Calitatea apei

Într-o primă aproximație se admite că apa pură este formată din molecule de oxid de
hidrogen, H2O. Dar apa în stare pură nu este propice vieții și nici nu se găsește în natură. Apa în natură
conține numeroase substanțe minerale și organice dizolvate sau în suspensie.

Astfel, calitatea apei se determină în funcție de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice și

bacteriologice ale apei pe baza standardelor de utilizare a acesteia. Calitatea apei este folosită cel mai
frecvent prin referire la un set de standarde în raport cu care se poate evalua conformitatea, obținută în
general prin tratarea apei. Cele mai comune standarde utilizate pentru monitorizarea și evaluarea calității
apei constau în sănătatea ecosistemelor, siguranța contactului uman, extinderea poluării apei și starea apei
potabile. Calitatea apei are un impact semnificativ asupra aprovizionării cu apă și determină opțiunile de
alimentare.

Importanța apei în construcții:

Apa din mediul înconjurător, prin conținutul ei de substanțe dizolvate, poate

provoca coroziunea elementelor de construcție sau alte fenomene neplăcute, cum ar
fi colmatarea instalațiilor termice ce folosesc o apa dură. La prepararea betoanelor și mortarelor sunt
evitate apele cu conținut ridicat de sulfați, deoarece aceștia pot reacționa in timp cu produșii
de hidratare a cimentului, cu producerea expansiunii sulfului, ce conduce la distrugerea structurii de
întărire.

Caracteristicile organoleptice:

Mirosul - se datorează substanțelor organice în descompunere sau microorganismelor vii (alge, protozoare,
etc.), precum și prezenței unor substanțe chimice provenite din ape uzate industriale (fenoli, crezoli, etc.).

Gustul - se datorează diferitelor tipuri de substanțe dizolvate care se găsesc în cantități mai mari în apă: sărat
(clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar ( sulfat de magneziu sau clorură de magneziu), dulceag (sulfat de calciu),
acidulat (bioxid de carbon), acru (bicromat sau clorură de fier).

Caracteristicile fizice:

Turbiditatea - depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie și de natura lor. Ea  se măsoară
prin comparație cu o emulsie etalon în scara siliciului: 1 mg siliciu fin divizat la 1 l apă distilată reprezintă un grad de
turbiditate (GT).

Culoarea - se datorează prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși
de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) și se determină prin comparații cu soluții etalon de clorură de
platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare (GC) corespunde la 1 mg/l platină.

Temperatura - variază în funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp.

Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă între 10 și 13°C; de la această
adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33 - 35 m.

Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C.

Conductibilitatea electrică - este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric. De obicei se

măsoară rezistivitatea electrică, care este inversul conductibilității. Rezistivitatea apei este o funcție inversă față de
concentrația de substanțe dizolvate în apă și se măsoară în Ωcm (ohm×cm).

O variație bruscă a rezistivității poate indica apariția unei surse de infecție.

Radioactivitatea - este proprietatea apei de a emite radiații permanente α, β sau γ.

Concentrațiile admisibile se exprimă în mc/mm (microcurie pe milimetru), 1C = 1 Curie reprezintă 3,71 ×

10¹º atomi de radiu dezintregați pe secundă, care corespunde la 1 g radiu.

Caracteristicile chimice:

Reziduul fix - reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și se obține prin
încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă. Se exprimă în miligrame pe litru.

Reacția apei - poate fi acidă, (pH < 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcție de conținutul de săruri
dizolvate în apă. Se exprimă prin indicele pH.

Duritatea apei - se datorează sărurilor de calciu și de magneziu aflate în soluție. Aceste săruri pot fi sub
forma de carbonați, de cloruri, de sulfați, de azotați, de fosfați sau de silicați.

Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute într-un litru de apă.

Duritatea temporară este determinată de carbonați, care prin fierbere precipită.

Duritatea permanentă este determinată de celelalte săruri de calciu și de magneziu (sulfați, cloruri, etc.) și nu
precipită prin fierbere.

Duritatea totală este suma durităților temporară și permanentă.

