UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIKE

SPECIALIZARE : C.E.P.A

APA , ACIZI ORGANICI ,

ULEIURI ETERICE , TINTURI

PROFESOR INDRUMATOR:
CONF.DR CONSTANTINESCU EMILIA
STUDENT : FUIOREA LUCIANA-MARIA
 Generalitati despre apa
• Corpul unui adult tipic (70Kg, 1,70m si 2m2 suprafata de piele) contine cam
60% apa din care 40% in compartimentul intracelular si 20% in cel
extracelular.
• Presiunea osmotica defineste excesul de presiune care trebuie aplicata unei
solutii separata de solventul sau printr-o membrana semipermeabila pentru a
impiedica trecerea solventului in solutie. Ea guverneaza distributia apei in
celule si spatiul interstitial.
• Are o valoare de 7.6 atm la temperatura corpului (5500 mmHg) ce
corespunde cam la 300 mOsm.
• Osmolul se defineste drept cantitatea de substanta in grame care dizolvata in
1 L apa dezvolta o presiune de 1 atm.
• O solutie izotonica sau fiziologica dezvolta aceeasi presiune osmotica cu a
lichidelor din organism si poate fi obtinuta prin dizolvarea a 9 g NaCl in 1 L
apa.
• Apa (monoxidul de dihidrogen) este un compus anorganic
 polar cu formula chimică H2O. Molecula sa este formată prin
combinarea a doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen,
fiind astfel oxidul hidrogenului și cea mai simplă hidrură de 
calcogen. Este de departe cel mai studiat compus chimic,
astfel că unii biochimiști numesc apa ca fiind un „solvent
universal”, pentru abilitatea sa de a dizolva multe substanțe.[1]
[2] Această proprietate îi dă apei posibilitatea să fie și

