SECOLUL XX - ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM.

IDEOLOGII ȘI PRACTICI
POLITICE ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN EUROPA

CUVINTE CHEIE
Arian = termen folosit de rasiști pentru a denumi populațiile albe, în general și pe germani în
special. Cancelar = aici, prim ministru al statului german.
Corporatism = doctrină social-politică și economică, apărută după Primul Război Mondial, care
preconiza înlocuirea sindicatelor muncitorești cu corporații, organizații profesionale din care să facă
parte atât muncitorii, cât și patronii, precum și înlocuirea parlamentului cu o reprezentanță națională a
corporațiilor. Corporatismul a fost o caracteristică pentru fascismul italian.
Democrația liberală = reprezintă formula de democrație avansată caracterizată prin echilibrul
constituțional dintre valoarea fundamentală a democrației (în speță, egalitatea) și cea a liberalismului
(libertatea). Ea este caracterizată prin libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea religiei, stat
laic, egalitate în fața legii, stat de drept, alegeri libere, economie de piață, toleranță față de minorități
și cooperare internațională.
Doctrină politică = totalitate a ideilor politice împărtășite de un grup de oameni dintr-o anumită
regiune într-o anumită perioadă de timp. Doctrina politică modifică sau completează ideologia,
adaptând-o situației politice și economice concrete. Ex : Doctrina „prin noi înșine”; Doctrina
„porților deschise ; Doctrina Truman.
Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. Se referă la cine este în fruntea
statului. Există două mari forme de guvernământ: monarhia și republica.
Gulag = prescurtare pentru Administrația de Stat a Lagărelor de Muncă. A fost folosit pentru
desemnarea sistemului de lagăre și închisori în care au fost închiși, torturați sau omorâți cei care se
opuneau regimului comunist.
Ideologie politică = totalitate a ideilor și concepțiilor care reflectă interesele unei clase sau pături
sociale. Se referă la ideile, credințele și atitudinile despre regimul politic și instituțiile politice, precum
și despre rolul oamenilor în raport cu acestea. Ex : Ideologia liberală, Ideologia țărănistă, Ideologia
fascistă etc.
Internaționala Comunistă (Comintern) = organizație politică ce coordona partidele comuniste din
capitala sovietică.
Neoliberalism = variantă a liberalismului care pune accent pe intervenția statului pentru a regla
dezechilibrele apărute în economia de piață.
Nomenclatura = era un segment mic de elită al membrilor Partidului Comunist din Uniunea
Sovietică și apoi din celelalte țări comuniste, formată din clasa conducătoare a demnitarilor cu mari
responsabilități și privilegii pe măsură.
Partid politic/organizație politică/grupare politică/formațiune politică = Grup de indivizi asociați
în vederea apărării unor opinii sau interese comune. Organizație al cărei scop este câștigarea
controlului asupra aparatului de conducere. În funcție de ideologia promovată, partidele politice sunt
democratice sau totalitare.
„Prin noi înșine” = Doctrină economică lansată de Partidul Național Liberal încă de la constituirea
sa (1875) și care avea în vedere constituirea unei politici economice de protecționism vamal și
încurajare a industriei naționale, o politică financiară echilibrată și prudentă, o participare limitată a
capitalului străin în economia românească.
„Politica porților deschise” = în perioada interbelică a fost doctrina/politică economică a Partidului
Național Țărănist, contrapusă politicii economice a Partidului Național Liberal (prin noi înșine).
Țărăniștii afirmau că dezvoltarea economică a României se poate face doar cu ajutorul capitalului
străin și susțineau măsuri în favoarea acestuia.
Poliție politică = instrument de represiune, de manipulare și control al societății
(CEKA/NKVD/KGB în Uniunea Sovietică, Gestapo în Germania nazistă, Securitatea în România
comunistă).
Protecționism = politică economică de protejare și de promovare a unor activități economice
indigene prin măsuri de îngrădire a puterii concurenților externi pe piața internă.
 Regim politic = ansamblul instituțiilor și raporturilor politice prin care clasa politică își înfăptuiește
programul politic. Sistem de organizare și de conducere a vieții economice, politice și sociale a unui
stat. Ex : regimuri politice democratice, autoritare, totalitare.
Reichstag = denumire a camerei reprezentative a Parlamentului Germaniei.
Sistem politic = Un sistem politic este constituit dintr-un set complet de instituții și organizații
politice, precum partidele politice și grupurile de interes (sindicate, grupuri de lobby, etc.), căruia i se
adaugă relațiile dintre aceste instituții și, nu în ultimul rând, normele ce le guvernează funcționarea
(constituția, legea electorală).
Statul de drept = statul de drept este forma cea mai avansată a statului democratic, astfel statele sunt
guvernate de un corp de legi (coduri și procese juridice) adoptate prin proceduri consacrate, nu prin
hotărâri discreționare sau de la caz la caz.
Totalitarism = formă de organizare și funcționare a societății în care statul controlează toate
aspectele vieții sociale și individuale; regim politic care aplică dictatura unei minorități, majoritatea
populației fiind lipsită de drepturi.
Țărănismul = ideologie care susținea primatul țărănimii în evoluția societății românești.
Tradiționalismul = orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată,
necritică a valorilor tradiției; atașament (exagerat) față de tradiție.

Ideologii și regimuri politice democratice în Europa

Context
Secolul XX reprezintă perioada din istoria omenirii în care:
∙ Principiile legate de democrație și respectarea drepturilor omului s-au impus într-o mare parte a
lumii.
∙ Au fost instaurate regimurile totalitare.
∙ În statele în care democrația de tip liberal s-a impus, drepturile omului au fost garantate prin
lege și aplicate de autorități, crescând prosperitatea cetățenilor.
∙ Bazându-se pe experiența războiului mondial, a evenimentelor din Rusia, totalitarismul s-a
impus treptat ajungând la maturitate în prejma anului 1930 în Rusia, Germania și Italia.
∙ În secolul XX are loc o confruntare între regimurile democratice și cele totalitare în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial și în timpul Războiului Rece.
∙ În perioada interbelică, majoritatea statelor europene au cunoscut regimuri democratice și au
făcut eforturi pentru menținerea unui climat de pace.
∙ Țările europene democratice au cunoscut, ca formă de organizare statală/formă de
guvernământ): republica (Franța, Finlanda, Cehoslovacia) și monarhia constituțională
(România, Marea Britanie, Belgia, statele nordice).

Întrebări posibile
- Precizați două forme de organizare statală în secolul XX și două caracteristici ale acestora. -
Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa secolului XX a
existat o confruntare între democrație și totalitarism.

