UNIVERSITATEA DE VEST “ VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

GLUCIDE, GENERALITĂŢI. GLUCONEOGENEZA

Coordonator
Șef Lucr.Dr. Pilat Luminița

Student: Cifor Radu-George

Specializare: Medicină Dentară
An: I Grupa: 2

2020
 CUPRINS

1. Generalităţi

2. Rolul glucidelor și indicele glicemic

2.1 Indicele glicemic

3. Gluconeogeneza

4.1 Gluconeogeneza din lactat

4.2 Gluconeogeneza din lipide

4.3 Gluconeogeneza din aminoacizi

4. Reglarea gluconeogenezei

5. Bibliografie
 1.Generalităţi

Tipuri de glucide ( clasificare )

Monozaharide : sunt alcooli-aldehide (aldoze) sau alcooli-cetone (cetoze)
Monozaharidele din alimente conțin între 3 si 7 atomi de carbon :
- trioze : aldehida glicerică, dihidroxiacetona (metabolism glucidic)
- tetroze : eritroza –nu există în stare liberă în natură
- pentoze : riboza, xiloza, arabinoza, ribuloza si xiluloza; intră în compozitia unor
polizaharide și glicozide din legume și fructe, precum și în compoziția acizilor
ribonucleici.Riboza intră în compoziția ARN și AND precum și a riboflavinei fiind
sintetizată ușor de organism.
- hexoze : cele mai raspandite monozaharide alimentare.
• Glucoza (deztroza) se găsește în stare liberă în miere, struguri, capșuni,
portocale, morcovi; industrial se obține prin hidroliza amidonului și se găsește sub
formă de sirop sau în stare cristalizată.
• Fructoza – mai dulce decât glucoza, se găsește în stare liberă în miere, fructe,
unle legume și zahăr invertit.
• Galactoza : intră în structura lactozei, galactolipidelor și a unor glicozide
• Alte hexoze (manoza, ramnoza) precum și heptozele au importanță redusă în
alimentație, se absorb într-un procent redus din tubul digestiv.
Oligozaharide – cele mai raspandite sunt dizaharidele :
• Zaharoza – 100% în zahar, în cantitati mici în fructe și legume
• Lactoza – în lapte 2-8%
- prin hidroliza = glucoză+galactoză
• Maltoza (2 molecule de glucoză), rezultă din hidroliza amidonului și dextrinelor
- se găsește în cereale germinate, în bere, făinuri tratate termic
trizaharide : solatrioza (tomate) și rafinoza (struguri,prune)
tetrazaharide : stachinoza (leguminoase)
Digestia
- se absorb numai sub formă de monozaharide
- digestia amidonului sub acțiunea amilazei salivare începe în cavitatea bucală și se
continuă în stomac până la dextrină și apoi maltoză;
- maltoza sub acțiunea maltazei din intestinul subțire se transformă în glucoză
- glucoza și galactoza se absorb mai mult decât fructoza și alte monozaharide;
- fructoza, galactoza și alte monozaharide – în ficat sunt convertite în glocoză,
singura formă metabolizabilă.
Glucidele nedigerabile dau volum și consistență bolului fecal, stimulând
peristaltismul intestinal.
 2.Rolul glucidelor

Principalele furnizoare de energie -50-80% din necesarul de energie în 24h

1 g glucide = 4,1 kcalorii; urmează urmatoarele căi metabolice :
- sunt oxidate imediat pentru a elibera energia în țesuturi;
- sunt convertite în glicogen – rezerva de energie rapid mobilizabilă (în ficat 100 g
glicogen, în muschi 200-250 g)
- sunt folosite la sinteza de grăsimi
• Creierul, SNP, hematiile folosesc glucoza ca unica sursa de energie.
• Sinteza pentozelor, a glicerolului, functionarea ciclului Krebs solicită de
asemenea prezența glucozei.
• În ficat glucoza poate fi sintetizată din precursori neglucidici (acid lactic, glicerol
si aminoacizi)=gluconeogeneza; cu exceptia leucinei toti aminoacizi sunt
glucoformatori.
Gluconeogeneza explica de ce este posibila viata chiar în absența îndelungată a
glucidelor din hrană. Dacă conținutul dietei în proteine este redus, gluconeogeneza
devine o cauză de carențare a organismului în aminoacizi, cu alte cuvinte o rație
optimă de glucide are ca rezultat economisirea de proteine ( “glucidele cruță
proteinele”-efect important în boli de ficat,rinichi,intervenții chirurgicale).