„solventul lumii vii”.[3] Este singura substanță comună care

există sub toate cele trei forme de agregare în natură: solidă (
gheață), lichidă (apă) și gazoasă (abur).
• Moleculele de apă formează legături de hidrogen între ele, fiind
puternic polare. Polaritatea moleculei de apă permite separarea în 
ioni și formarea de legături puternice cu alte substanțe polare,
precum alcoolii și acizii, astfel dizolvându-le. Legăturile de
hidrogen sunt motivul pentru multe proprietăți speciale ale apei,
precum faptul că forma sa solidă este mai puțin densă decât forma
sa lichidă, punctul de fierbere de 100 °C este relativ mare pentru 
masa sa moleculară mică, și capacitatea termică, care este ridicată.
• Apa este o substanță amfoteră (numit și amfolit), ceea ce
înseamnă că poate fi atât acid, cât și bază, adică produce ionii
H+ și O- prin ionizare (proces denumit și autoprotoliză).
 Nomenclatură
• Denumirea acceptată de IUPAC pentru oxidul de hidrogen
este apă sau oxidan, sau echivalentele sale în alte limbi. Cea
mai simplă denumire sistematică pentru apă este (mon)oxid de
dihidrogen. Termenul pentru apa ce prezintă in compozitia sa
cantitati semnificante de ioni ai calciului este acela de apă
dură, iar pentru apa ce conține izotopul deuteriu al
hidrogenului o denumire acceptată este aceea de apă grea.
 Acizi organici
• Un acid organic este un compus organic cu proprietăți acide .
Cei mai comuni acizi organici sunt acizii carboxilici , a căror
aciditate este asociată cu grupa lor carboxil  –COOH. Acizii
sulfonici , care conțin gruparea -SC 2 OH, sunt acizi relativ
puternici. Alcoolii, cu –OH , pot acționa ca acizi, dar de obicei
sunt foarte slabi. Stabilitatea relativă a bazei conjugate a
acidului determină aciditatea acestuia. Alte grupuri pot conferi
[și] aciditate, de obicei slab: gruparea tiol -SH, gruparea enol
și gruparea fenol . În sistemele biologice, compușii organici
care conțin aceste grupări sunt denumiți în general acizi
organici.
 CARACTERISTICI
• În general, acizii organici sunt acizi slabi și nu se disociază
complet în apă, în timp ce acizii minerali puternici o fac.
Acizii organici cu masă moleculară mai mică, cum ar fi acizii
formici și lactici, sunt miscibili în apă, dar acizii organici cu
masă moleculară mai mare, cum ar fi acidul benzoic , sunt
insolubili în formă moleculară (neutră). Pe de altă parte,
majoritatea acizilor organici sunt foarte solubili în solvenți
organici. Acidul p- toluensulfonic este un acid relativ puternic
utilizat adesea în chimia organică, deoarece este capabil să se
dizolve în solventul de reacție organic. Excepții de la aceste
caracteristici de solubilitate există în prezența altor substituenți
care afectează polaritatea compusului.
 APLICATII
• Acizii organici simpli, cum ar fi acizii formici sau acetici, sunt folosiți pentru
tratamentele de stimulare a sondelor de petrol și gaze. Acești acizi organici sunt
mult mai puțin reactivi cu metalele decât acizii minerali puternici precum acidul
clorhidric (HCl) sau amestecurile de HCl și acid fluorhidric (HF). Din acest motiv,
acizii organici sunt utilizați la temperaturi ridicate sau când sunt necesari timpi
lungi de contact între acid și conductă. La bazele conjugate ale acizilor organici ,
cum ar fi citratul și lactatul sunt adesea folosite în biologic compatibile soluții
tampon . Acizii citric și oxalic sunt folosiți ca îndepărtare a ruginei. Ca acizi, pot
dizolva oxizii de fier, dar fără a afecta metalul de bază, la fel ca acizii minerali mai
puternici. În forma disociată, pot fi capabili să cheleze ionii metalici, ajutând la
accelerarea îndepărtării. Sistemele biologice creează mulți acizi organici mai
complecși, cum ar fi acizii L- lactici , citrici și D- glucuronici care conțin grupări
hidroxil sau carboxil . Sângele și urina umană conțin acești produși de degradare a
acidului organic, plus aminoacizi , neurotransmițători și acțiune bacteriană
intestinală asupra componentelor alimentare. Exemple ale acestor categorii sunt
alfa-ketoisocaproic, vanilmandelic și D acizi -lactic, derivați din catabolism de L -
leucină și epinefrină (adrenalină) de țesuturi umane și catabolismul glucide
dietetice de către bacteriile intestinale, respectiv.
 APLICARE IN
ALIMENTE
• Acizii organici sunt utilizați în conservarea alimentelor datorită efectelor lor asupra
bacteriilor. Principiul de bază cheie privind modul de acțiune al acizilor organici asupra
bacteriilor este acela că acizii organici nedisociați (neionizați) pot pătrunde în peretele
celular al bacteriilor și pot perturba fiziologia normală a anumitor tipuri de bacterii pe care
le numim sensibile la pH , adică că nu pot tolera un gradient larg de pH intern și extern.
Printre aceste bacterii se numără Escherichia coli , Salmonella spp., C. perfringens ,
Listeria monocytogenes și speciile Campylobacter . La difuzia pasivă a acizilor organici în
bacterii, unde pH-ul este aproape sau peste neutralitate, acizii vor disocia și reduce pH-ul
intern al bacteriilor, ducând la situații care vor afecta sau opri creșterea bacteriilor. Pe de
altă parte, partea anionică a acizilor organici care nu poate scăpa de bacterii în forma sa
disociată se va acumula în interiorul bacteriilor și va perturba multe funcții metabolice,
ducând la creșterea presiunii osmotice, incompatibilă cu supraviețuirea bacteriei. S-a
demonstrat bine că starea acizilor organici (nedisociați sau disociați) este extrem de
importantă pentru a defini capacitatea lor de a inhiba creșterea bacteriilor, în comparație cu
acizii nedisociați. Acidul lactic și sărurile sale lactatul de sodiu și lactatul de potasiu sunt
utilizate pe scară largă ca antimicrobiene în produsele alimentare, în special în carne și
carne de pasăre, cum ar fi șuncă și cârnați.
 APLICARE IN NUTRITIE SI HRANA
ANIMALELOR
• Acizii organici sunt folosiți cu succes în producția de porci de mai bine de 25 de ani.
Deși s-au făcut mai puține cercetări la păsările de curte, acizii organici s-au dovedit,
de asemenea, eficienți în producția de păsări de curte. Acizii organici (C 1 –C 7 )
sunt distribuiți pe scară largă în natură ca constituenți normali ai plantelor sau
țesuturilor animale. De asemenea, se formează prin fermentarea microbiană a
glucidelor, în principal în intestinul gros. Uneori se găsesc în sărurile lor de sodiu,
potasiu sau calciu sau chiar sărurile duble chiar mai puternice. Acizii organici
adăugați în furaje trebuie protejați pentru a evita disocierea lor în cultură și în
intestin (segmente de pH ridicat) și ajung departe în tractul gastro-intestinal, unde se
află cea mai mare parte a populației de bacterii. Din utilizarea acizilor organici la
păsări și porci, se poate aștepta la o îmbunătățire a performanței similară sau mai
bună decât cea a promotorilor de creștere a antibioticelor, fără îngrijorarea sănătății
publice, un efect preventiv asupra problemelor intestinale, cum ar fi enterita
necrotică la găini și Escherichia coli infecție la porci tineri. De asemenea, ne putem
aștepta la o reducere a stării purtătoare pentru speciile Salmonella și
Campylobacter .
 Importanța și utilizările uleiurilor volatile obținute din

