Tema: Partide politice şi sisteme electorale

1. Conceptul de partid politic. Trăsături şi funcții

2. Geneza şi evoluţia istorică a partidismului în epocile antică şi
medievală.
3. Evoluţia partidismului în epocile modernă şi contemporană.
4. Sisteme partidiste (criteriul cantitativ şi calitativ).
5. Sisteme electorale (majoritar, proporțional şi mixt).
6. Evoluţia sistemului partidist în Rep. Moldova.

1. Conceptul de partid politic. Trăsături şi funcții

Partitismul ca fenomen politic reprezintă un element dinamic, esenţial al vieţii

democratice active, intense, dar nu lipsite de dificultăți. Între partidism şi democrație
există o relație directă, în sensul că democrația începe să se manifeste cu adevărat odată
cu apariția şi dezvoltarea partidelor ca instituţii politice, care desfășoară o activitate
sistematică şi de amploare numai într-un climat democratic autentic.
Preocupările în privinţa înțelegerii şi tratării fenomenului partidismului au sporit pe
măsura evoluției istorice a acestuia şi dezvoltării gândirii social-politice. În ceia ce
privește definirea conceptului de partidism, în mediul politologilor există mai multe
păreri. Dificultatea elaborării conceptului de „partid” constă, în mare măsură, în faptul
că există o mare varietate de partide cu o diversitate de programe şi orientări, care susțin
că principalul lor scop constă în servirea intereselor poporului, ale democrației şi
libertății. Denumirile diferitor partide sugerează că ele sunt în slujba unor valori,
scopuri, idei etc. Şi prin aceasta se subînțelege că ele servesc interesele poporului.
Există, de pildă, partide care implică în denumirile lor termeni ca: democrat, popular,
național, țărănesc, muncitoresc, republican, al dreptății sociale etc. La aceasta se mai
adaugă faptul că, în unele situații, între programele partidelor şi modul cum sunt
transpuse în practică apar serioase discrepanțe. Experiența istorică a dovedit că multe
partide, afirmând ca scop servirea intereselor poporului, au dus, practic, o politică
antipopulară, care s-a îndepărtat de interesele fundamentale ale cetățenilor, cu
consecințe destul de tragice.
Def. Prin Partid politic se subînțelege, o grupare de oameni constituită pe baza
liberului consimțământ care acționează programatic, conștient şi organizat pentru
servirea intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane (popoare,
națiuni) pentru dobândirea şi menținerea puterii politice în vederea organizării şi
conducerii societății, în conformitate cu idealurile, platformele, programele
proclamate.
Problema definirii partidului politic a constituit si constituie si astăzi un subiect de
dispută atât în literatura politologică, cât şi în sociologia politică. Pe marginea acestei
teme apar o mare diversitate de opinii, păreri, unele pun accentul pe latura instituțională,
organizatorică - program, funcții sau rol social. Alţii reduc partidul politic la putere, la
obținerea şi menținerea acesteia. Max Weber considera partidul politic reprezintă o
1
asociație de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societății cu un anumit
program, cu obiective ideale sau materiale''. După cum se observă în definiția sa, M.
Weber pune accentul pe aspectul instituțional, organizatoric şi pe program şi mai puţin
pe dimensiunea culturală, socială.
În sec. al 18-lea gânditorul Edmund Burke considera că: „partidele politice sunt
un ansamblu de oameni uniți pentru a lucra în comun pentru interesul național, în
conformitate cu un principiu particular asupra căruia s-a pus de acord”. În sec. al 19-lea
Benjamin Constant definește partidul ca „o reuniune de oameni care împărtășesc
aceiași doctrină politică”. În fine, conform concepției lui Mourice Duverger „un partid
nu este o comunitate, ci un ansamblu de comunități, o reuniune de mici grupuri
desemnate în teritoriu; sunt secţiuni, comitete, asociații locale legate prin instituţiile lor
coordonatoare”
Din aceste definiții rezultă o serie de trăsături, caracteristice partidului şi care îl
deosebesc de alte instituţii politice, şi anume:
1. Caracterul conștient pronunțat, deoarece partidul se constituie prin liberul
consimțământ al cetățenilor, care aderă la o concepție, la un program, la o
ideologie. Prin urmare, un partid unește oameni care împărtășesc aceleași
convingeri politice, care doresc să-l slujească şi sunt capabili să o facă.
2. Caracter de grupare socială-în sensul că partidele servesc în primul rând
interesele unei categorii sociale. De regulă ele nu-şi declară deschis servirea
intereselor anumitei clase sau categorii sociale. Majoritatea afirmă că
servesc interesele tuturor, dar în practică ele se sprijină pe anumite categorii
sociale.
3. Caracter istoric, adică partidele apar odată cu organizarea politică a
societății şi au evoluat împreună cu aceasta.
4. Caracterul permanent şi de lungă durată, deoarece partidele trebuie să
acționeze sistematic şi pe o durată cât mai lungă de timp.
5. Obiectivul fundamental al activității oricărui partid politic îl constituie
problema puterii, sub toate ipostazele sale, ale deținerii si exercitării ei, a
controlului sau influențării ei, sau a cuceririi.
Conform unei clasificări generale, partidele politice îndeplinesc anumite funcții de
bază şi anume:
1. Funcția de elaborare de doctrine, ideologii şi de programe politice,
care se manifestă prin redactarea de platforme, programe sau a unui
discurs politic coerent şi sistematizat, pe care la propun populaţiei în
vederea aplicării lor, în cazul obținerii suportului electoral necesar.
2. funcția de organizare si conducere a activității partidului, de
menținere a unei permanente legături, comunicații cu propriile
organizații, membrii si simpatizanți. Alături de îmbunătățirea activității
organizatorice si de conducere, aceasta funcție urmărește atragerea unor
noi membrii si simpatizanți politici. Această funcție se realizează prin
programele, platformele partidelor, pe care le vor propaga în mase.

