CHIMIA ȘI

METABOLISMUL
GLUCIDELOR
Tagadiuc Olga,
dr. hab. șt. med.,
conferențiar universitar
 GLUCIDELE
Sunt compuşi polihidroxi-carbonilici, ce conţin:
1. cel puţin 3 grupe hidroxil
2. şi o grupă carbonilică –
aldehidică sau cetonică
Funcțiile glucidelor
 Energetică – oxidarea 1 g generează cca 4,5 kcal;
 Structurală – elemente constituţionale ale nucleotidelor,
acizilor nucleici, coenzimelor, glicocalixului, matricei
extracelulare etc.;
 Informaţională – participă la recunoaşterea moleculară
(receptori), interacţiunea intercelulară, determină
particularitatea individuală celulară (antigeni) etc.;
 De rezervă – energetică în diverse orgaisme (la animale –
glicogenul, la plante – amidonul);
 etc.
Clasificarea glucidelor
I. Monozaharide:
A. După grupa funcţională din componenţa moleculei:
 Aldoze – gliceraldehida, riboza, xiloza, glucoza,
galactoza;
 Cetoze – dioxiacetona, ribuloza, xiluloza, fructoza
 Clasificarea glucidelor
B. După numărul atomilor de carbon din moleculă:
 trioze – gliceraldehida, dioxiacetona
 tetroze
 pentoze – riboza, ribuloza, xiluloza,
 hexoze – glucoza, galactoza, manoza, fructoza,
 etc.
 La pentoze şi hexoze
 poate avea loc apropierea în spaţiu a atomilor din poziţiile C-
1 şi C-4 sau C-5,
 ceea ce face posibilă interacţiunea grupei aldehidice (sau
cetonice) şi hidroxilice și
 formarea unui compus cyclic.
Ciclurile pot fi de 2 tipuri – piranozic și furanozic
Formarea ciclului conduce la apariţia unui carbon asimetric
la C-1, care se numeşte anomeric.
Prin poziționarea diferită a grupei – OH la acest carbon va
determina formarea a doi stereoizomeri -  şi .
 Clasificarea glucidelor
II. Oligozaharide - conţin de la 2 pînă la 10
monozaharide:
A. dizaharide: zaharoza, lactoza, maltoza;
B. trizaharide;
C. tetrazaharide;
D. pentazaharide;
E. etc.
 Dizaharidele
MALTOZA
Constă din 2 α-D-glucoze unite prin
legătură α-(1→4) glicozidică
Este produsul de scindare a amidonului
în duoden

ZAHAROZA
Constă din α-D-Glucoză și β-D-
fructoză unite prin legărură α1→β2
glicozidică
Prezentă în fructe și legume.

LACTOZA
Constă din β-D-Galactoză și α-D-
Glucoză unite prin legărură β-
(1→4) glicozidică
Se conține în lapte
 Clasificarea glucidelor
III. Polizaharide:
A. homopolizaharide - formate din monomeri
identici: glicogen, amidon, celuloză;
B. Heteropolizaharide – formate din
monomeri diferiţi – glicozaminoglicanii
(ac. hialuronic, condroitin-4- şi -6-fosfaţii,
etc.).
 Amidonul
 Polizaharid de rezevă la plante, se formează în
procesul de fotosinteză şi se depozitează;
 Amidonul reprezintă un amestec din două
homopolizaharide - amiloză (20%) şi
amilopectină (80%). Ambele componente sunt
constituite din resturi de -D-glucoză unite prin
legături α(1→4) glicozidice;
 Amiloza
are structiră liniară, spiralată în structura secundară:
 Amilopectina
 este polizaharid cu structură ramificată
 în catena principală resturile de -D-glucoză sunt legate între
ele prin legături (1-4)-glicozidice,
 în punctele de ramificare - prin legături (1-6) glicozidice.
 O ramificare apare la fiecare 24-30 resturi de glucoza.
 Glicogenul
 polizaharid de rezervă energetică din organismul animal şi
uman
 În organismele animale se conține preponderent în mușchi
(1-2%) și ficat (7-10%)
 Are rol de rezervă a glucozei, necesar pentru a menține
glicemia și ca sursă de energie în mușchi
 Constă din mii de resturi de α-D-glucoze unite prin 2
tipuri de legături glicozidice: α(1→4) și α(1→6)
 În macromolecula glicogenului ramificările se repetă
peste fiecare 8-10 resturi de glucoză din catena
principală.
 Structura chimică a glicogenului