1. Regimurile democratice
a) Ideologia regimurilor democratice
▪ Regimurile democratice au ca ideologie democrația liberală.
▪ Democrația liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Această libertate de expresie se
acompaniază natural cu libertatea de întrunire şi cu libertatea presei.
▪ Contractul social dintre popor şi putere este înscris în constituții.
▪ Constituțiile au fost fondate pe regimuri reprezentative și pe separarea puterilor în stat (executivă,
legislativă și judecătorească).
▪ Democrația considera că națiunea este sursa suveranității. Poporul își exprimă suveranitatea prin votul
universal, egal, direct și secret.
▪ Democrația presupune libertatea de expresie a opiniei publice și susține importanța societății civile. ▪
Pluralismul politic: Partidele politice structurează și organizează opinia publică. ▪ Egalitatea tuturor
cetățenilor în fața legii.
▪ Legitimitatea puterii politice se sprijină pe adeziunea cetățenilor, deciziile fiind luate pe baza
alegerilor majorității. Puterea se află în mâna poporului, care guvernează prin reprezentanți aleși. b)
b)Practicile politice democratice
▪ Statele cu democrație liberală au creat instituții proprii care vegheau la respectarea legilor. ▪
În Europa democrația liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar.
▪ Organizarea periodică de alegeri libere.
▪ Competiția electorală între partidele politice.
▪ Respectarea regulilor de funcționare a statului.
▪ Garantarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
▪ Garantarea libertății de exprimare a opiniei publice.
▪ Respectarea regulilor de funcționare a statului.
▪ Acceptarea criticilor la adresa puterii politice.
▪ Domnia legii: statul de drept, care este forma cea mai evoluată a democrației liberale (nimeni nu este
mai presus de lege).
▪ Economie de piață.
c) Modelul politic francez este caracterizat de:
▪ Forma de guvernământ republică semiprezidențială. Președintele republicii este ales prin vot universal
de către toți cetățenii, fapt ce-i conferă o autoritate mai mare în raport cu un președinte de republică
parlamentară (care este ales doar de parlament).
▪ Constituția din 1958, care marca începutul celei de a V-a Republici, este rezultatul unui compromis
între generalul de Gaulle şi liderii partidelor politice, care s-au luptat pentru menţinerea regimului
parlamentar.
▪ Parlamentul bicameral, format din Camera Deputaților și Senat.
▪ Sistemul pluripartidist. = Regim politic democratic
d) Modelul politic englez este caracterizat de:
▪ Marea Britanie este o monarhie constituțională parlamentară; monarhul are doar funcții simbolice. Se
ghidează după principiul: regele domnește dar nu guvernează.
▪ Parlamentul bicameral, format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor are puterea de decizie. ▪
Sistemul bipartidist (două partide politice puternice: Partidul Conservator și Partidul Liberal înlocuit la
începutul secolului XX de Partidul Laburist).
▪ În urma alegerilor, partidul care obținea majoritatea în Parlament avea dreptul de a forma guvernul. ▪
Alte caracteristici ale modelului politic britanic: promovarea liberei inițiative; descentralizare; implicare
redusă a statului în rezolvarea problemelor sociale; piața liberă; adaptabilitate crescută a economiei =
Regim politic democratic

e) Regimurile democratice în perioada interbelică

▪ Marea criză din 1929-1933 pune în dificultate democrațiile liberale, care se confruntă cu grave
probleme economice și sociale.
▪ În timp ce în state precum: Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia, Danemarca, Norvegia, Suedia,
Cehoslovacia regimurile democratice supravieţuiesc, în altele: Germania, Italia, Spania, Portugalia,
Grecia se instalează regimuri autoritare sau totalitare.
f) Regimurile democratice în a doua jumătate a secolului XX
▪ Tragedia provocată de cel de-al Doilea Război Mondial, inițiat de un regim totalitar, a regrupat
majoritatea populației Europei Occidentale în jurul regimurilor democratice, care s-au dezvoltat în a
doua jumătatea a secolului XX tot după modelul interbelic.
▪ Creşterea economică datorată reconstrucției de după război a adus un plus de încredere față de
regimurile democratice. În 1957, Franţa, Germania Federală, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au
creat Piaţa Comună (Comunitatea Economică Europeană), organizația suprastatală care a stat la baza
 actualei Uniuni Europene.
▪ Piața Comună a promovat valorile regimului politic democratic și ale economiei libere. ▪ După 1989,
fostele state comuniste din Europa de Est au revenit şi ele la regimul democratic, tocmai pentru că acest
model politic a generat bunăstare în Occident.

ÎNTREBĂRI POSIBILE
- Prezentați caracteristici ale ideologiei democratice.
- În ce constau practicile politice democratice?
- Menționați două asemănări și două deosebiri dintre cele două modele democratice din
Europa. - Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa
secolului XX au existat practici politice democratice.
- Prezentați caracteristici ale formei de guvernământ republicană.
- Prezentați caracteristici ale monarhiei constituționale.
- Prezentați funcționarea unui regim politic democratic.
-Menţionaţi o caracteristică a unei ideologii specifice democrației din Europa, în secolul
al XX-lea.
-Menţionaţi o asemănare între practicile politice utilizate în Europa, în ultimul deceniu
al secolului al XX-lea.
- Formulați un punct de vedere referitor la importanța regimurilor politice democratice.

Ideologii şi regimuri autoritare și totalitare

1. Cauzele instaurării regimurilor autoritare și totalitare:
▪ Perioada interbelică a introdus o nouă formă de organizare social-politică: totalitarismul. ▪ Originile
totalitarismului pot fi căutate în vechile guvernări de tip autoritar din secolul XIX și începutul secolului
XX: Rusia țaristă, Germania celui de-al Doilea Reich și Austro-Ungaria. ▪ Instabilitatea din primii ani ai
perioadei interbelice.
▪ Scăderea nivelului de trai.
▪ Reacțiile față de modul cum s-au pus bazele păcii după Primul Război Mondial. ▪ Crizele
sociale și economice care au urmat: Marea criză economică din anii 1929-1933. 2.
Regimurile autoritare
▪ Termenul autoritar provine de la cuvântul autoritate și se referă la cel care caută să-și impună
autoritatea sau voința proprie, care uzează (și abuzează) de dreptul de a comanda. ▪ Regimul politic
autoritar are trăsături comune cu regimul politic totalitar și se deosebește de acesta prin aceea că oferă
cetățenilor săi anumite libertăți economice și politice.
▪ Rolul societății civile nu este anihilat total, iar cetățenii au anumite drepturi și libertăți, însă acestea
sunt mult limitate.
▪ Regimurile autoritare apar cel mai adesea în societăți în care convulsiile și crizele politice, și tiparele
culturale conservatoare sau radicaliste își pun pecetea asupra echilibrului politic. a) Caracteristicile
autoritarismului politic
▪ Monopartidism.
▪ Limitarea competiției electorale.
▪ Viața politică devine obiectul unui control sever din partea puterii ce duce uneori până la dispariția
pluralismului politic.
▪ Încarcerarea și chiar lichidarea fizică a opozanților.
▪ Se înlătură posibilitatea alternanței la guvernare.
▪ Alegerile, în măsura în care au loc nu amenință niciodată poziția conducătorului în funcție, care se
bazează pe relații clientelare și solidaritățile de clan.
▪ Blocarea informației: în raporturile cu mass-media puterea uzează în regimul autoritar de presiuni și
cenzură.
▪ Autoritarismul nu vizează anularea totală a pluralității practicilor sociale și culturale, ci doar asigurarea
ordinii publice exterioare și a unanimității de fațadă.
▪ Regimurile autoritare nu au o ideologie bine structurată, ci se raportează la o situație concretă în care
liderul care se dorește autoritar motivează leagă lipsa democrației de o situație de criză (economică,
politică, socială).
▪ Regimurile autoritare au apărut în Europa interbelică în state în care unii lideri au reușit să-și impună
autoritatea: Olivera Salazar în Portugalia, generalul Francisco Franco în Spania (în urma unui
sângeros război civil din anii 1936-1939), Miklos Horthy în Ungaria, generalul Metaxas în Grecia
etc. În România, regele Carol al II-lea a impus un regim autoritar în anii 1938-1940.