2
 3. formarea şi pregătirea cadrelor pentru activitatea de partid si de stat in
condițiile aflării sau revenirii la putere, atunci când partidul ajunge să
preia puterea în stat.
4. funcția de exercitare a puterii politice, care urmărește: buna
desfășurare a activității tuturor instituţiilor şi a societății civile; stabilirea
regulilor de conduită dintre instituţii şi cetățeni; cooperarea pe multiple
planuri (economic, politic...) cu alte state
5. Funcția de control şi de critică asupra autorității executive şi
legislative. Această funcție se exercită de regulă de către partidele de
opoziție, care urmăresc scopul de a bloca sau de a revizui anumite
inițiative legislative prin: interpelări şi discuții cu partidele de
guvernământ, prin soluții de compromis.
6. funcția de aplanare a conflictelor sociale şi politice, prin realizarea
unui minim de consens social şi național.
Prin urmare, apariția şi dezvoltarea partidelor politice au constituit şi constituie un
factor necesar, obiectiv, cu caracter progresist, deoarece ele, pe de o parte, au rolul de a
atrage largi categorii sociale la o activitate conștientă, iar pe de altă parte, asigură mai
multe variante în realizarea progresului social, constituind astfel un element important
în conducerea democratică a societății.
Tipuri de partide politice contemporane. Din momentul apariției lor si până
astăzi, au existat şi au funcționat mai multe tipuri de partide politice. Tipologizarea
partidelor politice cunoaște astăzi o mare diversitate de criterii ideologice - doctrinare,
organizatorice, a compoziției sociale, a intereselor şi perioadei istorice în care au apărut,
al raportului cu structura socială a societății. Ele sunt următoarele:
1) partidele ideologice - sunt constituite şi funcţionează pe baza unei paradigme
doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex. partidul liberal, conservator, social-democrat,
etc.
2) partidele istorice - apariția şi funcționalitatea acestora este legată de anumite
momente, obiective istorice, eliberarea națională, constituirea statului național,
modernizarea acestuia, etc. Apărând într-o anumită conjunctură social-istorică,
activitatea acestor partide, însăși existenta lor este limitată în timp, ține de anumite
regimuri politice, epoci istorice care au dispărut, au apus. Acolo unde încă mai există,
ele se mai mențin ca tendințe, fără a mai putea juca un rol major în viața politică a
societății.
3) partide de interese. Principalul mobil al apariției şi funcționalității lor l-a
constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: național, naționalist, religios,
economic, de grup, de clasă socială, local, zonal, etnic. Ex: partidele ecologiste, etnice
(U.D.M.R.), PRM, partidul automobiliștilor, partidul romilor etc.
4) partide de tendință. Sunt acele partide al căror mobil al apariției si ființării
tinde de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizării unor necesități si
obiective social - politice.
5) partide personale sunt create în jurul unor personalități, de regula politice şi
beneficiază de prestigiul, influența, forța şi carisma acestora. Ex.: partidul golist în Franța,
creat în jurul personalității lui Charles de Gaulle.

3
 6) partide de cadre se constituie şi reunesc un număr mic de membrii, dar cu
deosebită forță şi energie, calități organizatorice şi politice care pot influența şi activiza
importante grupuri şi segmente sociale. In unele cazuri pot căpăta un caracter elitist.
7) partide de masă - pun pe primul plan numărul membrilor şi mai puţin sau deloc au
în vedere calitatea acestora. Prin partidele de masă se încearcă subordonarea, dominarea
societății de către un singur partid. O asemenea stare este caracteristică regimurilor
totalitare, aşa cum au fost cele fasciste şi comuniste. Monopolizând puterea, ideologia,
impunându-şi cu forța voința în societate, asemenea partide nu pot fi caracteristice
sistemului democratic.

