CURS 3 CARACTERISTICILE APELOR UZATE URBANE.

METODE ŞI INSTALAŢII
DE EPURARE A APELOR UZATE

3.1 Caracteristicile apelor uzate

Dintre caracteristicile organoleptice, pentru apele uzate caracteristica semnificativă este mirosul.
Mirosul apelor uzate menajere este specific, aproape insesizabil. Mirosul de ouă clocite al apelor uzate,
apare ca urmare a degajării de hidrogen sulfurat, indică intrarea în descompunere a materiilor organice conţinute în
acestea. Alte mirosuri ale apelor uzate indică existenţa unor substanţe chimice, şi sunt specifice de obicei apelor
uzate industriale.
Dintre caracteristicile fizice definitorii pentru apele uzate, se pot menţiona:
Turbiditatea apelor uzate, care indică doar într-o oarecare măsura conţinutul de suspensii ale acestora,
poate lua valori între 400 - 500o pe scara silicei, în cazul apelor uzate menajere neîncărcate puternic cu ape
industriale.
Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis. Apele uzate în care are loc fermentarea materiei
organice capătă o culoare gri închis. Apele uzate industriale pot avea culori diferite în funcţie de natura impurităţilor
pe care le conţin (de exemplu: ape care conţin clor au culoare galbenă, ape de la spălătorii de lână au culoare brună,
ape de la fabricile de conserve au culoare verde, etc.)
Temperatura apelor uzate menajere este de regulă cu 2-3oC mai mare decât cea a apelor de alimentare. De
altfel, temperatura este un factor cu o influenţă complexă în procesul tehnologic de epurare a apelor uzate; creşterea
temperaturii influenţează procesul de fermentare a materiilor organice conţinute în apa uzată în sensul creşterii
vitezei procesului, dar în acelaşi timp influenţează şi conţinuturilor de oxigen şi alte gaze dizolvate în apa uzată în
sensul scăderii acestora; la rândul său, scăderea conţinutului de oxigen în apa uzată conduce la scăderea vitezei
proceselor de fermentare a materiilor organice.
De menţionat că evacuarea apei folosite ca agent de răcire trebuie astfel făcută încât să nu ridice
temperatura apei din sistemele de canalizare peste 40o C sau din cursurile de apă receptoare, peste 35 o C.
Dintre caracteristicile chimice ale apelor uzate, se pot menţiona ca fiind foarte importante:
Încărcarea apelor uzate urbane cu materii solide este o caracteristica foarte diferită de la un caz la altul,
fiind puternic influenţată de consumul specific de apă pe cap de locuitor al localităţii analizate, de tipul sistemului de
canalizare utilizat şi de natura apelor industriale care se deversează în sistemul de canalizare.
Se menţionează că materiile solide din apele uzate se pot clasifica după starea şi natura lor.
După stare, materiile solide din apele uzate se împart în materii solide în suspensie şi materii solide
dizolvate.
La rândul lor, materiile solide în suspensie pot fi clasificate în: impurităţi grosiere (sau corpuri mari),
materii solide separabile pe cale gravitaţională şi materii coloidale.
Prin impurităţi grosiere (sau corpuri mari) se înţeleg gunoaie, resturi vegetale (frunze, crengi, resturi
lemnoase rezultate în urma tăierilor şi fasonărilor, etc.), materiale plastice, textile sau metalice, cartoane sau hârtii,
etc. care sunt transportate la suprafaţa sau în interiorul curentului de apă uzată. Impurităţile grosiere reprezintă cca.
3-5 % din totalul materialelor în suspensie transportate de apa uzată şi sunt de regulă separate din apă prin sitare.
Materiile solide separabile pe cale gravitaţională au în general dimensiuni de ordinul milimetrilor sau
zecimilor de milimetri (până la 0,1 mm). Procedeele prin care aceste materii sunt separate din apa uzată se aleg în
funcţie de densitatea acestora astfel: materiile cu densităţi mai mari decât densitatea apei (materii minerale dar şi
unele materii de provenienţă organică) se separă mai ales prin sedimentare formând nisipuri (compuse din particule
granuloase cu dimensiuni peste 0,25 mm) sau nămoluri (compuse din particule cu dimensiuni între 0,1-0,25 mm), iar
materiile cu densităţi mai mici decât densitatea apei (materii organice în general) se separă mai ales mai ales prin
flotaţie, formând pelicule la suprafaţa curentului de apă uzată.
Materiile coloidale sunt materii solide cu dimensiuni cuprinse între 1- 100 μm (0,001-0,1 mm) care în mod
natural nu sunt separabile din apa uzată din cauza legăturilor electrochimice dintre acestea şi apă. Materiile coloidale
devin separabile pe cale gravitaţională în urma unui tratament de coagulare-floculare care se aplică apei uzate.
Materiile solide dizolvate au dimensiuni de sub 1μm. De menţionat că materiile solide dizolvate minerale
nu sunt separabile în procesele clasice de epurare a apelor uzate urbane, în timp ce materiile solide dizolvate
organice constituie însăşi impurificarea organică a apelor uzate şi sunt îndepărtate în instalaţiile de tratare biologică
a staţiilor de epurare urbane.
După natura lor, materiile solide din apele uzate se clasifică în materii minerale şi materii organice, foarte
important pentru alegerea adecvată a tehnologiei de epurare fiind raportul dintre conţinuturile de materii minerale şi
organice în apele uzate.
Oxigenul dizolvat se găseşte în cantităţi mici (1-2 mg/dm3) în apele uzate, însă numai atunci când sunt
proaspete sau după epurarea biologică a acestora.
 Consumul biochimic de oxigen (CBO) din apele uzate care se constituie într-un indicator al impurificării
apelor cu materie organică şi reprezintă cantitatea de oxigen cosumată pentru descompunerea biochimică în condiţii
aerobe a materiilor organice totale în condiţii standard şi anume: temperatură de 20°C şi durată de 5 zile (CBO 5) sau
20 zile (CBO20). Se exprimă în [mg/dm3] şi cu cât este mai mare cu atât apa este mai poluată cu materie organică.
Alte caracteristici chimice semnificative care de regulă se stabilesc prin analize de rutină ale probelor de
apă uzată sunt: consumul chimic de oxigen (CCO), azotul total (compus din amoniac liber, azot organic, nitriţi şi
nitraţi), sulfuri, cloruri, acizi volatili, grăsimi şi uleiuri, gaze (dintre care des întâlnite în apele uzate sunt hidrogenul
sulfurat H2S, bioxidul de carbon CO2 şi metanul CH4), reacţia apei pH, potenţialul redox şi altele.
Alte caracteristici semnificative care caracterizează apele uzate mai sunt: putrescibilitatea (care indică
posibilitatea ca încărcarea organică a apelor uzate să intre în putrefacţie mai încet sau mai repede) şi stabilitatea
(care este inversul putrescibilităţii).

