai azotului
- Amoniac
- Azotiti
- Azotati
Compuşi ai fosforului

17. Ce reprezintă duritatea apei?

Duritatea apei este dată de ionii solubili de calciu şi magneziu ce se găsesc în apă în cantitate mult
mai mare faţă de ceilalţi cationi, iar determinarea durităţii va ilustra concentraţia acestor ioni.
În funcţie de anionii de care sunt legaţi cationii de calciu şi magneziu, duritatea apei se poate
clasifica în două categorii:
- duritate temporară sau carbonatată care este dată de bicarbonaţii de calciu şi magneziu
prezenţi în apă
- duritate permanentă sau necarbonatată care este dată de celelalte săruri de calciu şi magneziu
(azotaţi, sulfaţi, cloruri, fosfaţi etc.)

18. Metode de tratare a apei subterane?

Metodele folosite pentru tratarea apei reproduc în mod artificial şi rapid fenomene din natură şi
pot fi: mecanice, fizice, chimice şi biologice.
Metodele mecanice constau în reţinerea substanţelor din apă prin decantare şi filtrare.
Metodele fizice se bazează pe acţiunea căldurii, luminii, electricităţii, razelor ultraviolete,
ultrasunetelor etc., asupra substanţelor conţinute în apă.
Metodele chimice se bazează pe acţiunea ozonului, clorului, coagulanţilor etc., asupra
substanţelor din apă.
Metodele biologice se bazează pe acţiunea biochimică a bacteriilor aerobe din membrana
filtrelor lente.

19. Care sunt principalele tipuri de apă subterană?

aeroba – freatic
partial anaeroba
anaeroba – de la mare adancime

20. Care sunt parametrii luati in considerare pentru tratarea apele subterane aerobe?
Pentru apele subterane aerobe sunt luati in considerare pentru tratare urmatorii parametri:
oxigen, pH, calciu si bicarbonat, ceilalti parametri se incadreaza de obicei in limite impuse de
legislatia in vigoare.

21. Schema de tratare pentru apa subterana aeroba.

 22. Care sunt parametrii luati in considerare pentru tratarea apele subterane partial anaerobe?

Acest tip de apa este catacterizat de deficit de oxigen si de prezenta amoniului, fierului si
manganului.

23. Schema de tratare pentru apa subterana partial anaerobe.

24. Care sunt parametrii luati in considerare pentru tratarea apele subterane anaerobe?

In apele subterane de mare adancime anaerobe sunt prezenti in concentratii mari fierul, manganul si
amoniul in concentratii foarte ridicate, alaturi de hidrogenul sulfurat si metan. In acest tip de apa
oxigenul si nitratii sunt absenti.

25. Schema de tratare pentru apa subterana anaerobe.

26. Scopul procesului de aerare-oxidare

Procesul de aerare-oxidare are drept scop imbogatirea continutului de oxigen al apei in contact
cu aerul atmosferic si corectarea echilibrului general al compusilor de Fe si Mn, astfel incat sa fie
posibila retinerea ulterioara a acestora prin filtrare si sedimentare. Tot prin aerare se realizeaza
eliminarea CO2 liber (adica micsorarea agresivitatii apei), a H 2S, NH3, a mirosului si gustului
neplacut al apei si totodata, datorita maririi cantitatii de oxigen dizolvat, aerarea contribuie
indirect la imbunatatirea degradarii biologice a poluantilor din apa.

27. Ce este procesul de deferizare-demanganizare.

Atunci cand se urmareste eliminarea compusilor de fier si mangan din apa, procedeul este
denumit deferizare-demanganizare.

28. Care este principiul de realizare al procesului de aerare-oxidare?

 Principiul de realizare al procesului de aerare-oxidare consta in contactul dintre apa bruta si
oxigenul atmosferic si transferul de masa al gazului din aer in apa.