2. Geneza şi evoluţia istorică a partidelor politice în epocile

Antică şi Medievală

Cu toate că partidele politice îşi au originea încă din epoca antică, ele nu au avut
aceiași pondere şi semnificație în toate orânduirile sociale. La etapa actuală, majoritatea
politologilor se situează pe poziția unei delimitări clare între partidele care s-au
manifestat în viața social-politică din epocile antică şi medievală şi cele a căror
existență este legată de epocile modernă şi mai ales cea contemporană. De aceea unii
consideră că partitismul, ca formă politică a apărut aproximativ un secol şi jumătate în
urmă, considerând că partidele din perioada antică şi cea feudală trebuie să fie calificate
drept fracțiuni, societăți secrete, grupări de scurtă durată.
Grupările politice (sau partidele) care au existat în antichitate, mai ales în Grecia şi
Roma, iar mai apoi confruntările partidiste din epoca medievală, lupta dintre partida
bisericească şi cea laică, dintre aristocrație şi monarhie..., toate acestea au fost niște
forme de organizare şi acțiune politică, care până la urmă au dus la formarea partidelor
politice în forma lor contemporană.
Însăși noțiunea de partid provine de la latinescul PART (o parte a unui întreg, un
grup). Din concepțiile mai multor gânditori antici, care au studiat minuțios această
problemă (Platon, Aristotel ş.a.) se poate de făcut următoarea concluzie: că partidele au
apărut în rezultatul fărâmițărilor şi luptelor din cadrul procesului de destrămare a unor
vechi rânduieli şi apariției altor noi.
În Grecia antică confruntările politice s-au dus între diferite pături sociale, mai ales
cele privilegiate, care tindeau către instituţii şi legiuiri apte să le apere proprietatea şi
privilegiile. În aceste condiţii istorice; democrația (guvernarea poporului) şi oligarhia
(guvernarea celor bogați) au devenit două doctrine (ideologii) fundamental opuse cu
privire la organizarea şi conducerea polisului, la caracterul şi sensul puterii politice în
cadrul comunității statale. Fiecare partid pleda pentru o formă de guvernare a polisului,
care corespundea intereselor grupului social pe care îl reprezenta. Primul tindea spre
oligarhie, al doilea spre o formă mai moderată, spre democrație (menţiona Platon în
„Statul Atenian”).
În Roma antică, pe parcursul evoluției istorice de asemenea au existat mișcări şi
grupări de partide a căror luptă a influențat la viața social-politică romană, mai ales în
perioadele de criză. Aceste confruntări politice dintre diferite grupări (clase) ajungeau
chiar şi până la războaie civile. Spre ex., confruntările dintre patricieni (pătura
4
privilegiată) şi plebei (pătura de jos, dar liberi, adică cetățeni). Conflictul între cele două
grupări sociale, care a îmbrățișat ca expresie politică forma rivalității între două
„partide” s-a soldat cu obținerea unor drepturi de către plebei, printre care erau: dreptul
de a fi cetățean roman, dreptul de a alege, dreptul de căsătorie între patricieni şi plebei...
Spre deosebire de antichitate, în Epoca Medievală în toate etapele acestei
formațiuni, rolul partidelor politice (sau grupărilor) a scăzut, deoarece în majoritatea
statelor, forma principală de guvernământ era monarhia absolută, dar totuşi, chiar şi în
cadrul acestei forme au existat contradicții dintre autoritatea monarhică şi cea
bisericească, care îşi disputau supremația în cadrul luptei pentru putere. În Țările
Româneşti, inclusiv şi Moldova au existat luptele dintre grupările boierești, care fiecare
îl susțineau pe unul sau altul pretendent la tronul Moldovei.
Civilizația medievală poartă amprenta ideologică a marilor religii universale:
creștinismul, budismul, islamul şi dogmele bisericești au devenit axiome politice şi
norme juridice şi toate formele ideologice fiind anexate şi subordonate teologiei, unde
biserica (în special cea catolică) a ajuns să devină forța supremă de guvernare. Din punctul
de vedere al teologiei; societatea se împărțea în trei categorii: clerul, nobilimea şi
țărănimea.
În perioada de apogeu a epocii feudale conflictele dintre diferite forțe sociale devin
tot mai acute. În ajunul marilor revoluții burgheze, în Franța s-a început procesul de
pregătire ideologică şi politică a noilor forțe revoluționare, creându-se aşa numitul
„partid filosofic”, nucleul căruia la constituit marile personalități iluministe ca: Volter,
J.J. Russo, Ș. Montesquieu ş.a., care au pregătit din punct de vedere ideologic revoluția
franceză.
Astfel, se socoate că acest partid filosofic încheie perioada medievală a
partidismului. Revoluțiile burgheze vor deschide o nouă etapă istorică de afirmare a
partidelor politice.
Din cele relatate mai sus rezultă, că în antichitate cât şi în epoca medievală aşa
numitele partide politice nu erau bine conturate, organizate şi nici nu aveau programe
clar fundamentate. Ele nu au avut o activitate sistematică, permanentă de lungă durată ci
doar sporadică, adică episodică. În epocile respective, partidele care au existat şi au
desfășurat o activitate politică, nu au atras categoriile largi ale poporului. Aceasta se
explică prin faptul că în sclavagism, sclavii nu erau considerați cetățeni, fiind lipsiți de
drepturi politice, iar în feudalism, majoritatea o constituiau țăranii dependenți, legați de
pământ şi prin urmare nu puteau desfășura o activitate politică independentă.

