EPURAREA MECANICĂ A APELOR UZATE

Epurarea mecanică a apelor uzate variază:

•Reţinerea corpurilor şi a sispensiilor mari (in gratare si site);
•Flotarea suspensiilor mai uşoare decât apa (în separatoare de grăsimi);
•Sedimentarea suspensiilor floculente şi a celor granulare (în decantoare, respectiv
deznisipatoare)

REŢINEREA CORPURILOR ŞI A SUSPENSIILOR MARI

Construcţiile specifice reţinerii corpurilor şi a suspensiilor mari sunt: grătarele şi

sitele, în care se reţin: hartii, materiale plastice etc...Dacă apa uzata este pompată in
staţia de epurare, sitele şi grătarele sunt aşezate înaintea staţiilor de pompare.

GRĂTARE
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice şi sunt de două tipuri:
- grătare rare;
- grătare dese;
La grătarele rare,distanţa dintre bare este 2,5 ÷ 8,0 cm, iar la cele dese între 1,5 ÷ 2,5
cm. Grosimea barelor este de 8 ÷ 12 cm.
Grătarele rare sunt curăţate manual, iar cele dese mecanic.După forma în plan
grătarele pot fii:
• grătare plane;
• grătare radiale;
• grştare curbe;
La staţiile de epurare mici ( sub 5000 de locuitori), grătarele sunt aşezate de obicei în
canalul de aducţiune, curaţarea putându-se efectua prin scoaterea grătarului din canal
şi îndepărtarea depunrilor. Se recomandă ca grătarele cu curăţare manuală să fie
aşezate cu înclinare faţă de orizontală, de 30-450, atât pentru o curăţare mai uşoară, cât şi
pentru realizarea unei suprafeţe mai mari de traversare a apei prin grătar.
La staţiile de epurare mari, unde se folosesc unde se folosesc grătare cu curăţare
mecanică, aceste sunt aşezate de obicei, în camere special amenajate, pentru
protejarea mecanismelor. Grătarele cu curăţare mecanică sunt aşezate faţă de
orizontală, cu înclinări de 60-700, uneori chiar 900. Pentru curăţarea manuală a
grătarelor se folosesc greble sau alte scule, confecţionate în acest scop. Pentru a evita
deversarea apei în zona grătarului peste pereţii acestuia datorită înfundării lui, se
execută un by-pass, accesul în acesta fiind protejat cu bare aşezate la distanţă de 10
cm, unele de altele. Grătarele cu curăţare mecanică acţionează de obicei intermitent,
fiind comandate de un plutitor, care pune în mişcare mecanismul, când pierderea de
sarcină din grătar a depăşit o anumită valoare. Materialul colectat este vehiculat
printr-o rigolă, către o platformăde colectare sau către un dezintegrator.
Camera grătarelor trebuie să aibă o lăţime mai mare decât canalul de acces, iar
imediat în aval de grătar radierul trebuie să fie coborât cu 7,8 ÷ 15 cm. În deosebi la
grătarele cu curăţare manuala, la capătul de sus al acestorase construieşte o paralelă
sprijinită de pereţii canalului cu o lăţime de minimum 1,5 m de pe care se face
curăţarea. Pentru debitele mari curăţarea se face automat.
Viteza apei în amonte de grătar (Va), trebuie să fie suficient de mare, pentru a nu se
produce depunerea suspensiilor din apă şi în acelaşi timp să nu depăşească anumite
limite, pentru a nu disloca reţinerile de pe grătar. Limita inferioară se ia 0,4 m/s, iar
cea superioară 0,6 m/s: unele tratate de specialitate admit viteze mai mari,chiar până
la 0,9 m/s pentru debite maxime şi de ploaie.
Viteza apei pentru interspaşiile grătarului (Vg), trebuie să fie de maximum 0,7 m/s
pentru debitul zilnic mediu şi maximum 1,0 m/s pentru debitul oraş maxim.
Pierderea de sarcină prin grătare (hg), trebuie aleasă astfel încât să nu se producă un
________prea mare, care să pună sub presiune canalul de ape uzate, care intră în
staţie.
Pierderea de sarcină se calculează cu relaţia:
FORMULA
în care: β - este un coeficient de formă a barelor si se ia conform tipului de secţiune al
barei (2,42 pentru dreptunghi, 1,79 pentru cerc)
a – lăţimea barelor, egală cu 8-12 mm (în general, lăţimile şi alte detalii sunt
date de firmele furnizor)
b – lăţimea interspaţiilor dintre bare (m)
Va – viteza apei, în amonte de grătar (m/s)
0 – unghiul pe care îl face grătarul cu orizontala (o)
Pierderile de sarcină nu trbuie să depăşească 15 cm pentru drătarele cu curăţare
manuală, iar la cele cu curaţare mecanică se reglează; în calcule, nu trebuie
considerată niciodată o pierdere de sarcină mai mică de 10 cm. Pentru o bună
funcţionare, camera grătarului trebuie să aibă o pantă de cel puţin 0,001.
Lăţimea camerei grătarului, Bc care este mai mare decât cea a canalului amonte, se
stabileşte cu formula:
FORMULA
în care: X – este suma lăţimii interspaţiilor dintre barele grătarului (m)
FORMULA
în care: Vgmax – viteza maximă a apei, printre interspaţiile grătarului (m)
hmax – adâncimea maximă a apei, în faţa grătarulu, corespunzătoare vitezei şi
debitului maxim (m)
Qc – debitul de calcul al grătarului (dm3/s)
a – lăţimea unei bare, (mm)
b – lăţimea pieselor de prindere a grătarului în pereţii camerei, (m), de obicei
0,25 – 0,30 m.
Cantitatea de reţineri pe grătar depinde de:
- mărimea interspaţiilor;
- sistemul de canalizare;
- volumul apelor uzate;
În medie, pentru apele uzate orăşeneşti ~ 85 % din suprafeţe organice, iar restul de
natură minerală; greutataea specifică a reţinerilor este de ~ 750 Kgf/m3