29. Care sunt factorii care înfluenţează eficiența transferului oxigenului din aer în apă
Factorii care înfluenţează eficiența transferului oxigenului din aer în apă sunt:
- debitul de aer insuflat, regimul turbulent influențează pozitiv transferul de masă;
- tipul dispozitivului de aerare și adâncimea la care este introdus în apă;
- suprafața mare de contact aer-apă;
- concentraţia de fier, mangan, CO2, O2, mineralizarea apei, conţinutul de substanţe organice etc.

30. De cine depinde cantitatea de oxigen necesară pentru aerare

-concentrația de oxigen obtinută în apa tratată,
-timpul de aerare
-concentrația inițială a compușilor cu caracter reducător

31. Metode de realizare al procesului aerare-oxidare

- prin injectarea de aer în masa apei - se face fie prin injectarea propriu-zisă de aer sub presiune
(tuburi sau plăci poroase, diferite dispozitive punctiforme), fie prin dispozitive de agitare mecanică la
suprafaţa apei (turbine, perii, agitatoare).
- prin mărirea suprafeţei de contact aer-apă- constă, în pulverizarea apei la nivel de picături,
mărindu-se astfel suprafaţa de contact dintre apă şi aer, care să permit îmbogăţirea conţinutului de
oxigen al apei. Această pulverizare se face prin sprinkere, turnuri cu grătare, filtre cu inele sau
materiale de umplutură

32. Utilaje pentru aerarea apei

Utilaje de aerare cu difuzori poroşi -acestea introduce aerul comprimat prin placi poroase - Aerarea
prin placi
Utilaje de aerare de tip cascadă -Produc aerarea apei pe baza fenomenului de salt hidraulic. In
aceste utilaje apa trece prin mai multe bazine deschise aflate la nivele diferite, realizandu-se o
curgere turbulenta si imbunatatindu-se astfel transferul oxigenului din aer in apa.
Utilaje de aerare cu dispozitive mecanice -Utilizeaza agitatoare de diferite forme (agitatoare cu:
palete, elice, turbine, disc, rotor oxidant, etc.)
Turnuri şi coloane de aerare cu umplutură -Realizeaza pulverizarea apei in aer, transferul oxigenului
intre cele doua faze avand loc la suprafata filmului de lichid format pe materialul de umplutura.

33. Variante tehnologice de realizare a deferizării şi demanganizării

Procedeul de aerare- sedimentare- filtrare- Prin acest procedeu, deferizarea şi demanganizarea
apei se realizează oxidarea compuşilor cu fier şi mangan cu formare de produşi insolubili, care
sunt separate ulterior prin sedimentare şi filtrare. Dacă în apă este prezent numai fierul în
concentrații mici, sunt suficiente doar procedeele de aerare şi filtrare.
Procedeul de oxidare – filtrare- Oxidarea cu dioxid de clor, permanganat de potasiu sau ozon
realizează transformarea compuşilor, relativ solubili, ce conţin Fe 2+ şi Mn2+, în precipitate
insolubile, care pot fi îndepărtate ulterior prin filtrare
Procedeul de precipitare chimică şi dedurizare- Tratarea cu hidroxid de calciu este o metodă
economică şi eficientă pentru îndepărtarea fierului, manganului și a dioxidului de carbon.
Filtrarea prin straturi special- Acest procedeu utilizează schimbătorii de ioni sau alte materiale
active (zeoliţi de origine vulcanică-tectosilicaţi, nisip peliculizat cu un strat de dioxid de mangan,
cărbune activ) pentru a realiza eliminarea compuşilor cu fier şi mangan
Procedee biologice- Metabolismul microorganismelor autotrofe se bazează pe oxidarea fierului
şi a manganului. În condiţii favorabile (prezenţa azotului), reacţiile se petrec foarte rapid.
 34. Ce este filtrarea?
Filtrarea este un procedeu de eliminare a suspensiilor din apă ce constă în trecerea acesteia
printr-o masă de material poros denumit strat filtrant, ales în concordanţă cu sursa de
alimentare şi obiectivul propus.

35. Care sunt fazele care se separă în urma filtrării?

In urma filtrării se separă două faze:
- filtratul - faza lichidă, care conţine şi particule cu dimensiuni mai mici ca ale porilor suportului
filtrant;
- sedimentul - faza solidă cu o anumită umiditate.

