APA

Multe secole apa a fost considerata ca un element.n 1781, fizicianul englez H. Cavendish a aratat ca apa se formeaza prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen, cu ajutorul scnteii electrice. n 1783, Lavoisier a repetat experienta, realiznd pentru prima oara sinteza cantitativa a apei. S-a stabilit atunci ca 2g de hidrogen se combina cu 16g oxigen pentru a da 18g apa. n 1805, Humboldt si Gay-Lussac au aratat ca apa este formata din doua volume de hidrogen si un volum de oxigen. Aprecierea calitatii apei Aprecierea calitatii apei se face dupa tehnici de laborator conform STASului 1342/1991 si STAS-ului 3001/1991. Se apreciaza 5 categorii de insusiri: - organoleptice: miros, gust ; - fizice: reactia, rezidul din apa, amoniacul, nitritii, nitratii, hidrogenul sulfurat, fosfatii, sulfuratii, cloruri, fierul, substantele organice din apa si oxigenul dizolvat in apa; - bacteriologice: numarul total de germeni (N.T.G.-ul) la temperatura de 37 o C (mezofile), numaraul probabil de bacterii coliforme (coliformi totali), numarul probabil de bacterii termotolerante (coliformi fecali), numarul probabil de streptococci fecali, numarul total de bacterii la temperature de 22 o C (mezofile), numarul probabil de clostridia sulfite reducatoare si bacterii Clostridium perfingens; - biologic: : numarul probabil de organisme din apa si sestonul din apa ( elemental liber din apa); La apa reziduala se examineaza, in principal, mirosul, culoarea, turbiditatea, substantele in suspensie sau in solutie si se realizeaza determinari chimice (reactia apei, consumul biochimic de oxigen) si bacteriologice. Tratarea apei reziduale se face prin decantare si decontaminare.

Determinarea insusirilor fizice ale apei Determinarea insusirilor fizice ale apei se efectueaza la fata locului si in laborator. Proprietile fizice ale apei sunt reprezentate n primul rnd de acele caracteristici care au la baza metode obiective de determinare. Ele includ i caracteristici care acioneaz evident asupra organelor de sim, dar care nu se determin exclusiv cu ajutorul acestor organe. Proprietile fizice au o valoare ridicat n cea ce privete evidenierea procesului de poluare a apei. Astfel, culoarea apei poate evidenia prezena n cantitate crescut a unor poluani solubili n ap, n timp ce turbiditatea arat prezena unor substane insolubile. Chiar i temperatura apei poate fi un indicator indirect de poluare, mai ales pentru apele subterane, unde se tie c temperatura este constant. Variaii ale acestei temperaturi ns, paralel cu variaiile temperaturii aerului, indic existena unei comunicri cu exteriorul i deci posibilitatea de ptrundere n sursa de ap a poluanilor din afar. Mai mult chiar, n ultimul timp datorit ptrunderii n apele naturale ale unor ape reziduale calde, se vorbete din ce n ce mai mult de poluarea termic a apelor, iar temperatura este, n acest caz, un indice direct de poluare a apei, mai ales a celei de suprafa. Temperatura ns poate exercita i efecte nocive asupra omului. Astfel, apa rece (sub 5) produce scderea rezistenei locale cu favorizarea faringitelor, traheitelor, bronitelor etc., iar apa cald (peste 17) are gust neplcut, nu satisface setea, iar uneori prezint chiar senzaia de grea i vom. n cadrul proprietilor fizice ale apei este cuprins i radioactivitatea. Culoarea apei Generaliti: culoarea natural a apei este dat de acizii humici, lignina, tanin, compui flavonici i unele sruri minerale dizolvate. O ap colorat intens indic o poluare cu substane toxice. Culoarea apei se datoreste unor substante dizolvate in apa, de natura minerala sau organica (culoarea apei nu trebuie confundata cu turbiditatea). Cand apa contine compusi de mangan, culoarea capata un aspect negrucafeniu. Dintre substantele de natura organica, clorofila da apei culoarea verdegalbui, xantofila din frunzele vestede ii da culoarea galbuie, iar acizii humici pe cea brun-roscata. Determinarea culorii se poate face calitativ i cantitativ.