2.1 Indicele glicemic

În 1981, Jenkins arată că glicemia variază în funcție de natura alimentelor

introducând noțiunea de indice glicemic.Principiul consta in cuantificarea puterii
hiperglicemiante a unui aliment dat, în raport cu un glucid de referință (glucoza sau
painea albă)
I.G.= ( suprafața curbei glicemice la 3 ore dupa ingestia a 50 g glucid test împărțită
cu suprafața curbei glicemice la 3 ore dupa ingestia a 50 g glucoză ) x100
Indicele glicemic
 Glucoza are IG=100
 Maltoza are IG=105
 Lactoza are IG=46
 Zaharoza are IG=61
ROLUL GLUCIDELOR
• Cand insuficiența aportului de glucide este compensată prin lipide, apar
defecțiuni în metabolism :
- acidoza – când o parte din acizii grași se oxidează numai până la corpi cetonici
(prânzuri grase, sărace în proteine și glucide); acidoza determină suferința SNC,
creșterea catabolismului aminoacizilor și utilizarea cationilor alcalinizanți (Ca, K)
pentru a aneutraliza corpii acizi, rezultând carențarea organismului în Ca, K.
• Pentru a se asigura un metabolism normal pentru lipide și proteine este necesar
un aport alimentar de minimum 50-100 g glucide/zi.
 3.Gluconeogeneza

Gluconeogeneza (GNG) reprezintă procesul de sinteză a glucozei din

precursori neglucidici.
Ţesuturile gluco-dependente necesită o aprovizionare continuă cu glucoză
pentru a-şi satisface necesităţile energetice. În anumite circumstanţe, aportul
exogen de glucide nu asigură necesarul de glucoză al ţesuturilor respective:
- lipsa aportului alimentar de glucide (în perioadele inter-prandiale şi în stările
de post, precum şi în cazul unei diete bazată pe lipide şi proteine dar săracă în
glucide);
- efortul muscular susţinut.
În aceste condiţii se apelează la sursele endogene de glucoză:
 depozitele de glicogen hepatic: acestea pot asigura necesarul de glucoză
pentru o perioadă de 10-18 ore;
 sinteza de glucoză prin GNG: este activă, într-o anumită măsură, şi la câteva
ore după un prânz glucidic, dar rolul său devine foarte important după ce rezervele
de glicogen hepatic s-au epuizat.
Gluconeogeneza are loc în ficat (90%) şi rinichi (10%).
Precursorii de la care se poate porni pentru a se realiza sinteza de novo a
glucozei sunt:
- lactatul
- glicerolul (eliberat prin hidroliza trigliceridelor)
- aminoacizii glucogenici.

3.1 Gluconeogeneza din lactat

Lactatul provine din glicoliza anaerobă în muşchiul în activitate şi eritrocit de