36. Care sunt factorii principali pentru stabilirea condiţiilor de filtrare?

1. Factori caracteristici influentului: natura apei brute (apă subterană sau de suprafaţă), gradul de
tratare anterior filtrării, concentraţia şi natura impurităţilor
2. Factori caracteristici mediului filtrant: natura, compoziţia granulometrică, înălţimea şi rezistenţa
hidraulică a stratului filtrant, precum şi utilizarea straturilor multiple. Compoziţia granulometrică şi
înălţimea (grosimea) stratului filtrant sunt factori care se intercondiţionează reciproc.
3. Condiţiile hidrodinamice ale filtrării în tratarea apelor definesc regimul de curgere al apei prin
mediul filtrant şi sunt: viteza de filtrare, presiunea de operare şi pierderile de sarcină hidraulică prin
stratul filtrant. Alte mărimi importante utilizate în operarea instalaţiilor de filtrare sunt: durata
ciclului de filtrare, regimul de spălare (intensitatea şi agenţii de spălare), productivitatea instalaţiei.

37. Mărimi importante utilizate în operarea instalaţiilor de filtrare

Durata ciclului de filtrare reprezintă perioada de timp în care filtrul funcţionează efectiv
Intensitatea de spălare depinde de metoda de spălare aplicată (spălare cu apă, spălare cu aer,
spălare combinată cu apă/aer), de compoziţia granulometrică a stratului filtrant şi de grosimea
acestuia.
Productivitatea filtrului reprezintă debitul de apă livrat în următoarea treaptă de tratare
raportat la unitatea suprafeţei filtrante.
Alegerea materialului filtrant precum şi a caracteristicilor granulometrice şi porozimetrice se
face aşa încât să se realizeze o reţinere cât mai completă a solidelor din apă, o rezistenţă
hidraulică redusă (sau permeabilitate mare), o bună rezistenţă mecanică şi chimică, să se
regenereze uşor şi să fie ieftin.

38. Tipuri de filtre utilizate în filtrarea apei

Filtre rapide deschise -Acestea se compun dintr-un bazin de beton, de forma paralelipipedica, divizat
in compartimente (cuve), nivelul apei putand fi constant sau variabil in timpul ciclului de filtrare
Filtre rapide sub presiune
- sunt alcatuite din recipient metalice in forma cilindrica, inchise la ambele capete, asezate in pozitie
vertical sau orizontala. In general aceste tipuri de filtre sunt prevazute cu un singur fel de material
filtrant: nisip sau carbune activ.
Filtrarea “uscata” -in apele cu o concentratie crescuta de amoniu, poate aparea o scadere a
continutului de oxigen dizolvat al apei. In aceasta situatie este recomandata folosirea unui filtru
“uscat” in care in sensul de curgere a apei este injectat un curent de aer
Filtrul lent – este cel mai vechi filtru folosit in tratarea apei. In aceste filter apa este purificata prin
trecerea peste un strat de nisip fin, cu viteze de filtrare mici

39. Ce reprezintă procesul de eliminare a sărurilor din apă?

Eliminarea sarurilor din apa bruta se refera la indepartarea unor cationi (Ca 2+ si Mg2+) prin
dedurizare, a anionilor SO4 -, F-, PO4 -, SiO3 - prin deanionizare, sau atat a cationilor cat si a anionilor,
2 3 2

prin demineralizare, in scopul obtinerii unei ape potabile sau in scop industrial.

