UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA’’ – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

TEMĂ DE CONTROL LA DISCIPLINA:

ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC

Tradițiile democratice la români

Profesor de disciplină:
GUȚAN MANUEL

Studentă: Bujiță Izabela- Larisa

AN UNIVERSITAR 2022-2023
Semestrul I
"Principiul primar al democrației este valoarea și demnitatea individului." - Edward Bellamy

Sentimentul libertății s-a născut și s-a înălțat deodată cu omul. Libertatea pentru om a fost și va
rămâne tot atât de firească și legitimă precum este însăși existența lui. Dar oricât de intens va fi
trăită și simțită libertatea, ea nu va putea trece niciodată dincolo de limitele pe care condiția
socială a omului le fixează sub semnul necesității.

Omul nu poate fi înțeles ca homo umanus decât în cadrul coordonatelor social-istorice ale
ființării omenești. Omul este esențialmente și în același timp ,,persoană și relație” . Spațiul triadic
al devenirii umane îl reprezintă omul, natura și societatea. Omul cunoaște natura prin relația sa
cu alții, relația cu alții îi permite să se cunoască pe sine însuși, iar cunoașterea de sine îi dă
posibilitatea să adâncească cunoașterea realității. Iată de ce, antropologia de orientare materialist-
dialectică susține ideea excentrării sociale a esenței umane, faptul că ontologic ființa umană este
socială.

Având asemena premise, libertatea lui homo socius nu se va putea niciodată transforma într-o
recluziune a individului față de semenii săi. Ca dimensiune specifică a determinismului social,
libertatea este expresia corelației dialectice dintre subiectiv și obiectiv în dinamica vieții sociale,
ea este ,, necesitatea înțeleasă”.

Cunoașterea necesității potențează libertatea, iar acțiunea practică în conformitate cu sensul

necesității transformă libertatea potențială în libertate reală. Orice exacerbare, a unuia din
termenii relației dialectice libertate – necesitate, abordarea exclusivă fie a libertății acțiunii
umane fie a necesității obiective nu pot fi decât în egală măsură păgubitoare. Postularea
exclusivistă a libertății acțiunii umane echivalează cu voluntarismul și indeterminismul, care
concep libertatea ca independență deplină față de legile obiective și absolutizează rolul istoric al
acțiunii conștiente și al voinței oamenilor.

1
Democrația și dinamica puterii – Ion Deleanu, Editura Dacia, p. 21
 În România, liberalismul se afla într-o situație de invidiat. Pe de-o parte, există câteva spirite
liberale care se pronunță în chestiuni de societate dintre cele mai diverse. Pe de altă parte, există
numeroși politicieni grupați în formațiuni liberale dintre cele mai asemanătoare. Spiritele liberale
ezită să-și spună pe nume, dintr-o pudoare de înțeles la începutul 1990 ( când a te revendica de la
o ideologie înseamnă a te auto-stigmatiza), dar de neînțeles azi.

Marea șansă a liberalismului vine însă, în zilele noastre, din altă parte: e vorba de diveristatea
enormă a gândirii liberale, aceasta făcând posibile combinații intelectuale inedite, aranjate în
edificii mereu revizuibile, niciodată complete.

E o șansă importană, mai ales dacă țineți seama că, într-o bună parte din secolul al XX-lea,
aproximativ între anii 1930-1960, liberalismul a fost blocat în controversa sa cu totalitarismul. Și
dacă în această perioadă totul a fost pus în joc, pentru a discredita totalitarismul, roșu sau brun, în
schimb, după 1960, momentul în care liberalii au devenit convinși de falimentul practic absolut
al totalitarismului, o importantă mișcare intelectuală i-a împins la revizuirea sistematică a
surselor clasice.

