Contractul social”

Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de

social a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal
a fost dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla
competitiei regnului animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita
graiului articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al
cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor
necesitatilor existentei prin munca dedusa din specializare (adoptarea staturii verticale,
eliberarea de sarcina deplasarii precum si specializarea membrelor anterioare cu
opozabilitatea degetului mare). Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent,
social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si
modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist.
Hobbes spre exemplu considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând
ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului . Teama oamenilor
unora fata de altii determina crearea societatilor si instaurarea pactului social prin
renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura
umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor
preexistente din starea naturala .
Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si a graiului
articulat, specializarea in productia de produse necesare subzistentei prin imblanzirea
naturii, crearea unui areal individualizat si constructia de utilitati pentru adapostirea gintei
si a animalelor domesticite, decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de
proprietate, evolutia catre agricultura, metalurgie, revolutia gândirii si ideilor
fundamentale despre natura in societatile incipiente, adâncirea inegalitatilor si
multiplicarea societatilor prin cucerirea tinuturilor terestre si explorarea marii prin
intermediul ambarcatiunilor. Evolutia conduce implicit la adoptarea de norme de
convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii
naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile.
Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen
politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile grecesti ca
asezari fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale), cât si
in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii târzii
si ale evului mediu timpuriu.
Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea institutiei
proprietatii a fost generat de modelul autoritatii parentale si prin extindere a sefului gintii,
organizatiei tribale ori ulterior a sefului statului .
Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea statala,
proprietatea si prestigiul social devin obiective fundamental existentiale ale adultilor
speciei umane. Multitudinea tipologiilor de regimuri politice devine simultan nelimitata:
aristocratii, monarhii, democratii.
Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau
argumenteaza tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si descrie
societatea ca suma de microsocietati cu interese contrare, dar unite de teluri comune si
deasupra carora sta un bine comun si o vointa generala .
Comparând corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful asociaza :
puterea suverana – capul ; legile si practicile – creierul, principiile si juratii / magistratii
sunt sistemul nervos; activitatile comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul
digestiv; finantele publice reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima
sistemului, cetatenii constituind poporul reprezinta insusi corpul si membrele
organismului, generand miscarea si dinamismul.
Ca vointa comuna sa coincida vointei generale si chiar mai mult decat atât, este necesar
ca poporul sa exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpusi. Negând sistemul
electiv cu imperfectiunile sale, filosoful accepta ca acesta reprezinta o forma trunchiata
de vointa populara, fara a considera regimurile elective ca democratii autentice .
Ideea democratiei directe, irealizabila timp de 3 secole, reprezinta o idee esentiala in
proiectia democratiei viitorului. Ameliorarea conditiilor de viata si era informatica va
putea face posibila in anumite zone ale lumii o participare largita la adoptarea legilor si
structurarea lor ca vointa generala, chiar daca initial “democratia forte” se va hibridiza cu
formele institutionale contemporane. Binele comun nu poate fi insa sustinut decat pe o
baza solida de legi care sa statueze egalitatea, sansele egale ca baza a libertatii, etc.
Elemente de democratie largita sau asumata pot fi regasite in politicul unor tari precum
Elvetia (care aplica referendumul ca forma de decizie colectiva) si in Japonia
contemporana, prin voluntarismul de supunere si cooperare a populatiei la deciziile
sociale, economice si politice si corelarea initiativelor particulare in decizii globale.
Nu este intamplator faptul ca , neputand sa asigure buna functionarea a localitatii pe care
o conducea in urma unui cutremur, un cadru administrativ local japonez a ales calea
sinuciderii. Acest fapt demn de o stire jurnalistica indica masura valorii existenta in
constiinta responsabililor sociali dintr-o tara dintr-o alta emisfera.
Contractul Social este contractul tuturor si intre toti, reprezentand vointa generala , acest
contract devenind baza legitimitatii guvernului (guvern diferit de suveran – prin care se
intelege popor). Suveran este poporul in totalitatea sa prin exercitarea vointei generale.
Libertatea se redobandeste prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o
egalitate formala . Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei
individuale, fiind caracterizata printr-o accentuata moralitate si virtute (in sensul
conceptelor de bine si adevar derivate din filosofia universala). Individul trebuie sa se
vada ca parte a intregului, punând ratiunea mai presus decat pornirile instinctive.
Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea, infailibilitatea si
absolutul tin de caracterul exercitarii directe a suveranitatii poporului, deci a democratiei
(fara reprezentare electiva), prin acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si
absolutul drepturilor omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor
cetatenilor luati ca individualitati).
Legea ca expresie a vointei generale genereaza libertatea de a se supune unor legi juste
(schitate de catre un legislator altruist care nu semnifica puterea si acceptate si aprobate
de catre popor).
Guvernarea apartine poporului in totalitatea sa prin acceptarea si aplicarea legilor .
Contractul social ca pact nu devine realitate decat daca toata lumea i se supune. Scopul
Contractului il reprezinta in final realizarea libertatii individuale prin “gasirea unei forme
de asociere astfel incat individualitatile reunindu-se sa nu se supuna decat vointei
generale, care in mic reprezinta vointa individuala, deci individul se supune propriei
vointe, deci este complet liber” (citat aproximativ) . Suveranitatea constituie deci o
expresie a libertatii individuale, iar libertatea individuala este rezultatul suveranitatii
poporului.
Revenind, pactul social se bazeaza pe adeziunea totala si voluntarismul absolut in
acceptarea si aplicarea regulilor stabilite. In Contractul Social aceste principii sunt redate
prin termenul de “alienare totala” , dar care aduce in final beneficii in plan personal.
Elocinta cu care exprima ideile sale filosofice si gradul ridicat de generalitate, desprins de
reprezentarea reala la care Jean-Jacques Rousseau se raporta ca referinta : Republica
Geneveza, fac din conceptele pure exprimate in scrierile sale o sursa de inspiratie pentru
toate orientarile spectrului politic (in contextul contemporan al evolutiei economice, al
concentrarii si regruparii factorilor economici, al revolutiei informationale si
democratizarii structurilor si institutiilor statale).
“Contractul social” este o scriere structurata in patru parti. Ar fi utila o enumerare sumara
a continutului celor patru parti .
In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o
corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii
practice, diferentierile si inegalitatile sunt generate de social, deci dobândite. Forta nu
justifica dreptul si dreptul derivat din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca
rezultat al razboaielor nu are justificare sub nici o forma; in fapt daca anticii foloseau
sclavia domestica din motive economice, in epoca colonizarilor sclavia a alimentat cu
forta de munca ieftina agricultura latifundiara coloniala, ceea ce a generat imperiilor
coloniale avantajate de iesirea la Atlantic o prosperitate “metropolitana” fara precedent.
S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor economic, initial prin
negarea “umanitatii inferiorilor” – caracterului uman al sclaviilor, ulterior prin
superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si
nejustificata nici de antropologie, nici de sociologie).
In concluzie , suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care
gânditorul vorbeste despre “inalienabilitatea”, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele
(absolutul) puterii suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a
egalitatii de sanse, despre acceptul si vointa de supunere a poporului acestei conventii.
Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia,
monarhia), caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului
reprezentativ. Daca binele poporului o cere orice lege poate fi revocata.
In partea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala,
explicitând ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a
exploatarii. Din acest punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar
democratica, protestantismul genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica,
politica, religioasa).
Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a
cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de
frica fata de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic,
care controleaza mediul in care traieste si gestioneaza interactiunile interumane).

