CURS

DETERMINAREA REGIMULUI DE OXIGEN AL APELOR

NATURALE

Oxigenul dizolvat, CBO5 CCOMn ( CCOCr)

Competenţa 19.3 : Determină indicatorii chimici ai apelor naturale

SPP tehnician ecolog şi protecţia mediului nivel 3
Criterii de Performanţă:
a )Determinarea indicatorilor regimului de oxigen
b)Interpretarea rezultatelor analizelor

Condiţii de aplicabilitate:
Regimul de oxigen : Oxigenul dizolvat, CBO5 ,CCOMn ( CCOCr)
Interpretarea rezultatelor normele de calitate in vigoare

Probe de Evaluare
Probe practice prin care candidatul demonstrează că este capabil să efectueze
determinarea regimului de oxigen, aşa cum precizează criteriile de performanţă a, b şi
conform condiţiilor de aplicabilitate .
Probe scrise prin care candidatul demonstrează că este capabil să explice importanţa
indicatorii chimici şi să interpreteze rezultatele analizelor aşa cum precizează criteriul de
performanţă (b) conform condiţiilor de aplicabilitate

I OXIGENUL DIZOLVAT ĨN APĂ ŞI CALITATEA

I.1 Indicator de calitate

Oxigenul este un indicator de calitate al apei, ale cãrei valori depind în general de tipul de
apã, de procesele fizice, chimice, biologice acvatice, de climã. Oxigenul este necesar
respiraţiei organismelor acvatice; prin intermediul lui au loc o serie de procese chimice
aerobe. El determinã popularea cu organisme a sistemelor acvatice. Cantitatea de oxigen
din apã este un factor ce influenţeazã autoepurarea apelor. Astfel el genereazã procesele
de oxidare a materiei organice, a unor substanţe minerale(H 2S, FeCl2, sulfiţii, nitriţii, etc.)
şi descompunerea biochimicã a corpurilor moarte din apã. Prezenţa oxigenului
favorizeazã deferizazarea şi demanganizarea apei, formându-se un strat de protecţie în
reţeaua de distribuţie şi conferã gust de prospeţime apei potabile. Ĩn apa de alimentare a
cazanelor, oxigenul dizolvat nu este dorit, fiindcã produce coroziunea.

Ĩn tabelul de mai jos se prezintã valorile oxigenului dizolvat şi ale CCOMn (substanţele
organice determinate prin titrarea cu soluţia de KMnO4 0,1 N):

IND Unit.mãsurã Apa Apa râu Apã lac Apã Apã Apã
distilatã subteranã mineralã potabilã

1
O2 mg/l 1,8 8,96 9,66 1,26 - 7,2
CCOMn mgKMnO4/L 1,58 48,33 28,77 15,24 8,8 5,69

I.2 Provenienţa oxigenului în apã

Oxigenul se gãseşte dizolvat în apã, sub formã de molecule O2. Provine din:
 dizolvarea oxigenului din aerul atmosferic, în contact cu apa. Din acest motiv
apele de suprafaţã conţin mai mult oxigen, decât apele subterane. Solubilitatea
oxigenului este influenţatã de: temperatura aerului, temperatura apei, presiunea
atmosfericã, lumina, clima, suprafaţa de contact, compoziţia chimicã şi biologicã a
apei.
 fotosinteza plantelor acvatice, care face realimentarea cu oxigen a apei;

Ĩn prezenţa luminii, în celulele ţesuturilor şi ale organelor verzi (conţin pigmentul

clorofila) din plante, se combinã bioxidul de carbon (CO2) şi apa (H2O) rezultând
carbohidraţi şi oxigen molecular:
6 CO2 + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6 + 6 O2

Ĩn lipsa luminii nu are loc fotosinteza, deci producerea de oxigen.

I.3.Bilanţul oxigenului din apã şi deficitul de oxigen

Bilanţul oxigenului din apã rezultã din echilibrul dinamic dintre: procesele ce produc
oxigen şi procese ce consumã oxigenul.
Din prima grupã fac parte:
 Dizolvarea oxigenului în apã şi care depinde de factorii prezentaţi mai sus;
 Fotosinteza realizatã de vegetaţia acvaticã.
Din a doua grupã fac parte:
 Consumul de oxigen în degradarea substanţelor organice;
 Consumul de oxigen în oxidarea substanţelor minerale, organice.

