Curs 1

Politologia-stiinta care studiaza statul, organizarea si conducerea cetatii. Viata politica mai este studiata de
unele discipline de ramura precum sociologia politica, psihologia politica, filozofia politica, istoria ideilor
politice, relatiile international. Specificul sau este ca disciplina noastra sintetizeaza toate rezultatele obtinute in
scopul de a formula teorii care sa explice fenomenele politice.
1. Politologia o stiinta a studiului statului. Statul este institutia politica prin excelenta este una din cele mai
vechi institutii politice, el asigura identitatea si continuitatea societatii, astfel, stiinta politica ar studia statul cu
formula si regimuruile sale cu mecanisme de functionare si impactul asupra vietii internationale. (Aristotel,
Herodot, Machiaveli, Montesquieu, Th.Hobbes). Critici ale pozitiei: notiunea de stat este polisemantica, statul
nu este cea mai veche institutie politica, statul nu este unica institutie politica.
2. Politologia este stiinta care studiaza puterea. In aceasta aceptiune, politologia este studiul modului de a
dobandi si folosi puterea, concentrarea si distributia puterii, originea si legitimitatea exercitarii sale. Aceasta
pozitie a fost sustinuta de Max Weber, Maurice Duverger, Raymond Aron. Critici: puterea este doar o
componenta a fenomenului politic si nu politicul ca atare; notiunea de putere este pe de-o parte prea limitat
pentru ca nu trimite numai la ideea de conflict, ci si la cea de consens si colaborare.
3. Politologia este o atribuire imperativa de valori pentru societate (David Easton) astfel stiinta politica este
eliberata complet de raportul cu statul si putem vorbi despre politica si intr-o societate fara stat in cadrul
partidelor, sindicatelor. Criticii reproseaza faptul ca teoria politica este neglijata in dauna datelor factuale
concrete. Accentul este pus pe statistici, interviuri, sondaje si nu se trece la pasul urmator , acela al integrarii lor
intr-o teorie.
Curs 2 Functiile si metodele politologiei
1.Functia cognitiva este deosebit de importanta pentru ca prin ea se relizeaza cunoasterea si intelegerea
fenomenului politic; cunoasterea trebuie sa fie obiectiva, nepartinica, lipsita de incarcatura ideologica.
2.Functia creativa se obiectivizeaza in elaborarea unor teorii, conceptii, doctrine si programe politice, adica in
creearea unor valori politice care vor fundamenta cultura politica.
3.Functia proxiologica(proxis) si normativa=politologia nu este doar o disciplina teoretica, ea este capabila
sa ofere solutii pertinente pentru perfectionarea sistemului politic. Politologia poate furniza metodele alternative

de dezvoltare, fie prin reformarea sistemului existent, fie prin transformarea radicala a acestuia(schimbarea
regimului-revolutie).
4.Functia prospective ea se refera la previziunea politica menita sa descifreze tendintele fenomenului politic,
mutatiile care survin in raporturile sociale.
5. Functia educative care vizeaza implicarea responsabila a fiecarui cetatean in activitatea politica si
respectarea valorilor democratiei si a valorilor umaniste. Politologia contribuie la formarea unei educatii civice
patriotice si politice a constiintei de sine, a individului si a societatii.
Metodele si limitele cunoasterii polticului: in elaborarea obiectului sau de studiu, stiinta politica foloseste o
serie de tehnici si metode specifice stiintelor socio umane, astfel, dupa cum arata Adrian Paul Iliescu pentru a-si
atinge scopurile, ea utilizeaza metoda descrierii, interpretarii, explicarii si rezolvarii de probleme. O cercetare
politologica

contine

diagnoze=(

caracterstici

ale

unei

anumite

situatii),

explicatii,

previziuni,

avertizari,argumentari si solutii la problemele existente. Ca orice stiinta, ea urmareste adevarul si obiectivitatea,