Acest demers a fost inițiat pentru a compune o alternativă nu la gândirea totalitară, ci la mult
mai subtila reflecție ce întemeiază socialismul democratic, reflecție care nu întâmplător a fost
rezumată de formula unui tip de stat: e vorba de doctrina Statului – Providență. Rezultatul acestui
efort al tradiției a condus astfel la identificarea mai precisă a unor variante doctrinare cu egală
îndreptățire numite liberale: de pildă, liberalii știu mai bine astăzi ce deosebește discursul
libertății întemeiate de proprietate și muncă ( Locke), de discursul libertății în care proprietatea și
munca sunt odioase ( Rousseau); tot așa, după 1960, au devenit clare diferențele între discursul
liberal al toleranței inteligente și utile ( Bayle și Voltaire) și cel al egalității ineluctabile
(Constant și Tocqueville), între tradiția liberală a dreptului natural ( de la Hobbes la Rousseau) și
cea utilitalistă ( de la Smith la austrieci).

2
Tranziție, liberalism și națiune – Preda Cristian , Editura Nemira, p. 12-13-14
 Semnificând materializarea expresă a unor opțiuni axiologice, regimul politic reprezintă
ansamblul instituțiilor, metodelor și mijloacelor prin care se realizează voința titularului puterii.

Dimensiunile regimului politic, componentele ce-i alcătuiesc substanța și îi reliefează esența

sunt deci multiple și complexe. Tocmai din perspectiva unor asemenea dimensiuni, regimul
politic, deși se înfățișează ca element constitutiv al formei puterii și în cele din urmă a statului,
nu poate fi redus la atâta.

Mai întâi, pentru că evaluarea regimului politic doar ca simplu element de ,,formă” a puterii de
stat i-ar estompa propria-i substanță, conținutul extrem de complex și de accentuată semnificație,
nu doar pentru sine, ci pentu întreg ansamblul social.

Apoi, pentru că regimul politic, prin determinațiile și semnificațiile lui esențiale, are calități
valorizatoare nu doar pentru aprecierea esenței fenomenului puterii de stat, dar și pentru
calificarea esenței întregii societăți. Regimul politic este indicatorul sintetic și de primă mărime
pentru calificarea unei societăți ca real democratică, formal democratică sau anti-democratică.

Democrația marchează momentul emancipării omului ca ființă politică și constituie, totodată,

premisa esențială pentru progresul umanității.

Exprimând sensul său generic, ce acționează ca tendință în procesul istoric real, Marx definea
democrația ca ,,autodeterminar a poporului” , ea fiind ,,enigma rezolvării a tuturor formelor de
orânduire de stat” , orânduirea de stat redusă la ,,fundamentul ei real, la omul real, la poporul
real”. Este explicat și aici principiul dialectic al istorismului în sensul căruia fenomenele sociale
și cel al democrației trebuie ,,judecate” în coordonate concrete, ca realitate.

Este deci, cu totul justificată polarizarea discuțiilor și proiectelor privitoare la regimul politic în
jurul democrației, care, ca sinteză a unor valori perene, trebuie să însemne egalitatea
atotcuprinzătoare a oamenilor și ridicarea tuturor la rangul de subiect al guvernării.

3
Democrația și dinamica puterii – Ion Deleanu, Editura Dacia, p. 134-135-136
 Democrația este o formă de guvernare care se opune oricărui tip de dictatură, prezintă
particularitatea forței dobândite direct din voința cetățenilor, garantându-le deplină libertate și
egalitate. Chiar dacă în acest eseu este vorba despre democrația contemporană, trebuie menționat
că problemele legate de guvernarea democratică sunt dezbatute încă din antichitate, evaluându-se
avantajele și dezavantajele sale, precum și formele pe care le poate îmbrăca sistemul democratic
într-un stat anume.

Democrația constă în stabilirea regulilor acceptate de toată lumea, care precizează cum trebuie
să ajungem la adoptarea unei decizii politice și nu ce anume trebuie să decidem.

Valori care sunt considerate esențiale pentru idelul democratic: egalitatea tuturor cetățenilor în
fața legii, toleranța religioasă, libertatea presei și a învățăturii, libertatea de organizare politică și
sindicală, soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor sociale, alternarea claselor politice,
respectarea drepturilor minorităților și controlarea tentativelor de instaurare a monopolurilor în
domeniul economic, al informației și telecomunicațiilor.

