Mecanismul de acţiune al solvenţilor este diferit în funcţie de polaritatea moleculei.

In cazul solvenţilor polari acţiunea lor solubilizantă se poate explica prin trei
mecanisme:
I. desfacerea legăturilor electrovalente, este un proces care se instalează
când are loc procesul de solvatare, respectiv la dizolvarea unei substanţe
ionice(sare) într-un solvent polar. Are loc separarea cationilor de anioni şi orientarea
moleculei de solvent în jurul ionilor solutului. În cazul apei, având constantă
dielectrică mare va avea capacitatea de a determina ruperea legăturilor dintre ionii
solvatului şi dispersarea uniformă a ionilor printre moleculele de apă cu un consum
minim de energie, proces numit HIDRATARE.
39

Fig.nr.2. Schema hidratării la dizolvarea clorurii de sodiu în apă

II.desfacerea legăturilor covanlente are loc prin hidratrea moleculei substanţei ca şi în cazul
dizolvării acidului clorhidric în apă.

hidratare
 HCl + H2O H3O+ + Cl-

III.participarea moleculelor solventului la formarea unor punţi de hidrogen între moleculele

de apă şi grupările hidroxil din structura altor solvenţi. De exemplu, amestecarea
mono şi polialcoolilor inferiori cu apa se bazează pe formarea punţilor de hidrogen.

HH

RO-----HO----

În cazul solvenţilor nepolari solubilizarea nu are loc prin nici unul din cele trei
mecanisme amintite în cazul solvenţilor polari, dizolvarea substanţelor nepolare în
solvenţi nepolari poate fi explicată prin apariţia forţelor London între moleculele
solutului şi ale siolventului.

C.Clasificarea solvenţilor se realizează în funcţie de valoarea constantei dielectrice,

astfel, avem trei grupe de solvenţi farmaceutici:
Solvenţi polari: apa, glicerina, alcool etilic, etc.
Solvenţi nepolari: benzen, uleiuri vegetale, parafina lichidă, etc.

Solvenţi semipolari: acetona, cloroform, acid acetic, eter, etc.

 APA este cel mai folosit vehicul la prepararea soluţiilor medicamentoase. Se
foloseşte doar apa distilată, bidistilată, demineralizată. Este înscrisă în Farmacopeea
Română ediţia a X a în monografia Aqua destillata. Se obţine prin distilarea apei
potabile colectând porţiunile care corespund condiţiilor prevăzute în farmacopee.
Este un lichid limpede, incolor, fără miros şi lipsit de gust.
Apa distilată folosită ca solvent farmaceutic trebuie să corespundă condiţiilor
de calitate şi puritate din farmacopee, respectându-se limitele de impurităţi – aciditate
- alcalinitate, cloruri, sulfaţi, azotaţi, dioxid de carbon, calciu, etc.
Distilarea apei reprezintă evaporarea prin fierbere a apei urmată de
condensarea vaporilor formaţi obţinându-se o apă pură chimic şi microbiologic.
Operaţia de distilare are ca principiu schimbarea stării fizice a apei, respectiv
trecerea din stare lichidă în stare gazoasă la cald şi revenirea prin răcire la starea
lichidă.
Calitatea apei distilate depinde în foarte mare măsură de calitatea apei
potabile.

Cel mai frecvent pentru distilarea apei distilată se foloseşte distilatorul cu efect
simplu alcătuit din două părţi:
Evaporatorul unde este încălzită apa obţinându-se o reţea de vapori supraîncălziţi.
Unele aparate prezintă rezistenţă electrică;
Condensatorul unde vaporii de apă sunt răciţi trecând în stare lichidă.

Pentru distilarea apei se poate folosi atât distilatorul cu efect dublu cât şi
distilatorul cu termocompresie.

