Lucrare practică nr.

An III
Soluții cu substanțe greu solubile sau insolubile

În cazul în care într-o formulă magistrală sunt prescrise substanțe greu solubile,
peste limita coeficientului de solubilitate, sau substanțe insolubile, prepararea soluțiilor
se poate realiza prin procesul de solubilizare = trecerea în soluție a substanțelor greu
solubile sau insolubile în apă sub formă de soluții prin adausul de una sau mai multe
substanțe ajută toare aplicâ ndu-se diferite metode:
- Modificarea pH-ului pentru a transforma substanțele greu solubile în să ruri
solubile
- Formarea de complecși solubili
- Utilizarea substanțelor hidrotrope sau de cosolvenți
- Solubilizarea prin intermediul substanțelor bipolare tensioactive
Sau se poate înlocui substanța greu solubilă sau insolubilă cu derivați solubili.

1. Înlocuirea cu un derivat solubil luat în cantitate echivalentă este recomandată

atunci câ nd acesta există în farmacie și câ nd pH-ul pe care îl creează în soluție nu
influențează stabilitatea altor componente.
Ex: fenobarbital acid (1:1100) cu fenobarbital sodic (1:1,5)
Codeină (1:125) - fosfat de codeină (1:4) sau clorhidrat de codeină (1:20)
Cafeină (1:60) – citrat de cafeină (1:30) sau complexul cafeină -benzoat de
sodiu (1:1)

2. Modificarea pH-ului pentru a transforma substanțele greu solubile în să ruri

solubile se folosește atunci câ nd în farmacie nu există derivatul solubil.
  În cazul substanțelor medicamentoase cu caracter acid (acidul acetilsalicilic,
acizii barbiturici, teofilina, etc.) se solubilizează prin transformarea în să ruri în prezența
substanțelor alcaline,.
În cazul substanțelor medicamentoase cu caracter alcalin (alcaloizi bază , adrenalina,
anestezina) se pot transforma în să ruri ce formează soluții moleculare în apă în urma
aducerii pH-ului soluției la o valoare acidă .
Ex: aspirina este solubilă în apă 1:300; în cazul în care este prescrisă peste limita
de solubilitate se va transforma în sarea de sodiu cu ajutorul NaHCO3.
Această metodă prezintă limită ri deoarece transformarea în sarea solubilă poate
duce la modificarea efectului terapeutic (ex: acid salicilic – cheratolitic, salicilat de sodiu
– analgezic, antipiretic, antiinflamator).
Putem folosi această metodă doar în cazul în care se păstrează acțiunea
terapeutică a substanței inițiale.

3. Formarea de complecși solubili este o metodă care are la bază formarea de

legă turi de hidrogen sau forțe dipol-dipol la asocierea a două substanțe astfel se
realizează  complecși moleculari numiți și complecși de adiție, ei avâ nd posibilitatea de a
facilita prepararea unor soluții suficient de concentrate ale unor substanțe
medicamentoase greu solubile.
Ex:
- asocierea iodului cu iodura de potasiu
Lucrare practică nr. 9

An III
- asocierea teofilinei cu etilendiamină
- asocierea teobrominei cu salicilat de sodiu
În cazul acestor asocieri se va avea în vedere unele aspecte legate de absorbția,
distribuția și eliminarea substanțelor care sunt influențate de formarea complecșilor.
Ciclodextrinele sunt substanțe alcă tuite din 7-8 unită ți de glucoză care în funcție de
structura lor inelară sunt numite α, β, γ- ciclodextrine și care în golul inelului pot include
molecule de substanțe medicamentoase insolubile formâ nd complecși de incluziune cu
afinitate mare față de apă . Astfel sunt solubilizate unele glicozide cardiotonice, vitamine
liposolubile, hormoni, etc. Un alt exemplu de solubilizare cu formare de complecși este
solubilizarea iodului în apă sau alcool cu ajutorul iodurii de potasiu câ nd se formează
complexul iod-iodurat, sau cu ajutorul polivinilpirolidonei în soluție de concentrație 10 –
15%.