3. Evoluţia partidismului în epocile modernă şi contemporană

Partidele, în sensul lor modern, ca instituţii politice bine conturate, cu statute şi
programe clar fundamentate cu activitate permanentă la care au acces toate categoriile
sociale, au apărut în condițiile societății capitaliste unde concurența pe plan economic este
asigurată de concurența politică a mai multor partide, care odată cu înlăturarea
absolutismului, trec la forme democratice de guvernare. Astfel, partitismul în forma
evoluată este strâns legat de epocile modernă şi contemporană, în care el devine un
fenomen general, caracteristic societăților dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Formele
5
concrete şi durata proceselor de constituire a partidelor şi sistemelor partidiste îşi au
particularitățile apărute din condițiile specifice procesului de afirmare a orânduirii
burgheze, de preluare a puterii de stat a acesteia şi a democrației cât şi de închegare a
națiunilor moderne.
Cauzele de apariție a partidelor:
1. Universalizarea sistemului electoral, când mai mulţi cetățeni au fost
acceptați la urnele de vot.
2. Apariția instituţiilor parlamentare în mai multe state.
3. Revoluțiile burgheze-democratice, care au dus la înlocuirea sistemului
feudal cu cel capitalist.
Nașterea partidelor politice contemporane trebuie investigată în vremea
Parlamentului cel lung din Marea Britanie (1641-1654), când în sânul Camerei
Comunelor se conturează două grupări politice, una susținând prerogativele Coroanei şi
ale bisericii, numindu-se „Tory” (conservatorii), iar cealaltă fiind alături de forțele care
luptau împotriva monarhiei, care susținea drepturile poporului şi se numeau „Whig”
(liberalii). Whigii erau legați de dizidenți şi de negustorii din Londra.
Când în 1679, pentru prima dată au fost convocați alegătorii, noile partide au dat
acestei alegeri aspectul pe care-l au astăzi asemenea consultări populare, cu mitinguri,
discursuri violente, atacuri la persoană, care dădeau vieţii politice caracterul unui joc
spectaculos de întrecere. Şi în fine aceste două partide s-au format treptat în sensul
modern, între anii 1780 - 1830.
Cam în această perioadă în SUA se formează două partide, care domină şi astăzi
viața politică, şi anume: Partidul Republican şi Partidul Democrat.
Dar de la început, atitudinea faţă de partide din partea societății era în principiu
negativă. Ele erau percepute de către societate drept izvoare de conflicte, confruntări
care dezbină societatea, pentru că apărând interesele unui grup social erau suprapuse
altui grup şi de aici apăreau aceste divergențe, conflicte. Pentru o percepție cât mai
pozitivă a partidelor din partea societății, marii gânditori din acea perioadă au inventat
ideia precum că partidele nu apără interesele de grup ci interesele naţionale. Prin
urmare, indiferent ce interese ele apără, după părerea mai multor gânditori politici,
partidele politice devin o necesitate pentru progresul social.
De fapt, înlăturarea absolutismului nu s-ar fi putut de realizat fără lupta forțelor
sociale progresiste, a maselor populare care au fost atrase la o activitate politică
conștientă de către partidele politice. Prin urmare, partidele politice nu au constituit
numai un factor de înlăturare a absolutismului, dar a fost şi un factor de instaurare a
unei societăți moderne cu structuri organizate şi conducere democratică.

4. Sisteme partidiste (criteriul cantitativ şi calitativ)

Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de funcționare a partidelor

politice în cadrul vieţii politice dintr-o societate. El se referă cu precădere la numărul
partidelor politice care există într-o societate si prin a căror participare se derulează, se
realizează viața politică din cadrul acesteia. Noțiunea de sistem partidist a fost folosită
pentru prima oară în perioada interbelică şi avea în vedere numărul şi natura partidelor
6
politice dintr-o societate care erau angajate în viața politică. La baza structurării sistemelor
de partide stau o serie de factori, dintre care unii sunt specifici unei țări sau unei realități
istorice, iar alţii au caracter general. În prima categorie intră, în mod firesc, istoria,
tradițiile, tipul de civilizație, specificul  culturii  naţionale,  religia  compoziția etnică etc.
Din a doua categorie fac parte factori care țin de caracteristicile esenţiale ale sistemelor
politice.
Sistemul partidist poate fi caracterizat după două criterii, şi anume: criteriul
cantitativ (adică numărul lor pe scena politică) şi cel calitativ (adică ponderea lor sau
calitatea pe care le au asupra instituţiilor de stat şi asupra electoratului).
Criteriul cantitativ. Astăzi sistemul partidist se structurează şi evaluează in
funcție de două criterii esenţiale: 1. al numărului partidelor politice dintr-o societate
care prin aceasta dau si asigura funcționalitatea vieţii politice și 2. al paradigmei
doctrinare si ideologice. Din acest punct de vedere avem următoarele tipuri de sisteme
partidiste:
a)monopartidiste(unipartidiste)
b)bipartidiste
c)pluripartidiste(multipartidiste)

Monopartitismul (unipartidismul) este atunci când pe scena politică a unui stat

funcționează doar un singur partid politic. O asemenea situaţie se întâlnește în
împrejurări diferite, fiind generată de următorii factori cum ar fi:
1. În cele mai multe cazuri existenta unui singur partid politic ține de momentul
inițial al apariției partidismului, în special de lupta antifeudală când forțele progresiste
de esență burgheză s-au grupat într-un singur partid politic, de regulă liberal;
2. În alte societăți constituirea monopartitismului a fost legat de îndeplinirea unor
obiective ale luptei naţionale (obținerea independenței pentru fostele colonii care se
confruntau cu metropolele, unitatea naționala, înlăturarea subdezvoltării, etc.). In aceste
situații, forțele progresiste pentru a avea forță, unitate programatică coerentă s-au grupat
într-un singur partid politic. Aceste situații au fost momentane, de circumstanță şi
pentru perioada respectivă au fost chiar necesare, ele totuşi nu au constituit
caracteristica determinantă a vieţii politice. Important este că aceste stări să nu se
permanentizeze, întrucât pot conduce uşor la instaurarea unor regimuri dictatoriale;
3. Monopartitismul se întâlnește şi în perioada de maximă criză, când forțele
reacționare pentru a-şi instaura propria putere, dictatură, apelează la sistemul
unipartidist. Aşa a fost cazul în perioada interbelică cu regimurile fasciste din Germania
si Italia.
4. Unipartidismul a fost de asemenea caracteristic, regimurilor comuniste din
Europa Răsăriteana, Asia si America Latina, unde la baza dictaturii a stat un singur
partid – cel comunist cu consecințe tragice pentru societate.
Sistemul monopartidist a fost prezent şi în România, în cel puţin două momente
istorice. Primul in 1938, când regele Carol al II-lea a interzis partidele politice, creând
Frontul Renaşterii Naţionale, ca partid unic şi pentru o scurtă perioadă de timp în 1940,
în timpul asocierii la guvernare, de către generalul Antonescu şi a legionarilor. Al doilea
moment şi cel mai lung şi tragic este cel din perioada regimului comunist 1948-1989.