Mai mult, odată cu prăbușirea regimelor comuniste, fizionomia Europei a înregistrat schimbări
radicale, aducând în peisajul democratic state precum România, Albania, Bulgaria, Polonia sau
Ungaria, pentru a enumera doar câteva, dar și celelalte continente prezintă transformări
considerabile din acest punct de vedere.

Acest lucru a dus la o democrație consolidată, astfel ea ar trebui sa fie percepută de către
majoritatea cetățenilor asemenea unei alternative politice unice practicabile, relevând faptul că o
regresie autoritară nu mai constituie pericolul principal.

4
https:t//mythologica.ro/ce-este-democratia-care-este-istoria-si-ce-trebuie-sa-stim/
 În ceea ce privește teoria generală a democrației a fost reamintită în paginile de mai sus. Pentru
a se putea corela termenul ,,democrație” cu cuvântul ,,tradiție” se va defini sub forma lui nativă.

Tradițiile sunt ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc

istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din
generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Dincolo însă
de rolul ei de prezervare a indentităţii, tradiţia dă seama de bine, adevăr şi frumos, virtuţile
clasice fără de care existenţa noastră nu mai denotă umanitate.

Binele conservat prin tradiţie este cel al moralităţii, al distincţiei dintre bine şi rău, mai clare şi
mai percutante decât ar putea-o face orice altă învăţătură. Adevărul tradiţiei este, în mod similar,
cel descoperit şi dezvoltat prin experienţa neamului şi poate fi regăsit uşor în proverbele populare
vechi. Este un adevăr moral, după cum binele descris de tradiţie este unul al adevărului care luptă
împotriva minciunii şi a falsităţii. În cele din urmă, tradiţia este cea care păstrează frumosul
autentic, aşa cum îl găsim în ia românească. Până la urmă, tradiţia ne duce înapoi şi ne reface
legătura cu moştenirea lăsată de adevăraţii întemeietori.

Niciunde nu regăsim de exemplu urma dacilor precum în căluş, în care putem citi demnitatea şi
vigoarea neamului. Tradiţia este aşadar chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin
care să ne redescoperim demnitatea, prin care să ne afirmăm valoarea şi prin care să stăm cu
capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi
aplecat, indiferent cum ne-ar dori unii şi alţii. Tocmai de aceea avem nevoie de tradiţii, ca să ne
aşezăm la locul care ni se cuvine şi care nu este mai prejos decât cel al altor neamuri.

5
https://dexonline.ro/definitie/tradi%C8%9Bie
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/de-ce-avem-nevoie-de-traditii-1449441.html
 Existenţa tradiţiilor în societate este obiectiv necesară, întrucât nici o societate nu se poate lipsi
de ele. Este de neînchipuit o societate fără norme de comportament, mai ales în acest timp al
tranziţiilor care se înscrie în procesele mai ample de diferenţiere şi integrare care au loc în viaţa
şi în cunoaşterea socială de la sfârşitul sec. XX şi începutul sec. XXI. În existenţa socială,
omenirea îşi modifică modurile de organizare a vieţii, rămânând însă o mare parte din ea legată
de tradiţii ancestrale care, se pare, dacă ar fi lichidate ar sărăci-o şi mai mult.

În limba română noţiunea tradiţie este utilizată în trei sensuri. Și anume ea serveşte ca o expresie
a unor trăsături comune, particularităţi proprii unor fenomene sociale care se deosebesc mai mult
sau mai puţin unele de altele, dar care sunt înrudite (ritual, ceremonie, sărbătoare); noţiunea în
cauză se utilizează în sensul ei direct ca entitate ce se deosebeşte de obicei, ritual, sărbătoare etc.;
ea poate fi utilizată ca echivalentă a noţiunilor menţionate mai sus: obicei, ritual, sărbătoare,
ceremonie.

