11.

IDEOLOGII ŞI DOCTRINE POLlTICE

Obiectivele:
- Să analizeze concepţiile şi teoriile politice contemporane;
- Să determine rolul doctrinei liberal în promovarea libertăţii individului, drepturile
civile şi politice ale individului prin limitarea sferei de activitate a statului;
- Să stabilească principiile de elaborare a doctrinelor democrate şi conservatore;
- Să determine cauzele apariţiei doctrinelor extremiste, fascismul, nazismul,
legionarismul, anarhismul;
- Să analizeze specificul ideologiei socialiste şi comuniste.
Surse bibliografice:
1. Mungiu-Pipidi Al. Doctrine politice. Iaşi, 1998.
2. Гарбузов В.Н Консерватизм – понятие и типология // Полис, 1995.
3. Коломийцев В. Демократический социализм – теория и практика //
Диалог, 1997.
4. Флатэн М. История либерализма и современный либерализм – Москва,
1995.
Structura unităţii de curs:
1. Conceptul de ideologie politică.
2. Liberalismul şi neoliberalismul.
3. Conservatismul şi neoconservatismul.
4. Doctrinele politice ale social-democraţiei şi creştin-de mocrată.
5. Fascismul, Nazismul, Legionarismul.
6. Doctrina politică a comunismului.
7. Ideologia naţionalismului, alienării şi anarhismului.

1. CONCEPTUL DE IDEOLOGIE POLITICĂ

Ideologie şi doctrină politica reprezintă un ansamblu coerent de idei, pe

care un om sau un grup social le are despre lumea şi societatea în care trăiesc. Dat
fiind că o doctrină ideologică are o finalitate, un scop, ea este tentată să exagereze
importanţa acestor idei în constituirea şi transformarea realităţii.

1
 Noţiunea de ideologie este formata din două cuvinte „idee” şi „logos”. Logos
este ştiinţa dar noţiunea de „idee” cuprinde un spectru mai larg şi este complicat
dea da o definiţie acestei noţiuni. „Ideea” este rezultatul imaginaţiei noastre în
scopul rezolvării unei probleme.

Ideile politice au apărut în epoca Renaşterii promovând progresul societăţii

prin noi forme de organizare politică care ar mulţumi noi categorii sociale în
rezultatul activităţii politice.
Ideile politice îndeplinesc următoarele funcţii în societate:
1. Orientare – această funcţie formează sistemul raţional a activităţii umane.
2. Mobilizare – mobilizează societatea în scopul formării societăţii ideale.
3. Inegrativă – Ideile politice sunt contradictorii cu interesele personale.
4. Amortizare –Are scop restabilirea moralului unui individ sau grup social în
caz de nereuşită pentru a continua sa lupte pentru idealurile sale politice
2. LIBERALISMUL ŞI NEOLIBERALISMUL

Liberalismul a apărut ca o doctrină economică şi sa transformat într-o

ideologie politică care apără şi promovează libertatea ca principiu fundamental al
existenţei sociale şi preconizează "guvernul minimal" - adică reducerea la
minimum a rolului statului în economic.
Ideologii liberalismului priveau omul ca fiind eliberat de orice constrângere
materiala sau morală.
În Anglia Adam Smith, Bentham, Ricardo, Malthus şi John Stuart Mill, iar în
Franţa Jean-Baptiste, Say a u - elaborat doctrina clasică a liberalismului economic
care consideră legile pieţei şi ale liberului schimb ca motor al vieţii economice şi
regulator al producţiei şi consumului, opunându-se intervenţiei Statului în
economie.
Liberalismul prezintă o doctrină, un curent social-politic, care proclamă
libertatea persoanei, drepturile civice şi politice ale individului, limitarea sferei de
activitate a statului.
Principiile fundamentale ale liberalismului sunt bazate pe următoarele

2
concepţii:
- cerinţele individuale şi drepturile omului sunt mai importante decât cele colective
- omul individual e liber şi responsabil de soarta sa, la baza libertăţii şi
responsabilităţii este proprietatea privată
- un individ aparte e pe prim plan şi mai real decât societatea şi interesele ei
- legile şi evaluările le creează singur omul
Liberalismul susţine regimul politic bazat pe parlamentarism, pe pluritatea partidelor
politice, pe concepţia unui stat arbitru.
Neoliberalismul s-a afirmat, mai întâi, în SUA ca o reacţie la guvernarea
conservativă. Egalitatea umană continuă să fie un element esenţial al doctrinei,
dar modalităţile de realizare a ei s-au schimbat, îndeosebi prin considerarea
guvernului ca mijloc de asigurare a ameliorării condiţiilor de viaţă.
În epoca contemporană, liberalismul în economie a evoluat în mod sensibil,
adaptându-se schimbărilor care au intervenit în însăşi structura şi practica
sistemului capitalist, în special după marea criză economică din 1929-1932.
renunţând la formulele liberalismului clasic devenite anacronice, neoliberalismul
preconizează „economia concertată” - respingând dirijismul economic al
guvernului, dar acceptând o „antantă” între sectorul privat al industriei şi stat, ca
garant al interesului comun.
3. CONSERVATISMUL ŞI NEOCONSERVATISMUL