SITE
Sitele construite din discuri perforate, împletituri de sârmă inoxidabilă sau grătare cu
interspaţii foarte mici între bare. În mod normal deschiderile sunt cuprinse între 1,0 –
1,5 mm În prezent, sitele sunt folosite rar, doar pentru îndepărtarea corpurilor mai
fine. Reţinerile pe site variază înte 6 – 30 dm3 /om şi an, depinzând de dimensiunile
ochiurilor.
Prelucrarea substanţelor reţinute pe grătare şi site, substanţele reţinute la staţiile mici
de epurare sunt depozitate în depresiuni, gropi de gunoi etc..., iar la staţiile mai mare
sunt deshidratate şi apoi incinerate sau fermentate , uneori împreuna cu gunoiul
menajer. În prezent, în multe staţii de epurare, reţinerile se fărâmiţează şi apoi se
reintroduc în apa brută, cu ajutorul dezintegratoarelor (mori de fărâmiţare). Acestea
folosesc pentru fărâmiţare: ciocane, cuţite sau alte dispozitive asemănătoare.

DESNISIPATOARE
Desnisipatoarele sunt folosite, în prezent, în mod curent, pentru apele uzate provenite
din reţele dimensionate atât în sistem divizor cât şi unitar. Desnisipatoarele se
amplasează după: grătare, site dacă este cazul şi înaintea separatoarelor de grăsimi,
decantoarelor primare sau staţiei de pompare a apei uzate provenite din sistemul
unitar, sunt folosite de obicei numai pentru debite care depăşesc 3.000 m3 /zi (circa
10.000 loc).
După direcţia de curgere a apei în ele, desnisipatoarele sunt de dauă tipuri:
- orizontale;
- verticale;
Alegerea tipului de desnisipator se face în funcţie de:
• debitul apelor uzate;
• cantitatea nisipului;
• spaţiul disponibil în staţia de epurare;
• pierderea de sarcină, admisibilă prin desnisipatoare;
• echipamentele folosite;
Pierderea de sarcină poate varia între 6 – 60 cm. Pierderile de sarcină mai mari snt
datorate, îndeosebi necesitaţii de a instala dispozitive de menţinere constantă a vitezei
( ~ 0,3 m/s), la desnisipatoarele orizontale. La variaţiile de debit menţinerea constantă
a vitezei este necesară, atât pentru a evita depunerea sebstanţelor în suspensie
floculente ( cu conţinut de substanţe organice putrecibile), când viteza scade sub
valoarea de 0,3 m/s, cât şi pentru a împiedica antrenarea nisipului depus, când viteza
depăşeşte această valoare
Desnisipatoarele orizontale sunt folosite în special în special în staţiile mici de
epurare . menţionarea vitezei constante la variaţiile de debit se realizează la acest tip
de desnisipatoare, prin forma secţiunii transversale (trapez), iar curăţarea nisipului se
face manual, prin oprirea a câte unui compartiment, din când în când; în acest scop la
ieşirea din fiecare compartiment se găsesc stăvilare manevrate manual. Pentru
curăţare, se deschid stăvilarele compartimentuluicare trebuie curăţat, se deschide vana
de pe tubul de drenaj şi se evacuează apa din desnisipator. Pentru ca o data cu
evacuarea apei, să nu fie antrenat şi nisipul depus, de jur-împrejurul drenului se