Regimurile totalitare
▪ Regimurile politice totalitare au apărut în secolul XX şi au fost de două tipuri: regimuri de extremă
stângă (comuniste) şi de extremă dreaptă (fasciste).
▪ Regimurile de extremă stângă au avut ca ideologie marxismul, pe care l-au interpretat abuziv.
Principala caracteristică a lor a fost desființarea proprietății private, prin trecerea industriei, băncilor
şi terenurilor agricole în proprietatea statului.
▪ Regimurile de extremă dreaptă au avut ca ideologie naționalismul extremist care promova dragostea
faţă de propriul poporul şi ura faţă de alte naţionalităţi.
▪ Totalitarismul are două fațete:
De extremă dreaptă:
∙ Fascismul italian.
∙ Nazismul german
De extremă stângă:
∙ Comunismul
1. Trăsături comune/asemănări între regimurile politice totalitare
▪ Statul de tip totalitar exercita întreaga putere politică, se sprijinea nu numai pe elite ci și pe masele
îndoctrinate politic.
▪ Antidemocrația, antiliberalismul.
▪ Existenţa partidului unic şi a unui dictator în fruntea statului.
▪ Încălcarea de către regim a drepturilor omului.
▪ Inexistenţa instituţiilor reprezentative democratice.
▪ Instaurarea unui regim de teroare.
▪ Cultul personalităţii conducătorului unic.
▪ Controlul absolut al statului asupra societăţii.
▪ Lichidarea oricărei forme de opoziţie.
▪ Supravegherea populaţiei de către poliţia politică.
▪ Realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o imagine
înfrumusețată a realizărilor regimului şi a liderului său.
▪ Cenzura severă a mijloacelor de comunicare în masă.
▪ Controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societății în general;
▪ Dinamismul: de îndată ce un scop era atins apărea, la comanda liderului, un alt țel; transformarea
profundă și rapidă, impusă de sus, continua la nesfârșit.
2. Deosebiri între regimuri de extremă stângă şi cele de extremă dreaptă:
▪ Principala deosebire se referă la regimul proprietății. Comunismul a desființat proprietatea privată
prin naționalizare și colectivizare și a impus o economie centralizată și dirijată de stat prin planuri
anuale și cincinale. Fascismul și nazismul au apărut în Europa Occidentală ca o reacție la
comunism și a speculat teama față de desființarea proprietății. Astfel, aceste partide au fost
sprijinite financiar de marile companii occidentale. După ce aceste partide au ajuns la putere au
sprijinit marele capital prin comenzi ale statului.
▪ Regimul nazist s-a diferențiat prin rasism, antisemitism și xenofobie.

ÎNTREBĂRI POSIBILE
- Menționați două caracteristici ale regimurilor totalitare.
 - Stabiliți asemănări și deosebiri între regimurile autoritare și cele totalitare. - Stabiliți
asemănări și deosebiri între regimurile totalitare de extremă stângă și cele de extremă dreaptă.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa
secolului XX au existat practici politice autoritare.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa
secolului XX au existat practici politice totalitare.
- Menționați o asemănare între practicile politice ale regimurilor totalitare.

3. Totalitarismul de extremă stângă - Comunismul

a) Ideologia comunistă
▪ Regimurile de extremă stângă au avut ca ideologie marxismul-leninismul (operele lui Marx și Lenin),
pe care le-au interpretat abuziv. Principala caracteristică a lor a fost desființarea proprietății private,
prin trecerea industriei, băncilor şi terenurilor agricole în proprietatea statului.
▪ Marx este cel care a fundamentat teoria „luptei de clasă". El susținea că societatea comunistă se va
edifica mai întâi în ţările dezvoltate în care proletariatul va prelua pe cale revoluționară puterea de la
burghezie.
▪ Lenin a dezvoltat teoria marxistă, susținând că revoluția proletară poate să iasă victorioasă şi într-un
stat mai puțin dezvoltat cum era Rusia.
▪ În concepția lui Lenin comuniștii reprezentau „avangarda” proletariatului. Ideologia comunistă
promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viață prin realizarea unei societăți fără clase, în
care sa fie instaurate egalitatea și dreptatea.
b) Revoluția comunistă (bolșevică) în Rusia
▪ Rusia era un imperiu uriaș (170 milioane locuitori) în care un sfert din populație era de altă etnie decât
rusă (polonezi, finlandezi, români etc.), datorită politicii de cucerire dusă de țari. Țarul Nicolae al II
lea conducea autoritar, fără a ține seamă de constituție și de parlamentul numit Dumă.
▪ În februarie 1917 a avut loc o revoluție condusă de burghezie și de nobilimea reformatoare în urma
căreia s-a instaurat un regim politic liberal. Puterea a fost preluată de un guvern provizoriu și de niște
adunări ale muncitorilor și soldaților, numite soviete, aflate în principalele orașe ale Rusiei. Țarul a
abdicat și Rusia a devenit republică.
▪ Partidul comunist rus (creat în 1903), numit și Partidul bolșevic, condus de Vladimir Ilici Lenin a
ajuns la putere prin revoluția din 25 octombrie 1917.
c) Practici totalitare în perioade regimului lui Lenin (1917-1924)
∙ A fost creată poliția politică, Ceka, încă din decembrie 1917, pentru a-i urmări pe cei care
erau considerați dușmanii poporului (de fapt, opozanţii regimului). Familia ţarului a fost
executată (în total 11 persoane).
∙ Libertatea presei a fost desfiinţată.
∙ Băncile, fabricile şi marile proprietăţi agricole au fost trecute în proprietatea statului. ∙ Ţăranii
au fost obligaţi să dea la stat surplusul lor de cereale. Cei care refuzau, erau executaţi.
∙ Toate instituţiile erau controlate de membrii partidului comunist.
∙ Celelalte partide politice au fost marginalizate, iar membrii lor au fost treptat eliminați din
funcțiile publice sau persecutați, astfel încât pluripartidismul a dispărut fără a fi nevoie de
vreun decret special.
∙ Din 1922, Rusia s-a numit U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). d) Practici
totalitare în perioade regimului comunist condus de Stalin (Practici totalitare staliniste -1924-
1953)
Stalinismul politic
▪ Statul era condus de un guvern şi de o adunare numită Sovietul Suprem al U.R.S.S., alcătuită din
reprezentanţii tuturor republicilor sovietice, care avea atribuţii legislative şi judecătoreşti. ▪ Partidul unic:
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). Stalin era Secretar general al Partidului, dar, de fapt el
era singurul conducător.
▪ Eliminarea opozanților politici și internarea lor în lagăre (gulaguri).
▪ Marea teroare (1936-1939) practicată cu ajutorul poliţiei politice N.K.V.D. (apoi K.G.B.), l-a ajutat pe
Stalin să elimine toţi adversarii politici şi posibilii adversari. El a extins represiunea asupra tuturor
locuitorilor care erau bănuiți de nesupunere față de regimul comunist. Această acţiune de eliminare a
persoanelor nedorite a fost numită epurare. Reprimarea a continuat până la moartea lui Stalin,
victimele totale fiind de 17,5 milioane de morţi.
Modelul stalinist în economie
▪ În perioada 1929-1933 s-a realizat colectivizarea forţată, pământul ţăranilor fiind trecut în proprietatea
statului. Acesta era muncit de țărani în comun în cooperative numite colhozuri. Cei care se opuneau
colectivizării erau executaţi împreună cu familiile lor. Victimele colectivizării au numărat
aproximativ 4 milioane de morţi.
▪ După naționalizarea mijloacelor de producție (în fapt o confiscare) în industrie, s-au introdus
planurile cincinale, planuri care fixau cât va trebui să fie producția pentru următorii 5 ani pentru
fiecare ramură industrială. În întreprinderile unde nu se îndeplinea planul, cei găsiți vinovați erau
acuzați de sabotaj (împiedicarea intenționată a activităților economice), putând fi chiar executați.
Stalinismul cultural
▪ Scopul stalinismului cultural era formarea omului nou devotat muncii, loial partidului și
conducătorului unic, punându-și viața în slujba statului.
▪ Pentru formarea omului nou sovietic se acționa asupra sentimentelor și a intelectului, pentru a inocula
ideologia nouă, până a deveni un fel de reflex, o a doua natură a individului.
▪ Impunerea culturii proletare (proletcultismul). Moștenirea culturală a trecutului era negată, ea fiind
percepută ca o expresie a dominației burghezo-moşiereşti, a supremației claselor exploatatoare. ▪ Un rol
important în procesul de eliminare a vechilor repere culturale l-a jucat cenzura. Cărțile aparținând acelor
autori neagreați de regim sau având o tematică ce nu se plia pe ideologia comunistă au fost interzise și
au dispărut din librării și biblioteci.
▪ Distrugerea vechiului sistem de valori și înlocuirea acestora cu valorile socialismului prespunea și o
rescriere a istoriei. Potrivit noilor directive, știința istorică trebuia să reflecte imaginea eforturilor
clasei muncitoare în zdrobirea dușmanului de clasă.
▪ Propaganda de partid. Cultul personalităţii. În toate instituţiile statului şi în mijloacele de comunicare
în masă (presa, radioul, cinematograful, televiziunea) existau membri de partid care aveau grijă de
glorificarea partidului şi a lui Stalin.