Fig.nr.3. Distilatorul cu efect simplu

41

Apa demineralizată se obţine prin purificarea apei potabile prin

electroosmoză sau cu schimbători de ioni. Se va colecat fracţiunea care are
rezistenţă specifică de cel puţin 1.000.000 Ω.
Cea mai folosită metodă de obţinere a apei demineralizate este procedeul cu
schimbători de ioni.
Principiul metodei constă în eliminarea ionilor dizolvaţi în apă prin adsorbţie pe
un suport şi înlocuirea prin ioni încărcaţi cu aceeaşi sarcină. Suportul se obţine din
răşini sintetice care pot forma un schelet tridimensional de polimeri înalţi, pe care
sunt grefate grupări funcţionale ionizate sau ionizabile. Aceste rezine pot fi solide sau
de tip gel, respectiv anionice şi cationice.
Apa va traversa stratul de răşină când are loc înlocuirea cationilor din soluţie
cu ioni H+ şi a anionilor cu ioni HO-.
Astfel, obţinem o demineralizare a apei prin trecerea succesivă pe o coloană
de schimbători de cationi şi pe alta de anioni. Capacitatea unui schimbător de ioni se
exprimă în miliechivalenţi de ioni adsorbiţi pe gram de schimbători de ioni.
 Fig.nr.4. Instalaţia pentru demineralizare a apei

În industria farmaceutică este folosită foarte mult apa demineralizată la

prepararea soluţiilor medicamentoase cu excepţia soluţiilor sterile.
Apa este folosită ca şi solvent datorită avantajelor pe care le prezintă:
Este considerat solventul în care au loc toate procesele metabolice în organismul
uman şi animal;
Suportă acţiunea căldurii putând permite aplicarea unor tehnici de preparare variate la
obţinerea medicamentelor;
Este solventul a cărui geometrie moleculară şi prin participarea la formarea punţilor de

hidrogen îl determină să fie unic în comportamentul său fizico-chimic, formând reţele

tridimensionale. Acest comportament al apei poate fi influenţat de temperatură,
prezenţa unor ioni, de substanţele tensioactive etc.

42

Constanta dielectrică mare explică capacitatea apei de a dizolva substanţele cu

caracter ionic;
Datorită dipol-momentului ridicat apa poate fi folosită ca solvent şi pentru neelectroliţi.
Dar, se va lua în considerare faptul că apa ca mediu de dispersie poate
contribui la descompunerea substanţelor medicamentoase fiind astfel compromisă
stabilitatea produsului farmaceutic.
Atenţie! Când într-o reţetă magistrală sau în farmacopee este menţionată
“apa” ca solvent se va folosi întotdeauna apa distilată.

ALCOOLUL ETILIC este un solvent frecvent utilizat în farmacie, în diluţii

variate, dependent de solubilitatea substanţelor medicamentoase.

CH3 CH2 OH

Se prezintă ca un lichid limpede, incolor, cu gust arzător, miscibil în orice

proporţie cu apa.
Este înscris în Farmacopeea Română ediţia a X a în formă concentrată – 95 c -
Alcoholum şi diluat în concentraţie de 70c – Alcoholum dilutum.
Are o deosebită capacitate de dizolvare a substanţelor organice: acid salicilic,
camfor, coloranţi, polisorbaţi, etc.; minerale, iod, uleiuri, ş.a.m.d. Unele substanţe,
cum sunt rezinele, camforul, mentolul sunt solubile în alcool concentrat dar diluat
progresiv cu apa vor precipita.
Atenţie! Când într-o prescripţie medicală nu se precizează concentraţia
alcoolului atunci se va folosi alcoolul concentrat.
 GLICERINA se prezintă sub forma unui lichid limpede, incolor, fără miros, cu
gust dulce, fără miros, higroscopic, de consistenţă siropoasă. Este miscibil în orice
proporţie cu apa sau cu alcoolul. Soluţia apoasa are caracter neutru. Este insolubil în
uleiuri grase. Este înscris în Farmacopeea Română ediţia a X a în monografia
Glycerolum.

CH2 CH2 CH2

OH OH OH

Datorită structurii sale chimice, prezenţa celor trei grupări hidroxil în moleculă,
are capacitatea de a dizolva alcooli superiori, zaharuri, diverse substanţe organice.
Puterea sa de dizolvare creşte prin ridicarea temperaturii amestecului de dizolvare.
Se foloseşte ca şi vehicul pentru preparate de uz extern ce conţin iod, fenol,
mentol, anestezină cu aplicare pe piele sau diverse mucoase, ca de exemplu
43

mucoasa cavităţii bucale, auriculară. Nu este miscibil cu bazele grase: lanolina,

vaselina.
Având în vedere vâscozitatea sa prezintă capacitatea de aderare pe mucoase
şi tegumente, iar datorită higroscopicităţii menţine starea de hidratare la nivelul
locului de aplicare.
Glicerina nu este o substanţă lipsită de activitate terapeutică, astfel
administrată extern:
-este un bun protector cutanat, folosit în preparate farmaceutice de tip loţiuni, unguente,
paste;
administrată intern:
-are proprietăţi laxative, fiind component într-o formulă de supozitoare cu acest efect;
Aplicat timp îndelungat determină iritaţii locale.