Ramificare peste fiecare

8-12 resturi de glucoză
1

4 1 4 1
 Celuloza
 Polizaharid cu funcții structurale la plante
 Moleculele ei sunt liniare, alcătuite din β-D-Glucoze
(10000-15000)
 unite prin legături β(1→4) glicozidice
 Homopolizaharidele (sumar)
amidon =
amiloza +
amilopectina
(plante)

glicogen
(animale)

celuloză
(plante)
Digestia și absorbția
glucidelor alimentare
 Digestia glucidelor

I. Cavitatea bucală – α-amilaza salivară

 hidrolază;
 α-1,4 glicozidază, endoglicozidază;
 scidează legăturile α-1,4-O-glicozidice ale
glicogenului, amidonului şi amilopectinei
 glucidele alimentare nu se digeră, d-ce
alimentele nu se află suficient timp în
cavitatea bucală
Digestia glucidelor
II. Stomac - glucidele nu se digeră,
deoarece nu există enzime glicolitice şi
pH-ul stomacal nu facilitează scidarea
glucidelor.
Are loc o hidroliză acidă nesemnificativă
sub acţiunea HCl al sucului gastric.
 Digestia glucidelor

III. Intestinul subţire –

 sediul – duodenul;
 enzimele –
1. α-amilaza pancreatică
2. maltaza
3. zaharaza
4. lactaza
 Digestia glucidelor
α-amilaza pancreatică
 hidrolază;
 α-1,4 glicozidază, endoglicozidază;
 scindează legăturile α-1,4-O-glicozidice ale
glicogenului, amidonului şi amilopectinei
 Se formează α-dextrine (oligozaharide ramificate
cu 5-9 unităţi monozaharidice), maltoza şi
izomaltoza
Situsul de acțiune a amilazelor
 Digestia glucidelor
Maltaza
– hidrolază, α-1,4-glicozidază;
– scindează maltoza la 2 mol. de glucoză
 Digestia glucidelor
Zaharaza
~ scindează legăturile
α-1↔2-β-O-glicozidice
~ scindează zaharoza la o
moleculă de glucoză şi
una de fructoză
 Digestia glucidelor
Lactaza
─ scidează legăturile
β-1,4-O-glicozidice

─ scindează lactoza la o
moleculă de glucoză şi
una de galactoză
Digestia glucidelor
Produsele finale:

Monozaharidele

Predomină GLUCOZA
 Mecanismele de absorbție a produselor
digestiei glucidelor alimentare
1. mecanism activ,
2. energodependent (cu consum de ATP),
3. prin simport cu Na+,
4. cu participarea transportorilor specifici –
GLUT (5 şi 2) şi SGLT 1.
 Mecanismele de absorbție a produselor
digestiei glucidelor alimentare
 Monozaharidele sunt transportate în complex cu Na+
din lumenul intestinului în enterocite de către
trasportatorii specifici –SGLT1 (sodium-glucose linked
transporter) și GLUT5 (transportul fructozei).
 Concentrația monozaharidelor și a Na+ în enterocite
crește.
 Transportul din enterocit în sânge în corespundere cu
gradientul de concentrație a monozaharidelor (glucoza,
galactoza, fructoza) este realizat de GLUT2.
 Eliminarea Na+ din enterocite în circulația sangvină este
realizată de Na+,K+-ATPaza, în schimbul ionului K+.
 Mecanismul de absorbţie
a produselor digestiei glucidelor alimentare

http://droualb.faculty.mjc.edu/Course%20Materials/Physiology%20101/Chapter%20Notes/Fall%202007/figure_20_13_labeled.jpg
 Dereglările
digestiei și absorbției glucidelor

1. Intoleranţa dizaharidelor – lactozei şi

zaharozei
2. Intoleranţa lactozei
 Formele – ereditară şi dobândită (scăderea
în timp a activităţii E sau secundară
enteritelor, colitelor, boala celiacă etc.)
 Cauza – deficitul ereditar sau dobândit al
lactazei
 Intoleranța lactozei
 Consecinţe metabolice –
1. Acumularea dizaharidelor în intestin
2. Creşterea presiunii osmotice intestinale
3. Difuzia apei din spaţiile interstiţiale în lumenul
intestinului şi pierderea apei pe cale digestivă
4. Fermentarea dizaharidelor nedigerate în intestin cu
formarea produşilor ce irită mucoasa intestinală
5. Creşterea permeabilităţii intestinului şi absorbţia
dizaharidelor nedigerate cu eliminarea lor ulterioară
pe cale urinară
 Intoleranța lactozei
 Manifestări clinice:

1. dureri
abdominale,
2. crampe,
3. diaree
cronică,
4. balonare.