40. Reactivii utilizaţi pentru reducerea durităţii apei.

 Dedurizarea apei cu var -Dedurizarea apei cu hidroxid de calciu
În procesul de tratare a apei, varul se utilizează nu numai pentru dedurizare, ci şi în alte operaţii:
- la coagulare-floculare: pentru corectarea alcalinităţii;
- neutralizarea acidităţii sau a agresivităţii dioxidului de carbon;
- eliminarea compuşilor de fier, în combinaţie cu aerarea;
- eliminarea metalelor grele, a fluorurilor şi fosfaţilor în timpul procesului de coagulare;
- prin dedurizarea cu var în exces, când se atinge pH = 10,5, se obţine şi o dezinfectare
cel puţin în ceea ce
priveşte enterobacteriile.
 Dedurizarea apei cu hidroxid de sodiu-Hidroxidul de sodiu (soda caustică) se foloseşte la
reducerea durităţii temporare şi permanente şi la neutralizarea dioxidului de carbon.
Procedeul de dedurizare cu sodă caustică este mai avantajos decât cel cu var din
urmatoarele considerente:
- se foloseşte o soluţie cu concentraţia de 10 % care se manipulează uşor;
- procesul este mai complet eliminându-se atât duritatea temporară cât şi cea
permanentă;
- volumul de nămol rezultat după dedurizare este redus;
- reacţia este independentă de temperatură între 1 – 22 Celsius, comparativ cu varul, la
care reacţia încetineşte sub 6°C.
Procedeul are dezavantajul că soda caustică este un produs de sinteză scump, iar din procesul de
fabricaţie rezultă reziduuri cu impact ecologic nefavorabil comparativ cu varul, care este un produs
natural
 Dedurizarea apei cu carbonat de sodiu-Operaţia este asociată cu eliminarea durităţii
temporare prin precipitarea bicarbonaţilor de calciu şi magneziu cu ajutorul varului.
Eliminarea durităţii permanente reprezintă substituirea radicalului acid tare şi
introducerea lui într-o sare insolubilă

41. Schema de tratare pentru apa de suprafată.

 42. Ce reprezintă procesele de coagulare/floculare?

Procesele de coagulare şi floculare sunt metode de tratare a apelor care facilitează eliminarea
materiilor in suspensie din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici şi separarea lor ulterioară
prin sedimentare sau filtrare.

43. Rolul procesului de coagulare/floculare?

Coagularea consta in distrugerea stabilității sistemului prin destabilizarea particulelor prezente in
apa incarcate cu sarcina negativa, prin adaugarea unui coagulant (agent de coagulare).
Floculare - agregarea/aglomerarea particulelor şi formarea flocoanelor care sedimentează uşor.

44. Care sunt parametrii indicatori care se folosesc la exprimarea concentratiei totale a
solidelor in suspensie, coloizilor si a substantelor dizolvate in apa?
-materiile in suspensie,
- turbiditatea,
-materie organica naturala (MON) si
-culoarea.
Culoarea este in general conferita de substantele dizolvate si de coloizi, iar turbiditatea unei ape
este data de prezenta coloizilor, solidelor in suspensie si a celor sedimentabile.

45. Ce sunt coloizii?

Coloizii sunt agregate de atomi si molecule care au sarcina electrică negativă (de obicei) şi grad
foarte mare de stabilitate fiind foarte greu de înlăturat prin sedimentare.

46. Sub ce formă de impurităţi pot fi definiţi coloizii?

- particule coloidale provenind din compuşi anorganici, de obicei, aceste particule sunt
hidrofobe;
- molecule polare organice, (provenite din compuşi de origine naturală, cum ar fi acizii humici
şi fulvici sau din compuşi organici de sinteză, existenţi în apele uzate industriale), contribuie
şi la culoarea apelor naturale şi sunt de obicei hidrofile
- molecule de detergenţi, care, având în vedere proprietăţile tensioactive, se pot ataşa cu
uşurinţă de particulele hidrofobe, oferindu-le un caracter hidrofil şi fiind, astfel, mult mai
greu de eliminat din sistem (“coloizi protejaţi”).
- bacterii, viruşi sau microalge au dimensiuni apropiate de cele ale particulelor coloidale; deşi
sunt într-o oarecare măsură eliminate în procesul de coagulare-floculare, este mai avantajos
ca distrugerea microorganismelor să se realizeze înainte de etapa de coagulare (prin pre-
clorinare), pentru ca acestea să se comporte ca materie în suspensie.
-

47. Care sunt etapele procesului de coagulare-floculare?

-Coagulare pericinetică – neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de agenţi de coagulare. În

această etapă a procesului de coagulare- floculare, se realizează premiza îmbunătăţirii posibilităţilor
de aglomerare sub agitare intensă, într-un timp foarte scurt (intre 30 secunde şi 2 minute).
Amestecarea intensă este necesară pentru distribuirea speciilor adsorbite la toate particulele
coloidale şi pentru prevenirea restabilizărilor locale.