4. Utilizarea substanțelor hidrotrope sau de cosolvenți

Unele substanțe cu grupă ri polare în structură pot mă ri solubilitatea în apă a unor
substanțe insolubile sau greu solubile proces numit “hidrotropie”. Acesta se bazează pe
activarea punților de hidrogen, formarea de complecși sau scă derea tensiunii
interfaciale.
Exemple de substanțe hidrotrope se folosesc alcoolii: etanol, glicerină , propilenglicol;
esterii: mono și diacetatul de glicol; eterii: dietilenglicol; să rurile acizilor organici :
benzoat de sodiu, acetat de sodiu, salicilat de sodiu; acizii hidroxi-alifatici: acidul citric,
acidul tartric; acizii aromatici : acidul paraaminobenzoic.
Polivinilpirolidona este un agent hidrotrop care formează complecși cu o mare
varietate de substanțe organice și anorganice, de exemplu: ibuprofen, nistatina,
eritromicina, etc.
Cosolvenții (glicerina, alcool, propilenglicol) sunt solvenți care prin adă ugare în apă
cresc puterea de solubilizare a acesteia.
5. Solubilizarea prin intermediul substanțelor bipolare tensioactive reprezintă
procesul de solubilizare micelară .
Solubilizarea micelară se bazează pe fenomene de suprafaţă , respectiv formarea de
legă turi care să determine transferarea capacită ții de solubilizare a unei substanţe greu
solubile sau insolubile. Soluțiile obținute trebuie să fie clare sau slab opalescente fă ră să
se modifice structura chimică a substanței medicamentoase.
Tensidele din punct de vedere chimic sunt substanţe amfifile, avâ nd în structura lor
o parte polară și una nepolară ceea ce va determina balanța HLB(hidrofil-lipofilă ) a
moleculei. Punctul de echilibru al balanței HLB este stabilit la valoarea 10. Pe mă sură ce
valoarea HLB crește se mă rește și hidrofilia unei molecule bipolare. Pentru că
substanțele tensioactive să poată avea efect solubilizant trebuie ca valoarea HLB să fie
cuprinsă între 15 –18.
Chimic, tensidele pot fi clasificate în trei categorii:
- tensioactivi anionici(să punuri sau amfotere) – laurilsulfat de sodiu, dodecilsulfat
de sodiu, dioctilsulfosuccinat de sodiu;
- tensioactivi cationici- să rurile cuaternare de amoniu mai puțin folosite;
- tensioactivii neionici de tipul polisorbaţilor - eteri polioxietilenici ai
esterilor anhidridei sorbitanului cu acizi grași superiori.
Lucrare practică nr. 9

An III
Farmacopeea Româ nă ediția X a înscrie un tensid, respectiv Polisorbatum 80 (tween
80). Au capacitatea de a forma agregate moleculare numite micele. Concentrația de
tensioactiv la care se realizează  solubilizarea nu poate fi stabilită prin calcul, aceasta
variind între 0,2 – 10%. Micelele se formează în soluție peste o anumită  concentrație și
aceasta se numește concentrație micelară critică (c.m.c.) care este diferită la fiecare
tensidă în parte. Se recomandă utilizarea lor în concentrații câ t mai reduse, apropiate de
valoarea concentrației micelare critice avâ nd în vedere că pot irita tegumentele și
mucoasele cu care vin în contact. Nu pot fi folosiți în concentrații mari în soluții de uz
intern deoarece au un gust neplă cut.. De la această concentrație se modifică toate
proprietă țile soluției, respectiv conductibilitatea, presiunea osmotică , indicele de
refracție, scade punctul de congelare, tensiunea superficială , crește vâ scozitatea. 
Cu ajutorul tensidelor se reușește încorporarea în apă a unor uleiuri volatile,
antiseptice: mentol, camfor, terpinhidrat. Asociate cu anestezice și antibiotice pot
diminua acțiunea lor terapeutică .
Lucrare practică nr. 9

An III

Rp.
Phenobarbitali 0,20 g
Sirupi simplicis 20 g
Aquae q.s.ad. 100 g
M.f.sol.
D.s. intern 3 linguri pe zi
Fenobarbitalul este o pulbere cristalină albă , fă ră miros, cu gust amar. Este foarte
greu solubil în apă (1:1100). Se pă strează în recipiente bine închise, în dulap închis cu
cheia. Dozele terapeutice maxime sunt 0,3 g pentru odată , 0,6 g pentru 24 ore. Deoarece
cantitatea prescrisă depă șește coeficientul de solubilitate(pentru 0,2 g fenobarbital sunt
necesare 220 g apă ) pentru prepararea soluției se va folosi una din metodele de
solubilizare sau se va înlocui cu o cantitate echivalentă de fenobarbital sodic, a că rui
solubilitate în apă este 1:1,5.

1. Înlocuirea cu fenobarbital sodic

Pentru înlocuirea echivalentă a fenobarbitalului acid se va face calculul pornind de
la masele moleculare ale celor 2 substanțe:
232,2 g fenobarbital……………………………………………254,2 g fenobarbital sodic
0,20 g fenobarbital………………………………………………….x g fenobarbital sodic
X = 0,22 g fenobarbital sodic
Se observă că pentru 1 g de fenobarbital acid corespund 1,1 g fenobarbital sodic,
raport util deoarece această înlocuire se utilizează în mod frecvent.
Se adnotează rețeta și se vor calcula dozele maxime.
Rp.
Phenobarbitali natrici 0,22 g
Phenobarbitali 0,20 g
Sirupi simplicis 20 g
Aquae q.s.ad. 100 g
M.f.sol.
D.s. intern 3 linguri pe zi

Preparare:
Fenobarbitalul sodic se dizolvă într-o cantitate corespunză toare de apă și soluția
obținută se aduce peste siropul simplu câ ntă rit în flaconul de expediție tarat. Se
completează cu apă la masa prevă zută . Se filtrează la nevoie.