7
 Prin esența sa, sistemul monopartidist este fondator si generator de regimuri
nedemocratice, dictatoriale. Aşadar, unipartidismul poate fi acceptat numai în situațiile
în care el unește forțele majorității națiunii în scopul atingerii unor obiective cu caracter
național, constituindu-se ca punct de plecare pentru crearea condițiilor în care să fie
posibilă şi apariția şi altor partide politice.

Sisteme bipartidiste (bipartitismul)

Bipartitismul este sistemul întemeiat pe existenta si funcționalitatea a mai multor
partide politice, însă două partide au cea mai mare pondere şi anume între ele se duce
lupta pentru guvernare.
El se întâlnește in aproape toate fazele vieţii partidiste, democratice, la începutul
acestuia, în perioada de dezvoltare si maturizare a sa. Factorii care au condus la apariția
sa au fost multipli și diverși. Momentul apariției bipartitismului poate fi legat de cel al
apariției partidelor politice, în speță a luptei antifeudale, când cele doua forțe
combatante - burghezia şi cea feudală, s-au organizat fiecare într-un partid politic opus,
de regula liberal si conservator. Bipartitismul apare și din necesitatea creării opoziției
politice şi implicit a alternanței politice în organizarea și conducerea societății.
Democratismul politic a determinat şi el apariția bipartitismului. În multe cazuri,
bipartitismul a constituit fundamentul pe care s-a născut și dezvoltat pluripartitismul.
Existența bipartidismului în forma sa clasică s-a întâlnit pentru prima dată în
Anglia, încă din sec. al 18-lea, când se confruntau cele două partide politice:
conservator (tory) şi liberal (whigi). La începutul sec. 20 locul liberalilor îl ia partidul
laburist, care împreună cu conservatorii domină şi astăzi scena politică a Marii Britanii.
Sistemul clasic al bipartidismului îl mai întâlnim şi în SUA de peste 200 de ani:
partidul democrat şi partidul republican. Astăzi, practic între cele două partide nu
există diferențe majore între programele, platformele lor, în orientarea în politica
externă...Nu contează atât programele cât liderii politici: de modul cum ei pot comunica
cu electoratul, carisma lor, modul de convingere etc. De obicei guvernul în acest sistem
este alcătuit doar din membrii acelui partid (monocolor), care a obținut victoria în
cadrul alegerilor, celălalt activează în opoziție.

Sisteme pluripartidiste
Pluripartidismul este atunci când pe scena politică activează mai multe partide cu
diverse orientări, doctrine, programe etc şi fiecare din ele are o anumită șansă să
guverneze sau să participe la guvernare în coaliție. Acest sistem apare în perioada
interbelică şi s-a extins îndeosebi după cel de-al doilea război mondial în țările din
Europa Occidentală. Cauzele ce au dus la apariția pluripartidismului constau în
impunerea şi generalizarea votului universal. Acest fenomen politic a adus în planul
vieţii politice multiple și diverse grupuri și segmente sociale care pentru a-și promova
interesele, a se exprima și manifesta în viața politică și-au creat propriile partide
politice;
-Complexitatea vieţii sociale, diversitatea intereselor, opțiunilor grupurilor și
categoriilor sociale a determinat apariția unor noi paradigme doctrinare și ideologice
care, pentru a se materializa și exprima în practica socială aveau nevoie de propriile

8
partide și formațiuni politice; ex. doctrina comunistă - partidele comuniste, doctrina
ecologistă, democrată, creștină sau social-democrată - partidele ecologiste, creștin-
democrate sau social-democrate, etc.
-Dezvoltarea și amplificarea democratismului politic a impus, de asemenea,
apariția unor partide politice. Prin principiile și valorile pe care le promovează,
multitudinea opțiunilor politice şi ideologice ce se confruntă, atât sistemul bipartidist
dar îndeosebi cel pluripartidist, întemeiază sistemele politice democratice.

Sistemul partidist doctrinar-ideologic Prezența pluripartidismului, a numeroase şi

