Chimia

şi metabolismul glucidelor
 Termenul de “GLUCIDE”
 provine de la grecescul "glichis sau glikis", iar
cea de zaharide, de la latinescul "saccharum"
şi de la grecescul "sakkarom", toate
însemnând "dulce".
 Nu toate glucidele sunt dulci (celuloza,
amidonul, etc.) şi, pe de altă parte, există
compuşi care deşi sunt dulci, nu sunt glucide
(zaharina, glicerolul, glicina, etc.).
 Cu toate aceste inconveniente, termenul
GLUCIDE s-a adoptat ca denumire oficială.
  
 Termenul de “GLUCIDE”

 Denumirea stiintifică este de

glucide, respectiv zaharuri.
 Termenul "hidraţi de carbon",

atribuit uneori glucidelor este

considerat impropriu nefiind
justificat ştiintific.
 Glucidele
Sunt compuşi polihidroxi-
carbonilici, ce conţin:
1. cel puţin 3 grupe hidroxil
2. o grupă carbonilică
 aldehidică sau
 Cetonică
 Funcţiile biologice
 Energetică – oxidarea 1 g generează cca 4,5 kcal;
 Structurală – elemente constituţionale ale
nucleotidelor, acizilor nucleici, coenzimelor,
glicocalixului, matricei extracelulare etc.;
 Informaţională – participă la recunoaşterea
moleculară (receptori), interacţiunea intercelulară,
determină particularitatea individuală celulară
(antigeni) etc.;
 De rezervă – energetică în diverse organisme (la
animale – glicogenul, la plante – amidonul);
 etc.
 Glucidele se pot clasifica după mai
multe criterii:
 După origine: - glucide de origine vegetală
(fructoza, zaharoza, amidonul, etc.)
  - glucide de origine animală
(glicogenul).   
 După valoarea energetică:- glucide energetice
(glucoza, lactoza, amidonul, etc.),
  - glucide neenergetice (celuloza, pectinele, amidonul
rezistent, etc.),   
 După puterea lor glicemică, măsurată prin indicele
glicemic: - “glucide bune”, cu indice scazut şi
- “glucide rele”, cu indice glicemic
ridicat.
 “Glucide rele”
cu indice glicemic ridicat
 ZAHAR din trestie (alb sau roşcat),
 ZAHAR din sfecla,
 ZAHAR brun nerafinat,
 MIERE, SIROP DE ARTAR,
 DULCIURI, MELASA,
 DULCETURI, JELEURI,
 INGHEŢATĂ de frişcă,
 BĂUTURI dulci (sucuri acidulate, coca cola)
 FĂINĂ rafinată (pentru baghete, franzela,
pesmeti)
 “Glucide bune”
cu indice glicemic scazut
 CEREALE BRUTE (grâu, ovăz, orz, mei etc.)
 FĂINĂ BRUTĂ (necernută),
 PAINE integrala, PAINE de secară integrală,
FĂINE cu tărîţe, OREZ integral,
 PASTE din făină integrală,
 GERMENE DE GRÂU,
 BOB VERDE, LINTE,
 FRUCTE,
 ŢELINĂ, NAP
 Clasificarea glucidelor

I Monozaharide;
–

II – Oligozaharide;

III – Polizaharide.
 Monozaharidele:

A. După grupa funcţională din

componenţa moleculei se împart
în:
 Aldoze – gliceraldehida, riboza,
xiloza, glucoza, galactoza;
 Cetoze – dioxiacetona, ribuloza,
xiluloza, fructoza
 Monozaharidele:
B. După numărul atomilor de carbon
din moleculă se împart în:
 Trioze – gliceraldehida,
dioxiacetona;
 Tetroze - eritroza;
 Pentoze – riboza, ribuloza,
xiluloza,
 Hexoze - glucoza, galactoza,
manoza, fructoza,
 Heptoze – sedoheptuloza,
 etc.
 Oligozaharidele:

