Cursant: Bojoagă( căs.

Căroaie) Carmen-Nicoleta
Grupa: IV
An studiu: I
Disciplina: Chimie analitică

Importanța pH-ului și a soluţiilor t a m p o n

în s i s t e m e l e biologic e

1. Importanța pH-ului

Toate procesele vitale din organism se desfaşoară la valori exacte ale pH-ului. Caracterul
acid sau bazic al unei solutii poate fi pus in evidenţa folosind indicatori acido-bazici numiţi si
indicatori de pH. Un indicator de pH este o substanţă care are o anumita culoare când se
găseşte in forma sa de acid, şi o altă culoare , diferită, când se găseşte in formă de bază
conjugată.
In organismul animal precum şi în organismul omului, multe dintre reacţiile chimice sunt
extrem de sensibile la pH-ul mediului de reacţie. Pentru menţinerea constantă a pH-ului în
mediul intern, organismul uman foloseşte ca mecanisme funcţionale:
 Neutralizarea acizilor şi a bazelor de către soluţii tampon;
 Eliminarea renală a excesului de acizi;
 Eliminarea functională a dioxidului de carbon, cel mai frecvent produs de metabolism.
Sângele uman are pH-ul cuprins între 7,38-7,52. Prin urmare, el este uşor bazic şi
numai în aceste condiţii celulele sângelui îşi pot indeplini funcţiile lor.
Dacǎ valoarea pH-ului sângelui nu se incadreazǎ în intervalul amintit existǎ riscul
morţii:
 Prin comǎ, dacǎ pH-ul este mai mic de 7;
 Prin tetanizare, dacǎ pH-ul este mai m are de 7,8 (tetanie contracţii puternice
involuntare ale muşchilor).
Rinichiul este un organ cu rol foarte important în reglarea pH-ului. pH-ul urinei are
valori normale intre 4,5-8. Aceastǎ „plajǎ” relativ largǎ a valorii pH-ului depinde de modul
în care rinichiul eliminǎ excesul de aciditate sau bazicitate din sânge (valoarea normalǎ a
pH-ului urinei este de 6,2). pH-ul urinei variazǎ în funcţie de alimentaţie; este acid, în cazul
alimentaţiei bogate în carne, şi bazic, în cazul unui regim vegetarian.
Stomacul este un organ care prezinta secreţii foarte acide (pH~1) valoarea aceasta
scazutǎ a pH-ului fiind legatǎ de funcţiile sale digestive.În timpul digestiei, alimentele sunt
 prelucrate şi cu ajutorul bilei şi a sucului pancreatic (pH≈1) .Arsurile pe care le simţim
uneori în stomac se datoresc creşterii aciditǎţii.
Hiperaciditatea este o tulburare funcţionalǎ care se manifestǎ prin creşterea excesivǎ
a cantitǎţii de acid clorhidric din secreţia gastricǎ, tulburare întâlnitǎ în cazul gastritei şi a
ulcerului duodenal.
Hipoaciditatea este o tulburare organicǎ datoratǎ scǎderii secreţiei sucului gastric sub
valorile normale şi cauzatǎ de unele boli de stomac.
Uneori, pentru a elimina excesul de aciditate unele persoane consumǎ „bicarbonat de sodiu”
(carbonat acid de sodiu).
Gastritele acute sunt boli inflamatorii ale mucoasei gastrice cauzele lor fiind ingestia
de alcool, băuturi concentrate, substanţe toxice ca amoniacul, mercurul, acidul sulfuric, sodă
caustică, medicamente.
Pǎrul şi pielea sunt şi ele pǎrţi ale organismului şi se pare cǎ ar trebuii sǎ folosim
produse cosmetice cu pH aproximativ 5,5 deci slab acid pentru a neutraliza alcalinitatea
introdusǎ de apǎ sau detergenţi. Firul de pǎr este format din catene lungi de aminoacizi iar
între aceste catene apar legǎturi, formându-se un polimer, o moleculǎ uriasǎ formatǎ din
foarte mulţi aminoacizi care se repetǎ unul dupǎ altul. Aminoacizii sunt substanţe organice,
reprezentând unitaţile structurale de bazǎ ale proteinelor.
Între lanţurile de aminoacizi pot apǎrea legǎturi de hidrogen, de sulf, sau punţi saline
(de tip ionic).Când ne spǎlǎm pe cap, punţile de hidrogen se rup, ele se vor reforma in alte
poziţii asigurând trainicia pǎrului nostru.
Dacǎ şamponul folosit este foarte acid (pH=1-2) punţile de hidrogen şi cele saline nu
se mai formeazǎ, pǎrul devine fragil si fǎrǎ strǎlucire. Dacǎ pH-ul este unul bazic (8,5)
dǎuneazǎ de asemenea pǎrului.