Substanțele organice - provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se exprimă în
miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.

Fierul - se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți compuși, mai
frecvent bicarbonat feros. În contact cu aerul, compușii feroși devin ferici, punându-se în evidență hidroxidul feric.
Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă, cu gust acru, astringent, pătează rufele, nu poate fi
întrebuințată în industria hârtiei, a celulozei, la vopsitorii, coloranți, etc.

Manganul - însoțește, de obicei, fierul în apele subterane. Depozitul produs de compușii manganului
are o culoare brună.

Calciul - se găsește în apă sub forma de bicarbonați, sulfați și cloruri. Rolul lui în apa potabilă este pus
în legătură cu iodul, fiind determinant în apariția gușei.

Magneziul - ca și calciul, determină duritatea apei.

Amoniacul (NH3) - pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile cu apă provenită

din rețeaua de canalizare, de la closete, etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală, provenind de la minereuri ce
conțin azotați.
 Clorul - se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală. Prezența în
cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat, amar). Clorul poate fi și de natură organică
(urina și fecalele conțin cantități importante de cloruri).

Cuprul, plumbul și zincul - pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale conductelor. În
apele de suprafață pot fi întâlniți în aval de deversări de ape uzate provenind de la industrii extractive și
prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.

Dioxidul de carbon (CO2) - în apă poate fi liber (gaz), semi-legat (bicarbonați) sau legat (carbonați).

Prezența dioxidului de carbon liber în cantități mari în apă dă acesteia caracter agresiv față
de oțel, mortar și betoane.

Hidrogenul sulfurat(H2S) - poate fi de natură organică, ca un produs de descompunere, sau minerală,

ca un produs dizolvat în straturile adânci.

Caracteristici bacteriologice:

Sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărți
în următoarele categorii importante:

Bacterii banale - ce nu au nici o influență asupra organismului.

Bacili coli - care în proporție mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare, aceștia însoțesc
bacilul febrei tifoide.

Bacterii saprofite - care dau indicații asupra contaminării cu dejecții animale și semnalează bacilul febrei
tifoide.

Bacterii patogene - care produc îmbolnăvirea organismului. Bacteriile care produc boli hidrice sunt: bacteria
febrei tifoide și bacilul dizenteriei.
Etapele tratării apei:
Procesele de tratare în stațiile de epurare a apelor uzate pot fi împărțite în diverse etape.

Etapa 1: tratarea mecanică a apei

În această primă etapă, apa complet netratată este tratată mecanic; aceasta îndepărtează circa 20 - 30% din
substanțele solide conținute. În acest scop, apa uzată este condusă într-o instalație de grătare, unde un grătar sau o
sită cu tambur filtrează impuritățile grosiere, cum ar fi frunzele, hârtia sau textilele. Diverse grătare, de la grătarele
grosiere cu lățime de câțiva centimetri între bare, până la grătarele fine cu lățime între bare de câțiva milimetri, prin
care apa trece cu viteze diferite, filtrează materialele grosiere pas cu pas. Deșeurile de grătar recuperate mecanic
sunt uscate și eliminate într-o instalație de incinerare.