II. Conţin de la 2 pînă la 10

monozaharide :
A. dizaharide: zaharoza, lactoza,
maltoza;
B. trizaharide;
C. tetrazaharide;
D. pentazaharide;
E. etc.
 Polizaharidele:
III. Se împart în:
A. Homopolizaharide - formate din
monomeri identici: glicogen,
amidon, celuloză;
B. Heteropolizaharide – formate din
monomeri diferiţi – glucoz-
aminoglicanii (ac. hialuronic,
condroitin-4- şi –6-fosfaţii, etc.).
 Metabolismul glucidelor
 1. Scindarea polizaharidelor din alimentele
ingerate în tractul digectiv. Absorbţia
monozaharidelor din intestine în sânge.
 2. Sinteza şi degradarea glicogenului în ţesuturi,
în special, în ficat.
 3. Degradarea anaerobă şi aerobă a glucozei: în
ţesuturi are loc glicoliza pe calea anaerobă în
lipsa O2 şi calea aerobă directă de oxidare a
glucozei (ciclul pentozic).
 4. Interconversiunea hexozelor.
 5. Metabolismul aerob al piruvatului. Ciclul Crebs.
 6. Gluconeogeneza - formarea glucidelor din
produse neglucidice.
 Digestia glucidelor
 Principalapoliglucidă prezentă în
alimente, amidonul, începe să se
descompună încă din cavitatea
bucală, sub acţiunea enzimei a-
amilazei salivare.
Digestia glucidelor
Digestia glucidelor
 Digestia glucidelor
I. α-Amilaza salivară:
 Scindează legăturile α-1,4-O-
glicozidice ale glicogenului, amido-
nului şi amilopectinei.

 Are un rol limitat în digestia

glucidelor alimentare.
 Digestia glucidelor
 Sucul gastric nu conţine enzime
glicolitice;
 Digestia poate continuă un timp
limitat în interiorul bolului
alimentar sub influenţa α-amilazei
salivare până la îmbibarea
acestuia cu HCl.
 Digestia glucidelor
Procesul de degradare continuă, în duoden şi
intestinul subţire sub influenţa enzimelor
sucului pancreatic şi intestinal:
 1) α-amilaza pancreatică
2) amilo-1,6-glicozidaza
3) oligo-1,6-glicozidaza
4) maltaza
5) izomaltaza
6) zaharaza
7) lactaza
 Digestia glucidelor
α-amilaza pancreatică
 Scindează legăturile α-1,4-O-glicozidice
ale glicogenului, amidonului şi
amilopectinei;
 În rezultat se formează α-dextrinele
(oligozaharide ramificate cu 5-9 unităţi
monozaharidice), maltoza şi izomaltoza.
 Digestia glucidelor

Maltaza
– hidrolază, α-1,4-glicozidază;
– scindează maltoza la 2 mol. de glucoză
 Digestia glucidelor

Izomaltaza

~ hidrolază,
~ α-1,6-glicozidază

~ scindează izomaltoza

la 2 molecule de
glucoză
 Digestia glucidelor

Zaharaza
~ scindează legăturile
α-1↔2-β-O-glicozidice
~ scindează zaharoza la

o moleculă de glucoză
şi una de fructoză
 Digestia glucidelor

Lactaza
─ scidează legăturile
β-1,4-O-glicozidice

─ scindează lactoza
la o moleculă de
glucoză şi una de
galactoză
 Mecanismele de absorbţie a produselor
digestiei glucidelor alimentare

1. Mecanism activ, energodependent (cu

consum de ATP),
2. Prin simport cu Na+,
3. Cu participarea transportorilor
specifici – GLUT (5 şi 2) şi SGLT 1.
 Soarta monozaharidelor absorbite
1. Sunt supuse oxidării pentru satisfacerea
necesităţilor energetice ale celulelor.
2. Participă la formarea compuşilor biologici
importanţi – acizilor nucleici, coenzimelor,
glicoproteinelor, etc.
3. Se depozitează sub formă de glicogen în
ţesuturi.
4. Se transformă în acid palmitic – C16 (lipide de
rezervă, ce se depozitează în ţesutul adipos).
 GLICOGENUL:

1. Este principala formă de depozitare a

glucozei în ţesuturile umane (rezervă
energetică);
2. Cantităţi importante – în ficat şi muşchi (în
special, cel scheletic).
3. Sinteza – decurge activ în faza
postprandială şi este stimulată de insulină.
 Glicogenul este forma principală de depozitare a
glucidelor în organismul animalelor. Este polimerul
ramificat al α-D-glucozei.