Determinarea cantitativa a culorii se face prin: 1. Metoda cu solutie caramel, pentru aprecierea culorii galbene: intr-un balon Erlenmayer de 100ml se adauga un volum de 40ml apa obisnuita, iar intr-un alt balon 40ml apa distilata. Se adauga cu pipeta gradate solutie caramel (1mg solutie caramel/ml.apa; 1g zahar/1000ml apa) pana cand culoarea egaleaza ca intensitate pe cea din proba de examinat. Intesitatea culorii galbene se exprima in mg caramel. 2. Metoda de solutie etalon de platina-cobalt consta in aceea ca intr-o eprubeta colorimetrica se pune 100ml apa de analizat ce se compara cu scara etalon, exprimandu-se intensitatea culorii in grade. Un grad de culoare corespunde la 1mg platina intr-un litru de solutie. Culoarea etaloanelor este cuprinsa intre 0.5-50 grade. STAS-ul 1342/1991 admite o intenstitate a culorii de 15 grade (in mod exceptional 30 de grade). Claritatea apei Determinarea orientativa a claritatii se efectueaza astfel: se ia o proba de apa, se pune intr-un vas de sticla incolora se priveste lateral, acordand calificative: apa clara; apa slab opalescenta; apa opalescenta; apa usor tulbure si apa foarte tulbure. Determinarea cantitativa a claritatii se face cu turbidimetrul pentru determinarea transparentei apei: se ia un tub de sticla cu inaltimea de 1m si diametrul de 3cm inchis la baza cu un disc alb de sticla si o banda diametrala neagra cu latimea de 4 ml. Se lumineaza difuz de la fund si se urmareste banda neagra. Se apreciaza claritatea astfel: apa clara-coloana apei este de peste 60cm; apa opalescenta-coloana apei este intre 60 si 30cm; apa tulburecoloana apei sub 30cm. Se determina claritatea apei cu discul Sechi (este reprezentat de o placa alba de faianta fixate pe o tija metalica gradata in cm.). Discul Sechi se scufunda in apa in pozitie orizontala pana cand devine invizibil, gradul de claritate a apei fiind direct proportional cu adancimea de scufundare: peste 150cm, apa este clara; intre 75-159cm, apa este opalescenta; intre 50-70cm, apa este tulbure; intre 20-50cm, apa este foarte tulbure. Determinarea turbiditii apei Generaliti: turbiditatea apei este dat de particule foarte fine aflate n suspensie, care nu sedimenteaz n timp. O ap tulbure este refuzat de consumator i totodat prezint i un pericol epidemiologic, deoarece particulele n suspensii pot constitui un suport nutritiv pentru germeni.

Determinarea turbiditii se poate face calitativ, semicantitativ i cantitativ. Se determina claritatea apei prin etaloane de turbiditate. Se folosesc etaloane de turbiditate cu internsitatea in grade cu care se compara proba de analizat. 1 grad de turbiditate este egal cu turbiditatea data de 1mg. Caolin sau 1mg pamand de caolin in suspensie intr-un litru de apa. Eprubeta cu proba de apa se pune in orificiul compartimentului turbodimetric (nefelometric), iar etaloanele cu turbiditate cunoscuta in orificiul pentru proba etalon. Se citeste pe tubul etalon, internsitatea turbiditatii. Conform STAS-ului 1342/1991 apa potabila trebuie sa fie clara si sa aiba o turbiditate de maximum 5grade (in mod exceptional 10grade). Turbiditatea apei (tulbureala apei) este caracterizata prin lipsa de transparenta a acesteia, ca urmare a existentei unor particule in suspensie. In mod obisnuit, pentru a pune in evidenta turbiditatea, se are in vedere proprietatea opusa acesteia si anume limpezimea sau transparenta. Lipsa de limpezime sau transparenta a apei se poate datora continutului de particule coloidale fine de argila, precipitarii unor saruri de magneziu si fier in suspensie, substantelor organice sau microorganismelor. La acestea se mai pot adauga si unele particule in suspensie gravimetrica care se depun, daca apa este lasata in repaus un anumit timp. Apele subterane, care intereseaza preponderent consumatorii individuali (de apa potabila), sunt, de obicei, mai limpezi. Cazuri de limpezire slaba apar cand apele subterane contin saruri solubile de fier sau mangan, care, in contact cu atmosfera, se transforma in saruri insolubile si raman adesea in suspensie coloidala. Radioactivitatea este data de continutul apei in substante radioactive (tritiu, strontiu, cesiu, uraniu, radon etc.) si are la baza proprietatea acestora de a emite radiatii spontane cunoscute sub numele de radiatii Alfa, Beta si Gama. Concentratia radiatiilor, masurate cu aparate speciale (contoare Geiger sau similare), se exprima in Ci/dm sau Ci/l. In tara noastra, radioactivitatea apelor subterane este inferioara concentratiei maxime admise, considerata a fi de 10-9 Ci/dm. Determinarea suspensiilor totale Generaliti: orice substan insolubil n ap poate persista mai mult sau mai puin timp n suspensie n funcie de greutatea particulei; particulele foarte uoare sau substanele n stare coloidal se menin practic indefinit n