POLIETILENGLICOLII (PEG) sunt polimeri de condensare ai oxidului de

etilen cu apa, având greutate moleculară variabilă, de ordinul sutelor până la ordinul
miilor. Ca solvent este folosit polietilenglicolul 400, care la temperatura
camerei(20oC) se prezintă în stare de agregare lichidă.
PEG 400 este un lichid limpede, vâscos, incolor, uşor higroscopic. Este
miscibil cu apa, alcoolul etilic, glicerina, cloroformul, acetona, glicerina dar insolubil în
eter, uleiuri vegetale, parafină lichidă. Densitatea este cuprinsă între 1,11 - 1,13 mai
mare decât a apei.
Se amestecă în orice proporţie cu apa formându-se punţi de hidrogen, astfel
ca în amestec cu apa 1:1 favorizează dizolvarea unor substanţe medicamentoase
cum este etilsuccinatul de eritromicină. În amestec cu apa în concentraţie de 30% se
poate folosi ca şi solvent pentru fenobarbital şi amital. Prezintă o capacitate de
dizolvare mai mare decât apa şi alcoolul fiind utilizat pentru aducerea în soluţie a
unor substanţe medicamentoase cum sunt: sulfamide, anestezina, camfor, acid
salicilic, hidrocortizon, nitrofurantoina, unele antibiotice: cloramfenicol, tetracicline,
neomicina.

Datorită vâscozităţii sale crescute se foloseşte pentru obţinerea preparatelor

de uz extern, favorizând prezenţa mai mult timp la locul de aplicare a substanţei
medicamentoase.

PROPILENGLICOLUL (PG) este un lichid limpede, incolor, vâscos,

higroscopic, fără miros, cu gust dulceag, asemănător glicerinei.

CH3 CH2 CH2

OH OH
44

PG este miscibil în orice proporţie cu apa, acetona, cloroformul dar nu este

miscibil cu uleiurile fixe. Menţionăm că soluţia apoasă 2% este izoosmotică cu serul
sanguin. Se poate supune operaţiei de sterilizare prin căldură.
Are o capacitate de dizolvare inferioară glicerolului, dar se pot dizolva în
propopilenglicol alcaloizii, sulfamidele, anestezina, codeina, cloramfenicolul,
ciclobarbitalul, efedrina, fenobarbitalul, mentolul, timolul, vitaminele din grupele
A,B,D, steroizi, coloranţi, iodul şi altele. Se poate folosi pentru aducerea în soluţie a
unor substanţe medicamentoase ce nu se dizolvă în apă sau înlocuieşte apa pentru
a evita riscul de a se instala hidroliza. Poate fi folosit în concentraţie de 10% în
preparate de uz intern având toxicitate redusă. Metabolizat în organism se formează
acidul lactic şi acidul piruvic, netoxici, spre deosebire de etilenglicol care în organism
se metabolizează în acid oxalic, substanţă toxică pentru organism. PG are un gust
neplăcut care se poate corecta prin amestec cu ulei volatil de anason, mentă sau
portocale.
Cu ajutorul amestecurilor de apa:propilenglicol: alcool asigurăm solubilitate
maximă pentru unele substanţe: digoxina, deslanozida, etc.
Poate inactiva activitatea unor antibiotice: bacitracina, penicilinele.

ALCOOL IZOPROPILIC este un solvent înscris în Farmacopeea Română

ediţia X a doar ca şi reactiv. Este miscibil cu apa, eterul şi cloroformul. Se foloseşte
mai rar în tehnica farmaceutică fiind folosit mai mult ca şi dezinfectant al pielii sau
ustensilelor.
 Intră în compoziţia unor preparate dermato-cosmetice pentru întreţinerea pielii
capului, părului, loţiuni pentru curăţarea feţei.

ETERUL este înscris în Farmacopeea Română ediţia X a în monografia

Aether. Este un produs de sinteză şi este un reprezentant al grupului solvenţilor
nepolari.