dar cunoasterea sa nu este infaibila datorita complexitatoo obiectului sau de studiu, anume societatea umana si
organizarea sa politica. Principalele surse de eroare sau de formare care pot afecta demersul acestei
discipline sunt urmatoarele: *insuficienta datelor si absenta informatiilor despre multe fenomene politice
relevante, oamenii nu pot fi urmariti in mod permanent si de aici rezulta o lipsa cronica de informatii utile.
*interpretarea inadecvata a datelor, comportamentul uman trebuie interpretat dar de multe ori aceasta
interpretare este deformata. *interactiunea fapte-valori: in descrierea unor fapte reale, intervin de foarte multe
ori judecati de valoare ale autorului descrierii care sunt subiective si deci irelevante. *complexitatea datelor
relevante :fenomemele politice depind de o multitudine de factori biologici, geografici, psihologici, religiosi,
morali. Analizarea tuturor acestor influente intr-un sistem explicativ este o sarcina foarte dificila.*dificultatea
de a dedudce legi generale din fapte sociale deoarece acestea sunt diverse , singulare, aproape imposibil de
generalizat.
Stiluri de gandire si analiza politologica
1.Stilul speculativ- el nu pleaca de la fapte concrete, de la date istorice, ci de la anumite axiome indiscutabile,
propuse de un ganditor. Pe baza lor, se dezvolta o constructie abstracta, imaginara si de multe ori utopica,
intalnit la Platon, Thomas, Marus, Campanella.

2. Stilul filozofic- ea abordeaza politicul din perspectiva unor presupozitii despre natura umana, relatiile dintre
oameni, idealuri, valori. Daca aceste presupuneri sunt concrete, conceptia care rezulta poate fi apropiata de
adevar,(ex,Platon)
3.Stilul descriptiv- istoric( Nicolla Machiavelli)- pleaca de la descrierea unor situatii istorice concrete din
analiza carora sunt deduse concluzii privind exercitarea puterii, cauzele conflictelor sstrategiile optime de
conducere. Dificultatea principala consta in faptul ca nu poate exista descriere pura a faptelor fara
interpretare(bazat pe date)
4.Stilul economist-pleaca de la premisa ca viata politica esre determinata de viata economic(Karl Marx) si

ca intre problemele politice si cele economice exista un paralelism. Politicul este analizat in termeni economici
pe baza de interese materiale, concurenta, eficienta.
5. Stilul realismului politic - axat pe incercarea de a intelege fenomenele prin prisma unor interese specifice:
de putere, de control, de dominatie si a unor raporturi de forta. Dificultatea consta in faptul ca stabilirea
intereselor oamenilor este problematica.
6.Stilul sistemic sau structuralist- politicul este analizat ca un sistem coerent si se incearca identificarea
structurii sale caracteristice. Accentul este pus pe analiza institutiilor si a functiilor acestora.
7. Stilul conceptual analitic- sunt analizate conceptele fundamentale ale politologiei(putere, guvernare,
libertate, stat. democratie). Accentul cade pe critica realitatilor pentru a depista lipsurile teoriei politice.

Curs 3 Stat
Statul este acea forma de organizare sau acea institutie prin care se exercita puterea politica in limitele unui
teritoriu de catre un grup de oameni organizat care isi impun vointa si interesele asupra societatii.
Natiunea reprezinta comunitatea naturala rezultata din istoria impartasita a membrilor sai; ea se poate
fundamenta pe o comunitate de teritoriu, pe o comunitate de rasa, de limba sau de religie. Dupa cum se poate
observa, nici unul dintre acesti factori nu este suficient pentru a crea o natiune. Natiunea se bazeaza pe vointa
membrilor sai, pe constiinta lor indemnitara si pe dorinta lor de a forma o natiune.
Patria reprezinta comunitatea afectiva a membrilor unei actiuni, este numele sentimental al unei natiuni.Patria
este natiunea insasi dar privita ca obiect de atasament si veneratie din partea indivizilor.

