Liberalismul lui formele lui distinctive

1.Liberalismul nu este doar o doctrină, ci și un program politic, economic, social și moral, asociat cu
ascensiunea individului civic în epoca modernă. Mai simplu spus, liberalismul implică drept condiție sine qua
non respectarea drepturilor individului ca reazem al comunității. Accentul cade așadar în această viziune pe
individ și drepturile sale, stat de drept, participare universală, respectarea procedurilor și posibilitatea
tragerii la răspundere a funcției publice. Tradiția liberală insistă asupra suveranității populare ca alternativă
la absolutism, tiranie, sau dictatură oligarhică. În secolul XX, principalii inamici ai liberalismului s-au recrutat
din rândul mișcărilor totalitar-colectiviste. Nu trebuie însă uitat că există poziții antiliberale și în rândurile
religiilor tradiționale, ca să nu mai vorbesc despre diversele fundamentalisme antimoderne pentru care
individul se subordonează autorității „voinței colective” așa cum o definesc sacerdoții dogmei.

2. Liberalismul politic la sfârșitul secolului XX si in noul veac este direct legat de experiențele autoritare și de
resurecția democratică a ultimelor decenii. Fără a fi unica ideologie a societății deschise, liberalismul a fost
în această perioadă o modalitate privilegiată de raportare inter-individuală, fiind expresia unui consens legat
de universalizarea principiului egalității în fața legii. Liberalismul fricii, despre care scria cunoscuta
gânditoare americană Judith Shklar (1928-1992), este așadar înrădăcinat în memoria politică a secolului
trecut, deci în conștientizarea primejdiilor autoritare și a riscului repetării unor experimente terorist-
colectiviste pe cât de detestabile etic, pe atât de distructive din punct de vedere social, cultural și general-
uman. Acest liberalism al fricii are doar un singur scop fundamental: să asigure condițiile politice necesare
pentru exercitarea libertății personale.

3. Tradiția liberală își caută precursorii în eforturile de a constitui comunități politice bazate pe egalitatea în
fața legii, controlul popular al instituțiilor publice, așadar în opoziție cu diversele elitisme aristocratice.
Participarea de masă ascunde, firește, riscul atomizării și alienării, al apariției unor formule pretins egalitare
care permit supremația unui număr limitat de indivizi. Afirmarea clasei de mijloc ca subiect politic și viziunea
contractualistă au făcut posibilă consolidarea proiectului liberal prin îmbrățișarea noțiunii de lege naturală
ca garant al dreptului la „viață, libertate și proprietate” (aici merită amintită distincția dintre Madison și
Jefferson: acesta din urmă insista asupra dreptului la căutarea fericirii). Deși unii gânditori îl menționează pe
Rousseau între precursorii liberalismului democratic, trebuie insistat asupra ambiguității conceptului de
voință generală. În lumina tragediilor secolului XX, este greu să nu observăm că noțiunea conține potențial
visul iacobin și ulterior leninist al unor elite luminate, pentru care masele sunt folosite în vederea atingerii
unor scopuri presupus umaniste.

4. Împotriva acestei tentații autoritare, Tocqueville insista pe rolul asociațiilor intermediare, deci al societății
civile. Separarea puterilor și consensul guvernaților sunt pilonii democrației liberale. Acest consens se
constituie însă prin competiția bazată pe recunoașterea principiilor esențiale ale ordinii democratice, deci
pe admiterea și încurajarea pluralismului (multiplicitatea centrelor de acțiune și inițiativă). Liberalismul fricii
are ca scop fundamental limitarea tentativelor de îngrădire a libertății, de constrângere, violență și cruzime
politică. Spre a o cita pe Judith Shklar: guvernământul limitat și responsabil este direct legat de convingerea,
esențială pentru spiritul toleranței, privind legitimitatea rezistenței împotriva oricăror forme de arbitrariu
statal, înainte de toate cele legate de acțiunile abuzive ale forțelor militare, paramilitare ori polițienești.
Această frică, în fapt o suspiciune întemeiată pe memorie și cunoaștere, este substratul unui liberalism care
a renunțat la optimismul originar și înțelege că universul politic este populat cu ispite dintre cele mai
primejdioase. Scopul acestui liberalism este tocmai reducerea fricii și cruzimii din relațiile interumane. A
crede că liberalismul democratic e un lux destinat societăților industriale avansate este o eroare. În niciun
caz nu trebuie adoptate toate implicațiile tezei lui Francis Fukuyama privind sfârșitul istoriei pentru a
recunoaște că proiectul liberal democratic este la ora actuală supus unor încercări politice adverse. Nu este
suficientă existența instituțiilor democratice ori a alegerilor libere pentru ca o societate să fie cu adevărat
liberală. Un ethos democratic, deci o voință a cetățenilor de a lupta pentru menținerea democrației și o
îmbrățișare a principiilor toleranței și încrederii sunt necesare pentru ca pluralismul să nu degenereze în
opusul său.

5. Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libertatii politice si economice
a indivizilor si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si in general tuturor ideilor politice care
pun interesele societatii, statului sau natiunii inaintea individului. Individul si libertatile sale constituie
elementul central al intregii doctrine liberale.

Intr-un sens strict, liberalismul numit "clasic" este un curent filosofic nascut in Europa secolelor al XVII-lea si
al XVIII-lea care pleaca de la ideea ca fiecare fiinta umana are prin nastere drepturi naturale pe care nici o
putere nu le poate impieta si anume, dreptul la viata, la libertate si la proprietate. Ca urmare, liberalii vor sa
limiteze prerogativele statului si a altor forme de putere, oricare ar fi forma si modul lor de manifestare.

In sens larg, liberalismul proslaveste construirea unei societati caracterizata prin libertatea de gandire a
indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piata pe baza initiativei private si
un sistem transpartent de guvernare in care drepturile minoritatilor sunt garantate. Exista mai multe
curente de gandire liberala care se diferentiaza intr-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin
limitele asignate statului si prin domeniul asupra caruia ele aplica principiul libertatii.

Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuala, creativitatea individuala, responsabilitatea si

independenta personala, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea in fata legii. Liberalismul este definit
prin 4 concepte de baza:

Liberalismul economic-Liberalismul a marcat aparitia unei noi orientarii in gandirea politica dar si
economica. In domeniuleconomic noua gandire s-a remarcat prin urmatoarele elemente:

1.a fost conceptia care a transferat centrul cercetarilor economice din sfera circulatiilor marfurilor insfera
producerii acestora ;

2.a creat, introdus si dezvoltat un nou mod de cercetare si investigare a economicului. A inlaturatempirismul
si descriptivismul mercantelist, punand accent pe analiza logica – teoretica bazata pe noimetode si procedee
ca: inductia, deductia, folosirea statisticii si matematici;

3.a marcat trecerea cercetarii de la nivelul individual la analiza de ansamblu a legaturilor economice lascara
sociala, nationala si internationala;

4.a marcat inceperea cunoasterii stiintifice a economiei de piata complete;

5.liberalismul a impus aspiratia spre libertatea de miscare. In domeniul economic aceasta a insemnatdeplina
libertate de actiune a agentilor economici, precum si consacrarea liberei concurente intranzactiile dintre
popoare;

6.a impus individualismul conform caruia deciziile cele mai eficiente si concrete le pot lua agentiieconomici
privati in opozitie cu autoritatea publica-statul, sau cu diferite colectivitati mai mult saumai
putin cuprinzatoare;

7.liberalismul a considerat proprietatea privata sociala si individuala, temelia societatii moderne,

aeconomiei de piata, ea fiind degrevata de orice servituti feudale;
Liberalismul politic-Aparitia si dezvoltarea doctrinei liberale este legata de înfaptuirea revolutiilor burgheze
si de perioadele care au urmat, respectiv de epocile moderna si contemporana.

Liberalismul a aparut ca o alternativa de gândire politica la vechea organizare politica bazata pe monarhia
absolutista, pronuntându-se pentru pluralism politic,pentru separarea puterilor în stat, pentru respectarea
drepturilor si libertatilor cetateanului,pentru un stat de drept, indiferent de forma de guvernamânt
(monarhie constitutionala,republicana). Esenta liberalismului (care îi individualizeaza în raport de alte
doctrinepolitice) consta în promovarea unor schimbari care sa tina cont de conditiile istorice nouaparute si,
mai ales, de libertatea economica si politica a individului în relatia cu statulcare, nu numai ca nu trebuie sa
intervina în viata social-economica, dar trebuie sa
sigaranteze exercitarea drepturilor si libertatilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere economica
pe baza apararii si respectarii proprietatii private.