Este miscibil cu apa în proporţie de 10%. Eterul este un solvent inflamabil,

prezintă miros caracteristic fiind bun solvent pentru grăsimi şi uleiuri volatile. Poate fi
folosit pentru extracţia unor principii active din plante.

ACETONA nu este înscrisă în Farmacopeea Română ediţia X a. Este un lichid

transparent, inflamabil, foarte volatil, cu miros caracteristic. Este miscibil cu apa,
alcoolul, eterul, cloroformul. Se foloseşte ca şi solvent pentru extracţia rezinelor din
produsele vegetale şi ca stabilizator pentru unele preparate farmaceutice:
-în aerosoli având capacitatea de a stabiliza mărimea particulelor;
-fiind tolerat de piele şi chiar mucoasa conjunctivală poate fi folosit pentru aducerea în
soluţie a cloramfenicolului.
Este incompatibil cu permanganatul de potasiu, hipocloriţi, acidul picric.
45

ULEIURI FIXE (grase) sunt reprezentate de uleiurile de origine vegetală, fiind

amestecuri de trigliceride ale acizilor graşi saturaţi(palmitic, lauric, miristic, stearic
etc.) şi nesaturaţi(acid linoleic, linolic, oleic). Mai conţin de asemenea acizi graşi
liberi, fosfolipide, substanţe nesaponificabile (pigmenţi, steroli, vitamine etc.).
Uleiurile folosite în tehnica farmaceutică trebuie să fie bine tolerate, să fie
neutre, să nu râncezească, să se resoarbă repede, să nu ducă la apariţia nodulilor
după administrarea parenterală a preparatului.
Uleiurile sunt folosite pentru obţinerea unor soluţii medicamentoase cu
aplicare externă (Olea medicata), injectabilă, colire, precum şi emulsii şi unguente.
Dintre uleiurile vegetale se folosesc:
Uleiul de floarea soarelui este cel mai folosit ulei fiind înscris în Farmacopeea
Română ediţia X a în monografia Helianthi Oleum neutralizatum. Se obţine prin
presare la rece din seminţele de Helianthus anuus şi conţine trigliceride ale acizilor
graşi nesaturaţi şi saturaţi, respectiv acid oleic şi linoic, vitamina D, acizi graşi liberi,
etc. Uleiul de floarea soarelui oficinal trebuie să aibă un conţinut în acid oleic liber
care să nu depăşească o limită exprimată în indice de aciditate, respectiv
Farmacopeea Română ediţia a X-a menţionează că indicele de aciditate trebuie să
fie cel mult 0,2.
Uleiul de ricin este înscris în Farmacopeea Română ediţia a X-a (Ricini oleum) şi se
obţine din seminţele de ricin (Ricinus communis) având un conţinut în trigliceride ale
acidului ricinoleic şi este singurul ulei vegetal miscibil cu alcoolul. Ca vehicul se
foloseşte pentru obţinerea preparatelor de uz extern, având capacitatea de a
 incorpora şi substanţe cu caracter hidrofil. Se poate folosi intern pentru că
administrat ca atare are acţiune laxativ-purgativă.
Se pot folosi şi alte uleiuri vegetale dar nu sunt înscrise în Farmacopeea
Română ediţia X a, de exemplu:
Uleiul de arahide este un ulei cu un conţinut bogat în trigliceride ale acizilor arahidic,
behenic, linocoric fiind un ulei care se conservă mai bine fiind rezistent la temperaturi
înalte. Poate fi folosit pentru obţinerea soluţiilor injectabile.
Uleiul de soia este obţinut prin presarea seminţelor de Soja hispida şi are un conţinut
bogat în trigliceride, lecitină, vitamine, steroli, etc.
Uleiul de germeni de porumb obţinut prin presarea embrionilor de porumb având
proprietăţi asemănătoare uleiului de floarea soarelui.
Uleiul de măsline se obţine din pericarpul fructelor de măslin. Este un lichid galben-
verzui, prezentând tendinţă crescută de râncezire având un conţinut bogat în
trigliceride ale acidului oleic, ceea ce îl face iritant pentru tegumente.
Uleiul de migdale obţinut din sâmburii de migdale dulci având şi ei un conţinut mare

de gliceride ale acidului oleic şi în proporţie mică glieceride ale acidului linolic,
palmitic, miristic. Are un indice de aciditate mic şi punct de solidificare scăzut fiind
folosit pentru obţinerea preparatelor dermato-cosmetice (lapte demachiant, crème).
46