plantele aromatice și medicinale

• Plantele aromatice sunt acele plante care acumulează în diferitele lor organe
(frunze/lăstari, flori/inflorescențe, semințe/fructe sau chiar partea subterană), pe
lângă alți compuși, uleiuri volatile. Uleiurile volatile, numite și uleiuri esențiale
sau eterice, sunt produse în protoplasma celulară a plantelor ca metaboliţi
secundari. Ele reprezintă amestecuri de zeci sau chiar sute de substanţe organice
(aldehide, cetone, alcooli, esteri etc.) cunoscute sub denumirea de terpene şi
terpenoide.
• Uleiurile volatile constituie pentru plantele respective un mijloc de apărare.
Aceste substanțe sunt repelente pentru majoritatea erbivorelor, insectelor
fitofage sau chiar pentru unele microorganisme.
• În viața omului aceste substanțe pot avea diverse utilizări:
– în alimentație, la aromatizarea unor mâncăruri, salate, oțeturi sau uleiuri
balsamice, ciocolată, înghețată etc.
– în medicină (Aromaterapia). Uleiurile volatile au o bună capacitate
antimicrobiană – „antibiotice naturale” – şi întăresc rezistența organismului.
• Unele uleiuri volatile sunt şi antivirale şi antifugice excepţionale. Acestea dau
rezultate foarte bune împotriva laringitei, faringitei, amigdalitei, esofagitei, bronşitei
ș.a. Dar, trebuie folosite doar acele produse avizate pentru consum intern, așa
numitele uleiuri terapeutice (din clasa A) care au fost obținute prin hidrodistilare din
culturi ecologice. Exemplu de combinaţie foarte eficientă de ulei volatil este
amestecul de ulei de cimbru (Thymus vulgaris), lavandă (Lavandula angustifolia, L.
officinalis), busuioc (Ocimum basilicum) şi mentă (Mentha piperita). Sunt cercetări
încurajatoare și de folosire a uleiurilor volatile în tratarea cancerului.
– în cosmetică, la producerea bio a pastelor de dinți (menta, salvia), creme de piele,
săpunuri, șampoane ș.a.
– în protecția ecologică a plantelor, ca bioinsecticid, de exemplu: uleiurile din
lavandă, busuioc, gălbenele (Calendula officinalis), cătușnică (Nepeta cataria),
mentă, rosmarin (Rosmarinus officinalis).
• Nu toate uleiurile volatile din piață sunt naturale. Foarte multe din acestea sunt
produse chimice, sintetice, mult mai puțin valoroase.
 TINTURI
• O tinctură este un extract alcoolic al unor materiale de origine
vegetală sau animală, care se obține prin dizolvarea
principiilor active ale acestora în solvent.[1] Tincturile pe bază
de plante nu sunt întotdeauna preparate cu etanol ca și solvent,
deși de cele mai multe ori acesta este folosit. Printre solvenții
folosiți mai rar se numără: oțetul, glicerolul, dietileterul și 
propilenglicolul. Etanolul are avantajul de a fi un solvent
excelent atât pentru constituenți bazici, cât și acizi.
• Tincturile pot fi atât de uz intern (ce obicei cele alcoolice, în
cantități foarte mici) cât și de uz extern (ca și medicație topică,
pe piele, etc).
 BIBLIOGRAFIE
• https://
www.creeaza.com/familie/medicina/TINCTURI-FRX596.php
• https://www.paradisulverde.com/blog/tincturi-versus-gemoderi
vate
/
• https://
library.usmf.md/sites/default/files/2020-06/Farmacologie.pdf