În evolutia sa, doctrina liberala a cunoscut mai multe variante în strânsa legatura cudezvoltarea sociala.

1.Liberalismul classic

Aparut în perioada revolutiilor burgheze, a evoluat pâna în zilele noastre,cunoscând o serie întreaga de

elemente noi, unele dintre ele fiind chiar opuse celor initiale.

Esenta liberalismului clasic consta în libertatea individului, a proprietarului în raportcu statul, în libertatea
de întreprindere. Liberalismul clasic respinge interventia statului înrelatiile sociale, orice triumf al statului
fiind considerat un esec pentru individ.

Precursor al liberalismului este J. Locke, care considera proprietatea ca un dreptnatural al individului, drept
aparut înaintea statului si independent de el. De aceea, statulnu poate expropria pe individ.

 În cadrul liberalismului clasic se disting doua directii: liberalismul politic siliberalismul economic.
Teoreticienii apartinând curentului liberalismului s-au preocupat deambele aspecte, dar unii au accentuat
latura politica, altii pe cea economica. Suntgânditori care au tratat, în egala masura, ambele probleme.
Aparut în perioada lupteiburgheziei împotriva feudalismului si monarhiei absolute, liberalismul politic pleda
pentrumonarhia constitutionala si pentru principiul separatiei si echilibrului puterilor.

Unul dintre reprezentantii de seama ai liberalismului politic este francezul B.Constant (1767-1830).
Libertatea[2]), afirma el, nu consta în faptul ca puterea se afla înmâna poporului, ci în independenta
individului fata de puterea de stat. Pentru libertateaindividului este necesar ca puterea, oricui ar apartine,
sa fie limitata de drepturile juridiceale cetateanului. Libertatea este triumful individului atât asupra
autoritatii care ar voi
saguverneze prin despotism, cât si asupra maselor care reclama dreptul de a înrobiminoritatea fata de
majoritate. B. Constant considera ca întelegerea libertatii ca domnie
apoporului este necorespunzatoare societatii burgheze. Aceasta conceptie apartinedemocratiei antice si
presupune o libertate politica, deci dreptul fiecarui cetatean de aparticipa la constituirea si exercitarea
puterii, la faurirea legilor, la alegerea magistratilor.Libertatea în societatea burgheza este personala,
cetateneasca si civila, constând îndreptul de a dispune de proprietate, în dreptul de a influenta treburile
guvernamentale pecalea alegerii persoanelor oficiale; dreptul de a-si alege meseria si de a o
profesa.Libertatea este asigurata prin limitarea puterii statului, prin neamestecul acestuia în viataindivizilor.
Limitarea puterii de stat s-ar realiza prin forta opiniei publice si prin separatiaputerilor în stat.

Neoliberalism-Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social şi politico-economic care se

bazează, printre altele, pe liberalismul clasic şi pe teoria neoclasică şi care urmăreşte minimizarea
influenţelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic
se consideră necesară intervenţia regulatorie a statului pentru garantarea pieţelor funcţionale.

Ideea de a reformula ideile liberalismului s-a pus în practică în diferite şcoli din Germania şi Austria: pe de o
parte în Ordoliberalismul şcolii freiburgheze (economia de piaţă socială); pe de altă parte în şcoala austriacă
care este apreciată ca şi clasic-liberală; şi nu în ultimul rând în monetarismul şcolii din Chicago.

Neoliberalism economic -  Termenul neoliberalism a fost iniţial o descriere proprie, însă în prezent este
folosit aproape exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru această
definire a termenului, vorbesc de regulă despre o politică economică liberală orientată înspre stabilitate
monetară sau înspre un stat suplu, şi sunt, în general, împotriva statului social sau al statului prosper.
Protopărinţii ideilor neoliberale pot fi consideraţi Friedrich Hayek şi Ludwig von Misses, însă neoliberalismul
ca şcoală nu există. Se poate mai degrabă vorbi de o reţea diversificată, instituţionalizată, în care există
păreri diferite, diferenţiate, şi care se şi contrazic. Rezultatul unui aşa-zis proces orientat înspre piaţă este
neprevăzut şi deschis, Karl Popper vorbeşte aici (după părerea criticilor, eufemistic) despre o societate
deschisă. Hayek a dezvoltat până la moartea sa neoliberalismul ca teorie dinamică a instituţiilor sociale.