Apa pre-purificată trece apoi într-un colector de nisip. În tehnologia de tratare a apelor uzate, se folosește un
bazin de sedimentare, pentru a elimina particulele grosiere, cum ar fi pietre, cioburi de sticlă sau nisip, ca și
materiale organice grosiere care nu au fost separate de către grătare. Aceasta se întâmplă cu o viteză relativ mare de
curgere de aproximativ 0,3 m/s. Există o diferență între colectorul lung de nisip neaerat, colectorul lung de nisip
aerat - numit și colector cilindric de nisip și colectorul rotund de nisip. De aceea, colectorul de nisip aerat elimină
suplimentar grăsimile și uleiurile din apa uzată și se întâmplă următoarele: aerul de proces introdus, produce o
mișcare de rulare în apă, care transportă substanțele mai ușoare, cum ar fi uleiurile și grăsimile, la suprafață. Aici, ele
pot fi eliminate ușor din apă.
Colectorul rotund de nisip separă substanțele din apa uzată prin forța centrifugă și le aspiră, dându-le afară.
După curățarea în colectorul de nisip, deșeurile din colector sunt spălate și sunt îndepărtate substanțele organice de
pe ele. Acest lucru îmbunătățește deshidratarea materialelor anorganice colectate, care pot fi reutilizate, de
exemplu, în construcția de drumuri. Dacă nu mai este posibilă o altă reciclare, deșeurile din colectorul de nisip
trebuie eliminate în mod corespunzător; sunt duse la groapa de gunoi sau distruse în instalații de incinerare a
deșeurilor.
În turnul de digestie anaerobă, gazul metan este produs în patru faze (hidroliză, acidificare, generare de
acetonă și faza metanogenă); acesta este transformat în electricitate într-o instalație bloc de încălzire și poate fi
folosit pentru a alimenta stația cu energie. Procesul de digestie anaerobă din turnul de digestie se încheie după
aproximativ patru săptămâni. Reziduurile sunt reprezentate de un nămol inodor, care este adesea folosit în
agricultură după deshidratarea prin centrifugare sau filtrare.
Stadiul de curățare mecanică se încheie aici. În medie, 30% până la 40% din impuritățile din apa uzată sunt
eliminate în această fază. Pe traseul său prin stația de epurare a apelor uzate, apa uzată ajunge acum la următorul
stadiu de tratare.

Stadiul 2: purificarea biologică

În majoritatea stațiilor de epurare a apelor uzate, apa pre-purificată în stadiul de tratare mecanică ajunge la
bazinele de aerare.

Apa este pusă în mișcare prin alimentarea cu oxigen și cu ajutorul elicelor. Sunt create zone mai mult sau mai
puțin ventilate, în care sunt create diverse condiții de mediu pentru bacterii și microorganisme. Aceste
microorganisme se hrănesc din substanțele contaminante care sunt prezente încă în apă și le transformă în
substanțe anorganice. Bacteriile formează fulgi de nămol activat care plutesc liber în apă. Alimentarea cu oxigen
stimulează înmulțirea bacteriilor și astfel, accelerează formarea nămolului activat. Acest proces de tratare biologică a
apelor uzate este numit și proces cu nămol activat.
Apa uzată cu nămol activat este descărcată în bazinul secundar de epurare a apelor uzate. Viteza de curgere
a curentului de apă uzată este redusă din nou aici. Are loc sedimentarea: nămolul activat se depune la fundul apei
purificate, de unde poate fi separat de apa curată prin dispozitive mecanice de curățare aflate pe fundul bazinului. O
parte din acest nămol este transferat la turnul de fermentație ca biomasă suplimentară. Cealaltă parte a nămolului,
cunoscută și sub denumirea de „nămol de întoarcere” este returnată în bazinul de aerare, pentru a se asigura că
există suficiente microorganisme în bazinul de aerare în vederea descompunerii murdăriei. După tratarea biologică,
aproximativ 90% din apa uzată este curățată de substanțele biodegradabile. Deoarece oxigenul este furnizat de
compresoare, stadiul de curățare biologică este faza cu cel mai mare consum energetic din întregul proces de
curățare. După ce apa a atins calitatea prescrisă de legislație, aceasta poate fi readusă în circuitul hidrologic - de
exemplu într-un râu.

Stadiul 3: tratarea chimică a apelor uzate

În acest stadiu de tratare a apelor uzate, sunt folosite procese chimice pentru epurarea apelor uzate. În acest
scop, compușii chimici sunt folosiți pentru a obține valorile standard prescrise prin legislație ale apei. Tratarea
chimică în stațiile de epurare a apelor uzate include neutralizarea, dezinfecția, precipitarea fosfaților, eliminarea
azotului, dejivrarea și eliminarea manganului.