http://www.uneeda-audio.com/nomilk/lacintol-world2.png
 Soarta monozaharidelor absorbite
1. Sunt asigurate necesităţile energetice ale
celulelor
2. Se depozitează sub formă de glicogen în toate
celulele.
3. Participă la formarea compuşilor biologici
importanţi – acizilor nucleici, coenzimelor
(NAD+, FAD etc.), glicoproteinelor, etc.
4. Se transformă în lipide de rezervă – trigliceride,
ce se depozitează în ţesutul adipos
Metabolismul
glicogenului
 Metabolismului glicogenului
Glicogenul:
1. Formă de depozitare a glucozei în ţesuturile
umane (rezervă energetică)
2. Cantităţi importante – în ficat şi muşchi (în
special, cel scheletic)
3. Sinteza – decurge activ în faza postprandială
şi este stimulată de insulină
Molecula de glicogen

glicogenina

glucoza

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Glycogen_structure.png
Structura glicogenului - fragment
 Sinteza
glicogenului
 Biosinteza glicogenului –
formarea legăturilor α(1-6) glicozidice

Catalizată de
enzima de
ramificare a
glicogenului,
ce transferă un
oligozaharid de la
capătul catenei
liniare (de la C4)
pe un monomer
din interior la C6
Scindarea glicogenului - glicogenoliza

1 reacţie – glicogen fosforilazică

Scindarea glicogenului - glicogenoliza

2 reacţie – transferul restului fosfat

 Scindarea glicogenului - glicogenoliza
Soarta glucozo-6-fosfatului
I. În ficat – formarea glucozei libere, care poate fi
eliberată în circuitul sangvin pentru menţinerea
glicemiei (C de referință = 3,3-5,5 mmol/L)
Scindarea glicogenului - glicogenoliza
Soarta glucozo-6-fosfatului
II. În alte organe şi ţesuturi:
a) este oxidat glicolitic pentru generarea
energiei;
b) se oxidează în ciclul pentozo-fosfaţilor cu
scop plastic
c) se produc derivaţi necesari organismului –
acizi uronici, heteropolizaharide etc.
 Glicogenoliza –
scindarea legăturilor α(1-6) glicozidice

1. Se transferă un
oligozaharid (3-5
monomeri) legat
în poziţia C6 la
atomul C4 al unui
rest de glucoză de
pe catena liniară
principală
2. Se hidrolizează
glucoza din C6
Reglarea metabolismului glicogenului
Dereglările metabolismului glicogenului
Glicogenozele

Glicogenoza tip I sau maladia von Gierke

1. ereditară
2. cauzat de carenţa sau absenţa glucozo-6-fosfatazei
3. în ficat nu se produce glucoză din glucozo-6-fosfat →
 hipoglicemie severă în perioada interprandială;
 acumulare de glicogen în ficat și rinichi cu creșterea
dimensiunilor organelor;
 acidoză lactică; hiperlipidemie (hipertrigliceridemie) și
hiperuricemie
 Dereglările metabolismului glicogenului
Glicogenozele
Glicogenoza tip I sau maladia von Gierke
4. manifestări:
 crize hipoglicemice până la stări comatoase;
 modificări structurale și funcționale la nivelul
organelor din cauza acumulării de glicogen;
 generarea excesivă de acid lactic;
 deteriorarea țesuturilor de către ac. uric (artrită de
tip gutos);
 risc de hemoragie și infecție.
Metabolismul
glucozei
 Metabolismul glucozei

Include următoarele procese:

1. Glicoliza
2. Ciclul pentozofosfaţilor
3. Gluconeogeneza
4. Sinteza acidului glucuronic şi altor derivaţi
biologic indispensabili organismului
 Glicoliza – rolul biologic

1. Este procesul de oxidare a glucozei cu scop

energetic
2. Unicul proces ce produce ATP în absenţa
oxigenului
3. Unica sursă energetică a eritrocitelor şi retinei
4. SNC este dependent major de oxidarea aerobă a
glucozei – consumă 100-200 g de glucoză timp
de 24 ore
 Glicoliza

1. Localizarea – citoplasma
2. Etapele:
I – neoxidativă, transformarea glucozei în
trioze, cu consum de energie
II – oxidativă, catabolismul triozelor, cu
generare de energie
Glicoliza – etapa I
 Glicoliza etapa I
Reacţia globală a etapei

Glucoza (C6) + 2 ATP

↓
2•gliceraldehid-3-fosfat (2•C3) + 2 ADP + 2 H2O
Glicoliza – etapa II
 Glicoliza – etapa II
Reacțiile de sinteză a ATP
prin fosforilare la nivel d substrat
 Glicoliza – etapa II