Descriere:
Soluție limpede, cu gust amă rui, pH alcalin.

Întrebuință ri:
Sedativ datorită fenobarbitalului.

2. Folosirea de cosolvenți:
Lucrare practică nr. 9

An III
Prin dizolvarea fenobarbitalului acid într-un amestec de alcool:glicerină :apă (1:1:2)
coeficientul de solubilitate devine 1:5.
1 g fenobarbital acid……………………………………………………..5 g amestec
0,20 g fenobarbital acid……………………………………………………..x g amestec
X = 1 g amestec alcool:glicerină :apă (1:1:2)
Se adnotează rețeta, specificâ nd cosolventul utilizat și cantitatea folosită .

Preparare:
Fenobarbitalul se dizolvă într-un gram amestec alcool:glicerină :apă (1:1:2) și soluția
obținută se aduce peste siropul simplu câ ntă rit în flaconul de expediție tarat. Se
completează cu apă la masa prevă zută .

3. Dizolvarea prin hidrotropie

Ca substanță hidrotropă este recomandată piperazina, folosită în cantitate egală cu
fenobarbitalul acid. Se adnotează rețeta cu modificarea efectuată .

Preparare:
Se dizolvă în 5 g de apă 0,2 g piperazină și se adaugă apoi fenobarbitalul anterior
pulverizat. Soluția obținută se aduce peste siropul simplu câ ntă rit în flaconul de
expediție tarat. Se completează cu apă la masa prevă zută .

4. Solubilizarea micelară
Pentru aducerea în soluție a fenobarbitalului se folosește tween 60, 80 sau 20, sub
formă de soluție alcoolică 50 %, câ nd solubilitatea fenobarbitalului în alcool este 1:10.
La diluarea soluției alcoolice fenobarbitalul nu va precipita deoarece este înglobat în
micele. Soluția spumifică la agitare. Pentru a masca gustul neplă cut se recomandă adaos
de glicerină , acid citric sau edulcoranți sintetici.
1 g fenobarbital acid……………………………………………………..10 g alcool
0,20 g fenobarbital acid……………………………………………………..x g alcool
X=2g
100 g soluție tween 80 50%……………………………………..50 g alcool
y g soluție tween 80 50%………………………………………….2 g alcool
y = 4 g soluție tween 80 50%

Preparare:
Se dizolvă în 4 g soluție alcoolică tween 80 50% fenobarbitalul anterior pulverizat.
Soluția obținută se aduce peste siropul simplu câ ntă rit în flaconul de expediție tarat. Se
completează cu apă la masa prevă zută .
Lucrare practică nr. 9

An III

Rp.
Acidi acetylsalicylici 1g
Sirupi simplicis 10 g
Aquae q.s.ad. 100 g
M.f.sol.
D.s. intern 3 lingurite pe zi

Preparat magistral sub forma de soluție de uz intern.

Acidul acetilsalicilic (aspirina) se prezintă sub formă de cristale aciculare, incolore
sau pulbere cristalină albă , fă ră miros sau cu miros slab de acid acetic și gust acru. În aer
umed hidrolizează parțial. Este solubil 1:5 în alcool și 1:300 în apă . Se conservă ferit de
lumină și umiditate.
Aspirina fiind solubila 1:300 în apă , cantitatea prescrisă depă șește coeficientul de
solubilitate și pentru aducerea ei în soluție este necesar să fie transformată în sare ușor
solubilă cu ajutorul unei substanțe cu caracter bazic (aspirina are caracter acid), cel mai
indicat fiind hidrogenocarbonatul de sodiu luat în cantitate stoechiometrică .
Cantitatea de NaHCO3 necesara transformă rii aspirinei în sare se stabilește prin
calcul stoechiometric.
180,16 g AAS……………………………………………..84,01 g NaHCO3
1 g AAS………………………………………………...……..x g NaHCO3
X= 0,47 g NaHCO3
Practic pentru 1 g de aspirina se iau 0,5 g NaHCO 3 (excesul neinfluentand
semnificativ valoarea pH-ului final).
Se adnotează rețeta cu modificarea efectuată .