Neutralizarea se folosește pentru a produce valoarea pH prescrisă, care se obține prin adăugarea de acid, de ex. HCl,
sau bază, de ex. lapte de var.
În timpul dezinfecției , agenții patogeni sunt eliminați prin adăugarea de clor sau dioxid de clor. Iradierea
apelor uzate cu lumină UV este o alternativă bună la adăugarea substanțelor chimice, dar este folosită mai
rar. Eliminarea fosfaților: Apa noastră uzată este contaminată adesea cu fosfați din detergenți, fertilizatori, aditivi
alimentari și fecale. Dacă aceștia rămân în apa uzată, ei duc la supra-fertilizarea organismelor din apă și de
aceea, precipitarea fosfaților este declanșată parțial de adăugarea sărurilor de aluminiu sau fier în nisipul colector
sau în bazinul secundar de tratare a apelor uzate. Fulgii de fosfat de metal care se formează în timpul acestei
purificări secundare sunt scoși apoi din apa uzată, împreună cu nămolul activat. În funcție de modul de operare,
fosfatul poate fi „pescuit” și cu ajutorul microorganismelor pentru apele uzate. În acest caz vorbim de o eliminare
biologică a fosforului, care oricum este folosită rar.

Purificarea chimică a apei include și eliminarea azotului: Compușii cu azot îndepărtează oxigenul vital din apă
și chiar pot provoca moartea peștilor la evacuarea în corpurile de apă. Azotul este eliminat prin nitrificare și
denitrificare: În timpul nitrificării, amoniul este transformat în nitrit, prin adăugarea de bacterii anaerobe și oxigen -
și apoi în nitrat în a doua etapă. Denitrificarea ulterioară este declanșată, de asemenea, de adăugarea de
microorganisme anaerobe. Prin activități enzimatice, acestea descompun nitratul în azot gazos, care este apoi
eliberat în atmosferă.
Eliminarea fierului: Pentru a reduce conținutul de fier din apele uzate la valoarea prescrisă, cationii de fier (II)
sunt oxidați prin adăugarea de oxigen. Pentru a declanșa procesul de oxidare, trebuie adăugată și sodă caustică în
apele uzate.
Eliminarea manganului: Manganul este prezent de obicei în apele uzate ca bicarbonat de mangan.
Adăugarea de oxigen formează compuși greu solubili de mangan IV, care pot fi eliminați cu ușurință din apă.

Stadiul 4 : procesele cu membrană / nanofiltrarea

În stadiul al patrulea și cel final al curățării, se folosesc procese cu membrană și cu filtre. Parțial, acest stadiu
de purificare este combinat cu procesele chimice de precipitare și floculare. Aceasta creează, de exemplu, metoda
filtrării cu floculare. În apa uzată sunt adăugați precipitanți și floculanți, care provoacă flocularea substanțelor care
vor fi separate. Apa uzată cu materialul floculat trece printr-un filtru de pânză sau de nisip. Aceasta trece ușor prin
stratul de filtrare. Chiar și cele mai mici suspensii organice solide sunt eliminate.

Nanofiltrarea funcționează într-un mod foarte asemănător. Spre deosebire de filtrarea normală, apa este
trecută sub presiune printr-o membrană care reține chiar și cele mai mici particule dizolvate, de exemplu moleculele
sau ionii de metale grele. Același lucru se întâmplă la osmoza inversă, în care sunt folosite presiuni de lucru chiar mai
mari și cele mai fine membrane.
Substanțele poluante reținute în timpul filtrării, nanofiltrării și osmozei inverse, sunt filtrate în tratarea
nămolului sub formă de nămol de filtrare, prin intermediul bazinului primar de tratare a apelor uzate.
Apa ajunge acum la ultima zonă a stației de epurare a apelor uzate, bazinul de păstrare a apei tratate. Se iau
din nou probe de apă și este verificată calitatea acesteia. Apa purificată este readusă în circuitul hidrologic după
întrunirea parametrilor legali prescriși.

Bibliografie:
https://www.aerzen.com/ro/aplicatii/tratarea-apei-si-apelor-uzate/sfat-pentru-tratarea-apelor-uzate/procese-
pentru-tratarea-apelor-uzate.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Calitatea_apei

https://www.aquatim.ro/informa%C8%9Bii-utile/calitatea-apei/parametri-de-calitate-ai-apei-distribuite/

https://en.wikipedia.org/wiki/Water_quality