Noţiunea tradiţie este de provenienţă latină (traditio = transmit), desemnând iniţial transmitere,
învăţăminte. Despre aceasta ne denotă practic toate dicţionarele explicative şi enciclopediile,
unde această definiţie este elucidată: „fran. Tradition – tradiţie, ger. Tradition - lat. traditio – a
transmite, legendă, de la tradere – a transmite, a comunica, de la trans – prin, printre şi dare – a
da”ie, arta măştilor şi a jocurilor dramatizate de Anul Nou etc. Analiza tuturor modalităţilor de
tratare şi a definiţiilor categoriei tradiţie ne indică, după opinia lui A. A. Fokin, următoarele: din
punct de vedere etimologic, acest termen se referă la cuvîntul latin traditio; de obicei, accentul se
pune pe conceperea funcţională a tradiţiei (a transla, a transmite);variantele categoriei tradiţie
sunt similare prin faptul că ele se referă la legătura dintre prezent şi trecut; în cele mai multe
cazuri ea coincide cu conceptul esenţial asupra modalităţii de translare – vorbirea orală; cu
vorbirea scrisă şi, prin urmare, cu literatura, categoria tradiţie este identificată numai de unii
autori. 6

6
http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/capcelea/traditii.pdf , p. 6,7
 Eu cred în existența unor tradiții democratice în istoria modernă și contemporană a statului
român deoarece se prezintă, încă din trecut, o vastă preocupare în ceea ce privește libera gândire,
exprimare, dorința de reinventare, etc.

Așadar, se începe din perioada cea după abdicarea forţată, în februarie 1866, a lui Al. I. Cuza,
una dintre problemele majore, care s-a aflat pe agenda exponenţilor noului regim politic, a
constat, evident, în reorganizarea şi în consolidarea acestuia prin elaborarea unei Constituții,
termen utilizat în sfârşit, fără ocolişuri şi ezitări. Noua lege fundamentală avea menirea să
consacre ideile doctrinei liberale şi să statueze principiul monarhiei constituţionale şi ereditare cu
aducerea, în ţară, a unui principe străin, care fusese deja inclus în programul unionist, adoptat de
adunările ad-hoc din urmă cu câţiva ani; în analiza sa pertinentă, istoricul american Keith
Hitchins nota: ,,Constituţia din 1866 se asemăna cu alte constituţii liberale, în vigoare în Europa
Occidentală”. Asemănarea dintre ele era una dintre consecinţele faptului că, începând din anii
1830-1840, România îşi trimisese intelectualii în Occident. Sursa principală de inspiraţie, ca
formă şi conţinut, a fost constituţia Belgiei din 1831. Dar, constituţia din 1866 nu era, câtuşi de
puţin, o simplă imitaţie a celei belgiene, deoarece, în articolele referitoare, de exemplu, la
proprietate, învăţământ, alegeri şi guvernare locală, autorii ei luaseră în considerare condiţiile
specifice ale României.

În primii ani postbelici, problema constituţională se va situa din nou în atenţie, ea provocând
ample confruntări politice între partidele epocii. O asemenea esenţială preocupare se impunea
atunci cu necesitate în contextul dezbaterii proiectelor de reforme, care să conducă la
consolidarea statului naţional unitar român, altfel spus la întărirea urgentă a României Mari,
constituită, în 1918, prin adunările plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. Aflat în
fruntea ţării, Partidul Naţional Liberal de sub conducerea energică a lui Ionel Brătianu, anunţa, în
programul său de guvernare din ianuarie 1922, decizia sa ,,de a da României Întregite aşteptata
Constituție”. În context, concomitent, dorinţa adoptării unei noi legi fundamentale avea să fie
exprimată şi de către celelalte formaţiuni politice: Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc, inclusiv
de Partidul Socialist, care susţinea că o asemenea măsură reprezenta,,o mare necesitate a
organismelor noastre moderne”.7