Uleiul de în este obţinut din seminţele de in. În proporţie mare conţine gliceride ale
acizilor oleic şi linoleic. Prezintă miros caracteristic, are o culoare galben-brun, cu
proprietăţi sicative. Se foloseşte pentru obţinerea preparatelor de uz extrenliniment
oleo-calcar utilizat în arsuri având rol cicatrizant.
Se pot folosi şi alte uleiuri vegetale: uleiul de sesam, uleiul de avocado etc.
Uleiul de parafina este un ulei mineral, înscris în Farmacopeea Română ediţia X a.
Este un amestec de hidrocarburi nesaturate obţinut ca o fracţiune în distilarea
petrolului şi are caracter neutru, oleofil. Poate dizolva atât substanţe nepolare dar şi
polare. Administrat intern are acţiune laxativă. Se foloseşte pentru obţinerea
preparatelor de uz extern cu aplicare topică dar este contraindicat pentru obţinerea
picăturilor cu aplicare la nivelul mucoasei conjunctivale, nazale deoarece determină
formarea parafinoamelor dând o formă de pneumonie lipoidală datorită inhalării
picăturilor de parafină lichidă în plămân.

8.2.3. Adjuvanţii (substanţe auxiliare)

Sunt acele substanţe ce se folosesc cu scopul de a păstra caracteristicile şi

condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească un preparat farmaceutic.
În această categorie sunt cuprinse:

I. Substanţele tampon
 Sunt substanţe folosite pentru realizarea unui pH de maximă solubilitate şi
stabilitate pentru substanţa medicamentoasă adusă într-un anumit solvent. De obicei
soluţiile acestor substanţe se folosesc în concentraţii de 0,1M.
Sistemul tampon ales trebuie să posede capacitatea de tamponare, să fie
netoxic, să nu influenţeze în alt mod stabilitatea substanţei medicamentoase şi să
prezinte caracteristici organoleptice corespunzătoare.
Se folosesc ca şi sisteme tampon: fosfaţi, citraţi, carbonaţi, lactaţi, gluconaţi,
acetaţi.

II. Antioxidanţii
Sunt acele substanţe ce au rolul de a întârzia sau chiar împiedica procesul de
oxidare al unor substanţe medicamentoase. Se asociază uneori acestor substanţe
agenţii chelatanţi cu rolul de a fixa urmele de metale grele care ar putea cataliza
oxidarea substanţelor(exemplu: sarea de sodiu a acidului dietilen tetraaminocetic –
EDTA-Na) .
Ca antioxidanţi se folosesc: metabisulfitul de sodiu, sulfitul de sodiu, tocoferoli
în concentraţie de 0,05 – 0,5g%.
47
Tabel nr.4. Antooxidanţi folosiţi în mod obişnuit

În medii apoase În medii uleioase

Sulfit de sodiu Palnitat de ascorbil
Metabisulfit de sodiu Hidrochinona
Bisulfit de sodiu Galat de propil
Tiosulfat de sodiu Acid nordihidroguaiaretic
Formaldehid sulfoxilat de sodiu Butilhidroxitoluen
Aceton metabisulfit de sodiu Butilhidroxianisol
Acid ascorbic α-tocoferol
Tioglicerol Fenil-α-naftilamina
Tiosorbitol Lecitina
Tiouree
Acid tioglicolic
Clorhidrat de costeină

III. Edulcoranţii
Ca substanţe auxiliare intră în grupul corectorilor de gust a preparatelor
farmaceutice. Concentraţia în care se folosesc depinde de capacitatea edulcorantă a
zahărului luat ca şi etalon la care se raportează (tabel nr.5).

Tabel nr.5. Echivalenţa în zahăr a edulcoranţilor

 Edulcorant Echivalentul în zahăr
Sorbitol 0,5
Soluţie de sorbitol 70% 0,5
Sirop simplu 0,9
Zahăr 1,00
Ciclamat de sodiu 0,3
Acid ciclamic 0,3
Zaharina sodică 0,3
Amestec de ciclamat de sodiu: 0,6
zaharină sodică (10:1)

IV. Aromatizanţii
Reprezintă acel grup din categoria substanţelor auxiliare care se folosesc ca
şi corectori de miros şi gust pentru preparatele farmaceutice.
Pentru mascarea gustului se folosesc corectori ţinându-se cont de faptul că
există patru categorii de gust cărora le pot fi atribuite anumite arome:
Gustul sărat se maschează cu arome de: arţar, mentă, vanilie, caise, pere;

Gustul amar se maschează cu arome de cireşe, ciocolată, mentă, anason;

Gustul dulce se maschează cu arome de fructe, vanilie, lemn dulce.

