Sunteți pe pagina 1din 2

Prepararea solutiei de tiosulfat de sodiu 0,1 M

Preparare: solutia de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L se prepara din 25 g tiosulfat de sodiu (R)
si 0,2 g carbonat de sodiu anhidru (R) care se dizolva in apa proaspat fiarta si racita. Se adauga 10
ml 2-propanol (R) sau 10 ml alcool izoamilic (R) si se completeaza cu apa proaspat fiarta si racita la
1000 ml.
Factorul de molaritate se stabileste astfel: 0,12 g dicromat de potasiu (uscat, in prealabil
la 120ºC 4h), se dizolva in 25 ml apa, intr-un flacon cu dop rodat; se adauga 2 g KI (R), 10 ml H2SO4
100g/L (R), se inchide flaconul, se agita si se lasa la intuneric timp de 30 minute. Se dilueaza cu
250 ml apa si se titreaza cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L pana la coloratie galben verzuie. Se adauga
5 ml amidon-solutie (I) si se continua titrarea, agitand energic, pana cand coloratia albastra devine
verzuie.

Prepararea soluţiei de NaNO2 0,1 M

Soluţia 0,1 mol/L conţine 6,900 g NaNO2 ȋn 1000 ml.


Preparare: 7,2 g NaNO2 se dizolvă ȋn 500 ml apă distilată şi se completează cu acelaşi
solvent la 1000 ml.
Factorul de molaritate se stabileşte astfel: 0,2 g acid sulfanilic purificat, se dizolvă ȋn 0,5 ml
amoniac 100g/L, se adaugă 10 ml apă, 15 ml HCl 1 mol/L, 1 g KBr, 0,05 ml galben de metanil
soluţie şi se titrează cu soluţie NaNO2 0,1 mol/L până la coloraţie slab-gălbuie.

Determinarea factorului pentru soluţia AgNO3 0 ,1 mol/L

Soluţia 0,1 mol/L conţine 16,99 g AgNO3 ȋn 1000 ml.


Preparare: 17,5 g nitrat de argint (R) se dizolvă ȋn 500 ml apă şi se completează cu acelaşi
solvent la 1000 ml.
Factorul de molaritate se stabileşte astfel: 0,15g NaCl se dizolvă ȋn 50 ml apă, se adaugă 3-
4 pic cromat de potasiu şi se titrează cu AgNO3 0,1 M până la coloraţie galben-roşiatică.

Prepararea solutiei de NaOH 0.1 M

Solutia de NaOH 0.1 mol/L se prepara prin diluarea solutiei de 1 mol/L.


Preparare : Solutia de NaOH 1 mol/L contine 40.00 g NaOH in 1000 ml. Aceasta se prepara
din 50 g NaOH care se dizolva in 50 ml apa, apoi se completeaza cu apa distilata la 1000 ml.
Factorul de molaritate se stabileste astfel: 0.2 g acid oxalic se dizolva in 25 ml apa distilata.
Se adauga 0.1 ml fenolftaleina si se titreaza cu hidroxid de sodiu 0.1 mol/L pana la coloratie roz. Se
aplica formula:
1000 × 0.2
F=
V ×6.3033

Prepararea solutiei de Iod de 0,05 M si stabilirea factorului de molaritate:

Solutia de iod 0.05 M contine 12.69 g de iod la 1000 ml.


Preparare: 12,70 g Iod se dizolva intr-o solutie obtinuta din 36 g KI si 30 ml apa distilata. Se
aduce la volum 1000 ml cu apa distilata.
Factorul de molaritate: factorul se stabileste prin intermediul solutiei de tiosulfat de sodiu
0.05 M. Astfel, intr-un pahar Erlenmeyer se masoara 10 ml solutie Iod 0.05 M, se dilueaza cu 15 ml
apa si se titreaza cu Na2S2O3 pana la coloratie galben deschis. Dupa atingerea coloratiei se adauga
o picatura de amidon solutie si se continua titrarea pana la decolorare completa.
Formula de calcul: 10 x Fsolutie iod = Vsolutie tiosulfat de sodiu x Ftiosulfat de sodiu (1.0002)

S-ar putea să vă placă și