-Floculare- formarea microflocoanelor prin aglomerarea particulelor lipsite de sarcina lor iniţială.

-Separarea flocoanelor prin sedimentare sau filtrare.

 48. Care sunt aspectele luate în considerare pentru alegerea reactivilor de coagulare-floculare?
· gradul de toxicitate al produsului format;
· costul agenţilor de coagulare/floculare;
· eficienţa procesului exprimată prin gradul de tratare calculat în funcţie de turbiditate, culoare şi
compuşi organici (CCOMn).

În conformitate cu teoria Schulze- Hardy, se utilizează de obicei, ca agenţi de coagulare săruri

trivalente ale acizilor tari cu baze slabe; prin hidroliza acestor săruri se produc hidroxizi greu solubili
care conduc la coalescența coloizilor:

49. Care sunt agenţii de coagulare-floculare utilizaţi în tratarea apelor?

-Sulfatul de aluminiu Al2(SO4)3, denumit şi "alaun"

-Sulfatul de aluminiu cu adaos de aluminat de sodiu (Na 2Al2O4), denumire comerciala- ALSAL
-Sulfatul de aluminiu cu adaos de hidroxid de calciu [Ca(OH) 2]
- Sulfatul de aluminiu cu adaos de carbonat de sodiu [Na 2CO3]
--sărurile de fier
- Clorura ferică cu sau fără adaos de hidroxid de calciu
- Coagulanți organici de sinteză
- Agenţi de floculare (adjuvanţi de coagulare-floculare)- sunt compuși organici sau anorganici care
pot accelera agregarea particulelor coloidale a căror sarcină electrică a fost neutralizată, pentru a
realiza formarea unor flocoane mai mari, mai dense şi, deci, mai uşor sedimentabile
a. Agenţi de floculare minerali: silicea activată (silicagelul), aluminosilicaţii naturali (argilele).
b. Agenţi de floculare organici:
- naturali - derivaţii de amidon şi alginaţii de sodiu;
- sintetici: polielectroliţii

50. De cine depinde dozarea reactivilor de coagulare?

-Concentratia materiilor in suspensie
-Distributia marimii particulelor
-pH
-Materii organice
-Saruri
-Temperatura

51. Ce reprezintă sedimentarea?

Sedimentarea este operaţia unitară de separare din apă a particulelor solide în suspensie sau a
flocoanelor rezultate de la coagulare-floculare, sub acţiunea forţei gravitaţionale. Atunci când apa
brută are o viteză mică de curgere, particulele solide se depun la partea inferioară a utilajelor de
sedimentare sub formă de sediment (nămol). Apa rezultată este numită şi apă decantată, iar
procesul este cunoscut sub denumirea de decantare.

52. Care este scopul sedimentării?

Scopul sedimentării este obţinerea unui efluent cu o concentraţie redusă în suspensii solide şi a unui
nămol suficient de concentrat care să poată fi uşor eliminat.

53. Care sunt mecanismele de sedimentare?

Funcţie de tipul particulelor solide şi de natura interacţiunilor dintre acestea:
I. Sedimentarea particulelor discrete;
II. Sedimentarea particulelor floculante;
III. Sedimentarea stânjenită;
IV. Sedimentarea și compresia masei solide depuse = tasarea nămolului.

54. Ce reprezinta sedimentarea de tip I (Sedimentarea particulelor discrete)?

Acest mecanism se referă la sedimentarea particulelor solide “discrete” (individuale), care pe

perioada sedimentării nu își modifică dimensiunea, forma și densitatea şi a căror comportare în
câmp gravitaţional nu este influenţată de prezenţa altor particule (concentraţia în solide în suspensie
este mică).