Natura Suc de Oţet Must Lapte Bere Salivǎ Apa Apǎ de

soluţiei lǎmâie mǎrii spǎlare
Valoare 2 3 4 6,5 5 7 8,5 9
pH

Majoritatea proceselor metabolice din organism genereazǎ direct sau indirect

cantitǎţi apreciabile de ioni H-, ceea ce face ca ele sǎ fie considerate -în ansamblu - drept
procese producǎtoare de acizi. Dintre acestea fac parte, în primul rând, cǎile catabolice
fundamentale ale principiilor imediate (glucide, lipide, proteine). Astfel:
a) Glicoliza, calea iniţialǎ de degradare a glucozei din metabolismul glucidic,
conduce la formarea de acid piruvic sau de acid lactic. Fiecare moleculǎ de
 glucozǎ (cu 6C) conduce la câte douǎ molecule de acid piruvic sau lactic şi fiecare
din aceşti acizi elibereaza prin disocierea carboxilului lor ioni de hidrogen.
b) În metabolismul lipidelor, degradarea trigliceridelor are ca rezultat - încǎ de la prima
etapǎ de desfacere hidroliticǎ a acestora - eliberarea acizilor graşi constitutivi.
Ulterior, degradarea oxidativǎ a acizilor graşi duce la formarea corpilor cetonici ( acidul -
hidroxibutiric şi acidul acetoacetic) precum şi la cantitaţi apreciabile de bioxid de carbon
care - ca şi în cazul precedent -genereazǎ ioni H+ din acidul carbonic corespunzǎtor.
c) În cazul metabolismului proteic, formarea ureei - ultimul catabolit al proteinelor din
organismul uman - este un proces generator de acizi. De asemenea, degradarea oxidativa a
aminoacizilor, proveniţi din proteine, este şi ea generatoare de acizi. Spre exemplu, din
degradarea oxidativǎ a metioninei se elibereazǎ - în final -cantitǎţi aprecibile de protoni.
Hrana datoritǎ unor componenţi alimentari, reprezintǎ şi ea o sursǎ de ioni H+ în organism.
Spre exemplu, fosforul din alimente - în urma degradǎrilor hidrolitice şi oxidative din
organism - este transformat în acid fosforic ( sau anionul H2PO4 - car e disociazǎ ca acid).
Astfel, prin oxidarea completǎ a fosfolipidului complex numit lecitinǎ rezultǎ cantitǎţi mari
de protoni. Deşi obţinerea de baze în organism are loc în mai micǎ masurǎ, produsul final

de oxidare în majoritatea degradǎrilor este baza anionica, HCO3- , care se formeazǎ în