Deficitul de oxigen este diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat în apã la presiunea
şi temperatura datã şi conţinutul real. El provoacã dispariţia completã a vieţii
aerobe, apa devine “moartã” din cauza poluãrii. Ĩn absenţa oxigenului au loc
procese fermentative anaerobe, cu formare de: metan, bioxid de carbon, hidrogen
sulfurat, acizi organici, azot şi amoniac. Este o corelaţie între oxigenul dizolvat şi
cantitatea de substanţe organice şi anorganice. Se dau exemplele:
 amoniacul şi nitriţii pot avea origine anorganicã; dar pot indica procese de
putrefacţie, o infectare a apei, deci conţinutul de oxigen dizolvat va fi mic;
 prezenţa nitraţilor pot indica faza finalã de mineralizare a compuşilor organici
cu azot, apa este suspectã; conţinutul de oxigen dizolvat este mic.

I.4 Termenii: CCO, CBO5, COT

Substanţele organice nu sunt admise în apa potabilã din cauzele toxicitãţii lor şi a
pericolului de infectare cu germeni, viruşi ale unor boli grave.
El poate fi exprimat în modurile:
1. CCO, care este oxidabilitatea chimicã, sau consumul chimic de oxigen. Reprezintã
cantitatea de oxigen echivalentã cu consumul de oxidant, folosit la oxidarea

2
 substanţelor organice dintr-un litru de apã, la rece şi la cald. Metoda are eroare,
fiindcã se oxideazã şi substanţele anorganice. Se foloseşte metoda Kubel-
Tiemann, prin care se trateazã proba de apã cu o soluţie de permanganat de
potasiu (KMnO4) 0,01 N.
2. CBO5, care reprezintã consumul biochimic de oxigen la 5 zile, adicã cantitatea de
oxigen consumatã în acest interval de 5 zile, pentru descompunerea biochimicã
aerobã a substanţelor organice din proba de apã analizatã, la 200 C;
3. COT care reprezintã carbonul organic total şi nu este influenţatã de parametrii de
lucru.

II . LUCRĂRI PRACTICE

II.1 DETERMINAREA OXIGENULUI DIZOLVAT CU METODA WINKLER

Principiul metodei
Oxigenul dizolvat în apã oxideazã hidroxidul de mangan Mn(OH)2, în hidroxid manganic,
care în mediu acid scoate iodul din iodura de potasiu în cantitate echivalentã cu
oxigenul din apã; iodul format se va titra cu tiosulfat de sodiu în prezenţa
amidonului.Este o metodã indirectã de dozare a oxigenului dizolvat în apã.

MnSO4 + 2 NaOH = Mn(OH)2 + Na2SO4

pp. hidroxid de mangan
Mn(OH)2 + ½ O2 = H2 MnO3 ( hidroxid manganic)
H2 MnO3 + Mn(OH)2 = Mn2 O3 manganita de mangan –pp brun + 2 H2O
Mn2O3 + 3 H2SO4 = Mn2(SO4)3 + 3 H2O
Mn2(SO4)3 + 2 KI = 2 MnSO4 + K2SO4 + I2
I2 + 2Na2S2O3 = Na2 S4 O6 + 2NaI

Se observã reacţiile redox ce au loc:

Mn2+ Mn3+
I0 I-
Protecţia muncii
Atenţie la manipularea sticlãrie şi a substanţelor caustice.

Reactivi necesari, ustensile:

- soluţie de sulftat de mangan (MnSO4x 2H2O) 50 % sau MnCl2 40 % . Se dizolvã 40 g
de MnCl2 în 100 ml apã distilatã; se pastreazã în sticlã brunã.
- Soluţie alcalinã de iodurã: se dizolvã 30 g de NaOH şi 15 g de KI în câţiva ml de apã
distilatã, într-un balon cotat de 100 ml şi se aduce la semn cu apã distilatã;
- Soluţie de amidon 1 %: 1 g de amidon solubil se amestecã cu câţiva ml de apã
distilatã, pânã se obţine o pastã, apoi se adaugã 100 ml de apã fierbinte; dupã rãcie se
trece limpedele într-o scticlã brunã şi se adaugã un vârf spatula de acid salicilic pentru
conservare;
- Soluţia de tiosulfat de sodium (Na2S2O3) 0,01N, care se preparã prin diluţia soluţiei
0,1 N de tiosulfat de potasiu. Factorul de corecţie a concentraţiei se determinã prin
titrarea cu soluţia de bicromat de potasiu ( K2Cr2O7);
- Soluţie de acid sulfuric 1: 3;
- Biureta, pahare conice, pipete simple de 10 ml, sticle de tip Winkler pentru recoltare
proba de apã de 100 ml.

