Sisteme electorale proporţionale complexe

Scrutinele proporţionale complexe se bazează pe mai multe niveluri de repartizare

geografică a mandatelor. Regula generală este cea a utilizării coeficientului electoral la
nivelul circumscripţiilor electorale şi alocarea restului de mandate la nivelul unei
circumscripţii superioare, precum circumscripţia naţională, în urma însumării resturilor
electorale din circumscripţiile locale. Scopul celui de al doilea nivel de distribuţie a
mandatelor este de a spori proporţionalitatea de ansamblu a sistemului.
Astfel de moduri de scrutin sunt practicate în numeroase ţări, printre care se numără şi
România. Conform legii electorale româneşti, mandatele se distribuie în două etape, la
nivelul fiecărei circumscripţii electorale, prin metoda coeficientului electoral simplu, şi la
nivel de ţară, cu aplicarea metodei d`Hondt. Astfel, la nivel local:
Biroul electoral de circumscripţie stabileşte, separat pentru Camera Deputaţilor şi
pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripţiei electorale, prin împărţirea numărului
total de voturi valabil exprimate pentru toţi competitorii electorali care întrunesc condiţia
prevăzută la art. 47, alin. (2) (pragul electoral - n.n.) şi pentru candidaţii independenţi care
au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat
la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează a fi aleşi în acea circumscripţie
electorală.
Pentru fiecare competitor electoral se împarte numărul total de voturi valabil exprimate
obţinut prin însumarea voturilor valabil exprimate în favoarea tuturor candidaţilor săi din
colegiile uninominale de pe raza circumscripţiei electorale la coeficientul electoral,
reţinându-se partea întreagă a câtului. Rezultatul obţinut reprezintă numărul de mandate
repartizate de biroul electoral de circumscripţie competitorului electoral la nivelul
circumscripţiei electorale în prima etapă de repartizare a mandatelor. Candidaţilor
independenţi li se atribuie câte un mandat de către biroul electoral de circumscripţie dacă au
obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.

În ce priveşte cea de-a doua etapă a repartizării mandatelor, cea naţională, desfăşurată
într-o unică circumscripţie fictivă, legea românească prevedere:
Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate şi cele inferioare coeficientului electoral de
circumscripţie din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid, alianţă politică sau
alianţă electorală care întruneşte condiţia prevăzută la art. 42, alin. (2) (pragul electoral -
n.n.); numărul de voturi astfel obţinut de fiecare partid, alianţă politică sau alianţă electorală
se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut
fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; câturile rezultate din împărţire, indiferent
de competitorul electoral de la care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la
concurenţa numărului de mandate nerepartizate; cel mai mic dintre aceste câturi constituie
coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui competitor
electoral care a întrunit condiţia prevăzută de art. 47, alin. (2) i se repartizează atâtea
mandate de deputat sau, după caz, de senator de câte ori coeficientul electoral pe ţară se
cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul, alianţa politică sau
alianţa electorală respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a celor
inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.

Iată, spre exemplificare, cazul circumscripţiei electorale pentru deputaţi Arad din alegerile
parlamentare din 2004. Au fost exprimate 206.045 voturi valide, dar numai 171.729 pentru
cele 4 formaţiuni politice care au trecut pragul electoral naţional, atribuite după cum
urmează: Alianţa „Dreptate şi Adevăr PNL-PD” (AD.A.) – 70.241; Uniunea Naţională PSD+PUR
(UN) – 53.597; PRM – 30.160; UDMR – 17.731. Coeficientul electoral al circumscripţiei (Q) a
avut valoarea de 24.532 voturi (171.729 voturi împărţite la cele 7 mandate). În prima etapă,
conform metodei coeficientului electoral, au primit mandate următoarele partide: AD.A. – 2
mandate (70.241/24.532=2,86; rest electoral 21.177 voturi); UN – 2 (53.597/24.532=2,18;
rest electoral 4.533); PRM – 1 (30.160/24.532=1,22; rest electoral 5.628); UDMR – 0
(17.731/24.532=0,72; rest electoral 17.731). După însumarea voturilor rămase neutilizate
din toate circumscripţiile electorale, prin aplicarea metodei d`Hondt, numărul de divizori
fiind egal cu nu numărul locurilor rămase de ocupat, celelalte 2 mandate au revenit, câte
unul, AD.A. şi UDMR. Astfel în total, Alianţa PNL-PD a primit 3 locuri în Camera Deputaţilor,
atribuite primilor 3 candidaţi din lista AD.A. (Gheorghiof I. Titu-Nicolae, Calimente Mihăiţă şi
Igaş A. Traian Constantin), Uniunea Naţională PSD+PC, 2 locuri, ocupate de primii doi
reprezentanţi ai săi (Chiper A. Gheorghe-PSD şi Ardelean D. Cornelia-PUR), iar PRM şi UDMR,
câte unul (Cantaragiu C. Bogdan, respectiv Király A. Andrei-Gheorghe). Sintetic, repartizarea
mandatelor este cea redată în tabel.

Repartizarea mandatelor de deputaţi, circumscripţia Arad – 2004

Voturi Etapa I Etapa a II-a Total
valabil Mandate cf. Mandate cf. mandate
Formaţiunea exprimate Q d`Hondt
AD.A. 70.241 2 1 3
UN-PSD+PC 53.597 2 0 2
PRM 30.160 1 0 1
UDMR 17.731 0 1 1
Total 171.729 5 2 7

Practica românească a sistemului proporţional complex a arătat realizarea unei

proporţionalităţi rezonabile – valoarea sa medie fiind de 4,21% pentru Camera Deputaţilor,
respectiv 5,76% pentru Senat –, în condiţiile în care scrutinul pentru alegerea
parlamentarilor utilizează un prag electoral explicit de 5%, iar pragul implicit este încă şi mai
ridicat.
Dar pentru a evidenţia contribuţia nivelului al doilea de repartizare a mandatelor la
ameliorarea proporţionalităţii generale vom apela la următorul experiment. Să comparăm
rezultatele alegerilor parlamentare produse de scrutinul proporţional complex în 2004 cu
cele generate de simularea unui scrutin RP cu un singur nivel de repartizare a mandatelor.