variate orientări doctrinar-ideologice a impus structurarea sistemului partidist
contemporan şi în funcție de acest ultim aspect, adică cel al paradigmei doctrinar
politice. Din această perspectivă, partidele politice se pot structura în trei mari grupe:
a) gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuanțe, de dreapta, de centru-
dreapta sau de extrema dreapta. In această categorie sunt incluse partidele cu orientare
de dreapta așa ca: partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale, neoliberale,
republicane, etc. In cadrul orientării de extrema dreapta sunt considerate partidele
fasciste, neofasciste sau cele ale noii drepte.
b) gruparea partidelor de centru cuprinde în general partidele democrat-
creștine, social-creștine şi ecologiste;
c) gruparea partidelor de stânga. Este o grupare mai largă în cadrul căreia se pot
face diferite nuanțări ca cea de stânga, de centru - stânga și extrema stânga. In categoria
celor de stânga și centru-stânga pot fi incluse partidele socialiste, social-democrate. In cele
mai multe cazuri însă, partidele comuniste fac parte din cadrul partidelor de extrema
stânga.
In prezent, în lume se constată un proces de restrângere atât numerică, cât şi a sferei
de manifestare şi influențare atât a partidelor de extrema dreapta, cât şi a celor de extrema
stânga. Acest proces este determinat de consecințele nefaste istorice pe care aceste partide
le-au provocat şi întreținut (declanșarea celui de al doilea război mondial, impunerea
regimurilor fasciste si comuniste), dar și datorită extensiunii pe care o cunoaște astăzi
sistemul democrat. În sistemul pluripartidist guvernarea este de obicei de coaliție (două
sau mai multe partide participă la guvernare, ex. AIE 1, 2 și 3 în Rep. Moldova din 2009-
2014).
Sisteme partidiste după criteriul calitativ: se are în vedere calitatea sau influența
partidului asupra instituţiilor de stat, dar şi asupra electoratului. Însă calitatea partidului
se constituie din trei elemente spre care trebuie să tindă orice formațiune politică şi ele
sunt următoarele: a) numărul de membri, b) numărul sau procentul de alegători, care
au votat la alegeri pentru partid, c) numărul de mandate obținut de către partid în
conformitate cu procentul de voturi obținut la alegeri. În dependenţă de numărul de
mandate obținut de către partide în rezultatul redistribuirii, ele au o pondere, influență
diferită. Şi ele se împart în: partide majoritare, dominante, minoritare.

5. Sisteme electorale (majoritar, proporțional şi mixt)

9
 Sistemul Electoral poate fi definit o totalitate de norme juridice, reguli în
conformitate cu care cetățenii cu drept de vot îi aleg pe reprezentanții săi în organele
de putere. La etapa actuală, în majoritatea statelor funcţionează sistemul electoral
universal, care presupune că toţi cetățenii de la împlinirea vârstei de 18 ani indiferent
de naţionalitate, sex, rasă sau religie are dreptul la vot.
Funcționalitatea unei democrații se apreciază după felul în care se desfășoară alegerile
într-un stat. Sistemul electoral implementat este de o importanță majoră într-o democrație
întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat  se poate proiecta voința (puterea) reală a
poporului.
În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate trei mari tipuri de
sisteme electorale: majoritar, proporțional şi mixt. Această clasificare vine după
modul în care sunt câștigate (repartizate) mandatele de deputat.
Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obține majoritatea este declarat
învingător, se aplică principiul „câștigătorul ia tot”. Majoritatea în acest sistem poate fi
relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obține cele mai multe voturi
se consideră învingător. Majoritatea poate fi și absolută, caz în care scrutinele sunt
organizate în două tururi, iar câștigător este acela care obține 50% plus unul din voturile
valabil exprimate.
Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce înseamnă că fiecărei
circumscripții îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul alege între candidaţi
individuali şi are un singur vot. Dar sistemele majoritare pot fi şi plurinominale (în
bază de listă), acest sistem este folosit în SUA pentru alegerea preşedintelui, astfel
alegătorii votează în fiecare stat pentru Mari electori (ci nu pentru candidaţii propriu-
zis), care la rândul lor îl aleg pe Președinte. Acest tip de sistem electoral oferă o serie de
avantaje materializate într-o legătură personalizată ales-alegător (respectiv crește
responsabilitatea alesului în faţa alegătorului ) şi în simplitatea procesului electoral
(alegătorul votează un singur candidat, nu o mulțime de candidaţi ca în cazul listelor),
dar, totodată acest sistem prezintă şi un minus substanțial prin faptul că nu oferă
reprezentare celor care nu se regăsesc în majoritate. Sistemele majoritare uninominale
de regulă permit formarea unor majorități stabile şi a unor guverne puternice.
Sistemul proporțional se focusează în principal asupra problemei
reprezentativității, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorității, ci şi a
minorității. Reprezentarea proporțională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de
candidaţi întocmite de către partide, iar repartizarea mandatelor se face proporțional cu
numărul de voturi obținute de partide la scrutine electorale.
Caracteristic pentru acest sistem electoral este stabilirea prin lege a unui prag
minimal (procent) de accedere în parlament pentru un partid. El variază în dependență
de țară și poate fi de la 3% până la 8 sau chiar 10%. Dar, odată cu reprezentarea tuturor
categoriilor de voturi, reprezentarea proporțională duce şi la dispersarea voturilor prin
accederea în Parlament a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorități stabile şi
puternice în astfel de sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea
politică. Este important de menţionat că sistemele proporționale – prin votarea listelor
de partid – oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul

10
plac fără a ține cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv
dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret.
Sistemul mixt reprezintă o combinație în forme diferite a unor aspecte ale
sistemului majoritar și elemente din sistemul proporțional, prin care se depășește
principiile și lacunele sistemelor clasice (majoritare și proporționale). În principiu, acest
sistem presupune alegerea unei părți a deputaților prin vot uninominal majoritar, iar a
celeilalte părți pe listă de partid (după sistemul proporțional). Acest sistem prevede
principiul „buletinului dublu”, adică fiecare alegător având la dispoziție 2 voturi – unul
pentru un candidat individual din circumscripția uninominală, iar celălalt pentru lista de
partid.
În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a purces
la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au pus în
aplicare următoarele mecanisme: aplicarea principiul compensării. În cazul scrutinului
majoritar uninominal aceasta înseamnă că mandatele care nu se adjudecă din primul tur
cu o majoritate absolută, sunt repartizate ulterior proporțional în baza scorurilor generale
(suma tuturor voturilor obținute de candidaţii uninominali ai partidului) pe care le obțin
partidele la nivel național (ex.: alegerile parlamentare din România). Iar în cazul sistemelor
mixte se aplică compensarea atunci când în circumscripțiile uninominale un partid obține
mai puține mandate decât ar presupune principiul reprezentării proporționale rezultat din
alegerile în bază de listă. Atunci partidului i se acordă o compensare până nu se ajunge la
proporția rezultată din alegerile pe bază de listă (ex.: Germania). În cazul sistemelor
proporționale, pentru a minimiza efectul dispersării voturilor, se aplică pragul electoral şi
prima electorală. Cu toate acestea pragul electoral afectează însăși principiul reprezentării
proporționale, astfel se pot crea situații când până la 28% (exemplul Moldovei în 2001 ) din
voturile valabil exprimate nu sunt reprezentate (cei care nu trec pragul electoral).
De asemenea, în cazul sistemelor proporționale, pentru a mări gradul de implicare
a alegătorului şi respectiv pentru a reprezenta mai exact voința lui, se practică votul
preferențial opțional sau obligatoriu. Astfel, alegătorul poate opera schimbări în
ordinea candidaţilor prezentați de partid pe liste. Votând partidul alegătorul are şi
opțiunea de a nominaliza un anumit candidat din listă, iar mandatele de pe listă se
atribuie în dependenţă de câte nominalizări au candidaţii. Prin urmare se aplică ordinea
dorită de alegător şi nu ordinea pe care o dorește partidul. Acest mecanism este practicat
în mod covârșitor în țările UE (ex.: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Letonia,
Olanda, Slovacia, Suedia, Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Luxemburg), pe
când principiul listei blocate (adică alegătorul nu poate interveni în lista propusă de
partid) este practicat doar în Italia, Portugalia, Spania, Bulgaria inclusiv și în Rep.
Moldova. În aceeaşi logică de implicare mai activă a alegătorului vine şi votul unic 
transferabil. Aceasta înseamnă că alegătorul are un vot pe care îl poate transfera de la
un candidat la altul, alegătorul marchează prima opțiune, a doua opțiune ş.a.m.d. Astfel,
dacă prima opțiune primește fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul dat, fie prea
puține şi este exclus din cursă, atunci votul trece la cea de-a doua opțiune ş.a.m.d.
În Republica Moldova, până în 2017 a funcționat un sistem electoral proporțional
care se organiza pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripții
electorale, care reprezintă 101 de mandate. Din păcate acest sistem nu este unul făcut să

11
avantajele alegătorii, ci unul menit să reprezinte cât mai substanțial voința partidelor
politice. Astfel, sistemul electoral moldovenesc a avut mai multe lacune:
nu reprezenta o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care poate
fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă,
prin aplicarea votului preferențial.
acreat disproporții de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la
nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul).
Exemplul anului 2001 când pragul de asemenea a constituit 6% ne arată circa 28%
din numărul de voturi nereprezentate.
nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în selecția
candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod
alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului
împlinit.
Pe 21.07.2017 parlamentul Republicii Moldova a votat proiectul privind sistemul
electoral mixt în lectura a doua, finală, cu 74 de voturi pentru. Proiectul presupune că
alegerile parlamentare în Republica Moldova se vor desfășura în baza aşa-numitului
sistem electoral mixt. În mod evident s-a urmărit scopul căutarea unui echilibru între
necesitatea de a acorda alegătorului posibilitatea de a alege direct persoana dorită şi
necesitatea unei reprezentări proporționale echitabile a voinței poporului. Astfel, 50 de
deputaţi vor fi aleși pe liste de partid, iar ceilalți 51 - în circumscripții uninominale,
după sistemul majoritar dintr-un singur tur. Acestea vor fi create inclusiv pentru
regiunea transnistreană, doar că locuitorii din stânga Nistrului vor putea vota în secţii
amplasate pe teritoriul controlat de autorităţile constituționale. De asemenea, vor exista
circumscripții uninominale pentru diaspora. O circumscripție uninominală va fi formată
pentru un număr de 55.000 - 60.000 de cetățeni cu drept de vot.

6. Evoluţia sistemului partidist în Rep. Moldova

Sistemul pluripartidist în Rep. Moldova cât şi în celelalte foste republici sovietice a
început să se manifeste în a doua jumătate a anilor 80, începutul anilor 90 sec. XX,
odată cu inițierea proceselor de democratizare şi liberalizare a societății sovietice legate
de „perestroika” lui Gorbaciov, dar şi odată cu înlăturarea monopolului de la putere a
Partidului Comunist de pe scena politică. Drept urmare a acestor procese, la începutul
anilor 90 în Moldova se începe procesul de constituire a partidelor politice (mișcări,
fronturi, mai mult pe criterii naţionale (etnice).
Un prim pas pe calea democratizării vieţii politice l-a constituit decretul adoptat de
către Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM din 25 august 1989 „Cu privire la modul
provizoriu de înregistrare a formațiunilor obşteşti”, prin care pentru prima dată statul
recunoștea dreptul cetățenilor la libera asociere în diverse formațiuni social-politice şi
partide. Ca rezultat al acestui decret, deja în octombrie 1989 au fost înregistrate primele
formațiuni politice ca: Frontul Popular din Moldova, Mișcarea pentru egalitate în
Drepturi „Unitate-Edinstvo”, Mișcarea populară „Gagauz - Halkâ”, Asociaţia Social-
Culturală Bulgară „Vozrojdenie”.