C4,TEORII
1.Teorii teocratice- Statul este o creatie divina, iar supunerea fata de stat este o obligatie fata de
religie. Monahul este reprezentantul divinitatii pe pamant, trimisul pe pamant. Pentru faptele
sale nu raspunde decat in fata divinittii. La egipteni, monahul era insasi divinitatea. Faraonul era
reincarnarea pamanteasca a zeului Horus, astfel au fost justificate orice fel de abuzuri ale
divinitatii, iar orice revolte au fost lipsite de ligitimitate. Reprezentanti: Platon- Republica, Sf,
Augustin- De civitate dei, Toma d Aquino- Summa Teologica.
2. Teoria drepului natural- Conform acesteia, statul nu mai este o institutie de emanatie divina
vesnica neschimbatoare, ci o creatie umana supusa unei continui schimbari si transformari.
Reprezentanti: Husius, Rotius, Pufandorf. Drepturile naturale (la viata, libertate, propietate)
sunt drepturi pe care le avem in virtutea faptului ca ne-am nascut oameni. Ele nu sunt abordate
de vreun stat, ci astfel niciun stat nu le poate nesocoti fara sa devina ilegitim.
3.Teoria contractualista Statul a aparut in urma unui contract incheiat intre oameni prin care
acestia si-au delegat dreptul de a se guvena singuri unei puteri politice pt ca aseasta sa instituie
legi si sa conduca in numele comunitatii. In cazul in care una dintre comunitati nu isi respecta
cauzele contractului poate fi anulat, iar puterea poate fi schimbata prin forta. Reprezentanti : J.
Rousseau, Montesquieu.
4. Teoria violentei afirma ca statul a aparut din nevoia oamenilor de a curma violenta din
societate, de a institui ordinea intre oameni, clase, gr. sociale. Thomas Hobbes considera ca statul
nu rezulta dintr-o inclinatie a omului spre viata sociala, ci dimpotriva, din necesitatea temperarii
agresivitatii lui naturale.
5. Teoria psihologica statul este rezutatul unor factori psihologici, trebuinta de socializare,
nevoia de securitate, dorinta de a trai impreuna, comuniunea emotionala.Sustinatorii pleaca de la
figurarea nevoilor umane in piramida trebuintelor( Abraham Maslow)
6. Teoria juridic statul a aparut din necesitatea reglementarii prin lege a raporturilor dintre
oameni., gr sociale, a stabilirii rolului si locului acestia in strainatate, astfel juristul Hans Kelsen
concepea statul ca personificarea totala a ordinii si a ordinii juridice.
CONCEPTII

1. Conceptia liberala- In acceptiune liberala statul nu trebuie sa urmareasca niciodata

infaptuirea binelui tuturor, ci doar sa stabileasca un cadru legal in care fiecare cetatean sasi urmareasca binele propriu asa cum isi doreste. Interesele economice ale oamenilor se
satisfac prin mecanismul pietei, urmarindu-si interesul personal, fiecare participant la
jocul pietei contribuie si la satisfacerea nevoilor tuturor. Acesta s-ar datora eficientei
pietei economice libere in alocarea resurselor care functioneaza ca si cum o mana
invizibila ar impinge lucrurile in directia justa( Adam Smith). Statul nu trb sa intervina in
economie ci trebuie sa joace rolul unui arbitru neutru care sa vecgheze la resp legilor sale,
adica al regulilor jocului. Liberalismul promoveaza un model de stat minimal, conform
caruia, guvernarea cea mai buna este cea care guverneaza mai putin , statul neintervenind
aproape deloc in economie.Unii liberali moderati admit, totusi, un rol secundar al statului
in economie, acela de furniza bunuri economice pe care piata nu le poate oferi, nimeni
nu le produce pt ca nu aduc suficient profit. De asemenea, statul trb sa furnizeze bunuri
publice care nu st garantate de piata: justitia, apararea tarii si anumite servicii de baza:
educatie, asist medicala, sanatate. Liberalismul leaga rolul redistributiv al statului,
redirijarea resurselor : bani, ajutoare sociale, gr defavorizate, deoarece el poate deveni
partinitor si subiectiv , statul este un prost-administator care risipeste resursele, creeaza o
cultura a dependentei: pasivitate, intertie, asteptarea ajutorului de la stat. Statul liberal nu
este un stat social.
2. Conceptia anarhista- Anarhistii Bakemin, Kropotkin, Reclus, Trove vad in stat raul
radical, iar in individ valoarea suprema. Statul nu reprezinta o necesitate ci mai degraba o
constrangere, o limitare, anarhistii acuza statul ca distruge libertatea, generand razboaie.
A-ti trai viata, o faci cum vrei st formulele liberale ale anarhistilor, ei considera ca trb sa
existe legaturi sociale, dar liber consimtite si nu impuse de stat. Omul este vazut ca si o
fiinta fundamental buna, generoasa, capabila de relatii pasnice. Acesta conceptie este cel
putin discutabila. Dimpotriva doctrinei liberale , ei afirma ca statul nu e interesat de
fericirea sau nefericirea cetatenilor, de bogatia sau saracia lor. Statul minimal liberal este
interesat de un anumit individ, numai in masura in care devine un potential infractor si
trebuie capturat si pedepsit. Statul nu face altcv decat sa mentina egalitatile dintre
oameni. Anarhistul Pierre Pre`hou sustinea ca propietatea este un furt pt ca, nu doar ca