 Structura glicogenului
 Depozitarea glucidelor sub formă
de glicogen

 Masa corporală – Procente (%) Masa Cantitatea

70 kg masă ţesut ţesutului totală de
glicogen
Glicogen hepatic 5,0% 1,8 kg 90 g
Glicogen 0,7% 35 kg 245 g
musclular
Glucoza 0,1% 10 L 10 g
extracelulară
1.Biosinteza
glicogenului –
schema și
enzimele
 1.Biosinteza glicogenului

Formarea legăturilor α-1,4-O glicozidice sunt

catalizate de glicogen sintază –
 1.Biosinteza glicogenului –
formarea legăturilor α-1,6-O-glicozidice
Catalizată de
enzima de
ramificare a
glicogenului,
care transferă un
oligozaharid de la
capătul catenei pe
un monomer din
interior la C6
 Reglarea Sintezei
Glicogenului
 Glicogen sintaza este o enzimă tetramerică constituită din 4
subunităţi identice.
 Activitatea Glicogen sintazei este reglată prin fosforilarea
resturilor de serină ale subunităților.
 Forma nefosforilată și cea activă este Glicogen sintaza A.
 Forma fosforilată este Glicogen sintaza B.
 Au fost identificate mai multe Protein-kinaze care fosforilază
Glicogen sintazele atât hepatice cît și cele musculare.
 Reconversia Glicogen sintazei B în Glicogen sintaza A
necesită defosforilare, reacție catalizată de către fosfataza
identificată ca Protein -phosphataza-1 (PP-1).
Modificările covalente ale
Glicogen-sintazei
2.Scindarea glicogenului -
glicogenoliza
1 reacţie – glicogen fosforilazică
 Earl Wilbur Sutherland

 Sutherland - farmacolog şi biochimist

american a obţinut premiul Nobel in Fiziolog
ie şi Medicină in a.1971 “pentru descoperirile
sale referitor la mechanismele de acţiune ale
hormonilor," în special al adrenalinei (
epinephrine), prin intermediul mesengerului
secundar, denumit adenozin monofosfatul
ciclic, sau AMP ciclic (AMPc).
AMP ciclic - important mesenger
secundar

 AMP ciclic se formează,

atunci când, enzima
membranară adenil
ciclaza este activată (de
către alpha-subunitatea
proteinei G).
AMP ciclic –mecanismul de acţiune prin care
reglează efectele adrenalinei şi glucagonului
 cAMP activează proteine
specifice - protein kinaza A,
care fosforilază proteine
celulare specifice. Schema de
alături arată cum cAMP
activează protein kinaza A.
 Enzima Adenil ciclaza
hepatică este puternic
activată de către
glucagon, iar cea
musculară - de
adrenalină.
 cAMP şi cGMP – importanţi mesengeri
secundari

 Scindarea cAMP și cGMP în

AMP iși GMP sunt catalizate
de enzimele fosfodiesteraza

 Cyclic GMP (cGMP) este sintetizată din GTP de către

enzima guanilil ciclaza. cGMP servește ca mesager
secundar pentru:
 Sinteza atrial natriuretic peptide (ANP);
 Sinteza nitric oxide (NO);
 răspunsul rodopsinei din retină la lumină.
 2.Scindarea glicogenului -
glicogenoliza
2 reacţie – transferul restului fosfat
de la G-1-P la G-6-P
 Soarta glucozo-6-fosfatului
I. În ficat (datorită G6P-azei) – are loc formarea
glucozei libere, care poate fi eliberată în circuitul
sangvin pentru menţinerea glicemiei
 Soarta glucozo-6-fosfatului

II. În alte organe şi ţesuturi (muşchi, creier):

a) este oxidat glicolitic pentru generarea
energiei.
Rolul glicogenului muscular şi hepatic
 Glicogenul muscular nu poate
fi o sursă de glucoză
sanguină, deoarece G6P-aza
lipseşte în muşchi. (Această
enzimă, de asemenea, este
absentă şi în creier).
 Glucoza este principalul
combustibil pentru aceste
ţesuturi.
 Glicogenul din ficat, pe de altă
parte datorită prezenţei G6P-
azei, este principala sursă de
glucoză sanguină.
Reglarea metabolismului glicogenului
Sinteza și scindarea glicogenului
Sinteza și scindarea glicogenului
 Dereglările metabolismului glicogenului