12
 La 17.09.1991 parlamentul de la Chişinău a adoptat „Legea cu privire la partidele
politice şi alte organizații social-politice” prin care se reglementau condițiile şi
principiile de constituire şi funcționare a partidelor politice, ceea ce a constituit o
contribuție esenţială în afirmarea sistemului pluripartidist în Moldova. Şi drept rezultat
al acestei legi, către finele anului 1993 la Ministerul de Justiție erau înregistrate
aproximativ 30 de partide şi organizații social-politice. PCRM a fost înregistrat în
aprilie 1994, în urma suspendării activității acestuia în august 1991.
Constituirea sistemului pluripartidist şi-a găsit expresia şi în Constituția Rep. Moldova
adoptată pe 29 iulie 1994. În art. 5 al. 1 se menționează că: „Democrația în Rep. Moldova
se exercită în condițiile pluralismului politic, incompatibil cu dictatura şi totalitarismul”. În
al. 2 al aceluiași articol se stipulează că „Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie
oficială a statului”. Potrivit art. 41 din constituție „Cetățenii se pot asocia liber în partide şi
alte organizații social-politice, care sunt egale în faţa legii. Al. 4 „Partidele care prin
scopurile ori activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului
de drept, a suveranității şi independenței, a integrității teritoriale a RM sunt
neconstituționale”.
Conform prevederilor Codului Electoral și legii „cu privire la partidele
politice” cu modificările şi completările efectuate de către parlament în 2017, pentru ca
un partid să fie înregistrat la Ministerul de Justiție trebuie să întrunească cel puţin 4 mii
membri (de la început numărul minimal era de 300 membri).
Baremul electoral de accedere în parlament pentru un partid constituie 6%. Comisia de
la Veneția a propus ca acest prag să fie redus la 4%, însă această propunere a fost
respinsă.
Pentru un bloc electoral format din două partide - 8% (era de 9%); Pentru un bloc
electoral din trei şi mai multe partide - 11% (era de 12%); Pentru un candidat
independent – 2%.
În privinţa baremului electoral, trebuie de menţionat că în unele țări, precum:
Austria, Belgia, Grecia, Luxemburg, Brazilia ş.a., baremul de trecere în parlament
pentru partide nu există, deoarece participarea la vot este obligatorie şi se sancționează
persoana cu amendă (până la câteva zeci de euro) pentru neparticipare la scrutin.
Astăzi, pe scena politică a Moldovei activează peste 40 de partide şi organizații
social - politice ca de ex.: PCRM, PLDM, PL, PD, PAS, PUN, PPCD, PSD, PSRM,
PNL, Mișcarea politică „Ravnopravie”, Uniunea muncii „Patria-Rodina” etc.
Pe 30 octombrie şi 13 noiembrie 2016 în Republica Moldova s-au desfășurat
alegerile prezidențiale, după ce, prin decizia Curții Constituționale din 4 martie 2016 s-a
revenit la alegerea Preşedintelui prin vot direct de către cetățeni. Primul tur de scrutin
din 30 octombrie 2016 cu o rată de participare de 50.95% a fost validat, fiind depășit
baremul de validare al alegerilor de 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele
electorale. Deoarece nici-unul dintre cei 9 candidaţi la funcția de Președinte al
Republicii Moldova nu a întrunit 50% din voturile valabil exprimate, un al doilea tur de
scrutin a fost organizat pe 13 noiembrie 2016. Lupta s-a dat dintre primii doi candidaţi
care au obținut cel mai mare număr de voturi pe 30 octombrie — Igor Dodon şi Maia
Sandu. Prezența la vot a fost de 53.45%, iar Igor Dodon a fost ales în funcția de
Președinte al Republicii Moldova.

13
 Iar la alegerile parlamentare petrecute pe 30.11.2014 au participat 57.28% ceea ce
constituie 1mln. 649 mii, dintre care 53.46% - femei și 46.54% - bărbați. Din 24 de
concurenți electorali incluși în buletinul de vot, doar 5 au acces în parlament, și anume:
PSRM – 20.51% (25 mandate), PLDM – 20.16% (23 mandate), PCRM 17.48% (21
mandate), PD – 15.80% (19 mandate), PL – 9.67% (13 mandate)...
În rezultatul alegerilor parlamentare ordinare din 24 februarie 2019, primele
organizate în baza unui sistem electoral mixt paralel, în Parlamentul de legislatura a X-a
au acces 3 partide politice, 1 bloc electoral și 3 candidați independenți: Partidul
Socialiștilor din Republica Moldova – 35 mandate, Partidul Democrat din Moldova
– 30 mandate, Blocul electoral “ACUM” – 26 mandate, Partidul “Șor” – 7 mandate, și
candidații independenți Ion Groza, Alexandru Oleinic și Viorel Melnic. Referendumul
republican consultativ organizat în aceeași zi cu alegerile a fost validat, majoritatea
alegătorilor votând în favoarea reducerii numărului deputaților din Parlament și a
opțiunii de revocare a acestora din funcție.

14