Sunteți pe pagina 1din 7

APA-MIRACOLUL VIE ȚII

Participanți:Tofan Adelina
Ichim Tatiana
Ceavdari Miroslava
APA-H2O

Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai


multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi
groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții,
indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai
universali solvenți. Apa este un compus chimic al
hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută
H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe
planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia,
hidrosfera. Este de departe cel mai studiat compus chimic,
astfel că unii biochimiști numesc apa ca fiind un „solvent
universal”, pentru abilitatea sa de a dizolva multe
substanțe. Această proprietate îi dă apei posibilitatea să fie
și „solventul lumii vii”. Apa este singura substanță comună
care există sub toate cele trei forme de agregare în natură:
solidă (gheață), lichidă (apă) și gazoasă (abur).
COMPOZITIA APEI

• Dupa cum bine știm formula exacta a moleculei de apa este H2O,formula a
fost inființată de italianul Stanislav Cannizzarro.

• Apa curată este transparenta,inodora și nu are gust.În strat subțire este


incoloră iar în strat mai gros este albastru.

• Apa izvoarelor și a raurilor contine dizolvante gazale din


atmosferă:oxigen(O),azot(N) și dioxid de carbon(CO2),apoi
cationii:calciu(Ca),magneziu(Mg),sodiu(Na) și anionii de carbonat,sulfat și
clorura.Cea mai importanta sare continuată în apa de izvor sau de râu este
carbonatul acid de calciu(CaCO3)
APA IN ORGANISMELE ANIMALE

• Un om consuma in medie 3 l apa in zi, iar corpul sau are un continut de 60-70
apa.
• In organismele vii, apa este continuata in forma intracelulara, interstitiala si
circulanta.
• Tesutul adipos si oasele contin 33% apa, muschii 77%, plamanii si rinichii 80%,
substanta cenusie 85%, iar lichidele biologice plasma 90%, saliva 99,5%.
• Un om adult,cantarind 70 kg contine apa intr-un procent de 65-70 din greutatea
sa ,adica pana la 50 kg apa.
APA IN ORGANISMELE VEGETALE

• Apa usureaza absorbtia substantelor organice din sol, fiind un


factor de legatura intre planta si mediul inconjurator.
• Apa are o mare importanta in procesul de fotosinteza.
• Un arbore evapora aproximativ 200 l apa pe zi.
• Apa este continuta in salate, castraveti, in rosii si morcovi (90%).
Merele contin 85% apa, cartofii 80%, fasolele si mazareab10%.
Apa este substanța cea mai importantă pentru apariția și
dezvoltarea formelor de viață.Fără apă apariția viețiieste
imposibilă.Dacă pe o planetă nu exista apă pe acea planetă
nu poate exista viața.Apa este o substanta destul de
răspăndită îa univers dar foarte rar se întalnește în stare
lichidă deoarece în vidul inetrstelar apa fierbe la 0 grade
celsius.Cometele și unii meteoriți conțin apă în stare solidă în
care pot exista microorganizme,forme de viață în stare
latentntă care dacă ajung pe o planetă unde conddișiile sunt
favorabile apariției și dezvoltării vieții(în primul rând pe acea
planetă trebuie să existe apa) pot evolua form=nd biosfera
acelei planete.
“APA A DAT VIAŢĂ MEMORIEI. VIAŢA A DAT APEI UN SENS. IAR
MEMORIA ŞI SENSUL AU CREAT CONŞTIINŢA – ACEASTĂ
CURGERE CARE NU SE REPEAT”
• Putem menţiona că apa este un element vital al corpului omenesc, motiv pentru care hidratarea corespunzatoare nu trebuie sa fie
influentata de activitatile pe care le intreprinzi in anumite momente ale zilei. Astfel, trebuie sa te hidratezi constant, intrucat apa
este importanta pentru corp din urmatoarele puncte de vedere:
1. apa ajută digestia. Un pahar de apă înainte și după masă poate ajuta la descompunerea mai eficientă a alimentelor și la un
proces digestiv normal.
2. ajută și la buna funcționare a articulațiilor.
3. – mentine temperatura corporala;
4. – lubrifiaza incheieturile;
5. – protejeaza coloana vertebrala si tesuturile moi;
6. – contribuie la eliminarea toxinelor din corp;
7. – ajuta la transportarea oxigenului si substantelor nutritive catre toate celulele organismului;
8. – ajuta la mentinerea unei presiuni sangvine normale si stabilizeaza bataile inimii;
9. – asigura producerea normala a salivei;
10. – umezeste membranele mucoase din plamani si cavitatea bucala;
11. – asigura mentinerea unui nivel optim de electroliti in corp.

S-ar putea să vă placă și