aici este eliberat în sânge,captat în ficat, unde este transformat în glucoză prin
gluconeogeneză → glucoza este eliberată în sânge de unde este captată parțial de
muşchi şi eritrocit, care o vor folosi ca sursă de energie. În felul acesta se creează
aşa-numitul ciclu lactat-glucoză între muşchi/eritrocit şi ficat.
Gluconeogeneza din lactat are loc, în principiu, prin parcurgerea în sens
invers a glicolizei. Însă echilibrul global al glicolizei favorizează formarea
lactatului/piruvatului (procesul este puternic exergonic) ca urmare:
 - reacţiile reversibile din glicoliză pot fi parcurse în sens invers, în
gluconeogeneză, sub acţiunea aceloraşi enzime (enzime comune celor două
procese);
- trei dintre reacţiile glicolizei sunt ireversibile (fiind puternic exergonice), deci
reprezintă bariere termodinamice care împiedică desfăşurarea lor în sens invers →
pentru depăşirea lor, în GNG intervin enzime distincte de cele din glicoliză, care
catalizează reacţii diferite de cele glicolitice (enzime specifice gluconeogenezei).
Deci, deşi glicoliza şi gluconeogeneza împărtăşesc mai multe etape (7
enzime sunt comune), totuşi ele nu sunt căi identice care se desfăşoară în sensuri
opuse.
Gluconeogeneza din lactat începe cu transformarea lactatului în piruvat sub
acţiunea lactat dehidrogenazei. Urmează prima etapă care constituie o barieră
energetică: transformarea piruvatului în fosfoenolpiruvat (PEP). În glicoliză,
transformarea PEP în piruvat este realizată într-o singură etapă, catalizată de
piruvat kinază. În gluconeogeneză, transformarea piruvatului în PEP are loc în două
etape:
 Mai întâi, piruvatul este transformat în oxalacetat prin carboxilare sub acţiunea
piruvat carboxilazei (PC, piruvat carboxiligaza, enzimă din clasa ligazelor).
Piruvat carboxilaza este o enzimă mitocondrială, iar restul enzimelor
gluconeogenezei sunt localizate în citosol; oxalacetatul nu poate fi transferat în
citosol ca atare (membrana mitocondrială internă nu conţine un transportor pentru
oxalacetat), ci sub formă de malat:
- oxalacetatul este redus la malat sub acţiunea malat dehidrogenazei
mitocondriale;
- malatul este translocat în citosol cu ajutorul unui transportor specific;
- în citosol, malat dehidrogenaza citosolică oxidează malatul înapoi la
oxalacetat.
 Oxalacetatul este transformat în fosfoenolpiruvat sub acţiunea
fosfoenolpiruvat carboxikinazei (PEPCK), în prezenţă de GTP ca donor de
grupare fosfat.

Ultima barieră energetică este transformarea glucozo-6-fosfatului în glucoză;

scindarea hidrolitică a fosfatului este catalizată de glucozo-6-fosfataza.

Ecuaţia globală a GNG din lactat:

2 lactat + 4 ATP + 2 GTP + 6 H2O Glucoză + 4 ADP + 2 GDP + 6 Pi
 3.2 Gluconeogeneza din lipide

Lipidele de rezervă (trigliceridele) din ţesutul adipos reprezintă o altă sursă de

glucoză. Prin hidroliza trigliceridelor rezultă glicerol şi acizi graşi.
a) Glicerolul este eliberat în sânge, de aici este captat în ficat şi rinichi, unde
poate fi transformat în glucoză în modul următor: este fosforilat sub acţiunea
glicerol kinazei, după care glicerol-3-P este oxidat în prezenţă de NAD + sub
acţiunea glicerol-3-P dehidrogenazei, cu formare de dihidroxiaceton-fosfat
(DHAP).
DHAP este un intermediar al glicolizei/gluconeogenezei: din 2 molecule de
DHAP, una este izomerizată la gliceraldehid-3-P (GA-3-P); cele două trioze
formează împreună fructoză-1,6-difosfat, care apoi parcurge etapele din GNG până
la formarea de glucoză:
DHAP + GA-3-P F-1,6-P2 F-6-P G-6-P Glucoză

b) Acizii graşi cu număr par de atomi de C (cum sunt marea majoritate a

acizilor graşi din componenţa trigliceridelor depozitate în ţesutul adipos), eliberaţi în
sânge după hidroliza trigliceridelor, sunt captaţi parţial în ficat: aici sunt degradaţi
prin -oxidare la acetil-CoA.
Pentru a se transforma în glucoză, acetil-CoA ar trebui să se transforme mai
întâi în piruvat: acest lucru este imposibil, datorită ireversibilităţii reacţiei piruvat
dehidrogenazei (care catalizează reacţia inversă, de transformare a piruvatului în
acetil-CoA) → din acest motiv, acizii graşi cu număr par de C nu constituie substrate
pentru GNG (având în vedere că nici nu există o altă cale prin care acetil-CoA să se
transforme în piruvat sau într-un alt intermediar al GNG).