Rezultate 2004 Rezultate simulare

% nr. % nr.
mandate mandate mandate mandate
PSD+PUR 41,61 57 42,34 58
AD.A. 35,77 49 37,23 51
PRM 15,33 21 13,14 18
UDMR 7,30 10 7,30 10
Total 100 137 100 137
Disproporţionalitate 4,5% 5,0%
a

Aşa cum era de aşteptat, disproporţionalităţii electorală este mai redusă în cazul
scrutinului RP complex faţă de cel al utilizării unui scrutin RP simplu, diferenţa fiind de
jumătate de punct procentual.
 În opinia lui Pierre Martin, în categoria de faţă trebuie introduse şi scrutinele
proporţionale de compensare. Principiul acestora, „considerate uneori, din greşeală, ca
sisteme mixte majoritar-proporţionale (...) este următorul: o parte din locuri sunt atribuite în
circumscripţii cu scrutin uninominal, în general cu un tur, iar cealaltă parte de locuri,
adeseori jumătate, este utilizată la al doilea nivel de repartiţie, cu titlu de compensaţie,
pentru a atinge cea mai puternică proporţionalitate posibilă între voturi şi locuri la nivelul
compoziţiei globale a adunării.”1 În cadrul acestui tip de scrutin, alocarea mandatelor
parlamentare se face urmând o procedură care porneşte de la calcularea numărului de
mandate la care are dreptul fiecare partid din totalul locurilor parlamentare, proporţional cu
voturile pe ţară obţinute de acesta. Un număr de mandate este alocat la nivelul
circumscripţiei electorale în funcţie de performanţa locală a partidelor, zestrea fiecăruia
dintre acestea fiind completată, ulterior, din locurile rămase neatribuite, până la concurenţa
numărului de mandate la care are dreptul conform rezultatului electoral global. Martin
consideră că cel mai cunoscut dintre sistemele de acest tip este cel practicat de Germania la
alegerea camerei inferioare, Bundestag 2. În alegerile parlamentare din Germania, alegătorul
are dreptul la două voturi, unul pentru alegerea uninominală a parlamentarilor, celălalt
acordat unei liste de partid, de unde şi numele de buletin dublu dat acestui scrutin. Acest din
urmă vot este decisiv, în opinia lui Martin, pentru că el determină, prin proporţionalitate,
numărul de deputaţi federali la care are dreptul fiecare partid. „Dacă un partid obţine mai
puţine locuri pe circumscripţie decât locurile la care are dreptul în fiecare Land conform
proporţionalităţii, ceea ce se întâmplă aproape întotdeauna, situaţia se rezolvă acordându-i-
se un număr suficient de locuri de compensare.” 3 Acesta este motivul pentru care Martin
consideră sistemul german ca aparţinând categoriei sistemelor proporţionale de
compensare. Situaţia specifică acestui tip de scrutin poate fi exemplificată prin rezultatul
alegerilor din 1990, pentru desemnarea membrilor primei camere federale. 4

Partid Procent Locuri Locuri prin Total Procent

voturi directe compensaţie locuri locuri
CDU 36,7 193 75 268 40,5
CSU 7,1 42 9 51 7,7
FDP 11 1 78 79 11,9
SPD 33,5 91 148 239 36,1
PDS 2,4 1 16 17 2,6
Alianţa 90 1,2 - 8 8 1,2
Verzii 3,8 - - - -
Republicanii 2,1 - - - -
Alţii 2,1 - - - -

1
P. Martin, op.cit., p.84-85.
2
Strict din perspectiva formei, sistemul german este un scrutin mixt.
3
Idem, p.85.
4
Sursa: P. Martin, op.cit.,p.86
 Se remarcă, prin comparaţie cu rezultatele alegerilor din România, din 2004, pentru
Senat, prezentate mai sus, că sistemul german produce o proporţionalitate asemănătoare
celei specifice sistemului românesc, motiv de apreciere a formulei electorale din această
ţară, dacă ţinem cont de faptul că o astfel de proporţionalitate este generată de un sistem
care include o importantă parte majoritară uninominală. Fără efectul de compensare al
sistemul, un astfel de rezultat nu ar fi fost posibil.
Dar în ciuda acestui atuu, sistemul german include un risc major de fraudă electorală
legală, care, e drept, nu a căpătat realitate, cel puţin până astăzi. Dar „nimic nu împiedică un
partid să nu prezinte oficial candidaţi la scrutinul uninominal, lăsându-şi candidaţii să se
prezinte ca independenţi sau sub eticheta unui partid artificial. În felul acesta primeşte un
număr mare de locuri directe la scrutinul direct, beneficiind totodată de compensaţii
maxime.”5
Mai adăugăm că sistemul german s-a extins şi în alte ţări, precum Noua Zeelandă,
începând cu 19936.

5
Idem, p.87.
6
P. Martin include şi Estonia în această categorie de ţări. Totuşi, sistemul electoral estonian diferă de cel
german prin structura votului, alegătorii estonieni având la dispoziţie un singur vot, ca în cazul României; vezi,
pe larg, infra, Cap. 6.