uneori provine din furturi , ci si pt ca de foarte multe ori este obt din altcv decat din
munca: specula, situatii favorabile, accidente norocoase, conjuncturi.
3. Conceptii de stanga despre stat- Marxismul
Conceptia marxista afirma ca statul a fost intotdeauna un instrument de aparare a privilegilor
si dominatiei unor grupuri sociale asupra altora. Industriasii / Posesorii de capital au constrit
o ideologie conform careia, statul nu trb sa apere propietatea si libertatile cetatenilor.
Scopurile celor multi si defavorizati nu st recunoscute de catre statul capitalist. Marx a
sustinut o conceptie etaista conform careia, statul trb sa devina un instrument al
proletariatului care sa poata impune chiar cu forta redistribuirea valorilor, bogatiilor si sa
instituie egalitatea economica, politica si juridica. Proletariatul, victima a exploatarii
capitaliste trb sa cucereasca puterea politica si sa desfinteze clasele sociale intemeind o noua
ordine si o noua societate: comunsimul.
4. Social democratia este o doctrina politica de stanga care s-a lansat spre sf sec 19, cu un
suport teoretic ce provine de la socialismul marxist.Acesta doctrina nu solicita eliminarea
sist capitalist, ci doar reformarea lui generala pt a-l face mai echitabil si mai uman. In
general social-democratia sustine urmat puncte:
O economie de piata sociala ( cu propietate mixta) si prevederi legale pt protejarea

muncitorilor si micilor intreprinzatori.

Un sistem extensiv si complex de protectie sociala pt a contracara efectele saraciei.
Un nivel de taxare relativ ridicat, progresiv pt a redistribui venitul in societate
Un sistem de invatamant si sanatate finantat din taxe si gratuit.
Conditii minime parantate de lege pt muncitori( salariu minim, protectia angajatilor)
O politica externa care promoveaza democratia, protectia drepturilor omului si

culturalismul.
5. Doctrina conservatoare
Pentru conservatori, guvernarea nu trebuie sa fie nici minima interventie, nici maxima
implicare. In schimb, rolul guvarnarii este acela de a rezolva probleme si nevoi stringente
care apar la nivelul fiecarei societati. In acest scop, guvernarea trb sa impuna oamenilor si
institutiilor anumite obligatii si constrangeri.Tocmai accentul pus pe constragere si
exercitarea puterii de stanga o deosebeste de alte doctrine. Conservatorii cred, pe linia lui Th.
Hobbes, ca lupta si conflictul de interese raman pretutindeni caractieristicile vietii sociale. In

centrul vietii politice sta realitatea puterii si nu cea a dreptatii, egalitatii sau libertatii. In acest
sens, conservatorismul poate fi catalogat drept un realism politic care respinge utopia.
C5 PARTIDELE POLITICE
Dupa Benjamin