3.3 Gluconeogeneza din aminoacizi

Din cei 20 de aminoacizi existenţi în structura proteinelor, 18 pot fi

transformaţi în glucoză (sunt glucogenici sau glucoformatori; excepţie fac leucina şi
lizina). Pentru a se transforma în glucoză, aceşti aminoacizi sunt metabolizaţi la:
(#24)
- piruvat → acesta este convertit în glucoză;
- diverşi intermediari ai ciclului Krebs → aceştia, parcurgând ciclul, sunt
convertiţi în oxalacetat, care după transformare în fosfoenolpiruvat, intră în calea
GNG şi generează glucoză.
 Principalul aminoacid glucogenic este alanina: aceasta este implicată, alături
de glutamină, în transportul grupărilor amino ale altor aminoacizi de la ţesuturile
extra-hepatice (muşchiul scheletic, în cazul alaninei) spre ficat. Aici, alanina este
transformată prin transaminare în piruvat:
- piruvatul va genera glucoză în procesul GNG, glucoza fiind apoi trimisă
muşchiului pe cale sanguină;
- gruparea amino a alaninei va fi transformată, în cele din urmă, în uree.
Astfel, se formează un ciclu alanină-glucoză între muşchi şi ficat: mușchiul
furnizează ficatului alanină, ca substrat pentru gluconeogeneză, iar ficatul trimite o
parte din glucoza formată înapoi la mușchi, ca sursă de energie.

4.Reglarea gluconeogenezei

Viteza de desfăşurare a gluconeogenezei este reglată prin două tipuri de

mecanisme, care acționează la nivelul enzimelor cheie ale acestui proces: este
vorba de cele patru enzime specifice gluconeogenezei, care catalizează reacțiile ce
corespund etapelor ireversibile din glicoliză.

1. Reglarea activităţii unor enzime-cheie prin modulare alosterică:

 piruvat carboxilaza: este activată de acetil-CoA;
 fructozo-1,6-difosfataza: este inhibată de fructoză-2,6-difosfat şi AMP.

2. Controlul sintezei celor patru enzime-cheie, în special a PEPCK (deci

modificarea cantităţii lor în celulă):
Glucagonul, adrenalina şi cortizolul: determină inducţia enzimelor.
Glucagonul și adrenalina acționează prin creșterea concentrației AMPc în celulă, iar
acesta activează protein kinaza A. Subunitățile catalitice ale PKA intră în nucleu și
fosforilează o proteină numită CREB (CRE-binding protein). Aceasta reprezintă un
factor de transcripție, care se leagă la o secvență reglatorie localizată în vecinătatea
unor gene (cum este PEPCK), numită CRE (cAMP response element) și activează
transcripția genelor respective. (#26)
Cortizolul acționează prin mecanismul caracteristic hormonilor liposolubili. Pe
lângă activarea transcripției genelor care codifică enzimele cheie ale GNG, cortizolul
stimulează și catabolismul proteinelor musculare, aminoacizii rezultați fiind utilizați
apoi în ficat ca substrate pentru gluconeogeneză.
Insulina: determină represia enzimelor cheie ale gluconeogenezei, având
astfel o acțiune inhibitorie asupra acestui proces.
 BIBLIOGRAFIE

1. I.Olteanu – Biochimie descriptivă – Editura Medicală Universitară „Iuliu

Hațieganu” Cluj Napoca 2001.
2. L.E Gaman, M. Gâlcă - Editura: Universitatea Carol Davila. București 2004.
3. M.Gâlcă Noțiuni de biochimie – Editura Universitară Carol Davila . București
2011.
4. A. Popa – Biochimie Medicală , Note de curs pentru studenții facultăților de
medicină, Editura Sitech , 2019.
5. Lippincot – Biochimie ilustrată , Ediția a IV-a , Editura Medicală Callisto, 2019.
6. https://www.medscape.com/answers/167027-46188/what-is-the-role-of-gluconeogenesis-
in-the-etiology-of-lactic-acidosis
7. https://www.medscape.com/viewarticle/531007_3 The Basic Science of
Carbohydrate Restriction
8. https://www.medscape.com/answers/118361-11067/what-are-the-roles-of-hepatic-
gluconeogenesis-glycogenolysis-and-lipolysis-in-the-pathogenesis-of-diabetic-ketoacidosis-
dka