Conservatismul ca doctrină politică exprimă un ansamblu de idei şi atitudini

politice care pun pe prim plan preferinţa pentru ceea ce este statornicit şi
recunoscut. Susţinătorii acestui curent afirmă importanţa legii, ordinii, a
continuităţii şi prudenţei în raport cu inovarea. Limitarea se face, în principal, prin
referire la tradiţii. Doctrina şi ideologia conservatismului se bazează pe afirmarea
imperfectibilităţii naturii umane. Conservatismul susţine necesitatea unei anumite
inegalităţi între oameni, necesitatea proprietăţii private şi a intervenţiei minime a
stalului în funcţiile instituţiilor economice. Conservatismul clasic a fost fondat
de E.Bruke în a doua jumătate a secolului XVIII şi a funcţionat ca doctrină
politică îndeosebi în Anglia şi SUA.

3
 Acest curent politic orientat spre menţinerea formelor istorice ale vieţii
sociale şi de stat, îndeosebi a valorilor stabile, întruchipate în familie, naţiune,
religie, proprietate are ca bază următoarele principii:
-societatea este privită ca un sistem de norme, obiceiuri, tradiţii, rădăcinile
cărora sunt afundate în istorie;
-instituţia existentă c preferată oricărei scheme teoretice;
-orientarea la autoritatea statului;
-pesimism în aprecierea naturii omului, scepticism faţă de raţiunea lui;
-neîncredere în posibilitatea egalităţii sociale între oameni;
-proprietatea privată este garantul libertăţii personale şi ordinii sociale.
Începând cu anii 70, în SUA s-a dezvoltat o nouă ideologie a
conservatismului. Neoconservatismul a luat naştere ca ideologie a aripii de
dreapta a partidului republican şi ca o reacţie pe toată linia împotriva asigurărilor
sociale "excesive" şi a mişcărilor pentru egalitate socială şi rasială, care au
culminat prin demonstraţii puternice de protest, contestare şi participare a
maselor şi studenţilor în jurul
războiului din Vietnam.
Neoconservatiştii au susţinut liberalii, insistă pe diminuarea sărăciei şi
discriminaţii prin programe de asistenţă medicală pentru bătrâni, renovarea urbană,
educaţia preşcolară, luarea în consideraţie a acţiunilor minorităţilor naţionale.
Neoconservatismul este o ideologie care îmbină ideile conservatismului
clasic şi a liberalismului. Ideile neoconservatismului se bazează pe următoarele
principii:
-numai relaţiile de piaţă contribuie Ia dezvoltarea reală a societăţii şi omului;
-liberfatca şi egalitatea sunt incompatibile;
-democraţia clasică (directă) este irealizabilă şi dăunătoare, e necesară
îmbinarea democraţiei (directe) cu puterea elitelor (democraţia reprezentativă);
-principalul drept al persoanei este dreptul de a avea proprietate şi de a
proceda cu ea conform dorinţei.