Departe de a fi vazut in putere legitimitatea divina, a fortei cuceritorului sau a unui

esafodaj de legi, Rousseau considera puterea ca o suma de interese derivate din
proprietate ca produs al istoriei umane, dar suntem liberi sa ne supunem doar puterilor
legitime. “Convenons donc que force ne fait pas droit, et qu'on n'est obligé d'obéir qu'aux
puissances légitimes. ”. Considerând ca puterea este legitimata de catre popor (conform
preceptelor scolii dreptului natural), Rousseau reconstruieste un demers teoretic idealist,
dar nu absolut utopic, bazat pe definirea esentei suveranitatii ca vointa generala, dar nu ca
suma a vointelor individuale.

Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si

absoluta. Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie
sa se constituie astfel incat sa nu prejudicieze partile.

Suveranitatea este inalienabila, conchide filosoful. “…le bien commun: si l'opposition

des intérêts particuliers a rendu nécessaire l'établissement des sociétés, c'est l'accord de
ces mêmes intérêts qui l'a rendu possible… Si donc le peuple promet simplement d'obéir,
il se dissout par cet acte, il perd sa qualité de peuple; à l'instant qu'il y a un maître il n'y a
plus de souverain, et dès lors le corps politique est détruit. ” – daca opozitia intereselor
particulare a facut necesara edificarea societatilor, este acordul acelorasi interese care
face posibil binele comun…Daca promite doar sa se supuna, poporul se dizolva
(disipeaza) prin acest act, pierde calitatea de popor, din moment ce exista un stapân…”.
Daca puterea se poate transmite, nu este si cazul vointei generale care nu se poate
concentra intr-o vointa particulara, practic cedându-si suveranitatea deci pierzând binele
comun, un popor pierde calitatea de popor, se autodizolva. De aici putem deduce
caracterul inalienabil al suveranitatii, nu putem vorbi ca despre un popor despre acea
colectivitate umana care a renuntat la exercitiul suveranitatii. Mandatatii poporului, de
orice tip sunt ei, nu sunt decât instrumentele de implementare si de aplicare a vointei
generale care nu poate fi instrainata astfel.

Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea

unor legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este
vointa generala ca suma a vointelor individuale si mai mult decât atât, iar suveranitatea se
exprima prin legi, deci puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate
celelalte puteri derivând din puterea legislativa trebuie sa-i fie subordonate.
Binele comun ca echivalentul consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si
aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o
vointa generala se poate spune ca este generala sau nu este deloc.
Imposibilitatea exprimarii indirecte prin reprezentanti rezulta si din dificultatile ultimelor
alegerii prezidentiale din SUA in care votul nu a putut fi decis clar (nici prin majoritatea
voturilor cumulate, Bush câstigând in fapt printr-un numar mai mare de circumscriptii
electorale, dar printr-un numar total mai mic de alegatori). In fapt, SUA poate prin
imensul sau potential informational sa realizeze un sistem dublu : votul electronic dublat
de votul clasic. Acest sistem se poate extinde si la domeniul legislativ, de aici decurgând
exercitiul direct al suveranitatii combinat cu principiul subsidiaritatii in cazul
colectivitatilor locale, decurgând din vointa populara. Negarea intereselor de moment si
afirmarea intereselor fundamentale, demontarea tacticilor de manipulare si eliberarea
oamenilor de servitutile nevoilor vor permite cel putin pe directii legislative
fundamentale aplicarea principiului suveranitatii directe, cu conditia “demondializarii si
deglobalizarii economice legat de fenomenul transnationalelor” si globalizarii si
mondializarii bunastarii relative pe axele N-S si V-E. ( N-V european bogat si asezat
contra S-E european . Aceasta ciocnire va genera puteri si convulsii fara precedent).
Vointa generala este infailibila, caci poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate
insela el insusi. Chiar daca fata de majoritate exista o minoritate, aceasta va recunoaste ca
s-a inselat, doar daca majoritatea nu a fost manipulata sau automanipulat, spre exemplu
vazând avantajul unui interes imediat si conjunctural contra avantajului unui interes mai
indepartat dar fundamental. Aceasta presupune ca poporul sa treaca de la instinctul
justitiei la ratiunea justitiaritatii. Ca regula, Rousseau considera ca poporul nu poate gresi.

Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta
tuturor, devenind cvasiuniversala.

Raportul libertate - egalitate

Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui
Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin “alienarea”
indivizilor, instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul
contract social. Astfel, suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor
individuale ( a proprietatii drept contra proprietatii injuste si faptice anterioare). Dar ca
puterea suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor
suverane. Drept urmare, egalitatea sustine libertatea.

Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala decât pentru cetateni egali dezvoltati
moral, intelectual, etic, logic – deci nu putem vorbi decât despre oameni noi - dincolo de
conditia umana actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l
evoca cu milenii inainte Platon in “Republica”. Baza educatiei si natura egala a
aptitudinilor creeaza un “nou tip uman”, ce ramâne acum din ratiuni economice
(economia invatamântului si economia familiei contra economia statului) un ideal rafinat.
Subscriu la ideea ca diferentierile nu se pot echilibra decât treptat prin educatie, educatia
generala echilibrând in timp educatia familiala si educatia familiala reechilibrând
educatia generala prin tactica stingerii ecarturilor, cele doua devenind componentele
egale ale aceleiasi pârghii de suveranitate efectiva.

Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvântul democratie este de fapt
un sistem electiv coruptibil de puterea banilor. “Democratiile” actuale sunt imaginea in
oglinzi deformate ale idealului nostru uman, ele perpetuând consumul material si cultural
irational, individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica,
manipularea in scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si
totala alienare, intoxicatia si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si
solidaritatea, intoleranta si rasismul, elitismul / intelectualismul contra umanismului,
religiozitatea si ateismul, distrugerea / combustia economica a naturii si manipularile
genetice, apologia roboticii si falsului biologic, imoralele tehnologii, etc.

5. Concluzii si presupozitii partizane

Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a
ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni
revolutionare.
Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce
urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.
Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga
instantaneu in intreaga Europa, deveniind stindardul ideologic al revolutionarilor si
democratilor de pretutindeni (dar nu numai).
Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt
referinte constante in istoria social – filosofica a omenirii, curentul de gândire filosofica
si politica deschis de Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la
realitatea imediata, viziunea idealista (si poate chiar utopica) a societatilor si valorilor
pure si absolute are caracteristici perene si poate chiar milenare.
Globalizarea / mondializarea bunastarii (contra globalizarii economice a
transantionalelor) si transformarile culturale, economice, informationale fundamentale si
tehnologice (legate de expansiunea omului in sistemul solar si exploatarea posibil
nelimitata a resurselor Lunii si planetelor invecinate) ne apropie de clipa exercitarii
directe si explicite a actului democratic, poate la inceput in inima SUA – California, ori
de ce nu chiar pe tarâm european.
Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei, doar
Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques c’est pour un toujours millenaire.