cantitǎţi apreciabile. Pe de altǎ parte, majoritatea alimentelor vegetale din hranǎ sunt
considerate surse alcalinizante, tocmai pentru cǎ în urma degradǎrilor genereaza baze
anionice de felul bicarbonatului ţinând seama de cele menţionate aici, se întelege cǎ
organismul este confruntat, în permanenţǎ, cu numeroase tendinţe acidifiante şi
alcalinizante care-i ameninţǎ pǎstrarea constantǎ a pH-lui mediului intern. Împotriva
acestor tendinţe organismul "se aparǎ" prin utilizarea sistemelor tampon şi prin alte
mecanisme fiziologice. Parametrul mediului intern numit pH(reprezinta logaritmul cu semn
schimbat al concentraţiei H-) este unul dintre parametrii biologici a cǎrui valoare normalǎ,
pentru organismul uman, este cuprinsǎ între limite foarte apropiate: 7,35-7,42.
Variaţia foarte restrânsa a valorii normale a pH-lui, în comparaţie cu variaţia valorii
altor parametrii ai homeostazei mediului intern, rezultǎ din faptul cǎ majoritatea enzimelor
ce controleazǎ metabolismul celular au un pH optim de acţiune, cu limite foarte apropiate şi
dependent de valorile lui extracelulare. Din acest motiv menţinerea pH-ului mediului intern
este o condiţie obligatorie pentru desfǎşurarea activitǎţii metabolice a organismului. Pentru
îndeplinirea acestei condiţii, echilibrul acido-bazic prezintǎ mecanisme complete şi rapide,
legate de desfǎşurarea funcţiilor vitale ale organismului.
Tendinţele de variaţie, în sensul creşterii sau scǎderii pH-ului în diferite condiţii de
activitate a organismului, sunt controlate prin intermediul sistemului tampon ale sângelui si
prin intermediul activitǎţii diferitelor organe (în special rinichiul si plǎmânul). Sistemul
tampon este format fie dintr-un acid slab şi sarea sa cu o bazǎ tare, fie dintr-o bazǎ slabǎ şi
sarea sa cu un acid puternic. Deoarece tendinţa de creştere a aciditǎţii (scǎderea pH-ului) este
preponderentǎ în organismul uman, sistemele tampon antiacide sunt bine reprezentate. Unele
sisteme tampon din organism sunt constituite numai din substanţe anorganice iar altele din
substanţe organice (mai mult sau mai puţin complexe). În ordinea complexitaţii lor
crescânde, principalele sisteme tampon din organism sunt:
1) sistemul tampon acid carbonic-bicarbonat
2) sistemul tampon al fosfaţilor
3) sistemul tampon al unor acizi organici
4) sistemul tampon al hemoglobinei.
Dintre sistemele tampon din organism cel mai important şi mai rapid controlat este sistemul
bicarbonat/acid carbonic ( HCO3- / C O 2) . Importanţa sa deosebitǎ rezultǎ din faptul cǎ,
pe de o parte, CO2 este produs continuu de cǎtre metabolismul celular, iar pe de altǎ parte,
acesta formeazǎ cu apa, în prezenţa anhidrazei carbonice, acidul carbonic (H 2 CO ) care

disociaza uşor HCO3- şi H - . Acest sistem cuprinde exces de componenţǎ bazicǎ

(bicarbonat). Într-adevǎr, concentraţia bicarbonatului de sodiu din sânge este de 20 de ori
mai mare decât cea a acidului carbonic. Datoritǎ acestui fapt, sistemul tamponeazǎ eficient
acizii realizând pǎstrarea constantǎ a pH-ului mediului intern (sângelui). Un alt aspect care
conferǎ sistemului tampon bicarbonat/acid carbonic o importanţǎ functionalǎ deosebitǎ este
posibilitatea de reglare foarte rapidǎ a concentraţiei lui sanguine datoritǎ controlului
respiraţiei, care se realizeazǎ prin valoarea presiunii lui parţiale din sângele arterial, prin
intermediul chemoreceptorilor periferici din sinusul carotidian şi ai celor centrali din
sistemul nervos. Astfel, o creştere a presiunii partiale a CO2 şi, implicit, a concentraţiei

sangiune a H -(acidoza) va determina creşterea frecvenţei respiratorii şi eliminarea