Soarta piruvatului

I. În condiţii anaerobe
 Glicoliza – etapa II

Reacţia globală a etapei a II în condiţii anaerobe

2•gliceraldehid-3-fosfat + 4 ADP + 2Pi

↓
2•lactat + 4 ATP + 2 H2O
 Glicoliza
Reacţia globală a procesului în condiţii anaerobe

glucoza + 2 ADP + 2Pi

↓
2 lactat + 2 ATP + 2 H2O
 Glicoliza – etapa II
Soarta piruvatului
II. În condiţii aerobe
 Glicoliza – etapa II
Soarta piruvatului

Reacţia globală a proceslui în condiţii aerobe

Glucoza + 6 O2 + 38(36) ADP + 38(36) Pi

↓
6 CO2 + 6 H2O + 38(36) ATP
Glcoliza – bilanțul energetic
în condiţii anaerobe
Glcoliza – bilanțul energetic
în condiţii aerobe
 Glcoliza – bilanțul energetic
în condiţii aerobe

Variaţia numărului moleculelor de ATP – 38/36 este

determinată de:
1. glicoliza are loc în citoplasmă
2. H+ din NADH.H+ format în etapa a II nu pot fi cedaţi
lanţului respirator, d-ce membrana mitocondrială nu este
permeabilă pentru NADH.H +
3. H+ de la NADH.H+ citoplasmatic este transferat în
mitocondrii de către sistemele naveta
Sistemul naveta glicerol-fosfat
Sistemul naveta malat-aspartat
1. Reprezintă procesul biosintezei glucozei din
substrate neglucidice:
a. acid lactic sau piruvat;
b. glicerol;
c. aminoacizi glucoformatori (ex. Ala, Ser)
2. Localizarea:
a. ficatul – 85-95%
b. epiteliul intestinului –5%
c. rinichiul – cca 50% în condiţii de acidoză
sau/şi inaniţie
3. Rolul:
a. menţinerea glicemiei în limitele normei
fiziologice – 3,3-5,5 mM/l
b. în efort fizic semnificativ – utilizarea lactatului
şi glicerolului acumulat ca rezultat al oxidării
incomplete a lipidelor
4. Reacţiile parţiale:
a. coincid cu cele glicolitice reversibile, dar au loc în
sens invers
b. reacţiile glicolitice ireversibile:
 hexokinazică (glucokinazică)
 fosfofructokinazică
 piruvatkinazică
sunt substituite de căile de ocolire
2 Piruvat+4 ATP+2 GTP+2 NADH.H+ +6 H2O

glucoză + 4 ADP + 2 GDP + 6 Pi + 2 NAD+

 hormonal sunt reglate activitatea şi cantitatea
enzimelor
 INSULINA – efect hipoglicemiant – transferul
glucozei din sânge în celule şi utilizarea ei:
 ↑ glicogenogeneză,
 ↑ glicoliză,
 ↑ sinteza derivaţilor biologic importanți,
 ↑ sinteza lipidelor de rezervă.
 GLUCAGONUL – efect hiperglicemiant:
 ↑ glicogenoliza,
 ↑ gluconeogeneza,
 ↑ degradarea lipidelor de rezervă,
 ↑ degradarea proteinelor.
 ADRENALINA – efect hiperglicemiant: ↑ glicogenoliza