4
 4. DOCTRINELE POLITICE ALE SOCIAL-DEMOCRAŢIEI ŞI
CREŞTIN-DEMOCRATĂ

Social-democraţia a debutat în secolul trecui ca o mişcare politică vizând

schimbarea societăţii capitaliste şi a evoluat treptat spre integrarea politică în sinul
acestei societăţi şi acceptarea regulilor jocului democratic menit a asigura
Funcţionarea ci.
Vechea mişcare socialistă de la jumătatea secolului al XlX-Iea s-a aflat multă
vreme sub influenţa scrierilor lui Karl Marx şi Friedrich Engels, care au şi activat
ca fondatori ai Internaţionalei Socialiste. Pe vremea aceea, partidele social-
democraţi ce formulau în programele lor principiul luptei de clasă, al cuceririi
puterii prin alegeri de către clasa muncitoare şi al transformării societăţii
capitaliste într-o societate socialistă, în care mijloacele de producţie să fie
socializate.
Cotitura ideologică a soci al-democraţi ei s-a produs imediat după al doilea
război mondial în Partidul Social-Democrat German şi în Partidul Laburist din
Marea Britanic. în 1951, Internaţionala Socialistă a adoptat oficial noua ideologie
social-democrată, care marca renunţarea la lupta de clasă şi la marxism, punîd
accentul de pe revendicările fundamentale economice (socializarea mijloacelor de
producţie)., pe lupta politică parlamentară în cadrul sistemului. Socialismul nu mai
este privit ca un sistem bazat pe proprietatea socială asupra mijloacelor de
producţie, ci ca un ansamblu de principii morale, care pol fi înfăptuite în cadrul
orînduirii capitaliste. Capitalismul este prezentat drept un fenomen progresist, mai
ales că, ulterior, partidele social –democrate aflate la putere în mai multe ţări
europene au introdus acel pachet de măsuri ca: ajutorul de şomaj, accesul
muncitorilor la învăţământ şi la îngrijirea sănătăţii ş.a.,
Enumerăm următoarele trăsături caracteristice ale ideologiei
socialei –democrate:
• tratarea materialistă a vieţii sociale;
• analiza fenomenelor sociale prin prisma intereselor maselor, a întregului
popor;
5
 • caracterizarea umanistă a scopurilor finale;
• colectivism social şi optimism istoric;
" negarea dictaturii ca formă de putere politică;
• orientarea la pluralismul politic şi consensul în rezolvarea problemelor
principale ale societăţii;
• prioritatea principiului democratismului parlamentar.
Creştin-democraţi a apărut ca o mişcare puternică imediat după război, în
1944-1945. In mişcarea de rezistenţă împotriva nazismului, grupurile creştine au
colaborat cu socialiştii şi comuniştii. Aceste grupuri creştine constituie cadrele
marilor partide democrat-creştine influenţate în Italia, Germania şi Franţa. în
Italia şi Franţa, ele participa la primele guverne în care intra şi comuniştii, dar
treptat creştin-democraţii se delimitează de comunişti şi devin adversarii lor. în
Germania, partidul democrat-creştin reuşeşte să grupeze în jurul lui toate
curentele de dreapta şi centru-dreapta, formând un partid puternic.
Ceea ce conferă partidelor democrat-creştine o culoare ideologică distinctă
este latura moral-religioasă de esenţă conservatoare.

5. FASCISMUL, NAZISMUL ŞI LEGIONARISMUL

Fascismul este o ideologie politică elaborată de Mussolini în Italia după

primul război mondial şi dezvoltată de Hitler în Germania, în 1934, Franco în
Spania în 1938, cunoscând o epocă de aur în anii victoriilor militare ale
Wermachtului în întreaga Europă.
O primă trăsătură a ideologiei fasciste a constat în afirmarea caracterului
revoluţionar al mişcării. Deşi nici în Italia, nici în Germania, fascismul nu s-a atins
de structurile capitaliste.
Opoziţia fascismului faţă de ideologiile de stînga evolua pînă la combaterea
democraţiei sub lozinca "Pentru revoluţie, contra democraţiei
Cultul violenţei ajunge, la paroxism, apologia războiului. "Numai războiul -
susţinea Mussolini - duce la tensiune maximă toate energiile" sau "Războiul este
tot atât de necesar omului ca şi maternitatea femeii", ajungând la faimoasa

6
declaraţie "Am ales drept deviză a vieţii mele - a trăi în mod periculos"
Fascismul pretindea să fie şi un nou stil de viată pe care, în mod obligatoriu,
sâ-1 adopte toţi cetăţenii.
Nazismul a adăugat o nouă faţă fascismului, prin accentul pus pe originea de
sânge şi de rasă, proclamând superioritatea rasei ariene pure şi dreptul acesteia de
a domina şi conduce celelalte rase, inferioare, chiar şi de a Ie lichida din punct
de vedere fizic, aşa cum a procedat în practică în lagărele de concentrare şi
cuptoarele organizate în Germania, Polonia ş.a.
Cartea lui de căpătâi a fost Mein Kampf de Adolf Hiller, precedată de o
întreagă şcoală geopolitică reprezentată de teoreticieni ca Chamberlain, contele de
Gobineau şi Haushofer, culminînd cu Alfred Rosenberg, autorul noţiunii de
spaţiu vital (Lebensraum), al glorificării superiorităţii rasei ariano-germ ane ţi al
justificării genocidului naţiunilor aşa-zis inferioare.
Preluând vechiul mit german "Sînge şi Onoare", nazismul preconiza nu numai
"epurarea" propriei ţări, dar şi cruciada rasei pure ariene asupra vecinilor săi.
Nazismul s-a strădui! să exploateze pangermanismul rănit şi complexul frustrării
unui popor orgolios şi umilit de înfrângerea din primul război mondial.
Cealaltă latură originala o constituie descoperirea vinovatului din interior –
evreii . Pentru eliminarea acestora, Hitler a preconizat "soluţia totală" - lichidarea
fizică a milioanelor de evrei din Europa, care a dus la cel mai monstruos holocaust
din istorie.
Legionarismui a fost versiunea românească a fascismului, căruia i-a adăugat un
element mistic creştin-ortodox şi o pronunţată formă ţărănească, adaptată structurii
sociale a României interbelice.
Legionarismul "Gărzii de Fier" s-a lovit, însă, de particularitatea naţională a
fascismului, care 1-a făcut să apară coerent numai în ţările mari, capabile sa
participe la competiţia dintre marile puteri pentru supremaţie mondială - Italia,
Germania şi Japonia. In ţările mici, fascismul devenea inevitabil dependent de o
mare putere (Cuba lui Batista — de Washington, Spania lui Franco — de Germania
şi Italia, Garda de Fier - de Germania), deşi ideologia naţională venea în conflict cu

7
tendinţa de dominaţie şi se subordona acesteia.