Gustul acru se asociază cu arome de citrice, zmeură.

48
Tabel nr.6. Alegerea aromatizanţilor

Senzaţia de gust Aromatizant recomandat

Sărat Caise, pere, arţar, vanilie, mentă
Amar Cireşe, şocolată, mentă, anason
Dulce Fructe, vanilie
Acru Citrice, zmeură, lemn dulce

V. Coloranţii
Au rolul de identificare a preparatelor farmaceutice dar se folosesc şi pentru a
îmbunătăţi aspectul acestora.
Culoarea trebuie să fie complementară cu aromatizantul ales. În industria
farmaceutică sunt acceptaţi coloranţii alimentari în concentraţii de 0,001 – 0,01g%.
Astfel, se folosesc: galben de tartazină, eritrozină, indigo-carmin, negru-briliant,
galben-orange, etc.
O condiţie de calitate obligatorie pentru aceste substanţe este lipsa de
toxicitate.
La preparare trebuie avut în vedere faptul că este necesar să se asigure o
dispersare uniformă a colorantului în forma farmaceutică, iar aceeaşi nuanţă trebuie
reprodusă de la o şarjă la alta.
VI. Agenţii de creştere a vâscozităţii
 Vâscozitatea unei soluţii medicamentoase trebuie astfel realizată încât să nu
ducă la modificarea curgerii lichidului şi să asigure prelevarea cu uşurinţă a dozelor
de către bolnav.
Ca şi agenţi de creştere a vâscozităţii se pot folosi compuşii macro-moleculari:
metilceluloza, carboximetilceluloza, polivinilpirolidona, alcool polivinilic, etc.
VII. Agenţii tensioactivi
Sunt folosiţi pentru a uşura dizolvarea unor substanţe medicamentoase greu
solubile determinând umectarea particulelor sau în cazul unor dispersii
macromoleculare ajută la dispersarea moleculelor substanţei active în masa
solventului.

Tabel 7. Agenţi solubilizanţi folosiţi pentru substanţe medicamentoase

Agent solubilizant Substanţe medicamentoase solubilizate micelar

Polisorbaţi (Teweenuri) Barbital, cafeină, bezocaină, cloramfenicol,
cloroform, acetat de cortizonă, dietilstilbestrol,
digoxină, digitoxină, mentol, metilestosteronă,
fenobarbital, progesteronă, uleiuri volatile, vit.A, D,
E, K
Polieoxietileu monoalchil eteri Uleiuri volatile, anestezină, iod, uleiuri esenţiale
(Brij, Mirj)
Monoesteri de glucoză Vit. A, D, E
Esteri şi eteri de lanolină Uleiuri esenţiale, hexaclorofen, palmitat de vit.A
49
VIII. Conservanţii
O substanţă ca să îndeplinească rol de conservant trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
Să împiedice dezvoltarea microorganismelor prin acţiune bactericidbacteriostatică

şi fungicid-fungistatică;
Să fie solubili în mediul de dispersie al preparatului farmaceutic;
Să fie stabili;

Să nu fie iritanţi pentru organism;

Să prezinte caracteristici organoleptice care să nu modifice caracteristicile preparatului

farmaceutic.
Din punct de vedere chimic conservanţii folosiţi la realizarea preparatelor
farmaceutice sunt:
a)acizi: clorcrezol, fenol, acidul benzoic şi sărurile – folosiţi în concentraţie de
0,1 – 0,3%; esteri ai acidului para hidroxibenzoicmetil para hidroxibenzoic şi
propilparahidroxibenzoic în raport de 3:1 sau în concentraţii de 0,1 – 0,2%.
b)neutri: clorbutanol –0,5%; alcool benzilic 1%; alcool fenil-etilic 1%.
 c)derivaţi organo-mercurici: tiomersal 0,001 – 0,1%; borat , acetat, nitrat –
fenilmercuric – 0,002 – 0,005%.
d)derivaţi cuaternari de amoniu: clorura de benzalconiu; clorura de
cetilpiridiniu.