excesului de CO2. În condiţiile scǎderii presiunii parţiale a CO2 (alcaloza) frecvenţa
respiratorie scade. Din mecanismele prezentate rezultǎ cǎ funcţia respiratorie are o
importanţǎ deosebitǎ în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
2) Sistemul tampon al fosfaţilor se aflǎ atât în celule cât şi în spaţiul extracelular. Eficienţa
lui este mare; în special, în celule unde concentraţiile KH2PO4 şi K2HPO4 sunt de
asemenea mari. În spaţiul extracelular componenţii
sistemului sunt fosfaţii de sodiu (NaH2 PO4 şi Na2HPO4), corespunzǎtori celor de potasiu,
intracelulari. Sistemul tampon al fosfaţilor din compartimentul extracelular este mai putin
eficient decât cel constituit din acid carbonic şi bicarbonat. Trebuie reţinut însa cǎ în saliva
ambele sisteme tampon (acid carbonic - bicarbonat de sodiu si fosfat monosodic - fosfat
disodic) sunt deosebit de eficiente pentru menţinerea constantǎ a pH-ului salivar.
3) Sistemele tampon ale unor acizi organici sunt constituite, în special, din: acid lactic si
lactat alcalin, acid piruvic si piruvat alcalin, acid acetoacetic sarea sa alcalină.
4) Sistemul tampon al hemoglobinei. Hemoglobina îşi poate exercita acţiunea tampon în
special, datoritǎ faptului cǎ cuprinde - în partea sa proteicǎ - multe resturi de histidina.
Acesta este un aminoacid cu nucleu imidazolic care, având capacitatea sǎ accepte şi sǎ

cedeze H la un atom de azot din heterociclul sau, poate funcţiona ca baza sau ca acid.
Hemoglobina intrǎ în constituţia a doua sisteme tampon:
a) hemoglobina acida - hemoglo-binat de potasiu
b) oxihemoglobina - oxihemoglobinat de potasiu. Atât sistemul care cuprinde
hemoglobina cât şi cel care cuprinde hemoglobina oxidatǎ (oxihemoglobina) reprezintǎ cele
mai importante sisteme tampon cu componente proteice din sânge.
Dacǎ mecanismele respiratorii nu pot compensa perturbǎrile echilibrului acido-bazic, functia
de excretie renalǎ reprezintǎ urmatorul mecanism de control al pH-ului mediului intern.
Rinichiul intervine în acest proces atât prin reabsorbţia şi sinteza bicarbonatului cât si prin

secreţia H  , sub forma acizilor nevolatili - pentru fiecare mol de H eliminat prin urinǎ se

reabsoarbe sau se sintetizeazǎ un mol de HCO3  .Funcţia rinichiului în controlul

echilibrului acido-bazic este mai lentǎ şi depinde în special de valoarea pH-ului sanguin.
Deci, rinichiul, în funcţie de valoarea pH-ului sanguin, elimina fie excesul de acizi, fie
excesul de baze.
 2. Soluţiile t a m p o n în s i s t e m e l e
biologic e