Totalitarismul de extremă dreaptă

1. Fascismul
a) Contextul istoric
▪ Italienii au fost nemulțumiți de tratatele de pace de la Paris de după Primul Război Mondial, deoarece
nu au primit anumite teritorii din fostul Imperiu austro-ungar, pe care aliații le-au dat Iugoslaviei. ▪ În
plus, imediat după război Italia s-a confruntat cu o gravă criză economică. Muncitorii au făcut greve de
proporții nemaivăzute până atunci.
▪ În acest context a apărut Partidul Naţional Fascist, de extremă dreaptă, creat în 1921 de ziaristul
Benito Mussolini.
▪ La alegerile din 1922, fasciștii au câștigat puține mandate în Parlament, fiind printre partidele mici ale
Italiei. În 28 octombrie 1922, Mussolini a organizat ceea ce s-a numit Marșul asupra Romei: 30 000
de fasciști din întreaga Italie s-au îndreptat spre Roma. Regele Italiei, Victor Emmanuel al III-lea a
refuzat să trimită armata împotriva lor, cum cereau liberalii, și a acceptat să negocieze cu Mussolini,
care a cerut postul de prim-ministru. Astfel fasciștii au ajuns la guvernare (printr-o lovitură de forță).
b) Caracteristicile ideologiei fasciste:
▪ Naționalismul. Națiunea era considerată un organism viu. Astfel fasciștii susțineau că interesele
generale (ale națiunii) primează în fața intereselor individuale.
▪ Evidențierea trecutului glorios al Italiei, mai ales cel al Romei antice. Acest lucru se putea observa
chiar din însemnul partidului, fasciile, un mănunchi de nuiele legate împreună cu o secure purtate în
Roma antică de către lictori, gărzile de corp care însoțeau magistrații superiori ai statului. Ele
simbolizau dreptul acelui magistrat de a acorda pedepse corporale și pedeapsa capitală, deci era un
 simbol al puterii depline.
▪ Reînvierea trecutului glorios al Italiei trebuia să se realizeze prin transformarea Italiei într-o mare
putere, ceea ce presupunea o expansiune teritorială care să amintească vechiul Imperiu roman.
Partidul promitea astfel şi răzbunarea față de tratatele de pace de la Paris, care nu acordaseră Italiei
teritoriile cerute.
▪ Promovarea religiei catolice. Religia catolică făcea parte din trecutul glorios al Italiei. ▪ Cultul forței,
al curajului și al tinereții. De aici venea şi respingerea ideii de egalitate în sens democratic, spunând că
inegalitatea este firească şi apare chiar de la naștere.
▪ Respingerea liberalismului şi a socialismului.
▪ Promovarea corporatismului, doctrina social-politică și economică, apărută după primul război
mondial, care preconiza înlocuirea sindicatelor muncitorești cu corporații, organizații profesionale din
care să facă parte atât muncitorii, cât și patronii, precum și înlocuirea parlamentului cu o
reprezentanță națională a corporațiilor.
c) Practici totalitare fasciste
▪ În primii doi ani, Mussolini a respectat regimul parlamentar. Însă, la alegerile din 1924, fasciștii au
provocat violențe și nereguli care i-au adus în poziția de câștigători. Treptat Italia a devenit stat
totalitar.
▪ Parlamentul a votat acordarea de puteri depline pentru Mussolini, pe motiv că trebuie să facă ordine
în ţară şi să înlăture pericolul socialist.
▪ Au fost interzise celelalte partide politice şi sindicatele (1925).
▪ A fost organizat Tribunalul Special care stabilea pedepse foarte grele pentru adversarii politici. ▪
S-a introdus cenzura presei.
▪ Mussolini a primit dreptul de a da decrete cu valoare de lege şi conducea mai multe ministere. În 1939
Parlamentul s-a autodizolvat.
▪ Funcționarii publici au fost obligați să se înscrie în Partidul Fascist pentru a promova în funcții. ▪
Corporatismul. În plan social, în locul sindicatelor au fost create asociații ale muncitorilor şi patronilor,
numite corporații. În realitate corporatismul masca supremația economică a intereselor marilor
proprietari, cu aprobarea statului. Pe plan politic, corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o
Adunare a delegațiilor corporațiilor, noua organizare urmând, să asigure prosperitatea tuturor
categoriilor sociale.
▪ Poliţia politică s-a numit OVRA. Opozanţii erau arestaţi şi trimişi în faţa unor tribunale speciale. ▪
Au fost înființate organizații paramilitare: Cămășile negre și Ballila.
▪ Cetățenii au fost îndoctrinați prin propagandă și prin diferite organizații fasciste: adulții prin
Dopolavoro (După muncă) și tinerii prin Avangardisti.

