Glicocalixul:

Glicocalixul este un invelis de natura glucidica.

In structura sa intra glucide (glicoproteine si glicolipide). In structura lui intra lanturi de
oligoglucide si poliglucide fixate pe proteine si formeaza glicoproteine / in structura lui intra
lanturi de oligoglucide si poliglucide fixate pe lipide si formeaza glicolipide.
Glicocalixul mai contine si proteoglicani ce sunt sintetizati de celula si dispusi pe
suprafata acesteia.
Este dificil de stabilit o limita exacta intre suprafata celulei si matricea celulara,
deoarece glicocalixul poate contine elemente ale matricei.
Rolul sau nu este pe deplin elucidat, el fiind implicat in recunoasterea celulara (celula-celula).
Majoritatea lanturilor de oligozaharide contin 1 sau mai multe resturi de acid salicilic.
Glicocalixul contine in structura sa resturi acid salicilic fixate de extremitatea unui lant de
glucid. Acidul salicilic este o molecula cu sarcina electrica negativa.
Glicocalixul realizeaza distributia sarcinilor electrice negative pe suprafata celulei sau
membranei plasmatice.
Datorita incarcaturii negative a glicocalixului, el poate deveni depozit de cationi (Ca2+).
O alta componenta importanta a glicocalixului este acidul sialic.
Acidul sialic se fixeaza in marea majoritate a cazurilor pe un rest de galactoza. El
este considerat ca fiind marker de senescenta , atat la nivel molecular cat si celular.
Pierderea acidului sialic si expunerea galactozei ca glucid terminal declanseaza un
proces de scoatere a proteinei uzate din circuit.
Scoaterea proteinei uzate din circuit se face din hepatocit prin intermediul unor
proteine membranare care recunosc glactoza terminala, expusa.
Proteinele care recunosc galactoza terminala din glicoproteinele degradate se
numesc galectine.
Proteinele care recunosc carbohidratul se numesc lectine (ele pot fi vegetale, animale
sau virale).
Lectinele sunt proteine / glicoproteine fara functie enzimatica si cu capacitatea de a
recunoaste restul de glucid.
Lectinele vegetale sunt lectine exogene.
Lectinele animale sunt lectine endogene.
Lectinele au o structura formata din 2 lanturi polipetidice A si B. Cele 2 lanturi sunt
legate cu punti cisteinice.
Lantul A este cel efector si determina transferul in interiorul celulei
Lantul B este recunoaste carbohidratul.
PHA stimuleaza eritrocitele si aglutineaza
RCA lectina foarte toxica.
Cantitatea de glicocalix se pare ca este in concentratie mare in anumite tipuri de
patologii. In general celulele maligne au un strat marit de glicocalix care intervine in
protejarea celulei tumorale fata de celulele sistemului imun.
Pierderea acidului sialic la nivelul glicocalixului permite recunoasterea de catre
celulele specializate in eliminarea celulei imbatraite.
In cazul celulei tumorale cresterea glicocalixului impiedica celula specializata sa
recunoasca antigenul si sa elimine celula tumorala.
Corticala celulei reprezinta un strat plasat in membrana plasmatica cu o grosime de
1-2 micrometri.
La nivelul corticalei exista diferentieri fizico-chimie si scructurale care stabilesc relatia
intre membrana si citoscheletul celulei.

La nivelul invelisului celular apar diferentieri implicate in fenomene de adeziune care

poarta numele de jonctiuni celulare: microvili, cili, flageli.
Functiile invelisului celular:
- functia de bariera chimica
- functia de transport
- functia de a receptiona informatii
- functia de a asigura adeziune