7
http://ziarulprahova.ro/2013/03/traditii-constitutionale-democratice-la-romani-iii/
În cele din urmă, Constituția avea să fie adoptată de parlament în luna martie 1923, imediat fiind
sancţionată de regele Ferdinand I. Ea avea la bază principiul modern al separării puterilor în stat
şi va marca deschiderea unei noi etape, esenţiale, în efortul general de consolidare a statului
naţional unitar român şi de afirmare a lui în plan european. Şi de data aceasta, clasa politică
autohtonă, dincolo de unele ficţiuni, contradicţii şi limite ţinând de orgolii şi de interese, dăduse
dovadă de preocupări ce au vizat nu numai prezentul, ci şi viitorul României Mari.

Apoi, a urmat perioada comunistă, în care democrația a fost umbrită de socialismul partidelor
venite la putere. Sistemul monopartidist comunist s-a format si afirmat in procesul revoluției și
construcției socialiste. Devenind partid de guvernământ, partidele comuniste și-au ridicat pe
trepte înalte rolul de forțe politice ale clasei muncitoare și aliaților acesteia. Ele au folosit puterea
de stat împotriva forțelor politice și sociale contrarevoluționare, pentru făurirea societății
socialiste. Odată cu înlăturarea claselor exploatatoare și a forțelor lor politice partidul marxist-
leninist a devenit forța de conducere a întregului popor, a întregii națiuni. În dezvoltarea lor
istorică, partidele comuniste, devenite partid de guvernământ, au trecut în general prin trei etape
mai importante, și anume partidele de reprezentare a clasei muncitoare (în perioada
prerevoluționară ),partidele de reprezentare a forțelor sociale participante la revoluția socialistă,
la mișcarea de reînoire “ din temelii a societății “ , partidele de reprezentare a unității de voință si
de acțiune a întregului popor, a națiunii socialiste, dobândind rolul de centru vital al națiunii .

În acest fel a fost elaborată o doctrină a legitimității deciziilor de interes global: caracterul unitar,
necontradictoriu al bazei economice (în sensul inexistenței contradicțiilor antagoniste), al întregii
vieți sociale, culturale, naționale vor determina în planul funcționării și dezvoltării sistemului
politic fenomenul unanimității în luarea principalelor decizii de interes național, în stabilirea
liniei politice, a strategiei, a priorităților privind dezvoltarea globală.

8
https://www.referatele.com/referate/istorie/online4/Comunism-in-Romania-referatele-com.php
http://ziarulprahova.ro/2013/03/traditii-constitutionale-democratice-la-romani-iii/
 Diferitele documente, planuri de activitate, hotărâri de partid sunt adoptate de către congrese,
conferințele naționale, plenarele comitetelor centrale ale partidelor comuniste de guverământ, de
regulă în unanimitate. De asemenea, actele legislative adoptate de organele supreme ale puterii
de stat au la bază, în general, unanimitatea. În România instaurarea comunismului a afectat foarte
mult dezvoltarea statului.

Acest regim totalitar și-a lăsat amprenta chiar până-n zilele noastre. Viața populației României a
fost afectată și ea de către comunism. Condițiile grele de trai din acea perioadă au rămas ca un
cosmar în mintea celor care le-au întalnit. În concluzie comunismul nu reprezinta altceva pentru
România decât o pată neagră, o piedică în dezvoltare.

După această perioadă din istoriografia românească, pentru țară se face în sfârșit lumină. Prin
urmare, Revoluţia română din decembrie 1989 a înlocuit totalitarismul cu libertatea. În urmă cu
30 de ani, o revoltă a românilor începută la Timişoara a cuprins ca o flamă toată ţara. A fost atât
de puternică, încât a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă.

Au fost cele mai curajoase proteste ale sfârșitului de secol XX în Europa și s-au soldat, din
păcate, cu victime, spre oroarea lumii întregi, care a putut privi pentru prima dată în direct, la
televizor cum se desfășoară o revoluție într-o țară sătulă de zecile de ani de privațiuni și
suferințe.