2) Nazismul
a) Contextul istoric
▪ Poporul german s-a simțit umilit de prevederile tratatului de pace de la Versailles, ceea ce i-a făcut pe
mulţi să dorească răzbunare. Germania trebuia să plătească o imensă datorie de război, trebuia să-şi
desfiinţeze aviaţia, să-şi reducă armata şi să cedeze o serie de teritorii mai multor state vecine.
▪ La sfârşitul războiului, împăratul a fost înlăturat şi a fost instaurată o republică democratică (Republica
de la Weimar).
▪ Timp de 4 ani, Germania s-a confruntat cu o criză economică foarte gravă, înregistrând o inflație atât
de mare încât prețurile se modificau de la o oră la alta. Marea criză economică din 1929-1933 a adus
din nou poporul german într-o situație dificilă.
▪ În 1919 a fost creat Partidul Naţional Socialist Muncitoresc German (prescurtat Partidul Nazist), de
extremă dreaptă; în 1921 liderul său a devenit Adolf Hitler.
▪ Naziştii au câştigat încrederea conservatorilor, care se temeau de dezordini în general dar mai ales de
socialişti și comuniști. Acest lucru le-a adus finanţare din partea marilor industriaşi germani. ▪ În 1930,
naziştii devin al doilea partid din parlament iar în 1932 câştigă alegerile. Preşedintele Germaniei,
Hindenburg l-a numit cancelar pe Hitler în ianuarie 1933.
b) Ideologia Partidului Nazist
▪ În timp ce se afla în închisoare după o încercare nereușită de lovitură de stat (în 1923-1924), Hitler și a
dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” național-socialismului
german, care a stat la baza ideologiei naziste.
▪ Inegalitatea raselor (rasismul) a fost ideea călăuzitoare a naziştilor. Naziştii credeau că rasa superioară
era aşa-numita rasă ariană (prototipul era omul blond cu ochi albaştri), rasa „germanilor puri”.
Popoarele latine erau considerate o rasă medie, iar rasele inferioare erau slavii, şi pe treapta cea mai
de jos, negrii, ţiganii şi evreii (rasa semită). Între aceste rase există o luptă pentru supravieţuire pe
care o câştigă doar rasele superioare, zicea Hitler, de aceea rasele nu trebuie să se amestece între ele,
deoarece strică puritatea sângelui. Rasa ariană are misiunea să stăpânească lumea, deoarece
superioritatea ei genetică o îndreptățește la acest lucru.
▪ Hitler a făcut din rasism și în special din antisemitism, o componentă esențială a programului său.
Evreii erau găsiți vinovați de toate relele societății germane și de aceea naziștii susțineau eliminarea
lor prin exterminare.
▪ Naționalismul de tip agresiv. Germania trebuia să răzbune umilinţa Tratatului de la Versailles. În
opinia multor germani ca și a lui Hitler, Tratatul de la Versailles care impusese condiții grele
Germaniei, trebuia reconsiderat, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. Hitler dorea
crearea unui „Reich” care să-i cuprindă pe toți acei membrii ai poporului german ce trăiau dincolo de
frontierele Germaniei.
▪ Germanii nu au suficiente resurse pe teritoriul lor, de aceea ei trebuie să îşi creeze un imperiu
universal ca să câştige un spaţiu vital pentru a duce o existenţă normală.
▪ Respingerea democraţiei, a liberalismului dar şi a comunismului.
▪ Baza doctrinei naziste era poporul, deviza statului nazist fiind: un singur popor, un singur stat, un
singur conducător.
c) Practici totalitare naziste
▪ Partidul și conducătorul unic. În februarie 1933, naziştii înscenează un incendiu la Parlamentul german
şi dau vina pe comuniști pentru acesta. Hitler cere puteri depline în parlament, motivând că altfel nu
poate să lupte contra comuniştilor, iar parlamentul le votează. În 1934 Hindenburg moare, iar Hitler
preia şi funcţia de preşedinte al Germaniei devenind conducător unic (führer).
▪ Hitler suspendă libertăţile publice, iar partidul comunist este interzis. Celelalte partide se autodizolvă,
astfel că partidul nazist ajung partid unic.
▪ Poliția politică. Trupele S.S., şi poliţia politică, Gestapo, au devenit principalele instrumente cu
ajutorul cărora Hitler şi-a eliminat adversarii politici şi evreii. Ei erau executaţi pe stradă sau în
locuinţele lor, ori erau internaţi în lagăre.
▪ Îndoctrinarea maselor. Cetățenii au fost îndoctrinați prin propagandă și prin diferite organizații de
adulți, copii și tineret (ex. Tineretul lui Hitler).
▪ A desființat sindicatele după modelul fascist, înființând Frontul Muncii.
▪ Antisemitismul/Politica antisemită (împotriva evreilor). Încă din 1933 naziştii au luat măsuri dure
împotriva evreilor, excluzându-i din anumite slujbe guvernamentale şi provocând violenţe împotriva
proprietăţii lor. În 1935 au adoptat Legile rasiale de la Nürnberg care prevedeau că este cetăţean
german doar acea persoană care este de origine pur germană şi interziceau căsătoriile dintre evrei şi
germani. În 1938 a avut loc noaptea de cristal. În 1942 se hotărăşte soluţia finală, adică uciderea
evreilor din lagăre prin gazare. Numărul victimelor a fost de aproape 6 milioane de evrei, unii
executaţi în stradă, alţii morţi datorită privaţiunilor sau ucişi în lagăre.

SĂ RECAPITULĂM!
Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare:
- nerespectarea principiului separării puterilor în stat;
- încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești;
- existența partidului unic, care deține puterea politică;
- promovarea cultului personalității;
- aplicarea cenzurii;
 - oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori sau lagăre;
- demagogie și propagandă;
- interesele individului sunt subordonate intereselor statului;
- teroare și violență cu ajutorul poliției politice (CEKA, NKVD, KGB, în U.R.S.S.,
Gestapo în Germania nazistă, Securitatea în România comunistă.
Trăsăturile distincte ale regimurilor totalitare:
Comunismul:
- colectivizarea și industrializarea;
- naționalizarea;
- ateismul;
- desființarea proprietății private;
- înlăturarea burgheziei.
Nazismul
- rasismul;
- antisemitismul;
- ideea creării unui „spațiu vital” în care să trăiască rasa ariană;
- „spațiul vital” trebuia epurat de rasele inferioare (evreii, țiganii, slavii)

Deosebirile dintre democrație și totalitarism

Domeniul Democratic Totalitar

Economic Economie de piață Economie dirijată: preț

impus, planificarea
producției

Politic Pluripartidism: alternanță la guvernare, Monopartidism: parlament

parlament reprezentativ rezultat din alegeri dirijate
Liderul atotputernic și
partidul unic aveau un rol
hotărâtor în statul totalitar

Armata în slujba națiunii Armata supusă conducătorului

Militar Transparența măsurilor Secretul măsurilor luate

Societatea civilă Colaborare cu statul Controlul exercitat de către

stat asupra societății
Baza socială a regimului o
constituiau masele
îndoctrinate politic cu
ajutorul mijloacelor de
propagandă

Cultul personalității Absența unor manifestări stridente, Omniprezența manifestărilor

elogioase la adresa conducătorului de glorificare a
conducătorului
 Drepturile omului Existența practică a unor libertăți (presă, Manipularea opiniei publice
întruniri, etc.) prin mass-media
Justiție independentă Libertatea individului
era redusă, acesta fiind
supus autorității
statului

ÎNTREBĂRI POSIBILE
- Precizați două modalități prin care regimurile totalitare au preluat
puterea. - Menționați două caracteristici ale regimului totalitar de extremă
stângă.
- Menționați două caracteristici ale regimului totalitare de extremă
dreaptă. - Menționați un regim totalitar care a ajuns la putere prin alegeri.
- Stabiliți asemănări și deosebiri între regimurile totalitare de extremă stângă și cele de extremă
dreaptă.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa
secolului XX au existat practici politice totalitare de extremă dreaptă.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în Europa
secolului XX au existat practici politice totalitare de extremă stângă.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în secolul XX a existat o
confruntare între democrație și totalitarism.