Dereglările sintezei glicogenului

aglicogenoza
 ereditară
 cauzată de carenţa sau absenţa glicogen
sintazei
 manifestări – hipoglicemie pronunţată în
perioada postabsorbtivă
Glicogenozele (boala de stocare a glicogenului)
 Glicogenozele pot fi împărțite în 2 grupe:
genetice și dobândite.
 Glicogenozele genetice sunt cauzate de o
eroare înnăscută de metabolism (defecte
enzimatice genetice).
 În Columbia aproximativ 2,3 copii la 100 000
de nașteri (1 la 43.000) au o formă a bolii de
stocare a glicogenului.
 În Statele Unite, acestea sunt estimate 1 caz
per 20 000 - 25 000 nașteri.
Boala de stocare a glicogenului
 Există unsprezece (11) boli distincte, care
sunt de obicei considerate a fi boli de stocare
a glicogenului.
 Deși deficitul glicogen sintazei nu duce la
depozitarea glicogenului în ficat, acesta este
adesea clasificat ca glicogenoză tip 0 ,
pentru că este un alt defect de stocare a
glicogenului.
Glicogenozele dobândite pot fi cauzate de
intoxicația cu alcaloida castanospermina

Castanospermum australe 
 Castanospermina

 Este un potent inhibitor al alfa- și beta-

glicozidazelor - enzime foarte importante,
implicate în degradarea glicogenului.
 Acest alcaloid afectează metabolismul
glicogenului, determinând o distribuție
anormală și depozitarea glicogenului la
animale experimentale.
 Inhibă virusul imunodeficienței umane tip 1
(HIV-1).
 Manifestările dereglărilor
metabolismului glicogenului
 hipoglicemie
marcată,
 acumularea
masivă a
glicogenului în
ţesuturi cu
dereglarea
funcţiilor lor,
 lipoliză excesivă
cu cetoză, etc.
 Metabolismul glucozei
Include mai multe procese:
1. Glicoliza.
2. Ciclul pentozofosfaţilor.
3. Gluconeogeneza.
4. Sinteza acidului glucuronic şi altor
derivaţi biologic indispensabili organis-
mului.
 Glicoliza – rolul biologic

1. Este procesul de oxidare a glucozei.

2. Unicul proces ce produce ATP în absenţa
oxigenului.
3. Unica sursă energetică a eritrocitelor şi
retinei.
4. SNC este dependent major de oxidarea
aerobă a glucozei – consumă 100 – 200 g
de glucoză timp de 24 ore.
 GLICOLIZA
1. Localizarea – citoplasma.
2. Etapele:
I – neoxidativă, transformarea
glucozei în trioze, cu consum de
energie.
II – oxidativă, catabolismul triozelor,
cu generare de energie.
Glicoliza – etapa I
Glicoliza – etapa II
 Soarta piruvatului
I. În condiţii anaerobe

r
 Soarta piruvatului
II. În condiţii aerobe
 DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ
A ACIDULUI PIRUVIC
(PIRUVATULUI)

1. Sursele piruvatului:
 glucoza şi alte monozaharide ce se includ în
oxidarea glicolitică;
 aminoacizii (alanina, cisteina, serina, etc.);
 glicerolul (catabolismul lipidelor).
2. Localizarea procesului – matricea
mitocondrială.
3. Catalizată de complexul polienzimatic
“Piruvat dehidrogenaza” (PDH).
DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ
A ACIDULUI PIRUVIC
(PIRUVATULUI)
 COMPLEXUL PIRUVAT
DEHIDROGENAZA

componenţa:
 E-1 – piruvat dehidrogenaza (decarboxi-
lantă), conţine TPP (derivatul vit. B 1)
 E-2 – lipoil transacetilaza, conţine AL –
acidul lipoic
 E-3 – lipoat dehidrogenaza, conţine FAD+
(derivatul vit. B2)
 HS-CoA
 NAD+
 DECARBOXILAREA OXIDATIVĂ A
ACIDULUI PIRUVIC (PIRUVATULUI)