3.2 Metode de epurare a apelor uzate

Metodele de epurare a apelor uzate se pot împărţi în trei mari categorii şi anume:
- metode de epurare mecanice;
- metode de epurare chimice;
- metode de epurare biologice.
Dintre cele mai frecvent utilizate metode mecanice utilizate în epurarea apelor uzate se pot enumera:
- sitarea apei în scopul separării împurităţilor grosiere din apele supuse procesului de epurare;
- sedimentarea sau decantarea în scopul separării suspensiilor solide decantabile din apele supuse procesului
de epurare sau îngroşării nămolurilor;
- flotarea în scopul separării împurităţilor uşoare cu structură ramificată sau a impurităţilor coloidale hidrofobe
din apele supuse procesului de epurare;
- filtrarea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau dezhidratării nămolurilor;
- centrifugarea în scopul dezhidratării nămolurilor;
- evaporarea şi infiltrarea în scopul dezhidratării nămolurilor
- procedee termice în scopul condiţionării, pasteurizării, uscării şi incinerării nămolurilor;
- iradierea cu raze UV în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
Dintre cele mai frecvent utilizate metode chimice utilizate în epurarea a apelor uzate se pot enumera:
- neutralizarea în scopul corectării pH-ului apelor supuse procesului de epurare;
- coagularea -flocularea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau îngroşării nămolurilor;
- schimbul ionic în scopul demineralizării sau a îndepărtării unor compuşi chimici din apele supuse procesului
de epurare;
- oxidarea chimică în scopul îndepărtării unor substanţe organice biorezistente sau a unor substanţe minerale
nedorite din apele supuse procesului de epurare sau dezhidratării nămolurilor;
- clorinarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;
- ozonizarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul condiţionării chimice a nămolurilor;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul recuperării de metale sau substanţe toxice din nămoluri.
Principalele metode biologice utilizate în epurarea apelor uzate sunt:
- fermentarea aerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor (preponderent pentru
epurarea biologică a apei);
- fermentarea anaerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor (preponderent pentru
stabilizărea nămolurilor).