Idelogii şi practici politice democratice

în România interbelică

1) Caracteristicile vieții politice din România interbelică

▪ Față de epoca modernă, în perioada interbelică au apărut mari schimbări în viața politică românească. ▪
Adoptarea votului universal (1918) oferea, teoretic, posibilitatea desfășurării unui experiment politic
democratic, bazat pe viață parlamentară și pluripartitism.
▪ Rezultă o accentuată dezvoltare democratică fundamentată pe adoptarea noii Constituţii în 1923.
Prevederile constituției din 1923 au constituit baza democrației românești interbelice. ▪ Instituția
monarhică a avut un rol integrator, în special prin funcția de simbol al unității tuturor românilor. Regele
Ferdinand a fost numit Întregitorul.
▪ Au apărut mari schimbări la nivelul partidelor politice:
∙ Partidul Conservator a dispărut de pe scena politică în urma înfăptuirii celor două reforme:
reforma electorală prin adoptarea votului universal și reforma agrară care a slăbit poziția
marilor proprietari funciari.
∙ Partidul Național Liberal s-a menținut în primul rând că a susținut cele două reforme
fundamentale încă din 1914. Liberalii și-au impus propriul model de organizare a statului prin
adoptarea în timpul guvernării lor a noii Constituţii în 1923.
▪ Au apărut partide noi, în special Partidul Țărănesc, care s-a bazat pe voturile țăranilor, care
constituiau majoritatea covârșitoare a populației României în perioada interbelică. Partidul
Țărănesc a fost înființat la București la 18 decembrie 1918 și îl avea ca președinte pe Ion
Mihalache. Obiectivul: rezolvarea problemei agrare.
∙ În 1926 s-a format Partidul Național Țărănesc prin fuziunea Partidului Țărănesc din Vechiul
Regat cu Partidul Național Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu.
∙ Democratizarea societății românești a favorizat apariția partidelor minorităților naționale:
Partidul Maghiar, Partidul German și Partidul Evreiesc.
∙ Au apărut însă și partidele totalitare: Partidul Comunist Român de extremă stângă și mișcarea
 legionară de extremă dreaptă.
∙ Scena politică interbelică a fost dominată de două partide: Partidul Național Liberal şi Partidul
Național Ţărănesc.
▪ S-au constatat însă și unele carențe ale democrației interbeice
▪ În perioada interbelică s-a înregistrat o mare instabilitate guvernamentală (30 de guverne şi 10
alegeri generale). Regele a dizolvat de opt ori parlamentul prin decret regal, înainte de
termenul de 4 ani, ceea ce a afectat regimul democratic.
▪ S-a menținut vechea practică din epoca modernă prin care regele numea guvernul și dizolva
apoi parlamentul. Noul guvern schimba conducerea administrației locale, după care se
organizau alegerile generale care erau câștigate, de regulă, de partidul care le organiza.
▪ După 1930 când Carol al II-lea a devenit rege, viața politică s-a degradat datorită încercărilor
lui Carol al II-lea de a discredita partidele politice și de a instaura un regim autoritar, fapt
reușit în 1938.
▪ Partidele extremiste au introdus violența și terorismul politic prin asasinarea de către legionari a
unor mari personalități ale vieții politice și culturale: I.G. Duca (primul ministru liberal), A.
Călinescu (prim-ministru în guvernul autoritar al lui Carol al II-lea) și a marelui istoric
Nicolae Iorga. Partidul Comunist Român a organizat împreună cu spionajul sovietic o acțiune
prin care urmărea scoaterea Basarabiei din componența României Mari.
2. Partidul Național Liberal (Liberalismul)
a) Ideologia Partidul Național Liberal (Liberalismul)
▪ Punea în centrul societăţii individul.
▪ După 1918 apare neoliberalismul care pune accent pe intervenţia statului în reglarea activităților
economice.
▪ Ideologi: Ştefan Zeletin, Mihail Manoilescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu. Viitorul României era,
în concepţia lui Ştefan Zeletin în industralizare şi urbanizare. Pentru Ştefan Zeletin, Constituţia din
martie 1923, reprezenta documentul oficial de naştere a neoliberalismului românesc.
▪ Liberalii au dezvoltat teoria privind protecţionismul, concretizată în formula prin noi înşine, prin care
propuneau dezvoltarea țării prin aportul capitalului românesc.
▪ În plan social, neoliberalismul se pronunța pentru întărirea pozițiilor burgheziei. ▪ Din punct de vedere
politic, noliberalismul era adeptul democrației parlamentare. ▪ Guvernele liberale au urmărit valorificarea
bogăţiilor ţării şi emanciparea economiei de sub dependenţa capitalului străin.
b) Practicile politice ale Partidul Național Liberal în perioada interbelică
▪ A reprezentat cel mai puternic partid al perioadei interbelice
▪ Reprezentanți: I. C. Brătianu, I.I.C. Brătianu, I.G. Duca.
▪ Era condus de o oligarhie financiară, grupată în jurul marilor familii de bancheri și industriași în frunte
cu familia Brătianu. A pus în practică ideologia neoliberală.
▪ Prin legile introduse în timpul guvernărilor liberale au avut următoarele obiective economice:
industrializarea și crearea unei infrastructuri moderne, bazate pe modele occidentale.
▪ Perioada 1922-1926 a fost epoca unor mari succese liberale, a fost perioada organizării noului stat
reîntregit, a refacerii economice și aplicării reformelor: adoptarea Constituției din 1923, Legea
învățământului primar de 7 clase, Legea minelor, ridicarea Mitropoliei la rang de Patriarhie.
▪ După 1930, rolul PNL a scăzut datorită faptului că regele Carol al II-lea a numit pe G. Tătătrescu (din
aripa tinerilor liberali) prim-ministru. Acesta a făcut jocurile regelui, care au dus la instaurarea regimului
monarhic autoritar în 1938.
3. Partidul Național Țărănesc (Ţărănismul)
a) Ideologia Partidul Național Țărănesc
▪ În 1926 s-a format Partidul Național Țărănesc prin fuziunea Partidului Țărănesc din Vechiul Regat
cu Partidul Național Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu.
▪ Ideologi: Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gheorghe Zane. ▪ Țărăniștii susţineau că
România evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească.
▪ Partidul Național Țărănesc a acordat o atenție sporită gospodăriei țărănești și agriculturii. ▪ Ţărănismul
susţinea primatul ţărănimii în viața economică, socială și politică. Statul ţărănesc urma să aibă o
dezvoltare diferită față de statele capitaliste occidentale.
- În plan economic, în cadrul statului țărănesc, agricultura urma să rămână ramura de bază.
Țărăniștii au susținut însă dezvoltarea agriculturii pe baza cuceririlor științei și prin
mecanizare.
- Reprezentanţii ţărănimii n-au negat necesitatea dezvoltării unor ramuri industriale. Propuneau
pentru industrie doar dezvoltarea acelor ramuri industriale bazate pe prelucrarea resurselor
solului și subsolului României: industria alimentară, petrolieră, forestieră etc.
▪ Doctrina ţărănistă promova „politica porţilor deschise” se împotriveau protecţionismului vamal
ridicat, susţinut de liberali.
b) Practicile politice ale Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică
▪ PNȚ a promis să completeze Constituția cu garanții explicite pentru libertățile civile și drepturile
politice și să descentralizeze administrația. Avea o susținere socială mult mai largă, a guvernat între
1928-1931 și 1932-1933.
▪ PNȚ avea o susținere socială mult mai largă, obținând în 1928 cea mai mare victorie electorală din
perioada interbelică cu 77,76% din voturi.
▪ A guvernat între 1928-1931 și 1932-1933 în perioada marii crize economice mondiale. Nu a reușit să
se impună ca un partid eficient de guvernământ datorită efectelor crizei economice. ▪ Liderii lor deși
admirabili din punct de vedere moral, erau lipsiți de abilitatea politică a liberalilor. ▪ PNȚ a comis mai
multe greșeli tactice: a acceptat revenirea în țară a principelui Carol (1930) sau a încheiat pactul de
neagresiune electorală cu legionarii în 1937, ceea ce a dus la derutarea alegătorilor și a permis regelui
Carol al II-lea să instaureze regimul autoritar.