Prin Constituția din 1991, România redevine stat democratic și stat de drept (adică un stat ale
cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, un stat în care
funcționarea instițutiilor se face pe baza legilor, justiția este independentă, iar cetățenii sunt
protejați de excesul de autoritate al instituțiilor). Trecerea de la statul autoritar comunist la statul
de drept a întâmpinat anumite dificultăți. Intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 a fost
o recunoaștere la nivel european a faptului că în țara noastră statul de drept funcționează.

9
https://www.constitutia.ro/constitutiile-din-romania.htm
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/30-de-ani-de-la-revolutia-din-
1989-ce-s-a-intamplat-intre-16-si-22-decembrie-1989-in-romania-1235382
În concluzie, Constituțiile îndeplinesc un rol de seamă în viața națiunilor, contribuind la
promovarea și statornicirea respectului pentru valorile democratice, la fundamentarea întregului
sistem de instituții ale statului în concordanță cu respectul ordinii de drept şi interesele legitime
ale cetățenilor. După cum se arată într-un recent Dicționar de drept constituțional apărut la Paris,
țin de dreptul constituțional toate regulile juridice potrivit cărora guvernanții își exercită
autoritatea în numele statului". Mergând mai departe, cunoscutul autor francez Marcel Prélot
estimează că prin Constituție s-ar înțelege ansamblul normelor juridice care reglementează
organizarea trecerea oricărei colectivități umane.Valoarea constituțiilor rezidă, neîndoielnic, în
adoptarea lor pe bază democratică, ca o expresie a intereselor unui anumit popor, dar şi în marile
principii care s-au impus în decursul timpului, fiind acceptate și consacrate în sistemele de
organizare politică modernă ca reguli de conduită pentru orice stat de drept. Un eminent gânditor
român, Dimitrie Gusti, arăta, pe bună dreptate, la timpul său, că o constituție nu poate fi
"împrumutată", ci ea trebuie să reflecte "experiența socială specifică națiunii Nu odată, oameni
de știință români au relevat că orice constituție trebuie să fie opera națională a fiecărui popor".
Ea trebuie. să reflecte aspirațiile și tradițiile acestuia, modul în care înțelege în mod suveran să-și
organizeze instituțiile politice, să dea expresie cerinței înfăptuirii unui sistem de guvernare bazat
pe reguli democratice. Caracterul esențialmente național al oricărei constituții ca o expresie a
voinței suverane a poporului implică, însă, în mod corelativ, recunoașterea şi consacrarea unor
norme statornicite la nivelul comunității internaționale şi acceptate ca reguli de comportament
ale oricărei societăţi democratice. Există în special o strânsă și indisolubilă legătură între ideea
de Constituție și drepturile fundamentale ale omului.

10

10
https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/drtom2003&div=47&id=&page=
 Bibliografie

Democrația și dinamica puterii – Ion Deleanu, Editura Dacia, p. 21

Tranziție, liberalism și națiune – Preda Cristian , Editura Nemira, p. 12,13,14

Democrația și dinamica puterii – Ion Deleanu, Editura Dacia, p. 134,135,136

https:t//mythologica.ro/ce-este-democratia-care-este-istoria-si-ce-trebuie-sa-stim/

https://dexonline.ro/definitie/tradi%C8%9Bie

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/de-ce-avem-nevoie-de-traditii-1449441.html

http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/capcelea/traditii.pdf , p. 6,7
http://ziarulprahova.ro/2013/03/traditii-constitutionale-democratice-la-romani-iii/

https://www.referatele.com/referate/istorie/online4/Comunism-in-Romania-referatele-com.php
https://www.constitutia.ro/constitutiile-din-romania.htm

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/30-de-ani-de-
la-revolutia-din-1989-ce-s-a-intamplat-intre-16-si-22-decembrie-1989-in-romania-1235382

https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/drtom2003&div=47&id=&page=