REACŢIA SUMARĂ:
CONEXIUNEA CU CICLUL KREBS
ŞI LANŢUL RESPIRATOR

Acetil-CoA se
oxidează în
ciclul Krebs

1. NADH.H+ se
oxidează în
lanţul
respirator
 GLUCONEOGENEZA

1. Reprezintă procesul biosintezei glucozei

din substrate neglucidice:
a. acid lactic sau piruvat;
b. glicerol;
c. aminoacizi glucoformatori (ex. Ala, Ser)
d. acizi graşi cu număr impar de atomi de
carbon în catenă (din contul propionil-
SCoA)
 GLUCONEOGENEZA

2. Localizarea:
a. ficatul – 85-95%
b. epiteliul intestinului –5%
c. rinichiul – cca 50% în condiţii de
acidoză sau/şi inaniţie
 GLUCONEOGENEZA

3. Rolul:
1. Menţinerea glicemiei în limitele
normei fiziologice – 3,3-5,5 mM/l
2. Utilizarea lactatului şi
glicerolului acumulat ca rezultat
al oxidării incomplete a lipidelor
în efortul fizic
 GLUCONEOGENEZA

4. Reacţiile parţiale:
1. Coincid cu cele glicolitice reversibile, dar
au loc în sens invers.
2. Reacţiile glicolitice ireversibile:
 hexokinazică (glucokinazică)
 fosfofructokinazică
 piruvatkinazică

sunt substituite de căile de ocolire

Căile de ocolire
 Ciclul pentozofosfaţilor
1. Furnizarea de ribozo-5-P pentru biosinteza
acizilor nucleici.
2. Furnizarea de NADPH.H ca donator de H+
necesar proceselor biosintetice şi de
detoxifiere.
3. NADPH.H este foarte important ca “sursă
reducătoare” la sinteza acizilor grași,
colesterolului, aminoacizilor, etc.
4. Intensitate mare - în ficat, ţesutul adipos,
glande suprarenale, sexuale, glande mamare
în lactaţie.
 Ciclul pentozofosfaţilor

4. Are 2 etape:
 I etapă – oxidativă – conversia
hexozelor la pentoze cu generarea
NADPH.H+
 II etapă – neoxidativă – conversia
pentozelor la hexoze
Ciclul pentozofosfaţilor
Ciclul pentozofosfaţilor

Reacţia I – glucozo-6-P
dehidrogenazică
Ciclul pentozofosfaţilor

Reacţia II - lactonazică
 Ciclul pentozofosfaţilor
Reacţia III – 6-fosfogluconat-
dehidrogenazică
 Ciclul pentozofosfaţilor

Reacţia IV – izomerizarea pentozelor

 Reacţia globală a etapei I

6 glucozo-6-P + 12 NADP+ + 6 H2O

↓
6 ribulozo-5-P + 12 NADPH.H+ +6
CO2
 Ciclul pentozofosfaţilor

Reacţia globală a etapei a II

6 ribulozo-5-P → 5 glucozo-6-P
 Reglarea metabolismului glucidic
La nivel celular
a) Reglaj metabolic la nivelul enzimelor reglatoare
a fiecărui proces
b) Mecanismul principal de reglare – alosteric
c) Factorii reglatori:
 starea energetică a celulei (raportul
ATP/ADP)
 echilibrul dintre aportul şi consumul de
glucoză
 hormonii anabolici şi catabolici
 Regalarea metabolismului glucidic

La nivel tisular, de organ şi organism

 Reglaj hormonal
 Insulina – efect hipoglicemiant – transferul
glucozei din sînge în celule şi utilizarea ei:
 ↑ glicogenogeneză,
 ↑ glicoliză,
 ↑ sinteza derivaţilor biologic importanţi,
 ↑ sinteza lipidelor de rezervă.
 Reglarea metabolismului glucidic