ÎNTREBĂRI POSIBILE
- Menționați două reforme care au contribuit decisiv la consolidarea democrației
interbelice. - Menționați doi factori care au contribuit la slăbirea democrației interbelice. -
Precizați două caracteristici ale sistemului partidelor politice în perioada interbelică. -
Menționați două caracteristici ale ideologiei liberale.
- Menționați două caracteristici ale practicilor politice liberale.
- Menționați două caracteristici ale ideologiei țărăniste.
- Menționați două caracteristici ale practicilor politice țărăniste.
- Stabiliți asemănări și deosebiri între ideologia liberală și cea țărănistă.
- Stabiliți asemănări și deosebiri între practicile politice liberale și cele țărăniste.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în secolul XX în
România au existat practici politice democratice.
-Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia politica internă a
României se caracterizează prin democrație, în perioada interbelică.

Idelogii şi practici politice extremiste

în România interbelică (Ideologii și practici politice totalitare)
1. Extrema dreaptă. Mișcarea legionară
a) Ideologia mișcării legionare
▪ Cea mai importantă grupare extremistă de dreapta a fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu care, în
1927 se desprinde din Liga Apărării Naţionale Creştine şi întemeiază Legiunea Arhanghelului
Mihail, iar în 1930 îşi constituie o secţiune politică Garda de Fier.
▪ Doctrina legionară se proclamă creștină și manifestă atașament față de ortodoxism. Promovau
tradiționalismul, naționalismul xenofob, intolerant și agresiv.
▪ Avea o orientare antidemocratică, antisemită și anticomunistă.
▪ Promova ura și intoleranța, condamnând oamenii politici din partidele democratice acuzați de
materialism, de lipsă de credință în Dumnezeu.
▪ În viziunea lor democrația parlamentară era condamnată la pieire, fiind socotită vinovată de scindarea
 națiunii prin lupta dintre partide, de slăbirea autorității statului, sărăcirea populației, lipsa de
moralitate facilitarea acaparării avuției de către politicieni și evrei subordonarea României marii
finanțe internaționale evreiești.
▪ În locul sistemului democratic de alegerea a conducătorilor țării, legionarii susțineau teoria elitelor. ▪
Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, promovând ura, intoleranţa şi apologia crimei. ▪
Pe plan extern promovau o alianță cu statele totalitare Italia fascistă și Germania nazistă.
b) Practicile politice legionare
▪ Mişcarea legionară s-a făcut remarcată şi datorită propagandei de succes pe care a avut-o prin marşuri,
procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară şi campanii în zonele rurale.
Majoritatea susţinătorilor erau studenţi şi ţărani.
▪ În 1930 s-a înființat Garda de Fier, ca secție politică a mișcării legionare.
▪ Prim-ministrul liberal Ion G. Duca, a scos Garda de Fier în afara legii pentru practicile totalitare. La 29
decembrie 1933 membrii Mişcării legionare l-au asasinat pe primul ministru ca răzbunare a
membrilor mişcării.
▪ După un an, Garda de Fier a reapărut sub numele Partidul Totul Pentru Țară, condus de generalul
Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul.
▪ La alegerile generale din 1937 Partidul Totul Pentru Țară s-a situat pe locul al treilea cu
15,58% din voturi.
▪ După instaurarea regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, Partidul Totul
Pentru Țară s-a autodizolvat.
▪ În 1938 membrul fondator Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat, conducerea mişcării fiind
preluată de Horia Sima.
▪ Legionarii au ajuns la putere în 1940. Mişcarea legionară a introdus o serie de legi antisemite
dure şi jaful organizat al minorităţii evreieşti. Poliţia legionară a asasinat în penitenciarul de la
Jilava 64 de foşti demnitari iar Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu au fost torturaţi şi asasinaţi
fără să fie arestaţi.
▪ În 1941 Horia Sima şi legionarii au dat o lovitură de stat împotriva lui Ion Antonescu şi a
armatei române, însă Antonescu a reuşit să-i înfrângă, legionarii fiind înlăturaţi de la
guvernare. Horia Sima şi alţi legionari s-au refugiat în Germania unde au fost cazaţi în
lagărele de concentrare Buchenwald, Dachau şi Rostock.
2. Extrema stângă
a) Ideologia comunistă
▪ Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înființat în 1921, care a aderat la
Internaţionala a III a Comunistă de la Moscova.
▪ Concepția comunistă aprecia că orânduirea capitalistă e primată din punct de vedere istoric și trebuie
lichidată pe calea revoluției. Ea susţinea instaurarea puterii proletariatului.
▪ Esența doctrinei comuniste se afla în documentele Partidului Comunist Român, care apreciau că
România era o „verigă slabă a lanțului imperialist” și că de aceea trebuia pregătită revoluția în
vederea înlăturării de la putere a burgheziei și moșierimii, instaurării puterii proletariatului,
naționalizării principalelor mijloace de producție în scopul edificării societății socialiste.
▪ În anul 1923, Partidul Comunist și-a însușit teza Cominternului în problema națională și a dreptului la
autodeterminare. Conform acestei rezoluții, România era declarată un stat multinațional, o creație
artificială a imperialismului apusean. Ca urmare, rezoluțiile partidului au menționat continuu dreptul
națiunilor conlocuitoare la autodeterminare „până la completa separare de statul existent în prezent”.
Reunirea Basarabiei cu țara nu a fost niciodată recunoscută.
▪ În 1928, la congresul al IV-lea s-a adoptat și teza reunirii Bucovinei cu Ucraina. În 1933, partidul a
sprijinit ideea alipirii Dobrogei la Bulgaria.
▪ Rezultă faptul că în problema națională, PCR promova interesele URSS, acționând împotriva
României Mari realizată în 1918 și recunoscută de tratatele de pace din 1919-1920.
b) Practicile politice ale PCR în perioada interbelică
▪ Orientarea antinațională a PCR s-a concretizat în instigarea cu sprijin sovietic a tulburărilor din
Basarabia de la Tatar Bunar din 1924 prin care s-a încercat alipirea Basarabiei la Uniunea Sovietică.
 Rebeliunea de la Tatar Bunar din sudul Basarabiei a fost produsul politicii sovietice faţă de vecinii
săi, în special faţă de România.
▪ Acțiunea politică antinațională a avut consecință scoaterea în afara legii a PCR. ▪ Deși interziși formal,
comuniștii au continuat totuși să ia parte la viața politică a vremii prin intermediul unor partide noi. În
1925 s-a înființat așa-zisul „Bloc Muncitoresc-Țărănesc”, o organizație de masă legală, care era în
realitate partidul legal al comuniștilor din România.
▪ În timpul marii crize economice din anii 1929-1933, comuniștii au organizat greve și demonstrații, cele
mai importante fiind la Lupeni în 1929 și cea de la atelierele Grivița.
▪ Numărul membrilor de partid în perioada interbelică a fost extrem de mic în comparație cu cel al
partidelor democratice. În preajma zilei de 23 august 1944, PCR avea în jur de 1000 de membri. ▪ Până
la 30 decembrie 1947, PCR a preluat întreaga putere politică cu sprijinul consilierilor și al armatei
sovietice și a instaurat un regim totalitar.

