DETERMINAREA INDICATORILOR CHIMICI DE POLUARE A APEI

O grupare deosebit de importantă în cadrul analizei chimice a apei o reprezintă

aceea a indicatorilor de poluare. Elementele care fac parte din această grupă nu au
efecte nocive, toxice sau de altă natură asupra organismului uman şi nici nu produc
modificări în caracteristicile apei care să poată fi evidenţiate cu uşurinţă şi să limiteze
utilizarea acesteia. Unele din aceste elemente indicatoare se pot găsi în mod obişnuit în
apele naturale, de aceea nu atât prin prezenţa lor cât mai ales prin modificarea bruscă a
concentraţiei, aceste elemente au rol indicator.
Din aceste categorii fac parte: oxigenul dizolvat, deficitul de oxigen şi consumul
biochimic de oxigen, substanţele oxidabile, diversele forme de azot, fosfaţii şi
hidrogenul sulfurat.

I. INDICATORII REGIMULUI DE OXIGEN

I.1. Determinarea oxigenului dizolvat în apă

Generalităţi: cantitatea de oxigen dizolvată în apă depinde de temperatura apei,

presiunea aerului şi de conţinutul în substanţe oxidabile şi microorganisme. Scăderea
cantităţii de oxigen din apă duce la pierderea caracterului de prospeţime al acestuia,
dându-i un gust fad şi făcând-o nepotabilă. De asemenea scăderea oxigenului reduce
capacitatea de autopurificare a apelor naturale favorizând persistenţa poluării cu toate
consecinţele nedorite.

I.1.1. Metoda Winckler

Principiul metodei: oxigenul dizolvat în apă oxidează hidroxidul manganos la hidroxid

manganic, care în mediul acid scoate iodul din iodura de potasiu în cantitate echivalentă
cu oxigenul dizolvat în apă şi care se titrează cu tiosulfat de sodiu.

MnSO4  2NaOH  MnOH2  Na2SO4

Mn OH 2  1/2O 2  H 2 MnO 3
H 2 MnO 3  Mn OH 2  Mn MnO3 + 2 H2O
manganit de mangan (brun)
Mn Mn O3 + 3 H2SO4Mn2(SO4)3 +3 H2O
2Mn 2 (SO4 )3  4KI  4MnSO 4  2K 2SO4  2I2
2I2  4Na 2S2 O3  2Na 2S4 O6  4NaI
Reactivi şi material necesar:
 sulfat manganos (MnSO46 H2O) 50 % sau clorură manganoasă 40%;
 soluţie alcalină de iodură: 30 g NaOH şi 15 g KI se dizolvă în câţiva ml de apă într-
un balon cotat de 100 ml, apoi se completează la semn cu apă distilată;

1
 amidon soluţie 0,5%: se cântăreşte 0,5 g amidon şi se amestecă cu câţiva ml apă
distilată până se obţine o pastă, apoi se toarnă peste această pastă 100 ml apă
distilată fierbinte. După ce s-a răcit, se trece supernatantul clar în altă sticlă şi se
conservă cu 0,125 g acid salicilic sau 2 picături de toluen;
 acid sulfuric diluat cu apă distilată 1:3 ;
 tiosulfat de sodiu 0,1 N se prepară cu apa distilată fiartă şi răcită, apoi se conservă
cu 5 ml cloroform pentru 1 litru soluţie sau 1 g NaOH. Factorul soluţiei se face faţă
de o soluţie de bicromat de potasiu 0,1 N;
 tiosulfat de sodiu 0,025 N (N/40) se prepară din soluţia de tiosulfat 0,1 N prin
diluare;
 sticle de recoltare cu volum cunoscut de preferinţă sticle speciale Winckler (250-
280 ml).

Mod de lucru: pentru oxigenul dizolvat, apa se recoltează în sticle separate şi cu multă
grijă ca să nu se aereze în timpul manipulărilor. Sticla se umple complet apoi se pune
dopul. Imediat se introduc cu atenţie 2 ml soluţie de sulfat sau clorură manganoasă şi
2 ml soluţie alcalină de iodură de potasiu. Se pune dopul şi se agită conţinutul
flaconului. În prezenţa oxigenului se formează un precipitat brun - roşcat, iar în absenţa
acestuia precipitatul rămâne alb. După depunerea completă a precipitatului se elimină
cu atenţie cca 10 ml din lichidul supernatant şi se adaugă 5 ml H2SO4 1:3.
Se pune dopul şi se amestecă bine până ce precipitatul se dizolvă complet. Se
transvazează conţinutul cantitativ într-un flacon Erlenmayer şi se titrează cu o soluţie
de tiosulfat 0,025N până la obţinerea coloraţiei galbenă apoi se adaugă 1 ml amidon ,
când se obţine o coloraţie albastră. Se continuă titrarea până la decolorarea completă a
culorii albastre a amidonului.

V  f  0,2
Calcul: mg O2 /l = 1000
V1  4
V = ml soluţie de tiosulfat de sodiu folosiţi la titrare;
f = factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu 0,025 N;
0,2 = echivalentul în mg O2 a unui ml de soluţie de tiosulfat 0,025 N;
V1 = cantitatea de apă de analizat recoltată, în ml;
4 = cantitatea de reactivi introdusă pentru fixarea oxigenului, în ml.

I.1.2. Determinarea deficitului de oxigen din apă

Generalităţi: deficitul de oxigen este diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat în

apă în condiţii de saturaţie şi cantitatea de oxigen găsită în proba de apă analizată. El
are mare importanţă în caracterizarea unei ape; cu cât deficitul de oxigen este mai mare
cu atât nivelul poluării apei este mai crescut şi pericolul pentru sănătatea
consumatorilor, mai ridicat.
Principiul metodei: se face diferenţa dintre cantitatea de oxigen în condiţii de saturare
la temperatura apei de analizat şi cantitatea de oxigen găsită în apă.

2
Thank you for using www.freepdfconvert.com service!

Only two pages are converted. Please Sign Up to convert all pages.

https://www.freepdfconvert.com/membership