3.2 Instalaţii de epurare a apelor uzate

Instalaţiile în care se realizează procesul de epurare a apelor uzate poartă denumirea generică staţii de epurare
a apelor uzate.
Staţiile de epurare a apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: după destinaţie, după
structură, după calitatea efluentului evacuat, după configuraţia fluxului tehnologic, după natura procedeelor de
epurare utilizate şi după modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente.
După destinaţie staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare generale (denumite şi urbane sau orăşeneşti), care sunt plasate la capătul (ieşirea)
sistemelor centralizate de canalizarea a localităţilor şi care realizează epurarea apelor uzate care sunt captate şi
transportate prin acestea; de regulă, apele din sistemele centralizate de canalizare pot fi compuse din diferite categorii
de ape uzate, în proporţii variabile şi anume: ape uzate menajere şi sociale, ape uzate industriale şi agrozootehnice, ape
meteorice, ape de drenaj, etc.; efluenţii rezultaţi din staţiile de epurare generale sunt deversate în receptori naturali, de
regulă, ape de suprafaţă, după ce sunt aduşi la un grad de epurare admisibil, corespunzător evacuării acestora în
siguranţă, în concordanță cu condiţiile stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori
naturali NTPA 001/1997;
- staţii de epurare locale, care sunt aferente unei unităţi economice, industrială sau agrozootehnică şi care
prelucrează apele uzate rezultate din procesul tehnologic al acesteia, având caracteristici specifice; staţiile de epurare
locale au de regulă următoarele roluri: reţin din apele uzate substanţe valoroase în scopul reutilizării în cadru procesului
tehniologic; reţin substanţe toxice (periculoase pentru mediu) în scopul neutralizării acestora; aduc apele prelucrate la
grade de epurare admisibile pentru evacuarea acestora în siguranţă; uniformizează debiteler de apă uzată şi efluenţii;
efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în sistemele centralizate de canalizarea a localităţilor, acest tip de staţii de epurare
locale poartă denumirea de staţii de preepurare a apelor uzate, în acest caz calitatea efluentului trebuie să corespundă
condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor NTPA 002/1997, sau efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în receptori naturali, acest tip de staţii de epurare
locale poartă denumirea de staţii de epurare specializate a apelor uzate, caz în care calitatea efluentului trebuie să
corespundă condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA
001/1997.
După structură staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în: staţii de epurare într-o singură treaptă, staţii
de epurare în două trepte şi staţii de epurare în trei trepte.

INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare

DEZNISIPATOR Reţineri dezhidratate

şi compactate
Nisip proaspăt

INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat

SEPARATOR
DE GRĂSIMI

Grăsimi separate

DECANTOR
PRIMAR Gaz de fermentaţie
Nămol proaspăt

INSTALAŢIE DE
FERMENTARE ANAEROBĂ
A NĂMOLULUI
Nămol stabilizat

PLATFORMĂ PENTRU
USCAREA NĂMOLULUI

Ape drenate
Nămol dezhidratat
EFLUENT

EMISAR

Fig. 3.1 Schema unei staţii de epurare mecanică (într-o singură treaptă)
 Staţiile de epurare într-o singură treaptă sunt de regulă staţii de epurare în care se prelucrează ape uzate
având un conţinut redus de poluanţi organici, adică ape uzate cu încărcare preponderent minerală (mai ales suspensii
solide), în mare majoritate obiectele tehnologice ale acestor staţii bazându-şi procesele tehnologice pe principii
mecanice şi din această cauză această categorie de staţii purtând de regulă denumirea staţii de epurare mecanice.
Schema fluxului tehnologic al unei staţii de epurare mecanice este prezentată în figura 3.1. De menţionat că acest tip de
staţii de epurare reţin din apele uzate prelucrate 40 – 60% din suspensiile solide, 10 – 20% din încărcarea cu nutrienţi
(azot şi fosfor) şi reduc cu 20 – 40% încărcarea cu CBO5 (materie organică).
Staţiile de epurare în două trepte sunt staţii mai complexe care se regulă utilizează două categorii de
procedee distincte pentru realizarea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate. În această categorie de staţii de
epurare pot fi încadrate staţiile de epurare mecano-chimice şi staţiile de epurare mecano biologice.
Staţiile de epurare mecano-chimice sunt staţii de epurare formate din două trepte, o treaptă mecanică, de
regulă similară cu cea prezentată în cazul staţiilor de epurare mecanică, şi o treaptă chimică, de regulă de coagulare
–floculare pentru eliminarea coloizilor, dar şi pentru alte tratamente chimice aplicate apelor tratate cum ar fi:
neutralizare, schimb ionic, oxidare chimică, dezinfecţie, etc. În figura 3.2 este prezentat un exemplu structură de
staţie de epurare mecano - chimică a apelor uzate, cu treaptă chimică de coagulare – floculare, care reduce
încărcările cu suspensii solide şi coloizi, cu eficienţe de 60 – 85%.

INFLUENT

TREAPTA
MECANICĂ

BAZIN DE STAŢIE DE DOZARE ŞI

AMESTEC ŞI REACŢIE PREPARARE A REACTIVILOR

EFLUENT
EMISAR

Fig. 3.2 Schema unei staţii de epurare mecanico-chimică, cu treaptă chimică

de coagulare – floculare

Staţiile de epurare mecano biologice sunt staţii de epurare formate tot două trepte, o treaptă mecanică şi o
treaptă biologică, această categorie de staţii de epurare constituindu-se în structura clasică a staţiilor generale de
epurare a apelor uzate urbane, cu o foarte largă răspândire în practică. În figura 3.3 este prezentată schema structurii
unei staţii mecano-biologice, la care treapta biologică este dotată cu bazine de aerare cu nămol activ (varianta de staţii
cel mai răspândită în lume), iar în figura 3.4 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-biologice, la care
treapta biologică este dotată cu biofiltre.
Se remarcă faptul că în marea majoritate a cazurilor, în cadrul staţiilor de epurare mecano-biologice sunt
utilizate şi instalaţii chimice şi anume:
- instalaţii de coagulare-floculare care sunt plasate de regulă în treapta mecanică, în amontele decantorului
primar;
- instalaţii de dezinfectare chimică (clorinare sau ozoniozare) care sunt plasate la finalul fluxului tehnologic,
tratând efluentul staţiei de epurare înainte de evacuarea acestuia în emisar.
De menţionat că în ultima perioadă tratamentul de dezinfecţie a efluentului staţiilor de epurare a apelor
uzate se face tot mai frecvent prin iradiere cu radiaţii ultraviolete UV, care este un procedeu fizic.
Staţiile de epurare în trei trepte sunt cel mai frecvent staţii de epurare formate dintr-o structură mecano-
biologico clasică la care se adaugă o treaptă terţiară de epurarea avansată. În prezent, în lume, performanţele
staţiilor mecano-biologice clasice nu mai sunt suficiente şi de aceea acestea sunt completate cu o treaptă distinctă,
terţiară, care de regulă asigură prin diferite metode şi procedee de epurare (artificiale sau naturale) atât eliminarea
avansată din apele uzate a suspensiilor solide şi a materiilor organice, cât şi eliminarea nutrienţilor, substanţelor greu
biodegradabile şi substanţelor toxice din apele uzate, realizându-se grade superioare, cu valori înalte, de epurare ale
acestora.
 INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare
Reţineri dezhidratate
DEZNISIPATOR şi compactate
Nisip proaspăt

INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat
PRELUCRAREA
SEPARATOR DE
NĂMOLURILOR
GRĂSIMI
CENTRALĂ
Grăsimi separate TERMICĂ
Coagulanţi
BAZIN DE AMESTEC Gaz de
CU COAGULANŢI fermentare
METANTANK
CAMERA DE REACŢIE Gaz de
(FLOCULARE) fermentare
INSTALAŢIE DE
DECANTOR EPURARE MECANICĂ STABILIZARE
PRIMAR A APEI ANAEROBĂ A
NĂMOLULUI
Nămol primar
Nămol
EPURARE fermentat
Nămol
BIOLOGICĂ îngroşat
CAMERĂ DE INSTALAŢIE DE
A APEI CONDIŢIONARE
AMESTEC ŞI ÎNGROSĂTOR
BAZIN DE AERARE DISTRIBUŢIE A DE NĂMOL A NĂMOLULUI
●
CU NĂMOL ACTIV NĂMOLULUI Nămol FERMENTAT
amestecat Nămol
condiţionat
DECANTOR
Nămol INSTALAŢIE DE
SECUNDAR
secundar DEZHIDRATARE
în exces A NĂMOLULUI
Nămol secundar
recirculat Apă drenată

INSTALAŢIE DE BAZIN DE CONTACT Nămol dezhidratat

DEZINFECTARE Clor, ozon,
A APEI raze UV EFLUENT
EMISAR

Fig. 3.3 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată
cu bazine de aerare cu nămol activ

Astfel după calitatea efluentului evacuat, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare clasice, în care se obţine o calitate satisfăcătoare a efluentului evacuat, cu valori ale
gradului de epurare de 60 - 90%;
- staţii cu epurare avansată, în care se obţine o calitate superioară a efluentului evacuat, cu valori ale gradului
de epurare de 95 – 99,9%.

De asemenea după configuraţia fluxului tehnologic, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare cu flux tehnologic convenţional;

- staţii de epurare cu flux tehnologic neconvenţional.
 INFLUENT

INSTALAŢIE DE
Reţineri tocate SITARE
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare

DEZNISIPATOR Reţineri dezhidratate

şi compactate
Nisip proaspăt

INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat

SEPARATOR DE
GRĂSIMI

Grăsimi separate

DECANTOR
PRIMAR
Nămol EPURARE MECANICĂ
primar A APEI

EPURARE
BIOLOGICĂ
A APEI Recirculare
apă PRELUCRAREA
NĂMOLURILOR
CAMERĂ DE Nămol PLATFORMĂ DE
BIOFILTRU AMESTEC ŞI amestecat DEZHIDRATARE
DISTRIBUŢIE A A NĂMOLULUI
●
NĂMOLULUI
DECANTOR
SECUNDAR
Nămol
secundar Ape drenate Nămol dezhidratat

INSTALAŢIE DE BAZIN DE CONTACT

DEZINFECTARE Clor, ozon,
A APEI EFLUENT
raze UV EMISAR

Fig. 3.4 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată cu biofiltre

După natura procedeelor de epurare utilizate, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare intensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc numai în condiţii
artificiale;
- staţii de epurare extensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc numai în condiţii
naturale;
- staţii de epurare mixte, la care unele procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în condiţii
artificiale, iar celelalte procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în condiţii naturale.

După modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică
în:

- staţii de epurare cu structură dispersată, la care obiectele tehnologice sunt distincte şi independente şi ocupă
diferite poziţii pe suprafaţă arondată staţiei de epurare, situaţie întâlnită în cazul staţiilor de epurare urbane de medie şi
mare capacitate;
 - staţii de epurare compacte, la care obiectele tehnologice sunt dispuse într-o structură unitară de tip
monobloc, situaţie întâlnită mai ales în cazul staţiilor de epurare de mică capacitate care deservesc consumatori
individuali (de exemplu, locuinţe independente sau grupuri mici de locuinţe).

Bibliografie

1. Florea Julieta, Robescu D. – Hidrodinamica instalaţiilor de transport

hidropneumatic şi de depoluare a apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982.

2. Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate
- Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.