 GLUCOCORTICOSTEROIZII - efect hiperglicemiant: ↑

gluconeogeneza din aminoacizi
 Diabetul zaharat
 Tipuri: DZ tip I – ereditar, DZ tip II – dobândit
 Cauze:
DZ tip I – producerea insuficientă de insulină de
către celulele b pancreatice
 Producţia hepatică de glucoza este crescută, nefiind controlată
de insulina, ceea ce induce hiperglicemie bazală.
 Captarea glucozei de către ţesuturi este redusă atât din cauza
deficitului de insulina ce accentuează hiperglicemia
postprandială.
 Lipoliza de la nivelul ţesutului adipos nu mai este inhibată de
insulina. Ca rezultat, în sânge apare o cantitate mare de acizi
graşi liberi. Acestea, pe de o parte, inhibă captarea glucozei în
muşchi (contribuind la agravarea hiperglicemiei), iar pe de o
altă parte, stimulează la nivelul ficatului sinteza trigliceridelor
şi VLDL (dislipidemie), cetogeneza şi gluconeogeneza (deci,
și glicemia bazală).
 Cetogeneza poate fi mult exacerbată în cazul deficitului sever
de insulina, constituind cauza cetoacidozei.
 Cele două mecanisme diabetogene fundamentale din tipul II
sunt scăderea secreţiei de insulina şi insulinorezistenţa. Ele
se influenţează reciproc, insulinorezistenţa inducând deficitul
insulinic şi invers.
 Ele produc:
a) hiperglicemia bazală prin creşterea producţiei hepatice
de glucoza, cauzată iniţial de deficitul secretor beta-insular;
la care se adaugă ulterior insulinorezistenţa (ficatul este
„rezistent" la insulina endogenă secretată normal sau chiar
exagerat).
b) hiperglicemia postprandială cauzată, în special, de
deficitul de secreţie a insulinei ca răspuns la absorbţia
glucozei din tractul digestiv.
 Insulinorezistenţa din diabetul zaharat de tip II este produsă
prin:
a) Defect de legare de receptorul specific, cauzat de obezitate
şi hiperinsulinism (receptorii sunt normali, dar au o
activitate redusă).
b) Defect postreceptor, intracelular, care ar induce, limitarea
transportului glucozei prin membrană cu ajutorul
transportatorului specific GLUT-4, aflat în muşchi şi ţesutul
adipos. Acest defect explică scăderea captării glucozei de
către ţesuturile insulinosensibile.
 Alte consecinţe ale insulinorezistenţei în diabetul de tip II
sunt:
a) Hiperlipoliza din ţesutul adipos, prin care o cantitate
exagerată de acizi graşi liberi sunt eliberaţi în circulaţie.
Ea se poate produce prin scăderea activităţii lipazei
hormonosensibile din ţesutul adipos, care devine
„rezistentă" la acţiunea insulinei. Consecinţele sunt
accentuarea insulinorezistenţei în muşchi şi ficat prin
hiperfluxul ac. grași liberi la acest nivel.
b) Scăderea activităţii lipoprotein lipazei, care devine şi ea
„rezistentă", producând hipertrigliceridemie (creşterea
VLDL) şi scăderea HDL.
 Criteriile ADA (American Diabetes Association)
pentru diagnosticul diabetului zaharat sunt:

 Simptome sugestive: poliurie, polidipsie, polifagie și

scădere ponderală inexplicabilă,
 la care se adaugă:
o valoare a glucozei “random” ≥ 11.1 mmol/L
sau
valoarea glicemiei bazale ≥ 6.99 mmol/L
sau
valoarea glicemiei ≥ 11.1 mmol/L la 2h după administrarea a
75g glucoză (în cadrul testului de toleranţă la glucoză)
 Conditii asociate cu
Normoglicemie risc crescut de diabet Diabet zaharat
zaharat
5,6-6,9 mmol/L
<5.6 mmol/L sau 7.0 mmol/L
Glicemie
sau 100-126 mg/dL sau
bazala
<100 mg/dL (glicemie bazala ≥126 mg/dL
modificata)

Glicemie la 2 7.8-11.1 mmol/L

ore dupa 7.8 mmol/L sau ≥11.1 mmol/L
adminis- sau 140-200 mg/dL sau
trarea a 75g <140 mg/dL (intoleranta la ≥200 mg/dL
glucoza glucoza)
 Testul oral de toleranță la glucoză
 Pregătirea pacientului. Ultimul consum de alimente trebuie
să fie cu cel puțin 8 ore înaintea efectuării testului; este
permisă ingestia unor cantități mici de apă. Pacientul trebuie
să aibă o dietă normală în ultimele 72 ore (nu mai mult
de150g glucide/zi și abstinență de la alcool). Este interzis
fumatul și efortul fizic pe durata efectuării testului.
 Efectuarea testului
 Adulți: Se administreză per os 75g glucoză dizolvată în 150-
200 ml apa rece, care vor fi ingerate în timp de 5 minute.
 Copii: Cantitatea de glucoză administrată este în funcție de
masa corporală: 1.75g/kg corp – maximum 75g.
 Testul oral de toleranță la glucoză
 Se vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de
administrarea glucozei și după 60 și 120 minute.
 În anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot
recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.
 Interpretarea rezultatelor se efectuează conform criteriilor
ADA (American Diabetes Association)
 Testarea hemoglobinei glicate (HbA1C )
 Este o analiza de sange care furnizeaza informatii
estimative privind nivelurile medii ale glicemiei
din ultimele 3 luni.
 Valorile normale pentru hemoglobina glicozilata
sunt situate intre 4,8% si 5.6% din Hb totală.
 Atunci cand valorile sunt intre 5.6% si 6,4%,
pacientul poate fi in faza de prediabet.
 Valorile care depasesc 6.5% indica un diagnostic
clar de diabet zaharat.