La nivel tisular, de organ şi organism

3. Glucagonul – efect hiperglicemiant:
 ↑ glicogenoliza,
 ↑ gluconeogeneza,
 ↑ degradarea lipidelor de rezervă,
 ↑ degradarea proteinelor.
4. Adrenalina – efect hiperglicemiant: ↑
glicogenoliza
5. Glucocorticosteroizii - efect hiperglicemiant: ↑
gluco-neogeneza din aminoacizi
Modificările nivelului glucozei:
1 . Hiperglicemia (concentrația de glucoză sanguină ridicată
(>5,5 mmol / l ) :
 secreție insuficientă de insulină (b - celule pancreatice)
a) primar : diabet zaharat;
b ) secundar: boli pancreatice sau boli de ficat severe ( pancreatită
acută, neoplasm pancreatic, pancreatectomie ) .
 Hiperproducţie de hormoni hiperglicemianţi:
 a) hiperglicemie moderată:
 - Hormon de creştere - acromegalie
 - ACTH
 - Hormoni tiroidieni - tireotoxicoza
 - Hormoni glucocorticoizi - boala Cushing
 b ) creșterea severă:
 - Feocromocitom ( tumori maligne medulosuprarenaliene), cu
hipersecretie de adrenalină
 - Glucagonom ( tumori cu a – celule pancreatice şi hipersecreție de
glucagon).
Modificările nivelului glucozei
 2 . Hipoglicemia (sub 3,3 mmol / l ) :
 a) hormonală:
 • exces de insulină.
 - Supradozaj de insulină în diabet sau ratarea mesei după doza obișnuită .
 - Secreția excesivă în pancreas ( hiperplazie pancreatică , insulinom ,
sulfoniluree, leucina ).
 - Insuficienţa de hormoni hiperglicemici.
 b) hepatică:
    - Epuizarea rezervelor de glicogen în ficat ( foame, postire, leziuni
hepatocelulare severe, intoxicație cu CCl4 sau fosfor) ;
   - Tulburări ale degradării glicogenului hepatic ( defecte genetice ) .
 3 . Afecțiuni ereditare ( defecte enzimatice ) cu apariţia în urină
a glucidelor reducătoare:
 - galactozemia ( deficit de galactozo -1-P- uridil transferază);
 - intoleranță ereditară la fructoză (deficit F – 1,6- P aldolază);
 - deficit de fructoză - 1.6 - difosfatază (gluconeogeneza );
 - fructosuria şi pentozuria esențială.
 Glucoza în urină ( glicozurie )
 Glucoza este filtrată prin membrana glomerulară
și apoi totalmente reabsorbită în tubii proximali
printr-un transport activ .
 In normă,urina conține cantități foarte mici de
glucoză, mai mici de 0,33 mmol/l (60 mg / L) sau
0,55 mmol/l (100 mg / zi) .
 Pragul renal - când glicemia este mai mare de 9-
10 mM / L, capacitatea celulelor tubulare de a
transporta glucoza este depăşită şi glucoza se
elimină prin urină (glicozurie sau glucozurie ) .
 Când prezența glucozei în urină este depistată,
determinarea cantitativă a acesteia este
necesară.
 Semnificația clinică :
 Glicozurie + hiperglicemie :
 • - în diabetul zaharat (exprimat în g/24 ore ) ;
 • - cresterea secretiei de hormon de crestere, hormonilor tiroidieni,
glucocorticoizi .
 • - leziuni hepatice severe .
 Glicozurie + glicemia normală :
 • - diabet renal (reabsorbția tubulară este afectată) ;
 • - boli infecţioase , afecţiuni ale sistemului nervos ;
 • - intoxicație cu morfină, atropină, plumb .
 Când alte glucide sunt prezente, acestea trebuie să fie identificate:
 1. Lactoza: apare în mod fiziologic in timpul sarcinii (trim.III şi în perioada
alăptării.
 2. Galactoza: la copii în timpul alăptării, galactozemie (se asociază cu
hipoglicemie).
 3. Fructoza: după ingerare de fructe, sarcină, alăptare, intoleranță la
fructoză, fructosuria esențială.
 4. Pentoza : pentozurie cronică ( deficitul metabolismului de aminoacizi
glucogenetici )
 Glicozuria fiziologică: apare după consumul ridicat de glucoză, efort fizic.