55. Cui se aplică sedimentarea de tip II (Sedimentarea particulelor floculante)?

Sedimentarea de tip II se aplică suspensiilor cu flocoane. Flocularea apare mai ales în cazurile
materiilor organice insolubile, precipitatelor rezultate de la coagularea chimică, microorganismelor
individuale sau parţial agregate. Flocoanele rezultate, de diferite forme şi având dimensiuni şi masă
mai mari faţă de componentele iniţiale, sedimentează mai repede decât particulele individuale.
După formare, viteza de sedimentare a flocoanelor crește semnificativ.

56. Cărui tip de ape i se aplică sedimentarea de tip III și IV?

Sedimentarea de tip III (sedimentarea stânjenită) și IV (sedimentarea cu compresie) sunt

caracteristice apelor care conţin concentraţii mari de particule în suspensie, floculante (inclusiv
flocoane biologice).

57. Care sunt parametrii care caracterizează sedimentarea?

Sedimentarea este caracterizată de următorii parametri:
· viteza de sedimentare a particulelor în suspensie;
· timpul de sedimentare;
· vitezele de circulaţie a apei în secţiunea de sedimentare;
· eficienţa sedimentării (reprezentată prin gradele de epurare obținute pentru materiile în
suspensie din apa brută).

58. Tipuri de decantoare

Decantoarele orizontale sau verticale au la bază principiul reţinerii prin cădere gravitaţională a
tuturor particulelor, supuse, de cele mai multe ori anterior, procesului de coagulare-floculare.
Decantoarele suspensionale se bazează pe transformarea sedimentării difuze a suspensiilor într-
o sedimentare accelerată, fie prin recircularea nămolului deja format, în spaţiul de sedimentare,
pentru mărirea concentraţiei de flocoane şi aglomerarea rapidă a particulelor coloidale pe
flocoane recirculate (decantoare de tip circulator, accelerator etc), fie prin trecerea apei brute
prin zona de formare a flocoanelor, prin care se obţine acelaşi efect (decantoare de tipul
pulsator)

59. Ce este dezinfecţia?

Dezinfecţia este o operaţie prin care se inhibă şi/ sau se inactivează microorganismele
patogene: bacterii, chisturi, alge, spori şi virusuri

60. Care sunt obiectivele dezinfecţiei?

- Inactivarea /reducerea microorganismelor patogene
- Prevenirea re(cresterii) microorganismelor in sistemul de redistributie
 61. Care sunt mecanismele dezinfecţiei?
-Oxidarea sau ruperea peretelui celular
- Difuzia in celula
- Degradarea membranei citoplasmatice + creşterea permeabilităţii acesteia
- Distrugerea ADN-ului astfel incat microorganismele nu se mai pot multiplica

62. Procedee ale procesului de dezinfecţie.

 Procedee chimice:
 clorul şi compuşii săi, bromul, iodul, permanganatul de potasiu, apa oxigenată,
ozonul
 ioni de metale grele (Ag2+, Cu2+)
 Procedee fizice:
 fieberea apei
 iradierea cu radiaţii UV
 Procedee combinate:
 filtrarea lentă pe nisip
 procedee combinate pe membrane semipermeabile şi clorinare

63. Factorii care influenteaza eficienta dezinfectiei

-tipul şi concentraţia microorganismelor
- tipul şi doza de dezinfectant
- durata de contact
-caracteristicile apei (Turbiditatea; concentraţia substanţelor organice; pH-ul; temperature)

64. Ce caracteristici trebuie să prezinte agenţii de dezinfecţie?

Agenţii de dezinfecţie trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

o solubilitate mare în apă;
o absenţa efectelor secundare (gust, culoare, miros);
o toxicitate mică pentru organismul uman şi viaţa acvatică;
o determinare şi control analitic facil;
o preţ de cost moderat.

65. Ce reprezintă procesul de clorinare

Clorinarea este cel mai utilizat procedeu de dezinfecţie şi poate fi realizată prin contactul direct
între clor (sau derivaţii săi) şi apa de tratat. După poziţia în schema de tratare se pot distinge
următoarele variante: preclorinarea, clorinarea propriu-zisă şi clorinarea ca post-dezinfecţie.