Mod de lucru

3
 1. Se umple sticla complet cu apa de analizat. Se pune dopul. Se verificã sã nu fie
aer.
2. Se introduc 2 ml soluţie de sulfat de mangan cu pipeta şi apoi 2 ml de soluţie
alcalinã de iodurã cu pipeta. Se pot introduce şi câte 1 ml din fiecare, dacã apa nu
are mult CO2. Pipeta se introduce în interiorul sticlei, aproape de fundul ei. Se
pune dopul. Se agitã. Se formeazã un precipitat brun–roşcat, dacã este oxigen în
apã; în absenţa lui, precipitatul este alb.
3. Se agitã prin rãsturnare şi se lasã în repaus 10 min pentru depunerea completã a
precipitatului.
4. Dupã depunerea precipitatului se introduc în sticlã 5ml de acid sulfuric soluţie 1:3;
se pune dopul şi se agitã din nou. Precipitatul se dizolvã şi se formeazã iodul.
5. Se trece tot conţinutul din sticlã într-un pahar conic de 300 ml, adicã şi apa
distilatã folositã la spãlarea sticlei.
6. Se titreazã conţinutul din pahar, în care se gãseşte iod, cu tiosulfatul de sodiu din
biuretã, pânã la culoarea galben-pai. Se adaugã 1 ml de soluţie amidon, când se
obţine o culoare albastrã. Se titreazã în continuare, pânã la decolorare. Se noteazã
volumul total de tiosulfat de sodium consumat la titrare.

Calcul de oxigen dizolvat

mg O2 / L apã = V x f x 80 / V1 – 4

unde:
V = volum de Na2S2O3 0,01 N de la titrare
f = factorul de corecţie a concentraţiei Na2S2O3 0,01 N
V1 = volumul sticlei în ml
4 = volumele de reactivi folosiţi la precipitare ( sulfat de mangan(II) şi soluţia alcalinã de
iodurã)
80= cifrã provenitã din echivalenţa cantitãţii de oxigen din apã şi volumul soluţiei de
tiosulfat de sodiu.

1ml de sol Na2S2O3 0,01N …corespunde la……..0,08 mg de O2 dizolvat din 100 ml probã
de apã

Metoda Winkler conduce la rezultate bune, dacã se iau precauţiile:

1. aprecierea corectã a volumului apei din sticlã;
2. eliminarea reacţiilor nitriţilor, sãrurilor feroase şi ferice, a suspensiilor;
3. eliminarea reacţiilor dintre substanţele organice şi iodul format.
II.2 DETERMINAREA CBO5 –OXIGENUL BIOCHIMIC NECESAR
DEFICITUL DE OXIGEN

Oxigenul biochimic necesar este cantitatea de oxigen consumatã în 5 zile, din cauza
implicãrii lui în reacţii de descompunere biochimicã a substanţelor organice din
apã. Aşa cum s-a arãtat mai sus (la pct. I), un deficit mare de oxigen înseamnã o apã
poluatã şi un pericol pentru utilizatori.

Principiul metodei
Se face diferenţa dintre cantitatea de oxigen prezentã iniţial în probã şi dupã 5 zile de
pãstrare în condiţii standard: temperatura de 200 C, în absenţa aerului şi a luminii.
Probele pentru CBO5 nu se trateazã cu reactivi.

4
Consumul de oxigen dupã 5 zile trebuie sã fie aproximativ 50 % din oxigenul iniţial..

Reactivi, ustensile
La fel cu cel de la lucrarea de mai sus.

Mod de lucru la proba nediluatã

La fel cu cel de la determinarea oxigenului dizolvat.

Calcul de CBO5
CBO5 = Ax100/ B
Unde:
A = diferenţa dintre cantitatea iniţialã a oxigenului dizolvat şi dupã 5 zile;
B=concentraţia în oxigen a apei, în condiţii de saturaţie, conform tabelului Winckler (se
gãseşte in STAS-ul de analizã oxigen dizolvat)

OBSERVAŢIE
Este alt mod de lucru şi calcul la probele diluate.