Solutiile tampon sunt amestecuri de acizi si bazele lor conjugate, in anumite proportii.
Aceste solutii au proprietatea de a-si modifica foarte putin pH-ul la adaugarea de cantitati
mici de acid sau bază. Acțiunea tampon este determinată de faptul că soluția contine un acid
si o baza apartinand aceleiasi perechi si care pot neutraliza baza, respective acidul adaugat.
Pentru multe procese chimice este important ca valoarea pH-ului unei solutii sa nu se
schimbe, chiar daca sunt adaugate cantitati de acizi sau de baze tari. La nivel celular, in
organismul uman, participa acizi si baze ; valoarea pH-ului poate oscila .Ca de exemplu
Ph-ul sangelui poate oscila intre 7,2 si 7,6. Echilibrul acido-bazic sanguin este asigurat
prin intermediul unui sistem tampon plasmatic, reprezentat de bicarbonati-acid carbonic.
Orice dezechilibru al sistemului tampon determina mecanisme fiziologice complexe pentru
mentinerea parametrilor optimi functionali ; depasirea acestor mecanisme are ca urmare
instalarea unor stari patologice.
De asemenea, procesele biochimice sunt controlate de enzime, care au actiune optima doar in
intervale mici de pH. In terenurile arabile, fertile, au loc procese biochimice intr-un interval
relativ mic de pH. In toate aceste cazuri, precum si in alte cazuri similare, pastrarea constanta
a pH-ului se face cu ajutorul solutiilor tampon.
Mentinerea PH sanguin se realizeaza normal prin sistemele tampon din plasma si globule
(studiate la sange), prin eliminarea CO2 prin respiratie si intr-un mod important prin rinichi
care au capacitatea de a mentine sau elimina, dupa conditii anionii si cationii, in asa fel incat
sa asigure constanta compozitiei sanguine. Exista in plasma substante care trec in urina si tind
a se elimina complet, pana la disparitia lor totala sau pana la un nivel foarte scazut. Altele,
din contra fiind necesare vietii organismului, nu se elimina niciodata complet, sangele
retinand todeaun o anumita cantitate, in asa fel incat proportia acestora nu scade niciodata
(glucoza, Na, K, Ca, Cl, sulfatii). Aceste substante sunt economisite de organism si pentru a fi
eliminate in urina ele trebuie sa atinga un anumit grad de concentratie in sange. Cand pragul
este depasit, ele se elimina rapid prin urina.
Trebuie mentionat ca tot aici se produc o serie de schimbari ionice avand ca rezultat
eliminarea acizilor si a sarurilor de amoniu.
Apar aici mecanisme care se intrepatrund, unele normale altele apar si devin decisive numai
in conditii patologice. Aici se incadreaza: formarea amoniacului-cantitatea de amoniac urinar
nu este direct proportionala cu concentratia sanguina, fiind posibila o eliminare mare la un
continut normal sanguin.
Amoniacul se formeaza si in alte organe: pancreas, ficat, plamani, intestin, glande salivare,
creier, dar fiind toxic se transforma in glutamina si in asparagina, eliminandu-se din aceste
combinatii la nivelul parenchimului renal .
Sursa amoniacului renal este in primul rand glutamina, care prin desaminare ofera cam 60%
din amoniacul urinar, apoi acidul adenilic si unii aminoacizi. In aceste procese intervin
enzimele corespunzatoare: glutaminoza aminoacidoxidozelor care elibereaza amoniacul sub
forma de NH3, care cu ionul de H+ se transforma in NH4+, capabil de a neutraliza diferiti
anioni, prin care contribuie la economisirea bazelor fixe (Na+, K+)
In cazuri patologice (acidoze) organismul raspunde invadarii cu acizi prin formarea
amoniacului, care in aceste cazuri poate creste de zece ori fata de valorile normale.
Dozarea amoniacului sanguin si urinar este importanta in urmarirea unor tulburari renale
(in nefrita).
Rinichiul este cel mai important organ in mentinerea echilibrului hidrosalin din
organism (eliminare cantitatilor variabile de urina cu compozitii diferite (la exces de apa
rinichiul intervine imediat, se constata ca dupa ingerarea unei cantitati de 1,5 l de H2O se
elimina un volum egal de urina in timp de patru ore).
Rinichiul intervine si in procesul invers, de mentinere a apei in organism, atunci cand ea
lipseste din alimaentatie, sau este eliminata in cantitate crescuta prin : transpiratie, exercitii
fizice, diaree, varsaturi ).
Mentinerea echilibrului hidrosalin prin rinichi este controlata pe cale nervoasa si pe cale
endocrina.
Rinichiul participa si la reglarea tensiunii arteriale care se face atat prin mecanisme
fiziologice cat si prin procese biochimice speciale.
Pentru aprecierea functiei rinichiului, laboratorul ofera o serie de metode care pot da indicatii
de ansamblu asupra unor tulburari ale rinichilor.
In acest sens se folosesc date furnizate de:
-analiza urinei
-analiza sangelui
-studiul comparativ, in care se urmareste concentratia aceleasi substante in sange si urina.