Constant, partidul este o reuniune de oameni care profeseaza aceeasi

doctrina politica. Conform lui Maurice Duverger, partidul este o combinare de pers care
impartasesc credintele ideologice identice si care poseda

pt realizarea intereselor, o

organizare permanenta. Acesta leaga aparitia partidelor politice ca fenomen modern de

fenomene care s-au institutionalizat: aparitia si permanitizarea vietii parlamentare, extinderea
graduala a sufragiului pana la obtinerea sufragiului universal. Etimologic, termenul partid
vine din latinescul pars , care inseamna parte. Abia din anul 1688 in Anglia si in 1789 in
Franta se asista la permanitizarea vietii parlamentare si obtinerea independentei fata de
executiv. Dupa autorul Sigmund Neumann, scopul oricarui partid il reprezinta participarea la
procesul decizional. Speficificul partidelor este capacitatea lor de a lupta pt dobandirea,
mentinerea si influentarea puterii in stat. Partidele st asociatii concomitent protective
deoarece apara interesele unui grup si promotionale pt ca au scopul de reorganiza societatea.
In concluzie, Neumann ajune la definitia :Partidul politic este o asociatie protectiv
promotionala a fortelor politice active ale unei societati preocupate de obtinerea controlului
puterii guvernamentale prin lupta cu alte asociatii de acelasi tip, dar la program diferit
Clasificarea partidelor politice
I.

Prima clasificare a fost facuta de Max Weber dupa cum urmeaza:

Un partid de patronaj in cazul carora liderul partidului este figura cea mai importanta.

Oamenii cunosc partidul doar pt conducator: PPDD

Partid de clasa , acestea doresc sa reprezinte o intreaga clasa sociala si conteaza cat de

mare e acesta: PSD

Partid cu conceptie asupra lumii acestea isi propun transformarea generala a societatii
in conformitate cu o anumita conceptie despre lume. Actiunea lor este foarte dogmatica si

rigida : partidul comunist, nazist.

II.
In functie de raportul fata de ideologie:
Partide de opinie care reunesc cetatenii fara nicio consideratie, pt conditia lor
sociala, doar pt ca acestia impartasesc un set de conceptii asemanatoare, adica

ideologia. Ea este prezenta chiar in denumirea lor: partidele liberale, partidele

social democrate. Oamenii impartasesc aceeasi opinie cu doctrina.

Partide oportuniste ele sunt interesate nu atat de o doctrina politica din care
sa-si revendice programul, cat de interesele existente la un moment dat in
societate. St interesate de eficienta actiunilor, nu de coerenta acestora. Se mai

III.

numesc partide de catch-all . Partide facute de oameni: Becali

Clasificarea pe baza de program politic teoretic orice partid ar trebui sa aiba
doua tipuri de programe.
Un program maximal care cuprinde crezul doctrinelor ale unui partid si

strategia sa corelata pe termen lung cu acel crez.

Un program minimal care cuprinde obiectivele sale pe care crede ca le-ar
putea realiza intr-un interval electoral.

Astfel, daca renunta la un program maximal in favoarea unuia minimal este un

partid oportunist . Daca le au pe amandoua vor fi partide de opinie. Daca
preocuparea lor va fi excusiva spre programul maximal sunt partide cu conceptie
asupra lumii.
IV.

Dupa criteriul tipului de membru avem partide de cadre si partide de masa.

Partidele de cadre se reunesc in jurul asa numitilor membri notabili sau
personalitati. Notabilii sunt de trei feluri: - notabili influenti ( personalitati
care vor atrage voturi), - notabili tehnicieni( persoane specializate in
organziarea alegerilor

si conducerea tactica a campaniilor electorale), -

notabili financiari( persoane, oameni de afaceri care aduc partidului putere

economica si fonduri pentru a finanta campaniile). In general, aceste partide

sunt partide mici.

Partidele de masa reunesc ca membri in

partid oameni obisnuiti. Nr

membrilor este este foarte important, deoarece ei asigura viata financiara a

partidului prin intermediul cotizatiilor pe care le achita. Acest tip de finantare
este unul democratic, si mareste independenta de actiune a partidului. Ex:
partidul laburist MB, ce se bazeaza pe adeziune globala prin intermediul
V.

sindicatelor.
Clasificarea dup puterea politic a unui partid.