suspensie, gsindu-se ntr-o continu micare n ap. Suspensiile au importan n procesul de tratare a apei n vederea potabilizrii. Determinarea sedimentului Generaliti: cantitatea se suspensii sedimentabile timp de 2 ore se numete sediment. Cantitatea de sediment folosete proiectantului pentru calcularea bazinelor de decantare i a instalaiilor necesare pentru tratarea apei. Sedimentul din apa reprezinta depunerile de pe fundul unui vas cu proba tinuta in repaus 2h. Determinarea orientativa se face astfel: proba de 100ml. apa de analizat se pune intr-un cilindru gradat si se lasa in repaus 2h. Sedimentul se apreciaza ca fiind abia perceptibil; vizil si apreciabil. In continuare se apreciaza calitativ, notant sedimentul cu aspect cristalin, amorf, nisipios si culoarea specifica. Determinarea cantitativa se face prin masurarea in volum si gravimetric. In volum, intr-un vas conic IMHOFF gradat (in ml.) se pune o proba de 1 l apa de analizat si se lasa in repaus 2h si, apoi, se noteaza marimea sedimentului in ml./l. apa. Gravimetric se face dup ace s-a determinat, in prealabil, cantitatea totala de suspensii din apa. Sefiltreaza 1l. apa de analizat printr-un filtru uscat si cantarit, inainte si dupa filtrare. Diferenta dintre cantariri reprezinta cantitatea totala de suspensii in mg./l. O alta metoda consta in faptul ca se ia 1 litru de apa din aceeasi priba de analizat se lasa in repaus 2h intr-un cilindru, dupa care se sifoneaza apa de deasupra insa fara a tulbura sedimentul. Din apa sifonata de determina suspensiile. Sedimentul reprezinta diferenta dintre cantitatea totala de suspensii si cantitatea ramasa dupa sedimentare (mg./l.). Determinarea temperaturii apei Generaliti: temperatura apelor de suprafa variaz n funcie de temperatura aerului, n timp ce temperatura apelor de profunzime este constant. Principiul metodei: citirea indicatorilor unui termometru gradat n zecimi de grad dup introducerea lui n apa de analizat. Material necesar : termometru gradat n zecimi de grad; un vas izoterm de 5 - 10 litri. Modul de lucru: se introduce termometrul n apa de cercetat i citirea temperaturii se face dup 10 min fr a-l scoate din ap.

Dac condiiile nu permit introducerea direct a termometrului la punctul de luare a probei de ap, se recolteaz un volum de 5 - 10 litri din apa de analizat intr-un vas care trebuie protejat de razele solare i n care se introduce direct termometrul, iar dup 10 min se face citirea temperaturii apei. Determinarea temperaturii se efectueaz numai n locul de recoltare i dac este posibil direct n sursa de apa. Paralel cu determinarea temperaturii apei se determina i temperatura aerului. Temperatura apei se masoara in grade (C) si este variabila in raport cu anotimpul, respectiv cu provenienta acestei ape. Apele de suprafata iau temperatura mediului ambiant, care este de 0C iarna si poate ajunge la 24-26C pe timp de vara (in mod obisnuit temperatura medie anuala a apei este cu 2C mai mare decat a aerului). Este interesant de precizat faptul ca, in lacuri, de exemplu, la adancimea de peste 30-40 m, temperatura ramane constanta practic la valoarea de 4C. Temperatura apei subterane, la adancimi de sub 25-35 m este aceeasi cu valoarea medie anuala a temperaturii zonei respective. La adancimi de peste 35 m, temperatura apei creste conform asa-zisei trepte geotermice, ceea ce reprezinta cca 3C la 100 m. In tara noastra, corespunzator "zonei neutre" (adancimii de 25-35 m), temperatura medie anuala a apelor freatice este vara de 13-17C, iar iarna de 5-8C; la adancimi de peste 3000 m, in Campia de Vest temperatura apelor ajunge la peste 90C, aceste ape fiind cunoscute sub denumirea de ape geotermale. Valorificarea potentialului lor energetic va spori ponderea surselor energetice regenerabile in balanta energetica nationala. Determinarea insusirilor chimice ale apei Determinarea proprietilor fizico-chimice Proprietile fizico-chimice fac trecerea ntre caracteristicile fizice artate anterior i cele chimice care vor fi prezentate ulterior. Dei mai puin bine conturate, aceste proprieti includ o serie de caracteristici care se bazeaz att pe determinri fizice, ct i chimice i sunt reprezentate de pH-ul apei, reacia titrat, respectiv alcalinitatea i aciditatea apei, potenialul oxido-reductor i reziduu (fix i calcinat), determinri care n tratatele clasice sunt incluse parial n proprietile fizice i parial n cele chimice sau numai n acestea din urm.

Determinarea alcalinitii apei Generaliti: alcalinitatea apei este dat de prezena bicarbonailor, carbonailor alcalini, alcalino-teroi i a hidroxizilor. Determinarea aciditii apei Generaliti: aciditatea apei este determinat de prezena bioxidului de carbon liber, a acizilor minerali i a srurilor acizilor tari cu bazele slabe. Aciditatea surselor naturale de ap este foarte puin posibil, prezena ei indicnd o poluare cu ape reziduale.