II.3 DETERMINAREA SUBSTANŢELOR ORGANICE PRIN TITRARE CU SOLUŢIA

DE KMnO4 0,01 N

Principiul metodei
Este metodã Kubel-Tiemann.
Substanţele organice se gãsesc în apã sub formã dizolvatã şi suspensie şi provin din
descompunerea florei şi a faunei acvatice şi din poluarea apei. Conţinutul lor se
determinã prin oxidarea cu soluţie de permanganate de potasiu 0,01 N, în mediu:
 mediu acid, dacã apa conţine pânã la 300 mg/L de cloruri;
 mediu bazic, dacã apa conţine peste 300 mg/ L cloruri.

Permanganatul de potasiu în mediu acid şi la cald oxideazã substanţele organice din apã şi
permanganatul rãmas în excesul se determinã cu acid oxalic sol 0,01 N:

2KMnO4 + 5 H2C2O4 + 3 H2SO4 = 2 MnSO4 + K2SO4 + 10 CO2 + 8 H2O

Produşii reacţiei sunt incolori.

Protecţia muncii
Accidente posibile: arsuri chimice, chimice.

Reactivi, ustensile
- KMnO4 soluţie 0,01 N
- H2 C2 O4 x 2 H2O soluţie 0,01 N
- Soluţie acid sulfuric 1:3
- Biuretã, pahare conice, pipette, cilindru gradat de 100 ml, bec de gaz, sita de
azbest, trepied

Mod de lucru. Etape

1. se introduce în biuretã soluţie de KMnO4 0,01 N, se scoate aerul şi se aduce la
semn;
2. se mãsoarã 100 ml de apã de analizat cu cilindrul gradat; se trece într-un pahar
conic;

5
 3. se adaugã 5 ml de soluţie de acid sulfuric 1:3 şi se încãlzeşte aproape de fierbere
pe sita de azbest;
4. se adaugã în acest moment 10 ml de soluţie de KMnO4 0,01 N şi se fierbe exact 10
min din momentul, când începe fierberea.
5. se ia vasul de pe foc şi se adaugã imediat 10 ml de soluţie de H 2 C2 O4 x 2 H2O
0,01 N. Soluţia se decoloreazã.
6. se titreazã amestecul cu permanganat de potasiu din biuretã, pânã la apariţia
culorii slab-roz persistentã.
7. se noteazã volumul de permanganat de potasiu 0,01 N consumat din biuretã.

Calcul:

Mg KMnO4/ L = 3,16 [ (V1 + V3) f 1 – V2 f2]

V1= cantitatea în ml de permanganat de potasiu adăugată iniţial în probă;

V2 = ml de acid oxalic adăugaţi în probă pentru decolorare;
V3 = ml de permanganat de potasiu 0,01 N folosiţi la titrarea probei
f1 = factorul soluţiei de permanganat de potasiu;
f2= factorul soluţiei de acid oxalic.
0,316 = echivalentul în mg KMnO4 a unui ml de soluţie de KMnO4 0,01 N;

III CALCULE

1.Ce cantitate de oxigen se poate obţine din 500 L apã, prin electrolizã.
R. 444 Kg oxigen

2. O metodã de obţinere a oxigenului constã în tratarea unei soluţii de permanganat de

potasiu, acidulate cu acid sulfuric, cu apã oxigenatã, dupã ecuaţia:

2KMnO4 + 3 H2SO4 + 5 H2O = K2SO4 + 2 MnSO4 + 8 H2O + 5 O2

Ce volum de oxigen mãsurat în condiţii normale se obţine din 10 ml soluţie 1N ?

R.0,112 l

3.La o soluţie de iodurã de potasiu s-au adãugat 15 ml de soluţie de dicromat de potasiu

0,1 N. iodul pus în libertate, dupã acidulare, a fost titrat cu 8,2 ml dintr-o soluţie de
tiosulfat de sodium. Care este normalitatea soluţiei de tiosulfat?
M K2Cr2O7 = 294 ; M Na2S2O4 x 2 H2O = 294
R. 1,83 N

Bibliografie:
1. Aurelia Buchman, s.a, Studiul calitãţii mediului, manual pentru clasa a IX-a,
Editura Economicã, 2004
2. Dr.Viorica Bocioagã, Ĩndrumãtor pentru controlul chimic în industria zahãrului.
Ministerul Industriei alimentare, 1969
3. Vasilica Croitoru, Chimie Analiticã, manual pentru clasa a IX-a, EDP Bucureşti,
1985
4. http://water.usgs.gov/edu/dissolvedoxygen.htm
5. more: http://www.lenntech.com/why_the_oxygen_dissolved_is_important.htm
#ixzz2uoIWHQeZ

6
7