Evaluarea dimensiunii unui partid presupune utilizarea unor uniti i instrumente de msurare
precum:
a. Membrii unui partid
b. Alegtorii unui partid
c. Mandatele parlamentare
Alegtorii i mandatele parlamentare constituie msurtori mai generale. Alegtorii
msoar fora unui partid n opinia public. Mandatele obinute msoar puterea guvernamental
a unui partid.
n funcie de aceste criterii vorbim despre urmtoarele tipuri de partide:
1. Partide cu vocaie majoritar. Ele pot obine majoritatea n alegeri, aadar
majoritatea mandatelor parlamentare i pot forma guvernul singure. Exist partide cu
vocaie majoritar n ri n care celelalte fore politice nu reuesc s se impun n
viaa politic.

2. Partide mari. Acestea nu pot obine majoritatea absolut dar pot prelua guvernul cu
sprijinul i acordul altor partide reprezentate n parlament. Partidele mari pot obine
cele mai multe locuri, dar au nevoie de acordul altor partide pentru a guverna. Acest
acord se realizeaz fie prin formarea unei coaliii parlamentare cu partide mai mici,
fie prin formarea unor guverne de coaliie.
Dei nu pot renuna la colaborare, dimensiunea lor le permite s joace un rol
esenial n cadrul colaborrii: i revendic ministerele cele mai importante i posturile
cheie n administraie. Exist partide mari de opoziie i acestea pot exercita o influen
niciodat de neglijat (moiuni de cenzur i rsturnarea guvernului).
Se consider un partid ca fiind mare n momentul n care n cel puin dou
scrutinuri electorale a obinut peste 10 % din voturi.

3. Partide mici. Sunt cele cu rol de sprijin, fie n guvern, fie n opoziie. Cnd sunt
aliate la guvernare, partidele mici se mulumesc cu fotolii ministeriale mai puin

importante (strapontine ministeriale). Cnd sunt n opoziie, ele de obicei joac rolul
de critic al situaiei politice existente. Atunci cnd diferena dintre majoritate i
minoritate parlamentar este mic, partidele mici pot s ajung n situaii de arbitraj
politic, situaie care le crete importana. Deoarece aceste situaii sunt multe, i
importana partidelor mici este demn de analizat.
Duverger spune c este dificil s tim cnd un partid a ncetat s fie mic, devenind
mare. Legile electorale sprijin toate partidele care i pot adjudeca cel puin 5-7% din
totalul alegtorilor.

SISTEMELE PARTIDISTE

Noiunea de sistem partidist desemneaz configuraia partidelor existente ntr-o ar, raporturile
dintre ele i raportul lor cu puterea politic existent. Sistemul partidist al unei ri este o
component a regimului politic.
Potrivit politologilor contemporani, tipul de regim politic al unei ri este caracterizat n funcie
de sistemul partidist existent n ara respectiv. Pentru stabilirea configuraiei partidelor dintr-o
ar i pentru stabilirea raporturilor dintre ele i ntre ele i stat se utilizeaz urmtoarele criterii:

Numrul partidelor existente ntr-o ar

Capacitatea lor de a forma guvernul

De obicei bipartidismul i pluripartidismul sunt sisteme de partid ce caracterizeaz

democraiile moderne, n vreme ce monopartidismul corespunde unor regimuri politice autoritare
sau totalitare.

1.Sistemul monopartidist

Monopartidismul desemneaz sistemele n care exist un singur partid care are fie dreptul de a
desemna guvernul, fie capacitatea de a o face.

n cazul n care e vorba de dreptul de existen al unui singur partid i de investirea

lui constituional cu calitatea de for conductoare ntr-un stat, avem de-a face cu
variante de regimuri totalitare.