aşează un filtru invers de pietriş. Evacuarea nisipului se face cu lopata. Deoarece este
inpurificată, apa evacuată din desnisipator este întoarsă in staţie.
Pentru înmagazinarea nisipului, acumulat între dauă curăţării, se lasă un spaţiu
corespunzător în fucţie de cantitatea de nisip, care se presupune că se acumulează.
Uscarea şi depozitarea temporară a nisipului evacuat se face pe platforme betonate,
aşezate lângă desnisipator, apa rezultată fiind de asemenea retrimisă în staţia de
epurare.
Desnisipator orizontal cu curăţare manuală
Grătarul şi desnisipatorul se racordează prin intermediul unei camere de racordare,
care realizează – în desnisipator- o liniştire şi o distribuţie uniformă a apei. Pentru
staţiile mari de epurare, desnisipatoarele se caracterizează prin:
•prezenţa unor dispozitive de menţinere constantă a vitezei;
• echipamentul de curăţare mecanică a nisipului.
La desnisipatoarele care trebuie să prelucreze debite importante, pentru menţinerea
constantă a vitezei se folosesc mai multe compartimente, care intră sau ies din
funcţiune în funcţie de debitul care trebuie tratat. Tot pentru debite mari, la
desnisipatoarele ale căror secţiune transversală este dreptunghiulară, se folosesc la
capătul aval deversoare astfel dimensionate încât la variaţia înalţimii apei în
desnisipator ca urmare a variaţiei debitului, să se menţină o viteză constantă.
În prezent la numeroase desnisipatoare mari, având în mod obligatoriu o secţiune
transeversală parabolică, pentru menţinerea vitezei constante se folosesc canale cu
secţiunea strangulată, aşezate în aval de desnisipator şi care servesc în acelaşi timp,
pentru stabilirea debitului care trece prin desnisipator. Aceste canale cu secţiunea
strangulată sunt cunoscute sub numele de canale sau debitmetre tip ’’ Venturi ’’ sau
tip ’’ Parshall ’’, preferâmdu-se în general tipul ’’ Venturi ’’, deoarece radierul este
orizontal, deci mai usor de construit.
La unele staţii mari de epurare, menţinerea vitezei constante se face în ultimul timp cu
insuflare de aer (printr-o serie de conducte,aşezate pe radierul bazinului), în cantităţi
mari sau mai mici astfel încât viteza în yona de depunere a nisipului, în vecinătatea
radierului să se menţimă în jurul valorii de 0,3 m/s.
Desnisipatoare cu curăţare mecanică pentru curăţarea mecanică a desnisipatoarelor
utilajele folosite sunt de mai multe tipuri, în marea majoritate automatizate:
- unele folosesc o bandă transportoare înzestrată ci mai multe răzuitoare, care împinge
nisipul până la o pâlnie de colectare, de unde prin cădere acesta ajunge într-un puţ
colector de nisip aşezat la exteriorul desnisipatorului;
- altele sunt înzestrate cu cupe pentru aducerea nisipului la suprafaţă, pe care îl
avacuează pe platforme de nisip.
La noi în ţară , utilajele pentru curăţarea desnisipatoarelor sunt de tipul:
•
• lame
La staţiile mari de epurare , nisipul este curăţat de substanţe organice antrenate o dată
cu el, putând fi astfel întrebuinţat.