66. Când se aplică preclorinarea?

Preclorinarea se aplică pentru a asigura condiţii optime de transport şi tratare a apei brute. Aceasta
se poate realiza în două moduri:
a) preclorinarea în punctul de amonte al aducţiunii (pentru protecţia acesteia). Apa de suprafaţă (mai
ales cea din lacuri), bogată în substanţe organice şi plancton, transportată prin conducte fără
preclorinare, favorizează dezvoltarea planctonului pe pereţii conductelor, micşorând, astfel,
secţiunea de curgere şi conducând la coroziune.
b) preclorinarea înainte de decantare se realizează pentru a oxida: Fe2+ şi Mn2+, NH4+ (pentru a
obţine cloramine şi a le distruge atunci când se depăşeşte punctul de rupere), NO2- (transformare în
NO3-), compuşii organici oxidabili şi microorganismele (care s-ar putea dezvolta în bazinele de
sedimentare).
 67. Când se aplică clorinarea?
Clorinarea propriu-zisă are loc de obicei după tratarea apei, înainte ca aceasta să fie pompată în
sistemul de distribuţie.

68. Când se aplică clorinarea ca post- dezinfecţie.

Clorinarea ca post- dezinfecţie (dezinfecţia de protecţie) se aplică în cazul în care apa a fost tratată
printr-o altă metodă de dezinfecţie, ca de exemplu tratarea cu radiaţii UV sau filtrarea lentă pe filtre
de nisip.

69. Factorii care influenţează eficienţa procesului de dezinfecţie

Factorii care influenţează eficienţa procesului de dezinfecţie sunt:
o caracteristicile fizico-chimice şi microbiologice ale apei brute (natura şi numărul agenţilor
patogeni, temperatura, concentraţia compuşilor organici şi a materiilor solide);
o parametrii de operare (tipul şi concentraţia agentului de dezinfecţie, timpul de contact gradul de
agitare).

70. Procese de oxidare- clorinare care au loc în reacţia clorului cu compuşii organici sau
anorganici din apă
În afara procesului de inactivare a microorganismelor, clorul reacţionează cu compuşii organici sau
anorganici din apă (când au loc procese de oxidare- clorinare), astfel:
- a. Formarea cloraminelor se realizează prin reacţia compuşilor clorului cu ionul amoniu, NH 4+
Cloraminele au acţiune bactericidă pe o perioadă mai îndelungată, dar mai puţin eficientă,
comparativ cu clorul. De aceea, se pot folosi ca agenţi dezinfectanţi cu efect prelungit, în special,
pentru reţele lungi de distribuţie, unde se aplică o doza de 2–3 g/m3
De asemenea utilizarea clorului în exces, la dezinfecţie, poate conduce la reacţia nedorită între
cloramine şi acid hipocloros cu formare de acid clorhidric
b. Formarea compuşilor organo-cloruraţi (Trihalometani, THM)
Acizii fulvici şi humici din apele naturale conţin grupări cetonice care reacţionează cu clorul
c. Oxidarea compuşilor organici prin reacţii de adiţie a clorului la dubla legatură;
d. Oxidarea Fe2+, Mn2+, NO2_, H2S, SO32-.

71. Ce reprezintă necesarul de clor?

Cantitatea de clor utilizată la clorinare (necesarul de clor) reprezintă suma dintre clorul consumat
pentru dezinfecţie şi clorul rezidual. Clorul consumat este cantitatea de clor care reacţionează cu
compuşii organici şi celelalte substanţe reducătoare. Clorul rezidual este constituit din clorul liber
(ClO- şi HOCl) şi clorul semilegat (cloramine).
Valoarea clorului rezidual liber reprezintă excesul de clor care trebuie menţinut în apă şi care asigură
potenţialul rezidual dezinfectant al acesteia. Valoarea clorului rezidual liber pentru apa potabilă,
conform Legii apei potabile nr 458/2002, trebuie să fie de maxim 0,5 mg/L la consumator. Depăşiri
ale cantităţii de clor residual liber generează probleme de gust şi miros ale apei.