A doua variant a monopartidismului e cea din rile n care exist mai multe partide
politice, dar ntr-o perioad semnificativ a vieii politice doar unul din aceste partide
obine continuu majoritatea absolut, adic peste 50%. Aceast posibilitate nu e
nscris n constituie, dar ea funcioneaz n practica propriu-zis. Aceste regimuri
politice sunt considerate ca fiind autoritariste sau purtnd n ele o poten totalitar.
Cazul tipic este cel din Rusia, sau Mexic i Japonia la nceputul anilor 1990.

2.Sistemul bipartidist
E caracterizat prin existena a dou partide de importan naional, ambele avnd capacitatea de
a forma guvernul. Cazul tipic e cel al SUA cu cele dou mari partide, democrat i republican. Tot
acestui sistem aparine i situaia n care exist mai multe partide din care ns doar dou pot
ocupa poziii pivotale constituindu-se ca ax bipartidist. E cazul Angliei (laburitii i
conservatorii), al Germaniei postbelice, al rilor nordice. Acest sistem de partide e apreciat ca
fiind cel mai capabil de a realiza schimbri politice, meninnd totodat ordinea social existent.
Giovanni Sartori, n lucrarea sa Tipologia sistemelor de partide, reine patru condiii
necesare pentru ca un sistem s funcioneze dup regulile bipartidismului:
1

Dou partide se afl n poziia de a concura pentru majoritatea absolut a locurilor

n parlament.

A doua condiie decurge din prima. Unul din cele dou reuete s obin o
majoritate suficient.

Decurge din 1 i 2. Acest partid nelege s guverneze singur, asumndu-i

integral responsabilitatea guvernrii.

Alternana sau rotaia puterii rmne n opinia public i n practica politic o

eventualitate credibil.
Bipartidismul impune regula majoritii simple. Aceast regul funcioneaz doar

atunci cnd exist un considerabil consens i doar atunci cnd majoritatea i minoritatea sunt
desprite mai mult prin nuane de programe politice dect prin programe care se anuleaz
reciproc.
3.Multipartidismul
Este sistemul de partide n care trei, patru sau mai multe partide pot ctiga, singure sau
n coaliie, alegerile i pot participa astfel la desemnarea guvernului. n cadrul acestui sistem
politologii disting dou variante:

Un multipartidism moderat

Un multipartidism exploziv

Dac socotim numai partidele mari (care obin singure peste 10%), adic partidele cu potenial
de coaliie, i omitem formaiunile marginale sau satelit, numrul de partide ntr-un
pluripartidism moderat este ntre 3 i 5. Interaciunile a mai mult de patru partide creaz modele
de comportament politic centrifugale, deci creaz patternuri centrifugale. Linia dintre patru i
cinci partide e considerat uneori mai important dect distincia dintre bipartidism i
pluripartidism. Sistemele care depesc aceast linie sunt cele apreciate ca aparinnd
pluralismului exploziv, pluralism care se caracterizeaz printr-o permanent instabilitate a vieii
politice, instabilitate care pune n pericol chiar funcia politicului de coordonator macrosocial.
n aprecierea multipartidismului, doi factori sunt importani pentru caracterizarea
echilibrului politic:
1

existena sau absena unei puteri prezideniale puternice.

gradul de consens cu privire la sistemul politic n vigoare.

1. Primul factor, o putere prezidenial puternic, poate favoriza o anumit bipolarizare a

partidelor existente, mai ales atunci cnd formaiunile care contest radical regimul politic
existent sunt puin influente. Deci, o putere prezidenial puternic e vzut ca fiind capabil s
apropie pluripartidismul de bipartidism. Situaia ns rmne ntotdeauna fragil n aceste ri
pentru c regruprile forelor sunt mai mult strategice dect expresia unei uniti de orientare
politic. Lipsa unei astfel de puteri prezidenale poate determina trecerea de la pluralismul
moderat la cel excesiv.
2. n general n rile cu regimuri pluripartidiste exist mari deosebiri n cultura politic,
deosebiri care se exprim i n programe prin care ordinea politic existent e pus radical n
discuie. n cele mai multe ri de acest fel exist fore importante care pun n discuie nu un
guvern sau altul, ci sistemul n ansamblul su.