Rp.
Natrii hydrogenocarbonatis 0,5 g
Acidi acetylsalicylici 1g
Sirupi simplicis 10 g
Aquae q.s.ad. 100 g
M.f.sol.
D.s. intern 3 lingurite pe zi

Preparare:
NaHCO3 se dizolva în 10 g apă (solubil 1:12) la rece, prin agitare ușoară , într-o
eprubetă . În soluția obținută se adaugă treptat și sub agitare AAS, pulverizat anterior.
Amestecul se agită pâ nă la completa dizolvare a aspirinei. Soluția se aduce cantitativ
peste siropul simplu câ ntă rit în flaconul de expediție tarat. Se completează cu apă la
masa prevă zută . Soluția obținută se filtrează .

Descriere:
Soluție limpede, cu gust slab să rat și dulceag, cu pH neutru.
Lucrare practică nr. 9

An III
Observații:
Pentru a gră bi solubilizarea aspirinei, care se prezintă sub formă de cristale
aciculare se recomandă să se pulverizeze în prealabil.
Este interzisă încă lzirea deoarece aspirina în soluție hidrolizează în acid acetic și
acid salicilic.
Sarea de sodiu se descompune cu o viteză mai mare decâ t acidul acetilsalicilic și
reacția este accelerată atâ t de temperatură câ t și de creșterea pH-ului. Din acest motiv
NaHCO3 se ia în cantitate echimoleculară .
Pentru solubilizarea aspirinei se pot folosi citrați sau acetați alcalini (4 g pentru 1 g
aspirina) sau urotropina (0,78 g pentru 1 g aspirina). Aceste substanțe nu sunt complet
inactive din punct de vedere terapeutic de aceea se va evita folosirea lor mai ales câ nd
aspirina este folosită în cantitate mare.

Conservare:
Soluția se prepară la nevoie. Conservarea este limitată la câ teva zile. Se pă strează la
loc ră coros, în flacoane bine închise.

Întrebuință ri:
Pentru acțiunea analgezică , antipiretică , antiinflamatoare a aspirinei.

Soluție apoasă de iod iodurat

(Soluție Lugol)
I II III
Iodum 1g 2g 5g
Kalii iodidum 2g 4g 10 g
Aquae 97 g 94 g 85 g

Iodul se prezintă sub formă de lamele cristaline friabile, cu luciu metalic sau
fragmente de culoare cenușiu-violacee, cu miros caracteristic. La aer se volatilizează . Se
pă strează în recipiente bine închise, ferite de lumină . Este solubil în apă 1:3000, alcool
1:10. Se solubilizează în soluții concentrate de ioduri alcaline.
Iodura de potasiu este o substanță cristalină sau granulară albă , fă ră miros, cu gust
să rat și slab amar. Este foarte ușor solubilă în apă , ușor solubilă în glicerol. Se pă strează
în recipiente bine închise, ferite de lumină .

Preparare:
Într-un flacon tarat se dizolvă KI într-o cantitate dublă de apă distilată . Peste soluția
concentrată de KI se adaugă iodul anterior pulverizat. Amestecul se agită pâ nă la
dizolvarea completă a iodului și soluția se completează cu apă , adă ugată treptat și sub
agitare, la masa prevă zută .

Descriere:
Soluție limpede, de culoare brun-roșietică , cu miros caracteristic de iod.
Lucrare practică nr. 9

An III
Observații:
În acest caz între iod și KI se formează un complex solubil de iod-iodurat. KI se va
lua într-o cantitate dublă față de iod, iar formarea complexului are loc în soluție de
iodură alcalină concentrată .

I2 + KI →[KI3]
I2 + I →[I3]

Pentru a gră bi formarea complexului, iodul se poate pulveriza în prealabil, prin

intermediul cloroformului sau eterului care se adaugă peste cristalele de iod din mojar
triturâ nd pâ nă se obține o soluție concentrată , triturarea se continuă pâ nă la evaporarea
solventului și obținea unei pulberi fine (pulverizare prin intermediu efemer sau
volatil).â
La manipularea iodului se iau o serie de precauții avâ nd în vedere că substanța
pă tează ușor și poate intra în reacție cu diferite substanțe sau materiale. Câ ntă rirea se
face numai pe hâ rtie cerată , cu mare atenție, folosind lingurițe de plastic (iodul
reacționează cu metalele).
Formula nr. I – în rețete magistrale
Formula nr. II – Farmacopeea Elvețiană
Formula nr. III – soluție apoasă de iod-iodurat forte – industrie.

Conservare:
Flacoane bine închise, ferite de lumină.

Întrebuință ri:
Extern: caustic, antiseptic, micostatic topic – tratamentul micozelor cutanate –
badijonă ri
Intern: antitiroidian, antisclerozant – sub formă de pică turi.