ÎNTREBĂRI POSIBILE
- Precizați două caracteristici ale ideologiei legionarismului.
- Menționați două caracteristici ale ideologiei comuniste.
- Menționați două caracteristici ale practicilor politice legionare.
- Menționați două caracteristici ale practicilor politice comuniste.
- Menţionaţi o constantă în desfășurarea faptelor istorice care au avut loc în România
postbelică, în perioada 1946-1947.
- Stabiliți asemănări și deosebiri între ideologia legionară și cea comunistă. - Stabiliți asemănări
și deosebiri între practicile politice legionare și cele comuniste. - Argumentați printr-un fapt
istoric relevant afirmația conform căreia în România interbelică au existat practici politice
totalitare de extremă stângă.
- Argumentați printr-un fapt istoric relevant afirmația conform căreia în secolul XX în
România au existat practici politice de extremă dreaptă.

Test de evaluare
Subiectul I (30 de puncte)
Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:
A. „Regimul democraţiei liberale este fondat pe doi termeni ce pot apărea drept antagonişti, acela de
democraţie, care presupune participarea cetăţenilor la viaţa publică şi acela de liberalism care
subînţelege garanţia tuturor formelor de libertate … Regimul democraţiei liberale este, în primul
rând, un regim democratic, ceea ce înseamnă că cetăţenii participă, direct sau indirect, la putere. Cea
mai bună expresie a acestei democraţii pare să fie votul universal care permite tuturor cetăţenilor
adulţi să
şi desemneze reprezentanţii (...), dar acest tip de democraţie se vrea şi liberală pentru că ea are drept
scop menţinerea şi apărarea libertăţilor individuale...Libertăţile politice ca libertatea presei,
întrunirilor, libertatea de conştiinţă, dreptul de a-şi exprima în libertate opiniile, siguranţa de a nu fi
arestat fără motiv ... Libertatea economică e fondată pe ideea că economia se supune unor legi
naturale şi că statul nu trebuie să le perturbe pe acestea prin intervenţii care ar risca să le denatureze
funcţionarea. Liberalismul economic ... se proclamă apărătorul celor două postulate de bază ale
libertăţii economice: iniţiativa individuală şi proprietatea privată. Libertatea socială strâns legată de
libertatea economică presupune că statul nu trebuie să intervină în raporturile dintre patroni şi
salariaţi.” (P. Milza, S. Berstein, Istoria secolului XX)

B. „De numai un an noi am făcut adevărata, unica, profunda revoluţie: am înmormântat bătrânul stat
democratic, liberal, agnostic şi paralitic, bătrânul stat care aştepta, aducând omagiu principiilor
nemuritoare ca lupta de clasă să se transforme într-o catastrofă socială. Acestui vechi stat pe care l-am
îngropat cu funeralii de clasa a treia, i-am substituit un stat corporatist şi fascist, statul societăţii
naţionale, statul care reuneşte, controlează, armonizează şi temperează interesele tuturor claselor
sociale care se văd astfel în mod egal protejate. (...) Adevărul este că în Italia nu se poate vorbi decât
după 1922 de un regim popular; mai înainte, vedeam regimul camarile, clicilor, coteriilor şi
paraziţilor.”
(B. Mussolini, Discurs, 28 octombrie 1926)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiți două libertăţi politice precizate în sursa A. 2 puncte 2. Precizați spațiul istoric din sursa B.
2 puncte 3. Menționați două caracteristici ale liberalismului economic. 6 puncte 4. Scrieţi, pe foaia de
examen, litera corespunzătoare sursei care critică democrația liberală. 3 puncte 5. Scrieți două
informații aflate în relație cauză-efect, selectate din sursa B precizând rolul fiecăreia dintre aceste
informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte 6. Prezentați două forme de organizare statală în secolul
XX și câte o caracteristică a acestora. 6 puncte 7. Menționați o caracteristică a practicilor politice
totalitare. 4 puncte Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Citiți cu atenție textul de mai jos:
„Exproprierea este prima măsură a puterii comuniste. Însăşi definiţia comunismului presupune că
răul social îşi are rădăcinile în proprietatea privată. Exproprierea mijloacelor de producţie este deci
imediată. Dar, cum e necesar să i se smulgă poporului ideea de proprietate, determinându-l să se
supună complet noii puteri, urmează logic exproprierea locuinţelor, a conturilor în bancă, a
pământului, a vitelor. Oamenii nu şi-au putut păstra decât hainele de pe ei şi ceva mobile. În ţările
comuniste au existat întotdeauna bogătaşi, fără să se poată afirma despre ei că ar fi proprietari. Erau
când posesori ilegali de bunuri rare, când privilegiaţi care, drept răsplată pentru fidelitatea lor politică
şi în virtutea poziţiei lor în sistem, dispuneau de avantaje. Fiind leagat de proprietate, dreptul dispare
dintr-o singură lovitură: nu mai există decât transpuneri juridice ale deciziilor partidului. În
Germania nazistă, exproprierea şi scoaterea în afara legii nu i-au vizat la început decât pe evrei.
Dreptul şi proprietatea continuau să existe pentru arieni, dar comprimate, reziduale şi menite să
dispară în logica sistemului.” (Alain Besançon, Nenorocirea secolului, despre comunism, nazism şi
unicitatea Soah-
ului)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiți regimul politic precizată în sursa dată. 2 puncte 2. Menționați sursa răului social. 2
puncte 3. Menționați două etnii opuse în Germania nazistă. 6 puncte 4. Menționați trei lucruri
vizate de expropriere. 6 puncte 5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la
regimul proprietății în cele două
regimuri politice susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte 6. Argumentaţi,
printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în Europa secolului XX au existat practici
politice democratice. 4 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția vieții politice în România
interbelică, având în vedere:
- precizarea a două reforme care au contribuit decisiv la consolidarea democrației interbelice; -
menționarea a două ideologii politice existente în România interbelică și a câte unei caracteristici a
fiecăreia dintre acestea;
- menționați doi factori care au contribuit la slăbirea democrației interbelice ; - formularea unui
punct de vedere referitor la rolul democrației românești interbelice și susținerea acestuia printr-un
argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea
relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.