6. DOCTRINA POLITICĂ A COMUNISMULUI

Comunismul este ideologia elaborată de Marx şi Engels cu privire la

transformarea societăţii capitaliste într-o societate socialistă şi apoi comunistă,
ideologie pe care Lenin şi Stalin au adaptat-o la condiţiile subdezvoltării Rusiei.
In lucrarea acestora, comunismul este descris ca o orinduire socială fără clase,
în care mijloacele de producţie sunt proprietatea întregului popor şi există o deplină
egalitate a tuturor membrilor societăţii, iar pe baza creşterii continue a producţiei şi
avuţiei sociale se va înfăptui principiul "de la fiecare după capacitate, fiecăruia
după nevoi".
Construirea comunismului este scopul final al luptei proletariatului sub
conducerea partidului său comunist. Dar aceasta nu se poate realiza printr-un salt
din capitalism direct în comunism, ci numai prin faza intermediară socialistă. In
această fază trebuie să se obţină o dezvoltare uriaşă a forţelor de producţie şi să se
creeze o abundenţă de bunuri materiale şi spirituale, ca să se poală trece la
comunism.
În plan politic, trebuie instaurată dictatura proletariatului sub conducerea
partidului comunist, care conduce prin intermediul planului de stat întreaga
economie şi cu ajutorul aparatului de stat întreaga societate spre realizarea
obiectivelor menţionate mai sus.
Ca mare experiment istoric, comunismul se baza pe o serie de postulate
formulate de Marx (a jumătatea secolului trecut. Primul postulat susţinea că,
datorită industrializării, proletariatul va deveni din ce în ce mai numeros încât va
ajunge clasa dominantă a societăţii, obţinând astfel puterea care va pune capăt
capitalismului.
Al doilea postulat prevedea că clasa muncitoare, dominantă numeric şi
politic, va forma o societate omogenă, în care vor dispărea deosebirile de clasă.
Iar al treilea argumenta că partidul comunist, conceput iniţial ca avangardă a
proletariatului, va deveni partidul viitorului, deoarece întruchipează cele mai

8
înaintate forţe productive ale societăţii.

7. IDEOLOGIA NAŢIONALISMULUI, ŞI
ANARHISMULUI

Naţionalismul este ideologia care preamăreşte şi exaltează naţiunea sau

naţionalitatea pe plan politic, economic, moral şi cultural pe deasupra intereselor
de clasă sau de grup social. Naţionalitatea cetăţeanului trebuie să fie centrul
identităţii şi loialităţii sale.
Inegalitatea internaţională este orizontală, în timp ce inegalitatea în cadrul
statului este verticală. Prima generează tendinţa puterilor mari şi bogate de a
exploata superioritatea lor şi reacţia naţiunilor mici şi sărace împotriva politicii de
dominaţie şi exploatare. Naţionalismul marilor puteri are un caracter expansionist
şi a cunoscut o epocă de vârf în perioada dezvoltării capitalismului pe arena
mondială şi a cuceririlor coloniale.
Anarhismul este o doctrină care susţine că societatea poate şi trebuie să fie
organizată fără autoritatea statului. Critica anarhistă se extinde şi asupra altor
forme de autoritate ierarhică –biserica, armata, întreprinderi capitaliste, birocraţia
de stat, etc.
Subiecte pentru discuţii:
1. Care sunt structura şi funcţiile ideologiei politice?
2. Comentaţi prevederile de la alin. (2) art.5 al Constituţiei Republicii
Moldova: „ Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a
statului”.
3. Comparaţi structura valorilor conservatorismului clasic şi ale
neoconservatorismului.
4. Ce influenţă exercită social-democraţia asupra proceselor sociale şi politice?
5. Ce este comun şi prin ce se deosebesc liberalii, conservatoriştii şi socialiştii?

Subiecte pentru referate şi comunicări:

1. Ideologia politică: esenţa şi conţinutul.
2. Ideologia naţionalismului, alienării şi anarhismului.
9
3. Ideologia politică în Republica Moldova.
Însărcinări pentru seminar:
Seminar: Concepţiile şi teoriile politice contemporane
Plan:
1. Principalele ideologii politice contemporane
2. Ideologia politică în Republica Moldova.

10