Sunteți pe pagina 1din 4

Reflecții asupra Revoluției din Franța

Edmund Burke
Gavrilă Mariana-Loredana

Grupa H212

Autorul scrisorii, Edmund Burke, a fost un reprezentant de seamă al conservatorismului.


Cartea „Reflecții asupra revoluției din Franța”, tradusă de către Mihaela Czobor-Lupp și
publicată în anul 2000, Editura Nemira, București.

Cartea are 334 de pagini, în care se regăsește un studiu introductiv și notele traducătoarei,
însă și textul scrisorii lui Burke.

Inițial o scrisoare care contine impresii și comentarii asupra Revoluției Franceze trimisă
de Edmund Burke tânărului aristocrat francez Charles-Jean-Francois Depout, aceasta e
prezentată, câteva luni mai târziu, publicului larg sub forma lucrării "Reflecții asupra Revoluției
din Franța". Problematica generală a cărții este, după cum recomandă și titlul Revoluția Franceză
din 1789, moment important pentru istoria politică universală, deoarece acesta a dus la schimbări
politice și sociale fondate pe ideea de democrație, drepturi și cetățenie.

Poziția lui Burke vizavi de Revoluția Franceză este una reacționară, lucru ușor de înțeles
datorită perspectivei conservatoare din care acesta privește evenimentele, însă el nu este un
simplu apărător al trecutului și adversar al oricăror schimbări politice.

Dimpotrivă, le susține, dar o face în măsura în care ele reformeaza societatea, dar nu o
schimbă. El mizează pe adoptarea și adaptarea inovației la condițiile locale specifice fiecărui stat
și pe axarea deciziilor, a inițiativelor pe criteriul rezultatelor practice, nu pe acela al adevărurilor
canonice.

Cum am menționat și în introducere, lucrarea se prezintă sub forma unei scrisori în care
Edmund Burke îți propune să argumenteze perspectiva pe care o are asupra Revoluției Franceze
ca replică la dorința tânarului Depout, care l-a întâlnit pe Burke în urma unei vizite în Marea
Britanie și care a insistat să afle impresiile acestuia referitoare la evenimentele din Franța.

1
Edmund Burke critică mișcarea revoluționară din Franța și îndeosebi tipul de revoluție pe
care această mișcare o promovează. Acest tip de revoluție este echivalentă cu realitatea existentă,
nu doar că ar putea fi schimbată din temelii, dar și ridicată ulterior la nivelul cerințelor înalte
care, au stat la baza acestor transformări: al egalității între oameni, al democrației, al libertății
politice depline.

Burke crede că principalul defect al revoluțiilor de tipul celei franceze îl constituie


pretenția ca, în urma ei, societatea să poate fi reconstituită pe baza unor adevăruri canonice, a
unor doctrine și dogme teoretice. Autorul consideră că revoluționarii francezi au crezut, în mod
eronat, că dacă anumite principii au funcționat în chip eficient într-o societate sau alta, ele
trebuie să producă aceleași rezultate pozitive în orice altă parte.

Burke pledează pentru schimbarea graduală, pentru găsirea unor principii care să dea
seama de felul de a fi al unei societăți și al cetățenilor acesteia pentru că doar astfel guvernarea
poate rezista. Altfel, revoluțiile au toate șansele de a sfârși fără nici un rezultat, căci întemeierea
lor pe noțiuni abstracte nu are nici un sens.

Edmund Burke este de părere că, în domeniul politic și moral, nu există nici o rețetă care,
aplicată, să ofere anumite rezultate și doar pe acelea. Dimpotrivă, complexitatea naturii umane și
a societăților în care aceasta își găsește forma de manifestare proprie cere existența
compromisului, adaptarea la condițiile specifice și nu la aplicarea unor norme universale.

Atitudinea conservatoare îl determină pe Burke să pledeze pentru pragmatism și simț al


realitătii, respingând, în chip firesc, spiritul doctrinar și idealismul. Este adeptul strategiei
aprecierii tuturor soluțiilor și principiilor în funcție de contextul local, a caracteristicilor ce
decurg din experienta practică. Retorica libertății și a drepturilor umane este înlocuită cu calma
judecata a rezultatelor concrete. Nici un mare adevăr nu are valoare dacă nu creeaza lucruri
pozitive.

Dat fiind că Edmund Burke nu-și propune să determine valoarea de adevăr a unei ipoteze
sau a alteia este dificil de spus în ce măsura reușește să-și îndeplinească scopul. Ceea ce Burke
dorește să facă este să exprime propria pozitie în raport cu Revoluția Franceză pornind de la
evenimentele care au constituit-o și bazându-se pe credințele sale conservatoare.

2
De altfel, Burke mai spune că libertatea pe care o admiră el este una „morală” şi în
conformitate cu anumite reguli, sau reglementată Aceste puţine observaţii sunt suficiente pentru
a contura profilul unei libertăţi politice care nu se vrea o simplă manifestare a voinţei
individuale, ci a unei voinţe colective sau sociale, care rezultă dintr-un anumit context social şi
cultural, dintr-o anumită istorie aparte şi dintr-un set de circumstanţe particulare care nu pot fi
reproduse nicăieri altundeva.

Aici este cheia de înţelegere a războiului cu raţionalismul abstract, universalist al


Revoluţiei franceze, a cărei doctrină politică se bazează, dimpotrivă, pe ideea ruperii de tradiţie,
de contextul istoric şi de circumstanţele particulare, visând o eliberare a omului dincolo de orice
limitare, de fapt, o eliberare mai degrabă abstractă, fără conţinut. În plus, aşa cum reiese din
pasajul de mai sus, libertatea presupune exact opusul ei, adică nu numai regula, dar chiar ideea
de reţinere, căci libertatea care rezultă din egalitatea reţinerii nu este altceva decât o
libertate temperată, o libertate care îşi neagă aparent caracterul total, de lipsă a reţinerii tocmai
pentru a se manifesta în plan moral cu mai multă măreţie şi pentru a fi posibilă în plan social.

Paradoxul libertăţii sociale, ne spune Burke, este că aceasta nu-i posibilă fără
constrângeri. Am amintit mai sus de circumstanţele particulare în care se manifestă viaţa politică
şi libertatea politică. Termenul este de o importanţă aparte în economia gândirii lui Burke.

Prudenţa şi moderaţia sunt elementele definitorii prin care Burke judecă Revoluţia
franceză. Ele formează, împreună cu luarea în calcul a circumstanţelor şi cu clamarea, unul
dintre cadrele fundamentale de analiză ale conservatorismului. După cum lesne se poate observa,
acesta este o sumă de elemente non-ideologice, de recomandări morale şi practice în care
accentul cade pe realismul temperat şi pe ideea de reţinere. Mai mult decât atât, aşa cum vom
vedea, ideea de reţinere în acţiune este dusă până la ultimele sale consecinţe, atunci când autorul
de care discutăm afirmă pur şi simplu că inovaţia, ca element de schimbare socială, trădează
existenţa unor instincte egoiste.

3
Ca orice altă lucrare inteligent argumentată, "Reflecții asupra Revolutiei din Franța" nu
poate fi încadrată într-o categorie de tipul "carte buna", "carte rea". Din perspectiva
conservatoare utilizată de Burke, lucrarea "atacă" într-o maniera eficientă entuziasmul revoluției
și nu scuză evenimentele prin prisma nobleței idealurilor pe baza cărora acestea au luat naștere.
Argumentația lui Burke este una articulată și convingătoare, iar calitatea lucrării este dată și de
faptul că autorul a fost contemporan cu situația pe care o tratează.

S-ar putea să vă placă și