Caracteristici organoleptice

Caracteristicile organoleptice ale apei se determină utilizând simțurile și sunt

reprezentate de gust miros și culoare.

1. Determinarea mirosului
Mirosul este o proprietate organoleptică generată de existența în apă a unor substanțe
mirositoare. În condiții normale, apele naturale sunt inodore.
Prezența anumitor gaze, a unor substanțe organice în descompunere, a unor
microorganisme sau a unor substanțe chimice de origine antropică, imprimă apei deiferite
mirosuri:
- de baltă – în cazul apelor stătătoare;
- de sulf – apele care conțin hidrogen sulfurat (H2S);
- de putrefacție – ape ce conțin substanțe organice în descompunere.

Mod de lucru
Într-un balon se iau 2/3 volum apă cercetată, se astupă cu un dop și se agită intensiv,
apoi se scoate dopul și se miroase apa. Pentru a mări intensitatea mirosului, se fac investigații
după încălzirea apei. În acest scop se ia un balon de sticlă (de 200-300 ml), se umple la ½ de
volum cu apă cercetată, se acoperă cu o sticlă de ceas și se încălzește până la 60 0C. Apoi
balonul se agită prin ișcări rotative, se înlătură sticla de ceas și se identifică mirosul.
Intensitatea misosului și a gustului se apreciază pe baza unei scări de 5 puncte:
0 – nu se simte;
1 – nu poate fi evidențiat de către consumator, ci numai de către cercetătorii experimentați;
2 – slab, poate fi evidențiat de către consumator numai în cazurile atragerii atenției lui;
3 – perceptibil; este observat de consumator și provoacă nemulțumire;
4 – clar pronunțat; face apa inutilizabilă pentru băut;
5 – foarte puternic; apa este inutilizabilă pentru băut.
Mirosurile naturale se descriu după următoarea terminologie: aromatizat, de baltă, de
putregai, lemn, mucegai, pământ, pește, hidrogen sulfurat, iarbă, etc. Norma – până la 2
puncte.

2. Determinarea gustului

Gustul este o proprietate organoleptică determinată de prezența în apă a unor substanțe

dizolvate (minerale organice sau gaze). Apa pură este lipsită de gust (ex: apa de ploaie).
În general, în definiția gustului unei ape se utilizează termenii:
- plăcut – când apa conține cantități reduse de săruri;
- neplăcut – generat de concentrații mari de săruri.
Pot fi identificate diferite gusturi, precum:
- dulceag – la apele bogate în substanțe organice și sărace în săruri;
- sărat – ape cu conținut mare în clorură de sodiu (NaCl);
- amar – când sulfatul de magneziu (MgSO4) se află în cantități mari;
- acru – determinat de prezența alaunilor;
 - acidulat – când apa conține dioxid de carbon (CO2).

Mod de lucru
Gustul se determină în cazul când suntem convinși de inofensivitatea apei la
temperatura de 20 0C. Apa se ia în gură porții mici, fără a o înghiți. Se înregistrează prezența
gustului (sărat, amar, acru, dulce) și a nuanțelor lui (alcalin, de fier, metalic, astringent etc),
intensitatea în puncte, analogic ca la determinarea mirosului. Norma – până la 2 puncte.

3. Determinarea culorii

Culoarea reală a apelor se datorează substanțelor dizolvate în apă și se determină în

comparație cu etaloane preparate în laborator.
Culoarea apelor naturale și a celor poluate poate fi o culoare aparentă cere se datorează
suspensiilor solide ușor de filtrat prin depunere și filtrare.

Metoda fotometrică
Principiul metodei - Metoda fotometrică constă în compararea probelor de apă cu
soluții ce imită colorația apei naturale.
Mod de lucru – Pentru efectuarea investigațiilor se pregătesc două soluții etalon.
Soluția etalon nr. 1: 0,0875 g de bicromat de potasiu, 2 g sulfură de cobalt și 1 ml acid
sulfuric cu densitatea 1,84 g/cm3 se dizolvă în apă distilată, obținând 1litru. Soluția
corespunde colorației de 5000.
Soluția etalon nr. 2: soluție dizolvată a acidului sulfuric (1 ml acid sulfuric concentrat cu
densitatea 1,84 g/cm3) se completează cu apă distilată până la 1 litru.
Pentru pregătirea scării de colorație se amestecă soluțiile nr.1 și nr. 2 în cilindrii
Nessler în următoarele raporturi (tabelul 1).

Soluție nr. 1, ml 0 1 2 3 4 5 6 8 10 12 16
Soluție nr. 1, ml 100 99 9 97 96 9 94 92 90 88 85
8 5
Grade ale colorație 0 5 1 15 20 2 30 40 50 60 70
0 5

Colorația poate fi determinată pe cale colorimetrică: în cilindrii colorimetrici se toarnă

câte 100 ml apă filtrată care se cercetează; privind culoarea soluțiilor de sus în jos, se
determină cilindrul, a cărui soluție are culoare identică cu cea a apei cercetate. Apa cercetată
se fotometrează și la fotoelectroclorimetru. Norma – până la 200.